Ziua în care am fost curajos

Un român stabilit în Irlanda a salvat viața unei femei
 

Stătea agățat de scară, înconjurat de apa rece, iar pe femeie o ținea strâns la pieptul lui. Nu putea să facă nicio mișcare. Ea era prea grea și într-o stare de semileșin. Încerca să-i spună ceva, dar cuvintele care îi ieșeau din gură erau de neînțeles. Cumva timpul se oprise în loc și el nu se putea gândi la nimic. Nici la cum ajunsese acolo, nici la ceea ce avea de făcut în continuare. Așa că a așteptat. La un moment dat, a auzit sirenele. Mașinile poliției și ambulanțele se apropiau.

Cristian Pintea era plecat din România de nouă ani și lucra la Dublin, la o companie irlandeză. În acea după-amiază de 19 septembrie 2013, în jur de ora 16.00, a început să-și strângă lucrurile. Era vineri, așa că avea program scurt. Cristian, care avea atunci 39 de ani, era fericit că acasă îl aștepta soția lui, Oana, care venise de curând în Irlanda. Împlineau doi ani de căsnicie și voia să o scoată la masă în oraș.

Înainte să iasă pe ușă, a sunat-o să-i spună că în jumătate de oră va ajunge să se pregătească. Numai că lucrurile nu aveau să decurgă cum credea.

Drumul cu mașina îl ducea de-a lungul râului Liffey, spre zona centrală a orașului, plină de lume, în special turiști. O zonă frumoasă, aglomerată – inima Dublinului. Podurile de peste râu se perindau unul după altul, iar Cristian mergea spre casă cu gândul la soția sa, la cum se cunoscuseră, la viața lor, la faptul că nu puteau fi mereu împreună pentru că ea, jumătate din timp, trebuia să stea în România, fiind implicată în diverse proiecte…

Oprise la un semafor și vorbea la telefon cu Ritchie Fitzgerald, unul dintre colegii lui, când privirea i-a fost atrasă de imaginea unei femei, care tocmai se arunca de pe podul în dreptul căruia se afla. Într-o fracțiune de secundă, a văzut oameni care alergau spre locul respectiv.

„Ritchie, o femeie s-a aruncat de pe pod!“ Atât a mai apucat să spună Cristian înainte de a închide telefonul. Apoi și-a abandonat mașina și a fugit să vadă ce se întâmplă. Nu s-a gândit niciun moment că încurcă circulația și nici nu a fost atent dacă și alți șoferi au făcut la fel. Nu-l mai interesa nimic altceva decât ce se întâmplase cu acea femeie. Apoi a văzut-o în apă, plutind cu fața în jos. Geaca pe care o purta părea să o țină la suprafață.

Cristian s-a întors imediat la mașină, a deschis portbagajul și a apucat scara lui de electrician, care se putea întinde până la zece metri. S-a întors la râu, a extins scara, i-a dat drumul în apă și a coborât pe ea. Era îmbrăcat cu hainele de serviciu, care erau destul de grele, iar telefoanele le avea în buzunare. Dar nu s-a mai gândit la nimic.

Apa era rece, dar pe moment nici nu a realizat. Încerca să găsească o soluție pentru a o salva pe femeie. Pe peretele de piatră al râului a găsit o creangă și, agățat de scară, a încercat să o prindă și să o tragă spre locul unde se afla el.

Geaca ei de ploaie, care se umflase, l-a ajutat. După câteva minute și câteva încercări eșuate, a reușit să o agațe cu bucata de lemn. Încet, pentru a nu o scăpa, a adus-o spre el pe femeia care plutea. Apoi a luat-o și a ridicat-o de ambele brațe și a lipit-o de pieptul lui, așteptând să ajungă echipajele de salvare să o preia. Pompierii au venit cu bărcile pe râu, iar de sus se auzeau sirenele poliției și ambulanței. Oamenii strânși pe pod, care-l urmăriseră pe Cristian cu sufletul la gură, îl aplaudau.

Abia după ce femeia a fost în siguranță, Cristian și-a mai revenit din concentrare și a realizat ce-a făcut. L-a invadat un sentiment de mulțumire. Pompierii și-au notat numele lui, iar oamenii adunați acolo l-au felicitat și îmbrățișat, adresându-i cuvinte a căror semnificație era aceea de „om bun și curajos“.

Mașina îi fusese deja mutată de polițiști, într-o zonă în care să nu încurce circulația. Cu hainele ude, s-a îndreptat spre autoturism, s-a urcat și a plecat spre casă. L-a sunat pe Ritchie, să-i povestească ce se întâmplase.

Când a deschis ușa apartamentului, odată cu el a năvălit în casă și miros de mâl. Văzându-l așa ud, Oana a crezut inițial că soțul ei a căzut cu mașina în apă. Apoi a ascultat povestea și a fost mândră de el. Un nou eveniment ce merita sărbătorit se adaugase aniversării căsniciei lor.

Ritchie i-a scris un mesaj de felicitare pe Facebook, iar vestea s-a răspândit. Au aflat și prietenii de acasă, din Botoșani, unde, Cristian se va întoarce poate într-o zi.

La câteva zile după aceea, el s-a interesat la Departamentul de pompieri dacă femeia este bine. I s-a spus că a fost dusă la spital și că a supraviețuit. Atât a vrut să știe.

„Privind acum, după un an, la ceea ce s-a întâmplat în acea zi… am sufletul plin de mulțumire și mândrie personală: am avut curajul să încerc să salvez acea femeie. E o treaptă mai sus pe scara mea personală de autodepășire. E un simplu gest, pe care aș vrea să cred că l-ar face oricare dintre noi. Dar și o amintire pe care o voi povesti cu mândrie copiilor și nepoți­lor mei“, ne-a mărturisit Cristian Pintea. Agățat de scara aceea, el nu doar a salvat o viață, ci a dat o nouă valoare vieții lui și a celor care îl iubesc.

Vote it up
164
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza