Zâmbeşte! Dentistul se va ocupa de tine

Stomatologul Peter Kertesz ştie totul despre colţi, fildeş, molari şi plombe
 

Când Alexander, un elefant asiatic de patru tone şi jumătate, şi-a rupt un fildeş, personalul grădinii zoologice din oraşul german Münster a ştiut pe cine să sune. Când a sosit la grădina zoologică, dr. Peter Kertesz şi-a găsit pacientul temător şi agitat. Se putea observa cu uşurinţă o gaură de 2,5 centimetri în fildeşul lui drept, iar sensibila cameră pulpară era infectată.

Elefantul se mişca încoace şi încolo în incinta interioară, privind nervos cum Peter şi asistenţii lui pregăteau echipamentul pentru operaţia din ziua următoare. Precauţia lui era de înţeles. Operaţiile dentare pe pacienţi cu un asemenea gabarit pot necesita bormaşini industriale acţionate de compresoare de tipul celor folosite de muncitori la găurit asfaltul şi burghie care pot atinge zece centimetri în diametru şi peste 60 în lungime.

În dimineața următoare, un veterinar l-a săgetat pe Alexander cu un tranchilizant foarte puternic, iar îngrijitorii l-au prins în frânghii. Era vital ca elefantul să cadă pe partea stângă, astfel încât Peter să poată ajunge la fildeşul vătămat. Dar, după 15 minute, o frânghie s-a rupt, iar Alexander a căzut pe partea dreaptă.

Stomatologul se confrunta cu o situaţie aproape imposibilă. Trebuia să opereze un fildeş care era prins între podea şi capul unui elefant inconştient, ce nu putea fi întors într-un spaţiu atât de mic.

Din fericire, Peter a putut ajunge la vârful fildeşului infectat şi l-a tăiat cu un fierăstrău electric, dezvăluind cavitatea pulpară. Când a găurit fildeşul, litri de puroi s-au scurs în afară. Şi-a dat seama că fildeşul trebuia scos cu totul. Era o operaţie care, din câte ştia Peter, nu mai fusese făcută la un elefant trântit pe partea greşită.

În următoarele două ore şi jumătate, dentistul, culcat pe o parte pe un strat de paie, aproape fără să aibă spaţiu de manevră şi având mereu grijă să nu-l rănească pe elefant, s-a folosit de un levier şi de o cheie cu lanţ, pentru a forţa fildeşul să iasă.

„A fost un stres imens“, îşi aminteşte Peter. „Treaba trebuia dusă la bun sfârşit, iar timpul era limitat. Nu te puteai întoarce a doua zi sau după o săptămână, s-o termini.“

Până la ora 1, fildeşul era scos. În următoarele câteva săptămâni, Alexander s-a recuperat complet.

La cei 69 de ani ai săi, Peter e obişnuit cu pionieratul în domeniu. Îşi petrecuse ultimii 28 de ani operând gurile unora dintre cele mai exotice creaturi din lume, de la micuţe marmote, care cântăreau mai puţin decât un pachet de unt până la lei, tigri şi chiar o balenă ucigaşă de zece tone.

Peter Kertesz este cel mai cunoscut chirurg stomatolog al grădinilor zoologice din întreaga lume. Este consultant al Societăţii Zoologice din Londra şi colaborează cu peste 70 de grădini zoologice şi rezervaţii naturale, din 21 de ţări.

La început, nimic nu anunţa cursul pa care avea să-l ia viaţa sa. Născut la Budapesta, copilăria lui Peter a fost marcată de ororile revoluţiei ungare din 1956, când rebelii au înfruntat guvernul comunist. Încă îşi aminteşte când, la 12 ani, un revoluţionar a îndreptat spre el o mitralieră. „Am auzit un strigăt: «Stai sau trag!»“, îşi aminteşte. „Pur şi simplu am sărit înapoi, prin deschizătura uşii. Oamenii erau omorâţi fără niciun motiv“.

Împreună cu părinţii săi a fugit la Londra, în 1957, fără a lua nimic cu ei. Tatăl lui Peter, cu o carieră de inginer specialist în termoficare în Ungaria, şi-a găsit de lucru ca agent de vânzări, iar familia şi-a construit o nouă viaţă.

Inspirat de o asemenea dedicaţie în lupta cu adversităţile, Peter şi-a însuşit engleza, a învăţat cu sârg şi a primit diploma de medic stomatolog. Timp de opt ani, a lucrat cu pacienţi din Londra. În 1985, un veterinar local l-a sunat şi l-a întrebat:

– Ai putea să-mi dai o mână de ajutor, să tratez o pisică? Are nevoie de o operaţie dentară.

Veterinarul nu avea nici echipamentul necesar, nici pregătirea necesară pentru a face faţă situaţiei de unul singur. Dar operaţia a decurs bine, chiar dacă s-a folosit un instrumentar destinat pacienţilor umani. Cum nu există mulţi dentişti pentru animale, vestea despre talentele lui Peter s-a răspândit repede. Curând, el a operat pentru prima oară într-o grădină zoologică: pacientul a fost un tigru din Windsor Safari Park. În scurt timp, îngrijitori din toată lumea au început să-l sune, pentru a vindeca o gamă tot mai largă de creaturi exotice, iar Peter a început să se specializeze în animale din grădini zoologice, învăţând pe parcurs cum să adapteze tratamentele pentru diverse specii. Acasă, la Londra, continua însă să se ocupe de pacienţi umani.

Munca sa era extrem de dificilă. La o grădină zoologică din Moscova, în 2003, Peter a fost nevoit să opereze nouă morse într-o singură zi.

– Operaţiile au început la ora 8 dimineaţa şi nu s-au terminat până la ora 4, a doua zi dimineaţă, spune el. Am dormit iepureşte după fiecare caz. N-am avut pauză de mers la toaletă cinci ore. Dar simţi oboseala doar atunci când te opreşti. În timpul intervenţiei, eşti concentrat sută la sută.

Au fost şi situaţii periculoase:

– Am operat un delfin pe fundul piscinei, în 15 centimetri de apă de mare. De obicei, delfinii sunt mutaţi pe uscat, dar acea grădină zoologică nu a vrut să facă asta. Cablul de alimentare al echipamentului trebuia lăsat în apa sărată. Mi-a fost teamă. M-am gândit că puteam muri. De atunci, folosesc pentru operaţiile pe delfini echipament alimentat cu baterii!

Anestezierea animalelor sălbatice este, de asemenea, plină de riscuri. Multe animale pierd abilitatea de a-şi controla temperatura corpului când sunt sub anestezie, în special dacă au blană groasă şi un strat protector de grăsime, şi pot ceda din cauza supraîncălzirii. Gorilele, în schimb, sunt cunoscute pentru sensibilitatea lor la anestezic şi pot avea o reacţie similară cu cea a unui bebeluş.

– Cu aproximativ opt ani în urmă, am avut un caz în care o gorilă a murit în timpul recuperării, spune Peter. Am plâns de mi-au ieşit ochii din cap. Am crezut că era vina mea şi eram gata să renunţ. Dar la autopsie s-a descoperit că avea mari probleme cu inima.

Din cauza riscurilor existente, mulţi veterinari preferă să folosească o cantitate minimă de anestezic, ajustând doza astfel încât să aibă efect atât cât e nevoie pentru a efectua operaţia.

– Nu este neobişnuit ca un animal să înceapă să se trezească în timpul operaţiei, spune Peter. Am avut lei şi tigri care au început să-mi lingă mâna. Odată, un urs s-a ridicat şi a început să se plimbe prin cameră. Dar n-am fost muşcat niciodată de vreun animal sălbatic. Doar de oameni.

Cele mai multe operații nu sunt uşoare. Deseori, dinţii unui animal au evoluat special pentru a nu putea fi scoşi cu uşurinţă. Rădăcinile unui molar de gorilă sunt încârligate şi îndoite spre exterior, făcând extracţia convenţională aproape imposibilă. Rădăcinile unui canin de urs pot avea 7,5 centimetri lungime şi o extracţie poate du-ra chiar şi 40 de minute. Într-adevăr, în cazul animalelor mari, extracţia unui dinte seamănă mai degrabă cu o lucrare de excavaţie. Pentru a exista siguranţa că nu rămâne nicio bucată de rădăcină care să producă vreo infecţie, maxilarul din jur trebuie pisat şi îndepărtat cu grijă, de obicei cu ajutorul unui polizor pneumatic, până când întreaga lungime a dintelui este vizibilă.

Pentru aceaste operaţii, stomatologul a adunat aproape o tonă de echipament chirurgical specializat, care a costat peste 80.000 de lire. Operaţiile pe elefanţi necesită deseori o freză de cinci cai putere, putere mai mult decât suficientă pentru a propulsa o barcă de mici dimensiuni. Peter are şi pile manuale foarte puternice, realizate la comandă în Elveţia, care costă câte 2.000 de lire fiecare.

Deşi percepe o taxă, doctorul consideră că munca pe care o face este, în esenţă, orientată spre conservarea faunei. Deseori tratează specii pe cale de dispariţie, cum sunt tigri de Sumatra sau urşii panda.

– Am văzut animale care nu se mai împerecheaseră de ani de zile şi care nu se mai puteau opri, după ce le-au fost rezolvate problemele dentare. O gură sănătoasă nu-ţi face doar poftă de mâncare!, explică el.

Unele dintre cazurile care i-au adus cele mai multe satisfacţii au implicat animale sălbatice care fuseseră abuzate. Timp de câţiva ani, începând cu 1994, Peter a lucrat cu o organizaţie caritabilă din nordul Greciei, tratând urşi dansatori care fuseseră salvaţi, înainte ca animalele să fie eliberate înapoi, în munţi. Pentru a-i face mai docili şi pentru a scădea riscul de a-i răni pe „stăpânii“ lor ţigani, multor animale li se spărseseră sau li se rupseseră dinţii. Unii aveau răni de la rosul lanţurilor care-i ţineau captivi. Se confruntaseră cu o viaţă de agonie, care le amorţise creierul, iar cioturile de dinţi se infectaseră. Din această cauză era dificil pentru urşi să mănânce. Mulţi dintre ei muriseră ca urmare a septicemiei sau a altor boli asociate infecţiilor generalizate.

Într-o clinică îndepărtată, amenajată într-o fostă cocină de porci, Peter transpira de ore bune lângă fiecare animal de doi metri şi jumătate, polizând dinţi bolnavi, punând colagen pentru a astupa cavităţi şi suturând gingii.

În afara clinicii, urşii trataţi de stomatolog în anul precedent se recuperaseră complet şi se jucau, plini de energie, aşteptând să fie eliberaţi.

– Era o plăcere să-i vezi, spune Peter. Comportamentul lor, chiar şi al celor mai agresivi, se îmbunătăţise considerabil. Ceea ce nu era o surpriză, ţinând cont de suferinţa prin care trecuseră.

În ultimele luni, dentistul de animale a operat la grădini zoologice din Turcia, Belgia, Egipt, Spania şi Irlanda şi i-a pus trei plombe unei leoaice de la grădina zoologică Whipsnade, situată la nord de Londra. Cu toate acestea, este în continuare şi un dentist convenţional, având un cabinet particular în districtul londonez Mayfair. 80% dintre pacienţii lui obişnuiţi sunt totuşi, oameni care au nevoie de intervenţii chirurgicale, iar Peter face aceste operaţii săptămânal, de luni până joi.

– Trebuie să fii implicat în stomatologie toată ziua, în fiecare zi, pentru a putea lucra cu animalele, spune Peter. Într-o săptămână poţi fi pe un câmp din Marea Britanie, ud până la piele şi într-un frig năprasnic, iar săptămâna următoare te coci sub soarele Egiptului. Îţi trebuie multă experienţă, pentru a putea lua decizii cu un minimum de echipament de diagnosticare.

Vote it up
135
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza