VIDEO: Francezul iubit de toata lumea

Nimeni nu le e mai drag francezilor decat fostul tenisman si actualul cantaret pop Yannick Noah. Interviu in exclusivitate
<p>Desi el se simte la New York ca acasa, un sondaj al institutului francez IFOP il prezinta pe castigatorul din 1983 al French Open-ului de la Roland Garros drept cel mai popular fiu al Frantei. Dupa ce a jucat tenis, si-a croit prin cantec drumul catre inimile conationalilor sai si catre varful topurilor, cu hit-uri precum Saga Africa si Metisse.

Urmareste AICI ultimul videoclip al lui Yannick Noah – “Ca me regarde”

Fiul unui jucator profesionist de fotbal din Camerun si al unei profesoare franceze, a parcurs cale lunga de cand si-a lasat in urma copilaria cameruneza pentru a se inscrie, la varsta de numai 11 ani, la o scoala franceza de tenis.
Azi are 50 de ani si, pe langa activitatea de cantaret pop, este si consilier pentru Paris Saint-Germain, club de fotbal de top din Franta, dar si pentru nationala Camerunului.
Si, ca si cum nu ar fi fost suficient, acest tata a cinci copii este implicat si in diverse organizatii umanitare, precum Enfants de la Terre, pe care a fondat-o pentru a-i ajuta pe copiii nevoiasi.

Reader’s Digest: Ai cantat in fata a 80.000 de fani pe Stade de France in luna septembrie a anului trecut. Experienta este diferita fata de Roland Garros-ul din 1983?
Yannick Noah: Nu te poti bucura de un meci de tenis. Esti intr-o stare de extrema tensiune. Dar, pentru jucatorul care castiga ultimul punct pentru ca mingea lui a aterizat cu trei centimetri in interiorul terenului, momentul final este pur si simplu incredibil. Iti da un sentiment de bucurie totala, pe care am simtit-o doar de doua ori in viata mea: dupa victoria de la French Open si cu ocazia nasterii primului meu fiu.

RD: Si cum ti-ai descrie emotiile pe scena?
Noah: Sunt mai putin intense, dar de mai lunga durata. Uneori intri intr-o alta stare. Atunci nu cant melodia, ci sunt melodia. Si acelea sunt clipe incredibile, chiar daca nu la fel de puternice. Le prefer, deoarece nu pierzi controlul total, ca in tenis, cand izbucnesti chiar si in lacrimi.

RD: Cum se face ca versurile tale au un caracter politic atat de pronuntat?
Noah: Cred ca tine de varsta. Am 50 de ani, am cinci copii si as putea sa devin oricand bunic. La acest moment te gandesti, ca un cetatean constient de responsabilitatile sale, cum poti face ceva pentru generatia viitoare. Cu fiica mea, care studiaza istoria culturii si este foarte interesata de politica, port discutii infocate despre subiecte precum ecologia si migratia. Nu mi-as fi pierdut timpul cu asa ceva acum 25 de ani, deoarece prioritatea mea atunci era sportul.

RD: Cum le insufli angajamentul politic copiilor tai?
Noah: Fiul meu, Joakim, care joaca baschet pentru Chicago Bulls, m-a sunat si mi-a spus ca nu poate ajunge sa voteze pentru alegerile prezidentiale, fiind in cantonament cu echipa. I-am raspuns: „Spune-i antrenorului ca vei lua avionul spre Chicago ca sa votezi, pentru ca e de datoria ta sa faci asta. Mai ales ca, acum sase ani, mi-ai pus in brate o carte si mi-ai spus: «Trebuie sa citesti asta. Este un tip nemaipomenit, pe care il cheama Obama!»“

RD: Dupa ce Nicolas Sarkozy a fost ales presedintele Frantei, te-ai exilat la New York. Cum ti-a afectat acest lucru punctul de vedere?
Noah: Se intampla lucruri ciudate, cum ar fi catastrofe de mediu sau lideri politici care in mod inevitabil obtin o atentie speciala din partea francezilor... (rade) E incredibil ca nu obiectam impotriva presei care actioneaza mereu in favoarea guvernului. Chiar in tara care, in 1789, proclama prima drepturile omului. Probabil devii mult mai constient de restrictii cand experimentezi libertatea in strainatate.

RD: Ce inseamna New Yorkul pentru tine?
Noah: Libertate, anonimat, spectacolul vietii in ritm alert si oameni care alearga si se straduiesc sa fie altfel, nu americani. Aici se respecta culturile diferite ale celor din jur.

RD: Cum ti-a venit ideea sa deschizi in anii ’80 un bar acolo?
Noah: Dupa ce am devenit faimos in Franta, la 23 de ani, si toti ma recunosteau pe strada, am fugit la un prieten in New York. Acolo mi-am cunoscut sotia, ne-am casatorit si am putut duce o viata normala. Primii doi copii s-au nascut acolo. Acum, penduland intre Paris si New York, pot decide cand vreau eu sa fiu vedeta sau doar sa joc un rol secundar. </p>

Vote it up
346
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza