Vine Katrina solara!

Cercetatorii avertizeaza cu privire la apropierea unei furtuni solare uriase
 
Un arc de plasma incandescenta se ridica din Soare, apoi se rasuceste dintr-odata si arunca in sistemul solar miliarde de tone de gaz.
Cu ajutorul unor camere speciale montate pe sateliti din spatiu, specialistii in activitatea solara observa dara de plasma stralucitoare deplasandu-se cu 2.000 de kilometri pe secunda in directia planetei noastre. Abia cand va ajunge in dreptul unui satelit – la 1,5 milioane kilometri de Pamant –, vor putea estima cat de periculoasa este. „Incepand din acel moment – ne explica astrofizicianul Mike Hapgood, unul dintre cei mai buni cercetatori ai spatiului din Europa –, vom avea la dispozitie cam 40 de minute ca sa ne pregatim.“

O super-furtuna solara – cunoscuta sub denumirea stiintifica de „ejectie de masa coronara“ sau CME (coronal mass ejection – n. red.) – e cel mai violent dintre fenomenele solare, al caror ansamblu se numeste „vreme spatiala“. Potrivit lui Hapgood (59 de ani), fost director al Comisiei Europene pentru Vreme Spatiala, o ejectie de masa coronara nu va afecta viata pe Pamant si nici nu va schimba clima planetei. Nici macar nu ne va da palariile jos din cap.

Si totusi, acest fenomen reprezinta o amenintare serioasa a modului nostru de viata, pentru ca, in mijlocul unei CME, se afla forte magnetice care genereaza cantitati uriase de electricitate. Acestea pot patrunde in liniile electrice de inalta tensiune, distrugand transformatoare vitale, a caror reparare ar putea dura luni sau poate chiar ani. „Pentru Europa, distrugerea retelei energetice ar avea rezultate devastatoare“, sustine Hapgood.

Nu este vorba de un discurs alarmist. Satelitii gemeni STEREO, pe care NASA i-a trimis in spatiu in 2006, au inregistrat pana acum peste 200 de ejectii de masa coronara. Niciuna dintre cele care au ajuns pana la scutul magnetic, ce protejeaza ionosfera Pamantului, nu a fost suficient de puternica pentru a produce pagube, dar Hapgood considera ca nu va trece mult timp pana sa fim loviti de una foarte puternica. „Nu stim daca o ejectie de mari dimensiuni ne va lovi peste o saptamana sau peste un an, dar o lovitura de amploare este inevitabila“, ne avertizeaza Hapgood. „Si ar fi bine sa ne gaseasca pregatiti.“ Intr-adevar, o CME de amploare s-a apropiat de Pamant anul trecut, pe 29 aprilie, iar alta pe 1 august. Alte patru ejectii au lovit Pamantul in urmatoarele zile, iar aurorele boreale – perdelele stralucitoare de lumina roz, verde si purpurie cunoscute si sub denumirea de „aurore australe“, generate de vremea solara – au putut fi observate chiar si la Copenhaga, unde, de obicei, nu se inregistreaza astfel de fenomene. Una dintre cele mai puternice ejectii din ultimii ani s-a produs pe 9 noiembrie, dar, din fericire, a pornit intr-o alta directie.

Cea mai puternica super-furtuna solara consemnata a lovit Pamantul in 1859. Viata nu s-a oprit nicaieri pe planeta – pagubele s-au limitat la cateva cabluri topite si cateva birouri de telegraf incendiate –, dar numai pentru ca totul s-a intamplat inainte ca omul sa ajunga sa depinda de electricitate.
Ejectiile mai mici din 1921, 1989 si 2003 au provocat pagube mai insemnate, intrerupand curentul electric in regiuni intregi si afectand functionarea telefoanelor, trenurilor, avioanelor si satelitilor. „Daca ejectia din 1859 s-ar repeta in prezent, sustine Hapgood, alimentarea cu energie electrica s-ar intrerupe in multe regiuni, mai ales in tarile cu latitudine medie, precum Polonia, Franta si Germania. Si oare intelegem in totalitate riscurile faptului ca retelele de electricitate din Europa sunt interconectate? Probabil ca nu.“

Fenomenele solare se produc tot timpul, dar nu sunt observate decat din cand in cand. Acestea penetreaza rareori stratul protector din jurul Pamantului, numit magnetosfera. Unul dintre efectele vremii solare este aurora boreala, insa aceasta poate avea si efecte foarte daunatoare.

Vanturile solare reprezinta o amenintare considerabila pentru sistemele GPS, de care depindem din ce in ce mai mult. De exemplu, un utilaj de foraj poate pierde coordonatele gaurii pe care o sapa, producand o explozie. Si mai grav este ca retelele de telefonie mobila si pietele financiare internationale, care se bazeaza pe semnalele extrem de rapide furnizate de sistemele GPS, ar putea sa se prabuseasca.

In plus, radiatii solare pot lovi avioanele, expunandu-i pe pasageri unei cantitati de radiatii echivalente cu 50 de radiografii pulmonare. Tot ele se crede ca ar fi fost responsabile si de cele doua pierderi de altitudine bruste ale unui Airbus al companiei australiene Qantas, care zbura de la Singapore spre Perth in octombrie 2008 – pasagerii au fost azvarliti din scaune, iar 39 au fost raniti, dintre care 12 foarte grav.

Insa o ejectie foarte puternica ar putea produce pagube extrem de mari, iar oamenii de stiinta considera ca ne apropiem de o perioada de risc maxim, fapt ce se explica prin ciclul solar – adica prin seria de variatii in activitatea Soarelui, care e influentata de numarul si pozitiile „petelor“ de pe Soare. Acesta este influentat de doua cicluri principale: un ciclu mare si lent, care a determinat scaderea activitatii solare la mijlocul secolului al XVII-lea si a generat un maximum de activitate in jurul anului 1985, si un ciclu mult mai scurt, cu o durata de 11 ani.

„Am avut parte de o suta de ani in care activitatea solara a fost foarte redusa, iar in aceasta perioada au fost adoptate pe scara larga tehnologii esentiale pentru modul nostru de viata, precum GPS-ul“, explica Hapgood. „Dar acum, activitatea Soarelui se apropie iarasi de apogeu. Apar din ce in ce mai multe pete solare, iar luna de miere s-a sfarsit. „Nu putem decat banui ce se va intampla la apogeul ciclului de 11 ani, care se va produce in 2012-2013.“

Cand s-a produs ejectia din 1859, fazele celor doua cicluri solare erau similare cu fazele care se vor inregistra in anii urmatori. „Cu cat aflu mai multe despre stiinta, cu atat ma tem mai mult“, marturiseste expertul.
Hapgood nu este singurul specialist in activitatea Soarelui preocupat de o eventuala super-furtuna. Un raport NASA din 2008 a avertizat ca o CME majora ar fi o adevarata „Katrina cosmica“ si ar provoca daune a caror remediere ar dura ani. Un alt raport, dat publicitatii de o companie americana specializata in retelele de energie electrica, avertizeaza ca un fenomen solar similar celui din 1859 ar distruge 380 de transformatoare din Statele Unite si ar arunca in intuneric pentru multe luni o treime din America de Nord.

Dr. William Radasky, unul dintre autorii acestui proiect, sustine ca, in Europa, inca nu s-a facut o astfel de evaluare: „Operatorii sistemelor de energie electrica din Europa nu inteleg cu adevarat ce i-ar putea lovi. Si nici nu au profitat de noile inventii tehnologice care i-ar putea ajuta sa se protejeze.“

Adevarul este ca nu se cunoaste impactul pe care o furtuna solara foarte puternica l-ar avea asupra Europei, mai ales ca este vorba de 305.000 kilometri de retea de cabluri aeriene care alimenteaza cu electricitate 525 de milioane de oameni din 34 de tari. Reteaua de energie electrica din Europa se intinde din Polonia in Portugalia si din Danemarca in Grecia, fiind alcatuita dintr-o multitudine de sisteme interconectate, care functioneaza ca o singura entitate. Retelele britanice si scandinave sunt si ele conectate la acest mare sistem, dar, in esenta, sunt separate, in timp ce micile state baltice sunt legate la cele nordice si la cele rusesti.

Marele pericol este ca o avarie intr-o parte a sistemului poate genera o cascada de avarii pe un perimetru foarte extins. Acest lucru s-a intamplat in 2006, cand cablurile de inalta tensiune de peste fluviul Ems, din Germania, au fost scoase din functiune pentru a permite trecerea unui vas de croaziera, ceea ce a generat probleme in sistemul energetic tocmai pana in Portugalia: 15 milioane de locuinte din cinci tari au ramas fara electricitate. „Intreaga retea europeana trebuie sa fie studiata cu atentie, pentru ca nu este cunoscuta foarte bine“, sustine dr. Henrik Lundstedt, seful departamentului care studiaza vremii spatiale la Institutul Suedez de Fizica Spatiala. „Pana acum, am avut noroc ca reteaua nu a fost pusa la incercare.“

O singura tara din Uniunea Europeana a luat masuri sistematice pentru a se proteja de o eventuala ejectie de masa coronara, dar chiar si acest lucru a fost rezultatul unei intamplari. In anii 1960, cand si-a modernizat reteaua electrica, Finlanda a instalat condensatori si transformatoare foarte puternice pentru a se proteja de trasnete. „Am luat o decizie norocoasa, intrucat s-a dovedit ca acestea sunt exact dispozitivele de care e nevoie pentru a intari retelele electrice“, explica Jarmo Elovaara, profesor si inginer la Fingrid, operatorul national al retelei de energie.

A face acelasi lucru in intreaga Europa ar fi costisitor, dar nu imposibil. „Daca transformatoarele de pretutindeni ar fi la fel ca ale noastre, riscul aparitiei unor probleme majore ar scadea simtitor“, sustine Risto Pirjola, seful departamentului finlandez pentru studiul vremii solare.
Pe radarul Europei deja au inceput sa apara marile amenintari ale vremii solare. Uniunea Europeana finanteaza proiecte de cercetare, precum EURISGIC, al caror scop este sa inventarieze si sa masoare riscurile statistice ale sarcinilor electrice induse de ejectiile de masa coronara in retelele energetice. De asemenea, inginerii se straduiesc sa imagineze scenariile cele mai catastrofale pentru a stabili cat de mari ar putea fi pagubele si daca se iau suficiente masuri pentru a proteja retelele energetice si transformatoarele.

In plus, Agentia Spatiala Europeana a lansat un program-pilot numit Constientizarea Situatiei Spatiale, avertizand totodata centrele din Lund, Praga, Varsovia si Bruxelles sa fie la curent cu observatiile referitoare la vremea spatiala furnizate de Statele Unite. Oamenii de stiinta spun ca mai sunt multe de facut.

Hapgood considera ca este foarte important ca guvernantii sa fie sensibilizati cu privire la importanta vremii spatiale. „Exista prea multi politicieni care considera ca spatiul este gol si lipsit de primejdii, asa ca sunt inclinati sa taie bugetele programelor de cercetare spatiala“, spune el.

Ce sunt furtunile in spatiu
Spatiul abate asupra planetei noastre echivalentele cosmice ale norilor, vanturilor si uraganelor.

Exploziile solare sunt reactii spectaculoase provocate de eliberarea energiei magnetice la suprafata Soarelui – unele dintre ele cu o forta echivalenta cu cea a o suta de bombe cu hidrogen. Pot intrerupe comunicatiile radio de inal-ta frecventa ale companiilor aeriene si ale armatei. 

Exploziile de unde radio genereaza nori de electroni cu energie puternica, ce interfereaza cu dispozitivele a caror functionare depinde de undele radio, precum radarele si sistemele globale de navigare prin satelit.

Furtunile de radiatii solare sunt rafalele de radiatii care strapung barierele de protectie ale Pamantului si afecteaza sistemele digitale ale avioanelor si vehiculelor spatiale, expunand pasagerii si astronautii unei cantitati de radiatii echivalente cu cateva radiografii.

Vanturile solare sunt alcatuite din particule incarcate cu energie, care se des-prind din Soare cu viteze mari. Cele care ajung pana la ionosfera dau nastere fenomenului numit „aurora boreala“.

Ejectia de masa coronara (CME) poate fi considerata un adevarat „uragan“, prin comparatie cu vanturile solare. Este un nor de gaze cu o temperatura de milioane de grade Celsius, care se desprinde din Soare. Campurile magnetice puternice din centrul sau trimit spre Pamant incarcaturi electrice care patrund in retelele de energie.

Vote it up
309
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza