Vinul m-a învăţat lecţia răbdării

Fugind de eşec, Aurelia Vişinescu a ajuns cea mai cunoscută femeie oenolog din România
 

VINUL E VIAŢA EI. Asta ştie acum, după mai bine de 20 de ani de când lucrează ca oenolog. Şi asta îi spune şi fiicei ei de cinci ani. De-a lungul timpului, a învăţat că vinul înseamnă cultură, educaţie, ştiinţă, plăcere şi, în mod mult mai personal, ceea ce-i place să facă. Şi, dacă şi-a însuşit încă o lecţie importantă de la vin, aceasta a fost lecţia răbdării.

Aurelia Vişinescu, cea mai cunoscută femeie oenolog din România, a ajuns să aibă performanţă azi într-un domeniu specific bărbaţilor de teama unui eşec. „Îmi doream să dau la liceul sanitar, dar cum nu mă simţeam suficient de pregătită la matematică pentru admitere, pentru că avusesem un suplinitor care ne predase timp de trei trimestre aceeaşi teoremă, am dat la liceul de horticultură. La momentul ăla, am ştiut că nu sunt suficient de bună şi nu voiam să văd un eşec. În acelaşi registru se înscrie şi o întâmplare din clasa a V-a, când nu m-am dus la serbare să-mi ridic premiul, pentru că luasem doar premiul II, ceea ce pentru mine era o mare nereuşită“, povesteşte cu un zâmbet nostalgic Aurelia Vişinescu.

Câţiva ani mai târziu, tânăra, ce se născuse în comuna Odobeşti, din judeţul Dâmboviţa, s-a îndreptat, ca majoritatea colegilor ei de liceu, spre facultatea de horticultură.

Îndrăgostită de natură, a fost atrasă de arhitectura peisagistică dar, în anul doi de facultate, şi-a dat seama că poate mai mult. S-a gândit să dea la facultatea de drept. Dar viaţa a „furat-o“ cu o poveste de dragoste şi cu tumultul întâmplărilor din decembrie 1989 şi a schimbărilor venite odată cu ele, iar Aurelia nu a mai renunţat la facultatea ei. Şi, în ultimul an de studii, când a trebuit să-şi aleagă specialitatea, a descoperit oenologia.

„Totul a pornit de la ştiinţă. Şi, cum eu sunt un om căruia îi plac ştiinţele exacte, ca matematica şi chimia, am ajuns la oenologie. Mi s-a potrivit ca o mănuşă. E mai mult decât ştiinţă – ai nevoie de foarte multe cunoştinţe, de mult studiu şi multe abilităţi. Mi s-a părut o meserie foarte frumoasă şi, din acel moment, mi-am dorit să ajung să lucrez într-o cramă“, îşi aminteşte Vişinescu.

Aşteptările nu i-au fost înşelate. Dimpotrivă. După ce a reuşit să se angajeze în 1993, într-o societate privată care făcea export de vin românesc, şi-a dat seama că această meserie e ceea ce-şi doreşte. „După ce experimentezi cu adevărat ceva, poţi afla că nu este cum te-ai fi aşteptat. Dar, în ceea ce mă priveşte, s-a întâmplat să-mi placă mai mult decât aş fi crezut. Atunci am cunoscut vinul cu adevărat“, spune Aurelia Vişinescu.

În 1998, ajunge la o mare companie de vinuri iar în 2003, la insistenţele soţului verişoarei ei, Steve Cacenco, care îi devine asociat, înfiinţează propria companie. Cumpără un fost sediu de fermă viticolă în mijlocul Dealului Mare şi aplică pentru fonduri SAPARD. În 2006 reuşeşte să construiască şi crama de la Săhăteni. „În acel an am avut şi prima recoltă şi am făcut primul vin. A fost cel mai slab an. Noi aveam puţini struguri şi am achiziţionat mulţi de la alţii. Vinurile cu adevărat bune am început să le facem când au intrat pe rod plantaţiile noastre“, explică Aurelia Vişinescu.

Dar, dincolo de afacere, de faptul că trebuie să faci producţie şi să vinzi ca să poţi răzbate, specialistul din ea a aflat câtă răbdare îţi trebuie ca să ajungi să obţii ceea ce-ţi doreşti – un vin cu adevărat special.

„Iată un calcul al răbdării: azi cumperi un teren, te gândeşti ce soi, ce clonă, ce altoi, unde să-l pui, se potri-veşte sau nu şi apoi plantezi. Mai aştepţi trei ani până să culegi primii struguri buni. De fapt, trebuie să aştepţi vreo şapte ani ca să ajungi la o constanţă în calitate. Faci vinul, îl mai învecheşti un an şi jumătate în butoi, îl pui în sticlă şi-l mai învecheşti încă un an şi jumătate, iar apoi poţi să începi să-l vinzi…“ Dar răbdarea a fost cea care i-a adus până la urmă succesul şi renumele Aureliei Vişinescu într-un domeniu unde puţine femei reuşesc. Premiile internaţionale pentru vinurile româneşti produse la Săhăteni au început să curgă şi, astfel, România să aibă iar ceva de spus în acest domeniu.

Vinul nu e numai viaţa ei, a Aureliei Vişinescu, dar şi a oamenilor care lucrează alături de ea la crame şi în birourile din Bucureşti, în total vreo 30. Dar este ca şi viaţa. „Mi s-a întâmplat câteodată ca un vin să nu mi se pară extraordinar, ca, apoi, după câteva luni, să-l gust şi să zic «Oau!», dar şi invers. Ai aşa revelaţii, cum poţi să ai despre oameni şi fapte“, spune ea.

Deşi lucrează de peste 20 de ani în domeniu, spune că încă mai are multe lucruri de învăţat şi aflat. „Sunt chestiuni pentru care nu avem explicaţii, pentru care nu s-a găsit răspuns – cum ar fi anumite defecte, anumite arome care apar, anumite condiţii. Iar acum mă preocupă mai mult via decât să obţin o anumită producţie.

Vreau ceva care să fie în mai multă armonie cu natura. Încerc să înţeleg via, să o călesc ca pe un copil, să o fac pe ea mai puternică şi să folosesc cât mai puţine tratamente“, spune Aurelia Vişinescu.

Asta cere şi mai multă răbdare. „Într-un fel, încerc să găsesc calea, astfel încât să ajung la rezultatul pe care mi-l doresc. Şi fiecare recoltă e un nou experiment. Din păcate, acest experiment nu-l putem face decât o dată pe an şi nu avem prea mult de trăit. Asta e problema“, spune zâmbind Aurelia Vişinescu.

Dar, până la urmă, toţi încercăm să obţinem cât putem şi ce putem pentru a fi fericiţi. Iar vinul e o bucăţică din această fericire. „Frumuseţea vinului vine tocmai din faptul că este atât de divers şi ai atât de multe opţiuni şi atât de multe stiluri atât de diferite, că e păcat să nu experimentezi“, adaugă Aurelia Vişinescu, cea care a avut şi are răbdare pentru a ajunge cea mai bună în domeniul ei.

Vote it up
149
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza