VIDEO: Momentul lui cel mai bun

La 39 de ani, Ricky Martin marturiseste, intr-un interviu exclusiv Reader’s Digest, ca a reusit sa-si gaseasca echilibrul perfect 
<p>Starul portorican Ricky Martin  devenise deja un star in 1999 in toate tarile cu populatie vorbitoare de limba spaniola. Lansarea hitului „Livin’ La Vida Loca“, de pe primul sau album in limba engleza, avea sa-l propulseze insa, in acel an, drept imaginea boom-ului muzicii latino in intreaga lume. Au urmat alte albume si turnee internationale.

In august 2008, Ricky a devenit tatal unor baieti gemeni, Matteo si Valentino, nascuti de o mama-surogat. Anul trecut, el si-a publicat cartea autobiografica Me (n.r.: Eu), in care isi recunoaste homosexualitatea. Anul acesta, cantaretul si-a lansat cel de-al noualea album, „Music Soul Sex“, precum si primul sau turneu din ultimii trei ani. In interviul pentru noi, Ricky vorbeste despre copiii sai, cariera si Fundatia Ricky Martin, care lupta cu prostitutia infantila din India si care doneaza instrumente muzicale scolilor din Puerto Rico.

Urmareste AICI  unul dintre ultimele sale single-uri, The Best Thing About Me Is You

Reader’s Digest: Din cate citim in cartea ta, pari sa traiesti acum cea mai frumoasa perioada din viata ta...
Ricky Martin: Asa este. Si sunt recunoscator. Ma simt extrem de bine in pielea mea, si asta datorita copiilor  mei, dar si pentru ca sunt extrem de deschis si pentru ca pentru prima oara in viata nu mi-e frica sa raspund la orice fel de intrebare.

RD: A meritat sa suferi atat de mult, tinandu-ti ascunsa homosexualitatea?
RM: Daca as fi stiut ca o sa fie atat de minunat, atat de simplu de fapt, si ca o sa ma simt atat de bine, as fi spus-o cu multi ani in urma, dar nu depindea numai de mine. Indiferent ca era vorba de conventiile sociale, de consecintele din lumea muzicii, de cultura sau religia mea, de frica de a nu fi acceptat, pur si simplu nu am putut sa o fac.

RD: Azi, exista casatorii intre persoane de acelasi sex. Mai avem de schimbat?
RM: Da. Stereotipiile exista, si mai rau e ca nu sunt niste minciuni, ci ca se dovedesc a fi jumatati de adevar. Am scris cartea deoarece am simtit nevoia sa ma eliberez. Imi doream ca baietii mei sa fie constienti de lucrurile prin care eu a trebuit sa trec inainte ca ei sa apara in viata mea si sa fie constienti de ceea ce ei au insemnat in viata mea, de faptul ca mi-au vindecat ranile.

RD: Ce te-a schimbat cel mai mult: copiii, vizita in India (intr-o misiune umanitara) sau ca ai scris cartea?
RM: N-as fi putut sa scriu aceasta carte daca nu as fi fost in India. Este foarte ciudat. De ce acceptare? Pentru ca ii am pe baietii mei. Cum de ii am? In urma muncii mele filantropice. Si de ce am inceput munca filantropica? Datorita vizitelor mele in India. Cu alte cuvinte, totul s-a derulat extrem de logic.

RD: Cum reusesti sa fii tata full-time, dar si artist? Ai putea sa ai o armata de ajutoare, dar alegi sa faci totul singur...
RM: Cand calatoresc, ma ajuta mama, dar responsabilitatea pentru copii e a mea. Chiar si asa, copiii nu stau niciodata mai mult de trei zile fara mine.

RD: Asadar, turneele nebunatice ale lui Ricky Martin tin de trecut acum?
RM: Pot sa mai fac asta verile. In curand, copiii mei vor putea merge cu mine si vom calatori impreuna. Le-am si facut pasapoarte. Am invatat multe de la Celine Dion si de la Madonna... Sting calatoreste cu intreaga familie. Dar, pe de alta parte, imi doresc ca fiii mei sa mearga la scoala cu copii de aceeasi varsta.

RD: Cum arata o zi acasa la Ricky Martin, cu doi fii in preajma?
RM: Obisnuiam sa fiu un noptatic. Acum, la 7.30 sau 8.00 dimineata, ei se trezesc. Mancam micul dejun, ne spalam pe dinti, toti trei, ne uitam un pic la televizor si le schimb hainutele. Pe la 10.00 sau 10.30, ne ducem in parc. Pe la pranz, ne intoarcem acasa. Ei fac o baie, mananca, isi iau biberoanele si se culca de pe la 2.00. Pe la 4.00, beau niste suc, mai mananca ceva si mergem inapoi in parc. Pe la 8.00 seara le fac o baie si la 9.00 suntem in pat.

RD: Si primele zile cum au fost?
RM: Foarte grele. N-am vrut sa las pe nimeni sa ma ajute in primele sase sau opt saptamani. Mama mi-a spus ca arat ca un zombi si ca ar trebui sa o las sa ma ajute. Si jur ca, atunci cand am zis „OK, mama, ajuta-ma“, am si adormit.

RD: De ce ai ales varianta mamei, surogat pentru a avea copii?
RM: M-am gandit la adoptie. Apoi, am aflat despre mamele-surogat. Am intalnit si persoane care au trecut prin aceasta experienta foarte bine.

RD: Un lucru care atrage atentia in aceasta carte e ca, inca de la inceput, viata ti-a oferit sanse minunate.
RM: Ca sa ai noroc, trebuie sa muncesti mult in viata, si asta e un lucru de care sunt sigur: de orele pe care le-am investit in cariera mea.

RD: De ce ai mai scos inca un album?
RM: Imi place foarte mult scena. Ma simt minunat interactionand cu publicul. Nu stiu cum sa explic altfel decat ca e ceva divin.</p>

Vote it up
225
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza