Incursiune in Turnul Eiffel

Descopera, intr-un reportaj inedit, cateva dintre secretele simbolului de fier din Paris
 

<p>

Cu silueta sa in forma de „A“, se inalta in fata mea pe fundalul cerului parizian. Se afla acolo din 1889, ridicandu-se pe malul stang al Senei, in parcul Champ de Mars. E o structura eleganta si, in acelasi timp, impozanta, realizata din 7.300 de tone de fier forjat. Intr-o zi calda de primavara, cozile de aici sunt foarte lungi. Toata lumea priveste in sus, printre traversele vopsite in maro, spre varful acoperit cu antene, ce atinge inaltimea de 324 de metri. Ultima oara cand am fost acolo, intr-o zi ploioasa de iarna, turnul avea stralucirea catifelata a unui tablou impresionist. Astazi, privelistile panoramice vor avea contururi precise, intrucat sunt scaldate in lumina puternica a soarelui.

Dar nu si pentru mine. Las deoparte cozile si privelistile, pentru ca misiunea mea este sa descopar ce anume face ca Turnul Eiffel sa functioneze.

De dimineata, ma intalnesc cu Yves Camaret, un barbat sociabil si energic, cu un inceput de chelie, imbracat la sacou si cravata, care este de opt ani directorul tehnic si de securitate al turnului. Pe vremuri, a lucrat in Marina Franceza, unde a fost capitanul a doua submarine. In scurta vreme, voi afla ca slujba lui de acum nu e cu mult diferita. Si ca „Doamna de Fier“, in ciuda simplitatii sale elegante, este ca un vas, fiind dotata cu masinarii complicate, ascunse de privirile turistilor, pe care echipele de specialisti le fac sa functioneze cat mai bine cu putinta.

Mai intai, mergem in camera de comanda. Amplasata in „piciorul“ nordic, aceasta este creierului  turnului – o camera in care se aud zumzete si piuituri, cu computere si cinci monitoare pe care pot urmari turnul in toate detaliile lui. Vad imagini cu politisti care se plimba peste tot, gata sa prinda hotii de buzunare, vad tineri care vand turistilor grabiti sticle de apa la suprapret, precum si portile de acces, unde toata lumea trebuie sa treaca prin detectoarele de metal.
Camaret imi spune ca fiecare ecran are un rol specific. Al doilea, de exemplu, este pentru monitorizarea tehnica, incepand de la temperatura pana la viteza vantului. „Inchidem varful turnului atunci cand vantul atinge o viteza de 80 de kilometri la ora.“

Iata datele despre turn din aceasta zi de luni: la ora 11.56 se afla 1.700 de oameni in diverse puncte ale turnului, marea majoritate stand la cozile acelea interminabile. Unii urca cele 1.665 de trepte ale turnului, iar 257 de persoane se afla in varf. La sol, temperatura este placuta: 17 grade Celsius, in timp ce pe a doua platforma este cu un grad mai scazuta. Iar, in varf, unde nu exista nicio protectie impotriva vantului, scade pana la 12 grade. Desi ma aflu in camera de control, simt ca mi se face pielea de gaina.

In aceasta incapere, ma simt de parca as urmari un puzzle care se asambleaza singur sub forma unui intreg – o lume autosuficienta si mereu schimbatoare. Desigur, este si o lume atenta la pericole, pentru ca turnul reprezinta o potentiala tinta a atacurilor, un simbol care apare si in scena de deschidere din Superman II. In acest film din 1980, supereroul salveaza constructia de niste teroristi inarmati cu o bomba cu hidrogen.

Au fost ani in care s-au inregistrat chiar si cate noua amenintari cu bomba. Camaret sustine ca, anul trecut, de exemplu, au fost sase, poate chiar sapte amenintari. „Stau linistit in momentul in care primim un telefon de amenintare, deoarece asta inseamna ca potentialul atentator vrea sa obtina atentie, dar nu are de gand sa arunce oameni in aer“, spune Camaret. In felul acesta, putem sa evacuam oamenii.“ In cazul ultimelor zece astfel de telefoane, ghizii si personalul de paza au fost bine pregatiti, astfel incat evacuarea s-a realizat calm, ordonat si rapid.
 
Iesim din camera de control si ne apropiem de Pilonul de Sud. Camaret descuie o usa si coboram in intuneric. Mai intai aud niste scartaituri si un fel de gemete, apoi un clipocit ca de apa. Dupa ce am coborat cateva trepte de metal, ajungem pe o pasarela, ceea ce intareste impresia ca ne aflam in maruntaiele unei nave. Apoi, dupa ce mi se obisnuiesc ochii cu lumina slaba, incep sa disting formele. Niste roti zimtate enorme, cu spite vopsite in portocaliu, care se invart incet, si pistoane hidraulice care se misca atat de repede, incat te trimit cu gandul la miscarile rapide ale pestilor. Vad pompe, radiatoare si cabluri groase cat un sarpe incolacindu-se si descolacindu-se de pe tamburi. Ma simt de parca as fi patruns intr-un roman de Jules Verne, intr-o lume stranie si veche, aflata chiar sub turn. „Timp de 123 de ani, nu s-a schimbat nimic, cu exceptia cablurilor, care sunt verificate o data la sase luni si trebuie schimbate la fiecare sase ani din pricina uzurii“, imi spune Camaret.

Nu-mi vine sa cred. 123 de ani? Turnul Eiffel a fost gandit ca o constructie temporara, menita sa marcheze aniversarea a o suta de ani de la proclamarea Republicii Franceze, si trebuia sa fie demontata 20 de ani mai tarziu. In timpul celor doi ani, doua luni si cinci zile cat a durat ridicarea sa, turnul a fost criticat, fiind considerat o constructie urata, ba chiar ca una de-a dreptul nebuneasca, ce avea sa atraga fulgerele si avea sa se darame. Era vazut ca un schelet de clopotnita, ca un horn urias sau chiar ca „un aparat gigantic de gimnastica, incomplet, confuz si deformat“.
Dar proiectantul sau, Gustave Eiffel, si echipa sa de arhitecti si ingineri au perseverat. Voiau sa demonstreze ca o asemenea structura, inaltata pe patru piloni uriasi, era posibila. Ca arcadele si grinzile sale incrucisate o faceau sa fie placuta privirii, in timp ce inaltimea si structura sa metalica o puteau face sa joace un rol important in domeniul comunicatiilor si in cel al meteorologiei. Ca era un exemplu de frumusete ingenioasa, simbolul perfect al unui oras impregnat de istorie, ce si-a dorit  mereu sa omagieze noul si avangarda.

Incetul cu incetul, lumea si-a schimbat parerea, iar turnul a fost salvat de la demolare.
Si astfel, apa curge pe sub noi si astazi, iar pistoanele fac o cursa de peste 16 metri pentru a pune in miscare scripetii si cablurile, care la randul lor ridica doua lifturi la o inaltime de 128 de metri, de la prima la cea de-a doua platforma a turnului. In medie, turnul e vizitat de 18.000 de persoane pe zi, incepand de la noua dimineata, timp de 15 ore.
 


Foto: Michel Labelle

Salile care adapostesc motoarele lifturilor reprezinta locul de munca al unei echipe de 50 de electricieni, instalatori si vopsitori – toti cu casti de protectie –, care sunt esentiali pentru buna functionare a turnului. Toate acele componente zanganitoare au nevoie sa fie unse frecvent, iar muncitorii efectueaza controale in fiecare zi, ca sa se asigure ca totul este asa cum trebuie: inchiderea unui lift chiar si pentru 30 de minute poate insemna dublarea numarului de persoane care asteapta la coada, ceea ce poate crea o stare de nervozitate.

Camaret imi arata doua grinzi metalice prinse laolalta cu nituri – suruburi cu capetele in forma de ciuperca. Desi sunt mici si deloc spectaculoase, 2,5 milioane de astfel de nituri tin laolalta cele 7.300 de tone de metal din care este construit turnul. Principiul din spatele lor este simplu: imediat dupa ce sunt scoase din forja, cand inca sunt incandescente, niturile sunt introduse prin doua piese de metal si lasate sa se raceasca, sa se dilate si sa se stranga. Si sunt foarte puternice – atat de puternice, incat Camaret imi spune ca toate niturile turnului sunt cele originale. „Toate?“, intreb, cu un aer neincrezator. „Toate“, imi raspunde Camaret.

Lucrarile de reparatie si intretinere sunt programate la minut: sase ore pentru repararea unui motor, o ora pentru inlocuirea unui bec ars – unul dintre cele 20.000 ale sistemului de iluminare al turnului. Pentru schimbarea unui bec, e nevoie de doi electricieni cu casca de protectie, care lucreaza suspendati in harnasamente, avand sculele atarnate de centura. Apa pentru closete si chiuvete e pompata in turn prin conducte. Acestea, prin insasi structura turnului, sunt expuse intemperiilor. Ai fi tentat sa crezi ca ingheata odata cu venirea iernii, dar nu este asa, deoarece sunt prevazute cu un sistem de incalzire. „Ori de cate ori apare o problema, toata lumea este la datorie, astfel incat putem mentine functionarea turnului in ciuda defectiunilor“, spune Camaret.

Camera de control reprezinta creierul turnului, iar subsolul, maruntaiele sale, dar exista si un suflet al acestei constructii: „mecanica umana“. E vorba de ghizii care interactioneaza cu cele sapte milioane de turisti care il viziteaza anual.

Ma intalnesc cu Daniela Fuentes, care lucreaza in turn din 1998. O femeie exuberanta si pasionata de jobul ei, Fuentes sta de vorba cu mine in micul vestiar al personalului. Ea imi descrie viata care insufleteste turnul ca pe o enigma ce apare, de fiecare data, intr-o lumina unica. Odata, a insotit un grup de turisti japonezi pana in varful turnului, iar cand s-au deschis usile liftului, un baietel de sase ani a fost atat de coplesit de priveliste, incat a izbucnit in lacrimi si a spus: „Arigato! Domo arigato! (Multumesc! Multumesc mult!)“
„La fel simt si eu“, imi spune ea, cu sinceritate.

Pentru ea, meseria de ghid e mai degraba o vocatie decat o slujba. Fiind in contact direct cu turistii, trebuie sa faca fata tuturor situatiilor, fie ca este asaltata cu intrebari, fie ca are de-a face cu persoane posace. Trebuie sa fii istoric si, in acelasi timp, psiholog. Si trebuie sa-ti placa oamenii, punct.

Colegii ei au varste cuprinse intre 20 si 60 de ani, si vorbesc fluent mai multe limbi, intre care spaniola, germana si italiana. „Ne gandim la noi ca la un fel de mozaic, fiecare dintre noi intersectandu-se in mod constant cu ceilalti“, ne explica ea.
Astazi, Fuentes este acostata de cativa turisti, nemultumiti ca lifturile care duc la a doua platforma au fost inchise temporar: pompierii din Paris realizeaza una dintre obisnuitele lor simulari de incendiu.
„Este pentru binele dumneavoastra“, le spunea ea turistilor, cu zambetul pe buze. „N-o sa dureze mult si, in plus, merita sa asteptati. E o zi atat de frumoasa!“
Nu stiu de ce, dar nu ma surprinde ca Fuentes este cea care imi povesteste despre o cerere in casatorie care a iesit prost, dar care, apoi, a fost reparata.

Intr-o zi insorita, un viitor mire si-a dus iubita pe a doua platforma a turnului, s-a pus intr-un genunchi, a scos un inel de logodna cu diamant, dar l-a scapat. Inelul s-a rostogolit pana la marginea platformei si a disparut.

Oare mai putea fi gasit un obiect atat de mic? Camaret si echipa lui au calculat traiectoriile probabile si au stabilit locurile unde ar fi putut cadea. Si, poate n-o sa va vina a crede, dar insusi fostul capitan de submarin a fost cel care l-a gasit pe acoperisul restaurantului 58 Tour Eiffel, situat pe prima platforma – stralucea in soare, cu tot Parisul intins sub el. „A fost o poveste cu final fericit“, spune Fuentes. „Cum ne place noua.“

Istoria turnului

31 martie 1889 Turnul se deschide publicului. Este cea mai inalta cladire din lume.
1910 Masurarea undelor electromagnetice, la baza si la varf, duce la descoperirea razelor cosmice.
1912 Un croitor austriac moare dupa ce sare de pe prima platforma cu o parasuta construita de el.
1914 Un emitator din turn bruiaza comunicatiile germane ina-in-te
de prima batalie de pe Marna.
1915 Celebra spioana Mata Hari e prin-sa dupa ce telegrafistii din turn intercepteaza niste mesaje.
1925  Sarlatanul Victor Lustig „vinde“ turnul la fier vechi. Si nu o data, ci de doua ori.
1930 Turnul pierde statutul de cea mai inalta cladire, in favoarea Turnului Chrysler din New York.
1940 Francezii taie cablurile lifturilor, astfel incat trupele germane escaladeaza turnul pentru a arbora svastica.
1944 Aliatii se apropie de Paris, dar guvernatorul nazist nu se supune ordinului lui Hitler de a distruge turnul.
1957 Este montata antena radio care exista si in ziua de azi.
1964 Ministrul de cultura al Frantei, André Malraux, desemneaza turnul  drept monument istoric.
26 august 1989 Acrobatul francez Philippe Petit traverseaza Sena pe o funie legata de turn.
31 decembrie 1999 Turnul gazduieste petrecerea organizata cu ocazia trecerii intr-un nou mileniu.
noiembrie 2002 Se atinge pragul de 200 de milioane de vizitatori.
2008 Turnul este impodobit cu 12 stele galbene pentru a marca presedintia franceza a Uniunii Europene.

</p>

Vote it up
332
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza