Voluntar pentru zâmbete

Tânărul Ionuţ Ursu a mers în Nepal, pentru a ajuta victimele cutremurului.
 

Articole similare

Ionuţ Ursu a făcut un duș lung în baia căminului Universităţii din Bucureşti, unde este student la geografie. Gelul de duş, lamele de ras şi deodorantul i se păreau produse de lux tânărului de 27 de ani, după patru săptămâni petrecute printre ruinele cutremurului care a zguduit Nepalul pe 25 aprilie, anul trecut. În urma lui, au rămas 8.500 de morţi, 20.000 de răniţi şi sute de mii de oameni fără adăpost.

Ionuţ plecase din capitala nepaleză, Kathmandu, la cinci dimineaţa, după ce îşi donase cortul, încălţămintea şi echipamentul montan gazdelor lui, Fundaţia Cold Feet (picioare reci), o organizaţie non-profit din Nepal care ajuta victimele cutremurului. Lucrurile lui au ajuns la o familie care îşi pierduse locuinţa. La aeroport, şi-a dat şi toate hainele în afară de cele cu care era îmbrăcat.

Cu o noapte în urmă, plânsese în cortul lui, încercând să se descarce de tot ce văzuse: case reduse la grămezi de moloz, răni grave, copii care îşi pierduseră părinţii şi părinţi care îşi pierduseră copiii. În acele 28 de zile, nu fusese timp pentru emoţii. Noaptea se culca epuizat, după ce mânca un bol cu orez, iar dimineaţa se spăla în râu şi o lua de la capăt.

Ionuţ sosise în Kathmandu într-o zi de miercuri, 6 mai, cu doi rucsaci imenşi – unul pentru echipamentul lui şi celălalt plin cu materiale medicale. Nu mai fusese până atunci în străinătate, nu vorbea nepaleza şi nici măcar engleza. Căuta cuvintele pe aplicaţia Google Translate.

Venise acolo după ce văzuse la ştiri imagini cu copiii nepalezi orfani şi fără adăpost, ştiind el însuşi cât de greu îi fusese să crească fără dragostea mamei.

Abandonat la cinci zile după naştere, Ionuţ a fost unul dintre cei 100.000 de copii din orfelinatele României, relicve ale regimului comunist care instaurase legi anti-avort pentru a creşte natalitatea. Îngrijitorii lui aveau metodele lor de a chinui copiii care făceau în pat. N-o să uite niciodată regula riglei: femeia măsura pata de urină în centimetri, apoi îl lovea cu rigla de tot atâtea ori. Pentru a fugi de viaţa la orfelinat, Ionuţ s-a refugiat în munca de voluntar. La 16 ani, a urmat un curs de prim-ajutor. Când s-a mutat în Bucureşti, s-a pregătit să devină paramedic voluntar alături de Serviciul de Ambulanţă.

Pregătindu-se pentru Nepal, Ionuţ a făcut o listă cu toate lucrurile pe care le putea vinde – telefon, tabletă, maşină de spălat, aparat foto şi un ceas primit în dar, la care ţinea foarte mult. A strâns aproape 1.500 de euro, iar prietenii şi profesorii l-au ajutat şi ei cu bani pentru echipament şi biletul de avion. Peste cinci zile, angajaţii Fundaţiei Cold Feet îl întâmpinau în Kathmandu.

Ionuţ şi o echipă medicală au mers în Districtul Dhading, aflat la 64 de kilometri spre vest – opt sate în care aproape toate cele 300 de case se prăbuşiseră şi unde 30 de oameni şi o mulţime de animale fuseseră striviţi sub dărâmături. În fiecare dimineaţă, voluntarii de la Cold Feet urcau două până la trei ore pe munte, pentru a ajunge la ruine.

Ionuţ a ajutat la transportul medicamentelor, alimentelor şi prelatelor pentru corturile militare, unde au fost adăpostiţi cei peste 500 de oameni care noaptea dormeau sub cerul liber şi ziua căutau printre dărâmături cu mâinile goale. Apoi, împreună cu echipa, a examinat fiecare pacient. Le-a măsurat tensiunea arterială şi glicemia, le-a curăţat şi bandajat rănile, a completat fişe medicale. În puţinul timp care-i rămânea, Ionuţ săpa gropi pentru stâlpii care ancorau corturile şi ţinea copiii în braţe. Ei îi zâmbeau, iar un băieţel l-a rugat chiar să-i promită că o să înveţe engleza. „E foarte important“, i-a spus el, iar Ionuţ a fost de acord. În acelaşi timp, însă, simţea că „inimile îşi vorbesc – câtă vreme ştii să zâmbeşti, limba nu are prea mare importanţă“.

Zilele treceau, iar Ionuţ simţea că se desprinde de propria lui suferinţă, de povara pe care o purta din copilărie. Înconjurat de durerea pe care o vedea la bărbaţii care îşi rădeau părul când pierdeau pe cineva drag şi pe câmpurile unde în fiecare zi erau incinerate alte trupuri, a învăţat să preţuiască viaţa şi să se bucure că a avut şansa de a ajuta la o naştere. Într-una din nopţile în care s-a prăbuşit epuizat în cortul lui, a luat o hotărâre: „Cât sunt sănătos, pot să fiu de ajutor. Trebuie să ofer bunătate“.

După zece zile, Ionuţ s-a întors la Kathmandu, unde a ajuns voluntar la Spitalul Manmohan Memorial. A atras îndată simpatia tuturor colegilor lui, uimiţi să afle că venise tocmai din România pentru a ajuta. Chirurgul ortoped Shirish Karki îşi aminteşte că „tipul ăsta era ca un înger pentru noi. Nu aveam suficienţi oameni care să se ocupe de atâtea victime. Ionuţ transporta pacienţii, curăţa instrumentele şi făcea toate treburile acelea mărunte, dar importante“.

Pentru că Ionuţ muncea atât de mult şi era atât de pasionat de chirurgie, Shirish i-a îngăduit voluntarului să îl asiste în sala de operaţii. La început, Ionuţ s-a ocupat numai de instrumente, apoi a început să introducă sonde şi perfuzii, a învăţat cum să ţină muşchii care trebuia să fie prinşi cu copci. Răniţii soseau cu zecile în fiecare zi, iar alţi sute de oameni aşteptau la intrare să fie trataţi. Operaţiile durau până la nouă sau zece seara. Shirish şi Ionuţ făceau pauze scurte de masă, în care vorbeau despre vieţile lor, cu ajutorul unei aplicaţii pentru traduceri.

Ionuţ a plecat din Nepal, istovit şi mai slab cu zece kilograme, dar îşi găsise chemarea. Şi-a promis că se va întoarce, convins că „răul nu va învinge, dacă oamenii buni îşi îndreaptă privirea către suferinţa care există în lume“.

Astăzi, Ionuţ este voluntar la Serviciul de Ambulanţă din Bucureşti şi studiază geografia la universitate. Lucrează ca freelancer, realizând grafică şi servicii IT. În timpul liber, vinde fotografii din călătoria lui în Nepal şi caută noi modalităţi de a strânge bani pentru ajutoare medicale pentru Dhading şi pentru un aparat de electrocardiografie pentru spitalul în care s-a născut. Ionuţ vrea să se întoarcă în Nepal în această vară, pentru a deschide un cabinet medical într-o şcoală dintr-un sat de munte.

 

Vote it up
91
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza