Vitamina E poate incetini procesul imbatranirii

Una dintre functiile de baza ale vitaminei E este protejarea membranelor celulare
 

Vitamina E, un nutrient de o importanta cruciala, cu proprietati antioxidante, ofera o multitudine de beneficii, printre care protectia impotriva bolilor de inima, a cance­rului si a unei game largi de alte afectiuni. Actionand la nivel celular, vitamina E poate chiar incetini procesul imbatranirii.

Ce este.
Vitamina E este un termen generic pentru un grup de compusi similari, numiti tocoferoli, care apar in patru forme: alfa, beta, gama si delta. Alfa-tocoferolii sunt forma cea mai obisnuita si cea mai puternica a vitaminei. Vitamina E este solubila in grasime, asa ca ea este stocata pentru perioade relativ lungi de timp in organism, mai cu seama in tesutul gras si in ficat. Se gaseste doar in putine alimente si majoritatea acestora sunt bogate in grasimi, fapt care ingreuneaza asigurarea necesarului de vitamina E daca urmati o dieta saraca in grasimi. Suplimentele pot fi, de aceea, foarte folositoare in obtinerea unor cantitati optime din acest nutrient.

Cum actioneaza.
Una dintre functiile de baza ale vitaminei E este protejarea membranelor celulare. Ea ajuta, de asemenea, organismul sa foloseasca seleniul si vitamina K. Dar beneficiul principal al vitaminei E consta in potentialul ei de combatere a bolilor ca antioxidant – ceea ce inseamna ca ea ajuta la distrugerea sau neutralizarea radicalilor liberi, moleculele instabile de oxigen care deterioreaza celulele. Aparand membranele celulelor si actionand ca antioxidant, vitamina E poate juca un rol in prevenirea cancerului. Unele cercetari arata ca vitamina E poate proteja impotriva bolilor cardiovasculare, printre care infarctul miocardic si atacul cerebral, reducand efectul nociv al colesterolului LDL („rau“) si impiedicand formarea cheagurilor de sange. In plus, vitamina E poate oferi protectie si datorita faptului ca actioneaza pentru a reduce procesele inflamatorii care au fost asociate cu bolile de inima. Descoperirile din doua studii ample arata ca vitamina E poate reduce riscul bolilor cardiace cu pana la 25–50%, si ca poate preveni an­gina. Descoperirile recente indica faptul ca, daca vitamina E se ia impreuna cu vitamina C, se pot bloca unele dintre efectele daunatoare ale alimentelor bogate in grasimi.

Beneficii suplimentare:
Vitamina E protejeaza celulele de vatamarile produse de radicalii liberi, ceea ce-i determina pe unii clinicieni sa creada ca poate intarzia procesul imbatranirii. Exista dovezi si ca ea imbunatateste functia imuna la varstnici, combate toxinele din fumul de tigara si alti poluanti, amana dezvoltarea cataractei si incetineste progresarea bolii Alzheimer si, posibil, chiar si a bolii Parkinson.

Vote it up
22
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza