Zbor peste Pacific cu avionul solar

Pilotul avionului se declară pregătit pentru “marele salt”
 

Andre Borschberg, pilotul elvetian care se va urca la bordul avionului solar Solar Impulse 2 pentru "marele salt" peste Pacific, a minimizat luni riscurile calatoriei, descriind aventura drept "un voiaj interior", relateaza AFP.

"Am luat numeroase masuri pentru a reduce riscurile", a dat asigurari pilotul intr-o conferinta de presa la Nankin, in estul Chinei, unde avionul revolutionar asteapta conditiile meteorologice favorabile pentru a-si incepe zborul catre SUA.

Borschberg, in varsta de 62 de ani, va pilota de unul singur in aceasta etapa de 5-6 zile si nopti si 8.500 de km pana la Hawai, cea mai riscanta parte a proiectului. Daca misiunea va fi incununata de succes, va fi cel mai lung zbor realizat vreodata cu un aparat propulsat de energia solara.

"Este o ocazie extraordinara de a ma descoperi", a declarat Andre Borschberg.

Organizatorii au anuntat ca e posibil ca decolarea sa se faca marti, insa un purtator de cuvant a indicat ca decolarea nu este prevazuta inainte de sambata.

Fost pilot de vanatoare in cadrul fortelor aeriene elvetiene, Andre Borschberg ar urma sa infrunte temperaturi extreme in carlinga nepresurizata si neincalzita.

"Va fi un moment al adevarului, adica marele semn de intrebare va fi: voi ajunge la destinatie?" a declarat pilotul.

O parasuta si o pluta de salvare gonflabila sunt fixate pe scaunul pilotului in caz de urgenta.

Andre Borschberg este inginer mecanic. Pilotul a pecizat ca a urmat cursuri de yoga pentru a invata cum sa lupte impotriva stresului din timpul zborului.

Solar Impulse 2 a aterizat la Nankin in urma cu doua saptamani, dupa un zbor de 17 ore pe deasupra Chinei, de la Chongqing (sud-vest), la mansa aflandu-se pilotul secund Bertrand Picard.

"Cred acum ca suntem gata (pentru survolarea Pacificului)", a declarat Bertrand Picard.

"Trebuie doar sa asteptam vreme buna pentru a pleca", a adaugat cel de al doilea pilot, precizand ca el va prelua comanda intre Hawai si orasul american Phoenix.

Destinatia finala a Solar Impulse 2 este Abu Dhabi, de unde avionul a plecat pe 12 martie si unde este asteptat sa se intoarca luna urmatoare.

Cu aripile captusite cu peste 17.000 de celule fotovoltaice si cu o anvergura de 72 de metri, apropiata de cea a unui Airbus A380, avionul ar urma sa fi parcurs la sosire 35.000 km cu o viteza cuprinsa intre 50 si 100 km/ora.

Sursa: HotNews.ro

 

Vote it up
267
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza