Zece porunci in cancerul de san

Afla ce trebuie sa faci in cazul unui astfel de diagnostic pentru a nu intra in panica
 

<p>

Sfaturile unei supravietuitoare pentru a evita subiectivismul celor din jur, pentru a putea lupta cu vartejul nebun al emotiilor si altele:

1. Sa-ti acorzi tie insati timp de gandire. Cand esti diagnosticata, e posibil sa simti ca trebuie sa actionezi imediat. Nu, nu trebuie. Respira adanc. Incetineste avalansa de ganduri din capul tau inainte de a lua vreo decizie.

2. Sa-ti respecti sentimentele, indiferent daca sint luminoase si pozitive ori daca e vorba despre suparare si spaima. Si sa nu fii surprinsa daca vei simti toate aceste lucruri in decurs de numai 15 minute, si asta de cateva ori pe zi.

3. Sa nu judeci deciziile de tratament sau reconstructie (a sanilor) ale celor din jur ori atitudinea lor. Nu am vazut persoane in comunitatile celor bolnave de cancer la san care sa se judece unele pe altele. Cei care obisnuiesc sa dea sfaturi continuu sunt adeseori cei care nu au trecut niciodata prin asa ceva. Unii cred ca ar trebui sa depasesti faza asta de cancer cu fundita roz si sa fii tot timpul optimista, altii cred ca ar trebui sa fii recunoscatoare pentru o asemenea lectie de viata. E o mare greseala. Dar poate ca esti genul optimist de la natura. Pentru asta ai putea fi intr-adevar recunoscatoare. E de asemenea OK. Sa-ti spuna cineva cum ar trebui sa te simti in privinta diagnosticului este ca si cum ti-ar spune ca ar trebui sa ai doi metri inaltime sau ochi caprui.

4. Sa te iubesti pe tine insati ca pe aproapele tau. Noi femeile suntem foarte exigente cu noi insene. Acorda-ti si tie aceeasi grija pe care ai arata-o fata de cineva drag tie care ar trece prin asa ceva.
 
5. Sa nu te invinuiesti. Nu ai cancer la san pentru ca ai mancat ceva nepermis ori pentru ca nu ai alaptat sau nu ai facut suficient sport.

6. Sa-i lasi pe ceilalti sa te ajute. Familia si prietenii tai vor sa poata face ceva pentru tine; lasa-i sa faca.

7. Sa nu te increzi in false marturii, impotriva stiintei. Poti decide sau nu daca urmezi un tratament anume (vezi porunca numarul 3). Poti avea sau nu o experienta pozitiva. Ceilalti pot invata dintr-o relatare onesta a experientelor tale, dar asta nu te transforma intr-un expert in medicina. Celebritatile au in special o mare responsabilitate in acest caz.

8. Sa pui intrebari doctorilor. “Care este riscul daca fac A sau B?” Ori “Ce inseamna acest termen?” sau “Puteti repeta asta?”. Medicii buni nu privesc cu ochi rai intrebarile si ingrijorarile tale. Cei nu foarte buni trebuie sa stie ca e acolo o persoana atasata de sani.  

9. Sa profiti de fiecare zi. Cancerul este elefantul din camera. Dar, uneori, trebuie sa-l bati pe spinarea lui mare si urata si sa-i spui: “Scuza-ma, elefantule, dar o sa merg la plaja, la film ori in parc cu copiii mei. O sa te gasesc cand ma intorc. In clipa asta, am de gand sa ma distrez”.

10. Sa-ti amintesti ca tu esti mai mult decat cancerul. Poate ca esti o femeie cu cancer, dar esti de asemenea si sotie, mama, sora, fiica, persoana angajata undeva, prietena. Fa ca intinderea cancerului peste acestea sa fie strict alegerea ta.

</p>

Vote it up
78
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza