Viva Cuba!

Un nou spirit al libertăţii pluteşte deasupra acestei naţiuni insulare.
 

„VEDEŢI?“, mă întreabă şoferul meu, Aurelio Rodriguez Estrada, în timp ce mă conduce cu maşina de-a lungul lui Male cón, bulevardul cu şase benzi de circulaţie care se întinde de-a lungul litoralului, în Havana. Încerc să disting fortăreaţa El Morro, clădită în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, să păzească oraşul de piraţi. „Nu, aici!“, îmi atrage Aurelio atenţia, indicându-mi ceasul integrat în tabloul de bord al Chevroletului albastru, din 1948. „Vedeţi? Funcţionează.“

Tonul lui sugera un miracol. Într-adevăr, pare că pentru mulţi cubanezi, ceasurile au reînceput să funcţioneze după o lungă perioadă de letargie. De când preşedinţii Raúl Castro şi Barack Obama au dezgheţat relaţiile diplomatice dintre cele două ţări, în decembrie 2014, Havana a redeschis ochii. Într-un climat care este încă afectat de foamete şi de ultimele vestigii ale războiului rece, oraşul îşi permite luxul de a respira un nou spirit al libertăţii. Ce schimbări va aduce acesta? Un fel de suspans însoţeşte transformarea care e pe cale să se producă. De aceea sunt atâţia curioşi care se îngrămădesc să viziteze Havana în ultima vreme.

ÎNTEMEIATĂ de conchistadori spanioli în 1519, Havana are în prezent o populaţie de 2,1 milioane de oameni, alcătuită din meşteşugari, mecanici, funcţionari publici, birocraţi, menajere, poliţişti, membri ai Partidului Comunist, scriitori şi artişti. Dar arareori te intersectezi cu bancheri. În pofida clădirilor ei părăginite, a străzilor pline de gropi, a absenţei unei conexiuni cât de cât funcţionale la internet şi a cantităţii insuficiente de produse pentru multe dintre nevoile de bază ale omului, capitala are nenumărate lucruri de oferit. În primul rând, locuitorii ei – prietenoşi, educaţi şi dotaţi cu un simţ al umorului sănătos, „fără de care n-am fi reuşit niciodată să supravieţuim anilor plini de dificultăţi“, afirmă tânărul vizitiu al unei trăsurici.

Cubanezii au învins provocarea „economiseşte-cât-poţi“. Cu un salariu mediu de 20 de dolari pe lună, n-au prea avut de ales.

Ca în filmele alb-negru din Napoli, cu Sophia Loren tânără în rolul principal, vezi rufe întinse pe sfoară în La Habana Vieja, centrul vechi al Havanei. Până la ore târzii ale după-amiezii, copiii (unii dintre ei îmbrăcaţi încă în uniforma şcolară) se joacă împreună sub arcade. Sub cerul de un albastru imaculat, trăsurici, taxiuri galbene, camioane şi căruţe trase de animale fac slalom într-un balet coregrafiat cu inteligenţă, accentuat de claxoane răsunătoare. Indiferent încotro te uiţi, nu vezi urma vreunei firme, a vreunui mall, a vreunei francize de fast-food sau numele vreunui brand cunoscut.

Devastaţi de aventuri politice de toate felurile şi supuşi unor dificultăţi crâncene de-a lungul aşa-numitei periodo especial – anii care au urmat după colapsul Uniunii Sovietice (o situaţie care a împins ţara într-o criză economică gravă), cubanezii au suportat, fiecare pe pielea lui, provocarea „economiseşte-cât-poţi“. Cu un salariu mediu de 20 de dolari pe lună, n-au prea avut de ales.

Cu o rată a alfabetizării de aproape 100%, locutorii acestei naţiuni insulare, care numără mai mult de 11 mi lioane de suflete, continuă să emigreze în masă. Au făcut asta şi în ultimii zece ani, şi mai ales începând din anul 2013, când regulamentul care viza călătoriile în străinătate a cunoscut o relaxare semnificativă. Un număr de aproape un milion şi jumătate de cubanezi, aproape trei sferturi din diasporă, s-au stabilit în Statele Unite. Cei care au rămas aici şi-au folosit ingeniozitatea ca să se poată menţine pe linia de plutire.

Alejandro, un bărbat de 46 de ani, ne căsătorit, cu o diplomă de tehnician electronist, a devenit cu cinci ani în urmă membru al bastion cuentapropistas – întreprinzătorii de sine stătători. Îşi dorea să călătorească şi să cumpere îmbrăcăminte, mâncare şi încălţăminte de pe piaţa neagră. („Statul face pantofi urâţi“, spune el.)

Folosindu-se de maşina mamei lui, un Moskvitch din anul 1991, lucrează pe cont propriu, ca taximetrist în Havana. Hotelurile din oraş acordă prioritate taxiurilor de stat, iar acest lucru îi creează o serie de neplăceri. „Îmi dă bătăi de cap concurenţa. Mi-ar plăcea să obţin un post de funcţionar public, dar statul nu-şi plăteşte prea bine angajaţii“, spune Alejandro.

Astfel, ca mulţi alţii, şi el experimentează riscurile tranziţiei la economia de piaţă.

În ciuda dificultăţilor prin care a trecut în ultimele câteva decenii, Cuba a dat naştere multor artişti talentaţi, scriitori apreciaţi pe plan internaţional (cum este Leonardo Padura), şi unor pictori valoroşi. Piaţa havaneză San Francisco de Asis, cu magnifica ei biserică în stil baroc reconstruită în secolul al XVIII-lea, oferă concerte de muzică clasică aproape în fiecare seară.

Arhitectura, ignorată în oarecare măsură timp de o jumătate de secol, revine în forţă în această capitală plină de freamăt, a cărei splendoare era insultătoare pentru revoluţionarii timpurii. Havana, ale cărei centru vechi şi sistem de fortificaţii sunt incluse pe lista patrimoniului universal UNESCO, se poate lăuda cu multe exemple de arhitectură Art Deco, dar şi comori contemporane.

Într-un autobuz plin cu profesori universitari americani, aflu amă nun te despre patrimoniul arhitectural al vestului Havanei, graţie profesorului Julio César Pérez-Hernandez. Acesta este un arhitect care are viziunea unui viitor pentru oraşul său, un viitor ce presupune înmulţirea spaţii lor verzi, revitalizarea portului şi îmbunătăţiri aduse sistemului de transport public. Unora le este teamă de acest interes în arhitectură şi în domeniul imobiliar. „Americanii îşi vor impune din nou modul de viaţă“, spune un profesor de istorie a Cubei.

Această neîncredere e adânc înră dă cinată în mentalul colectiv al uneia dintre puţinele ţări care îi critică în permanenţă pe conducătorii lumii libere. Locuitorii Cubei rămân încă loiali anumitor aspecte ale modelului socialist al lui Fidel Castro. După cum spune cardinalul Jaime Ortega, arhiepiscopul Havanei, compatrioţii săi nu vor fi niciodată de acord să renunţe la educaţia gratuită sau la sistemul de asigurare medicală universală gratuită.

„Şi totuşi, cubanezii îi iubesc pe americani“, spune Guy Chartier, un dezvoltator imobiliar canadian, care îşi împarte timpul între Montreal şi Havana. Chartier întrezăreşte în parteneriatul său cu guvernul cubanez pregătirile pentru construcţia unui complex hotelier şi a unui complex turistic destinat celor care călătoresc în scop de afaceri. „Cele două popoare au multe lucruri în comun şi nu e vorba doar de pasiunea pentru baseball. Din punctul meu de vedere, reapropierea lor se va întâmpla într-un mod foarte natural“, adaugă Chartier.

Întins pe o plajă, în zona de est a Havanei, şoferul de autobuz Tomas Marti şi-a luat o zi liberă, să sărbătorească aniversarea soţiei lui, împreună cu familia. Acum în vârstă de 50 de ani, Marti a fost profesor de Drept la Universitatea din Havana. Pentru că are mulţi copii de întreţinut (aceasta este cea de-a treia căsătorie a lui), şi-a părăsit fosta profesie pentru un loc de muncă mai productiv. Lui Marti i-ar plăcea să înveţe limba italiană, dar n-a izbutit să găsească o metodă de studiu care să-i placă. Când îi sugerez să asculte înregistrările cântăreţului, pianistului şi compozitorului italian Paolo Conte, îmi răspunde că acestea nu sunt disponibile în Cuba.

Cubanezii au o slăbiciune pentru limbile străine. Unul îmi spune des pre pasiunea lui pentru limba franceză, altul, cum e Pablo Fernandez, mă roagă să-i vorbesc în limba engleză, ca să-şi dezvolte vocabularul. Fernandez îmi spune că a urmat cursuri de operare a computerului, dar admite că nu i-au folosit la aproape nimic, de vreme ce nu există şanse de carieră în acest domeniu.

Deşi Fernandez este inteligent, sociabil şi plin de umor, zâmbetul lui îngheaţă când menţionez că aş vrea să-i includ numele în articol. Chiar dacă oamenii sunt relaxaţi când intră în conversaţii, libertatea expresiei este încă în stadiu embrionar aici.

Şi totuşi, există semne de încurajare, lucruri care erau de neconceput cu numai câteva luni în urmă. De exemplu, tricourile, şepcile şi alte articole în culorile steagului american s-au înmulţit în centrul vechi de când cu dezgheţul diplomatic.

În mod cert, Havana se va schimba foarte mult. Acesta este motivul pentru care ar trebui să o vizităm acum. Pentru că rareori avem şansa să fim martori ai prezentului... din perspectiva trecutului.

Toţi cubanezii intervievaţi au cerut ca numele lor să fie schimbate, pentru a beneficia de confidenţialitate.

 

Sugestii de călătorie

Cazare. E o penurie de camere de hotel în Havana. Dar se poate sta cu uşurinţă la locuitori din oraş, în casas particulares (locuinţe private). Există mari diferenţe în ceea ce priveşte confortul şi ospitalitatea. Pentru sugestii, vizitaţi particuba.net, cubaabsolutly.com şi visitcuba.com. Preţul e de la 25 la 62 de dolari pentru o cameră du blă.

Masă. Paladar Vistamar, pe Avenida 1ra, între Calle 22 şi Calle 24, în Havana. O clădire cu arhitectură în stil vechi, cu o privelişte superbă. E renumit pentru fructele de mare. Preţurile pentru o cină în doi, cu vinul inclus, încep de la 50 de dolari. Telefon: 53 7 203 8328. Nazdaro vie!, pe bulevardul Malecón, nr. 25, Prado y Cárcel, în cartierul istoric al Havanei. El Floridita Obispo, nr. 557, colţ cu Monserrate, în Havana. E la numai câţiva paşi de Mu zeul Naţional al Artelor Frumoase şi a fost restaurantul preferat al lui Ernest Hemingway. Telefon: 537 867-1300

Puncte de atracţie. Museo de la Revolución Calle, pe Refugio nr. 1, Havana. Muzeul a fost creat în onoarea celor care au luptat împotriva tiraniei, în Cuba. Afară, se află iahtul Granma, care i-a transportat pe Fidel şi pe tovarăşii săi (inclusiv pe Che Guevara) din Mexic în Cuba, în 1956.

Vote it up
271
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza