... zbori cu avionul de acrobație aeriană

 

Decolare în Immelmann. Mi se pare că mai rău nu se poate, dar mă țin tare. Capul mi se mişcă bezmetic: după ce capăt o vânătaie în spatele craniului, mă decid să îl țin lipit de spătar. Lupinguri şi ranversări. Cerul şi pământul joacă hora în jurul meu cu 350 km/h. Abracadabra şi vrie plată. Ochii îmi ies din orbite. Tâmplele îmi explodează. La un moment dat, văd Bucegii, deşi suntem la Clinceni, lângă Bucureşti. Atingem o accelerație de cinci ori mai mare decât cea gravitațională, dar în sens negativ, adică în sus. La final, rânjesc fără grai și abia mă pot urni din scaunul pasagerului. Fruntea mi-e injectată, iar albul ochiului stâng s-a colorat complet în roşu. S-au spart capilarele. Puteam face dezlipire de retină (Mulțumesc! Nu puteați să-mi spuneți înainte?). A fost prima şi ultima oară. Multe zile după aceea am mers pe stradă gândindu-mă că viața înseamnă mai mult decât micile noastre evenimente de zi cu zi. Dar nici măcar asta nu m-ar mai convinge să retrăiesc experiența! Ștefana Totorcea

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza