Visul lui Dimitri

Un jurnalist de radio a construit un sat ca-n povesti, unde multi dintre copiii abuzati din Rusia si-au gasit alinare si sperante pentru viitor
 
<p>
Microbuzul inainteaza incet prin Rusia inghetata, ducand acasa sase copii, dupa excursie. Nu prea ai ce sa vezi pe geam, in afara de cusmele de zapada care acopera padurea. Copiii si-au gasit de lucru cu jucarii din plastic si cu carti. Sunt, totusi, atenti cand insotitorul li se adreseaza: „Iata ce am gasit rostogolindu-se pe aici“, exclama el, tinand in maini o sticla de apa, de parca ar fi fost o fosila rara. „Vrea cineva o inghititura?“

Copiii dau din cap ca nu. Barbatul ridica din spranceana si, cu o voce sonora, intreaba:
– De ce nu trebuie sa bem niciodata apa dintr-o sticla care a cazut pe podea?
– Microbi!, striga un baietel de vreo zece ani, cu parul negru, pe nume Maxim.

Micutul se apropie de barbatul care i-a zis „Bun raspuns!“ si bat palma. Maxim este scund pentru varsta sa si are un aer degajat, in contradictie cu trecutul lui dureros. Parintii lui au fost alcoolici inraiti. Il lasau adesea sa caute de mancare pe strada. Cand avea patru ani, asistentii sociali l-au luat de acasa. A petrecut doi ani intr-un orfelinat, unde era batut de copiii mai mari si neglijat de personalul institutiei. Daca nu ar fi fost barbosul din microbuz – Dimitri Morozov, de 52 de ani – viata lui Maxim ar fi fost din ce in ce mai grea.

Maxim este unul dintre copiii norocosi, care au ajuns sa traiasca la Kitezh, o comunitate de copii fondata de Morozov, in urma cu 19 ani. Comunitatea iti apare in fata ochilor odata ce microbuzul ia un ultim viraj: 18 case, o scoala si o biserica, ba chiar si o ferma. Multe dintre cladiri sunt facute din cherestea si sunt impodobite cu turle, picturi murale, cupole si creneluri. Locul arata ca rasarit din basmele rusesti. Dar aparenta asta de poveste are scopuri practice. „E locul acela special in care miracolele chiar sunt posibile“, spune Morozov. Tot ce este in Kitezh le arata copiilor ca si ei se pot transforma.

Cand autobuzul se opreste, pustii se incoloneaza in sir indian si pornesc catre sala de mese. Maxim ia un castron cu bors si se asaza la o masa lunga din lemn de pin, alaturi de o fetita de varsta lui.
„Cei mari spun ca mama mea a murit“, zice el, cu o unda de tristete lunecandu-i pe fata. „Si nu stiu pe unde e tatal meu. Dar am o mama noua.“
Arata cu degetul catre locul unde se serveste mancarea, unde o femeie intre doua varste manuieste polonicul.
„Iar ea este noua mea sora.“

Fata de langa el – indesata si bine dispusa, cu niste sprancene dese, castanii – spune ca o cheama Katya. Trecutul ei seamana cu cel al lui Maxim.
„Ieri am fost la o petrecere“, spune Katya, etaland pe masa niste poze care o infatiseaza in costum de zana.
Maxim zambeste si soarbe cu zgomot ciorba din lingura.
„Acum suntem kitezhani“, spune el.

A fi kitezhan inseamna sa apartii si sa fii membru devotat al unei comunitati, in care copiii abuzati sunt educati si preschimbati in membri utili societatii. Toti trebuie sa fie egali aici. Dar cel mai important dintre ei, dupa cum poate spune orice locuitor de aici, ramane, totusi, fondatorul Dimitri Morozov.

Morozov a crescut ca membru al elitei sovietice. Tata era ofiter si mama profesor doctor in medicina. Parintii lui au muncit din greu si au avut o gandire libera, calitati pe care le-au transmis unicului lor fiu. Cu toate astea, el a crezut ca ideologia comunista era apogeul civilizatiei. In tinerete, a calatorit in India si si-a dat doctoratul in studii asiatice. Acolo, a fost surprins sa descopere ca lumea din care venea nu era singura in care oamenii se puteau simti fericiti si impliniti. In timp ce studia yoga si mitologia hindusa, Morozov l-a intalnit pe Sviatoslav Rerikh, un important artist si filosof expat rus, care l-a incurajat sa-si urmeze chemarea, chiar daca era una neconventionala. „Treptat, mi-a venit ideea de a-mi construi o lume a mea.“
Dar ce fel de lume? Morozov a petrecut zece ani cautand un raspuns. Intors la Moscova, in 1982, la varsta de 23 de ani, el a devenit un colaborator faimos al postului public de radio Mayak. Pe timpul verii, lucra in taberele Tanarul Pionier, unde si-a descoperit vocatia de a munci cu micutii defavorizati. La inceputurile anilor ‘90, in momentul in care Uniunea Sovietica a inceput sa se destrame, a gasit calea de a construi ceva nou.

Cand rusii au inceput sa se debaraseze de idealurile comuniste si de controlul societatii, nenumarate familii s-au dezbinat. Alcoolismul si dependenta de droguri au crescut, iar numarul copiilor abandonati a ajuns la un nivel nemaiintalnit dupa cel
de-al Doilea Razboi Mondial. Rusia inregistra peste 665.000 de baieti si fete fara familie. Unii erau orfani, dar peste 80% erau copii luati de autoritati din familii care ii neglijau sau ii abuzau. Multi dintre ei au fost adoptati, dar peste 100.000 au ramas in orfelinate. Viitorul pentru acesti copii era cumplit.

Induiosat de situatia lor, Morozov a decis ce are de facut. In 1992, a facut public planul sau de a construi o comunitate dedicata ingrijirii orfanilor. Drept urmare, a tinut o serie de conferinte-maraton la radio pentru strangerea de fonduri. Si-a numit proiectul Kitezh, dupa un oras mitic rusesc, care s-ar fi scufundat sub un lac, cand a fost atacat de tatari, dar care inca mai poate fi vazut de cei neprihaniti. Dupa ce guvernul regional din Kaluga i-a acordat gratuit 400 de hectare de pamant, Morozov a strans un grup de voluntari idealisti, pentru a incepe constructia. A obtinut si bani, cei mai multi de la Ecologia Youth Trust, o organizatie nonprofit, care continua sa fie partenerul acestui proiect si astazi.

Copiii au inceput sa soseasca in 1995. Cei mai multi veneau din orfelinatele din Kaluga. Majoritatea aveau  varste cuprinse intre cinci ani si pubertate. La inceput au fost multe greseli si provocari, dar, in primii ani din noul mileniu, Kitezh a inflorit.

Azi, satucul reprezinta acasa pentru 33 de copii, care locuiesc in sapte asezaminte. Parintii adoptivi joaca un dublu rol, de profesori si de consilieri, si sunt special pregatiti pentru a se descurca in fata nevoilor unui copil traumatizat. Copiii pot fi innebunitor de necooperanti, dar fiecare in parte se poate baza pe o retea de legaturi care depasesc limitele unei singure familii. Daca unul dintre ei nu se adapteaza cu familia care i se repartizeaza, poate fi mutat in alta familie. Daca vrea sa invete sah, de exemplu, ori japoneza, este incurajat sa-si gaseasca un profesor.

Pe langa o educatie de calitate, copiii primesc tratament psihologic intensiv – terapie prin joc, prin arta sau prin teatru. Progresul lor, atat ca obiective comportamentale, cat si psihologice, este inregistrat de colegi si de consilieri. Ei incep ca „pups“, ceea ce in rusa inseamna tanar, persoana fara experienta, fara responsabilitati. Pe masura ce dezvoltarea lor atinge valorile de referinta, sunt promovati la statutul de elevi, responsabili pentru ei insisi, si de mentori, responsabili pentru alti copii. Fiecare stadiu este marcat de o ceremonie.

Morozov insusi a fost parinte adoptiv pentru trei dintre copiii pe care ii are in grija. (El si prima lui sotie, care inca mai locuieste in comunitate, au, de asemenea, si un fiu natural. Intre timp s-au recasatorit amandoi.) Ceea ce le cere el adultilor din Kitezh este exact ce vrea si de la el insusi: dorinta de a-si indeplini sarcinile cu dragoste, empatie si disciplina si de a sacrifica confortul personal pentru o cauza. Cei mai multi raspund excelent. Tamara Pichugina, de 60 de ani, o femeie vorbareata, cu o fata blanda, mama adoptiva a lui Maxim si Katya si, de-a lungul timpului, a inca noua copii, spune simplu: „Am venit aici fiindca am vrut sa fac ceva maret, ceva cu adevarat important.“

Copiii trebuie sa-si gaseasca singuri rostul, pana la urma. „Nu putem sa-i facem supusi“, spune Morozov. „Nu putem sa-i facem nici destepti. Tot ce vrem este sa-i convingem sa fie raspunzatori pentru ei insisi, sa citeasca mai mult si sa faca progrese.“

Intr-o dimineata friguroasa de marti, un grup de copii a dat la o parte zapada, cat sa faca o pista de patinaj. Intr-o clasa cu peretii acoperiti cu lambriuri de pin, sase copii de liceu o asculta numai ochi si urechi pe profesoara lor, Maria Schurova, care citeste cu glas tare pasaje din Tolstoi. La ora pranzului, copiii ajuta la pregatirea mesei si la debarasat. Seara, multi se aduna in scoala, ca sa auda discursurile candidatilor pentru consiliul de tineret.
– As vrea sa diversific activitatile noastre extracurriculare, spune unul dintre candidati, o fata scunda si subtire cu pielea smeada, in varsta de 17 ani, pe nume Sandra Diaghileva. Ma gandesc la o petrecere in discoteca, cu lumini si decoratiuni, unde copiii sa invete sa danseze in perechi.
 – Votez pentru Sandra!, striga micuta Katya.

Figura Sandrei radiaza. Fiica a unui tata etiopian, care a parasit-o pe mama ei rusoaica, a venit la Kitezh dintr-un orfelinat, unde fusese persecutata de copiii care nu mai vazusera niciodata o persoana de culoare. Cand a ajuns in sat, la varsta de sase ani, le-a spus tuturor ca e proasta si urata. Acum locuieste in comunitate, cu un cuplu de vreo 30 de ani. Un lingvist in devenire, ea a castigat recent o competitie regionala de limba engleza si a avut ocazia sa-si exerseze abilitatile intr-o excursie scolara in Scotia.

Mai mult de jumatate dintre cei 70 de absolventi de la Kitezh au educatie superioara, ca Valentina Kanukhina, care fost adusa in sat cand avea 12 ani si un trecut cumplit. Acum, la 23 de ani, a absolvit disciplinele umaniste la Universitatea de Stat din Rusia si lucreaza la Yandex, un portal de cautare rusesc, asemanator cu Google. Valentina spune: „Pot sa merg oriunde. Kitezh mi-a dat instrumentele cu care sa ma descurc in viata“.

Cei mai multi dintre absolventii care nu a urmat o facultate si-au gasit un loc de munca legal. „In 15 ani, niciunul dintre ei nu a devenit un betiv, o prostituata sau un hot“, spune Morozov. „Niciunul dintre ei nu a incercat sa se sinucida. Acestea sunt rezultate fantastice, chiar si pentru copii veniti din familii normale.“

Autoritatile ruse sunt de acord. Guvernul federal plateste acum salariile profesorilor din Kitezh si ofera banii lunari pentru fiecare familie care are copii in grija. In livingul modest al lui Morozov exista o caseta, care contine medalia Ordinul de onoare, pe care i-a oferit-o Vladimir Putin, in 2007. Acum cinci ani, el a fost numit consilier parlamentar in problema copiilor orfani.
Multumita eforturilor lui Morozov, guvernul rus incurajeaza acum asistentii sociali privati, iar Kitezh ofera cursuri pentru aceasta meserie. El calatoreste in toata tara impartasind din experienta sa administratorilor de orfelinate si asistentilor sociali. Acum, Morozov si discipolii lui spera sa poata construi mai multe comunitati. Una dintre ele se numeste Orion si a fost infiintata, in 2004, la 200 de kilometri de Kitezh.

„Viata asta nu-i pentru oricine“, recunoaste Morozov. „E grea. Dar important este sa arati ca lucrurile pot fi facute – si facute bine – in moduri cu totul diferite.“

</p>
Vote it up
195
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza