Victime ale onoarei

In fiecare an, mii de femei din Europa sunt obligate sa se marite fara voia lor, fiind apoi agresate sau ucise pentru onoarea familiilor 
<p>6 februarie 2011, Oberlandgarten, Berlin. O multime tacuta de oameni strange in mana buchete de flori si se aduna in jurul unui monument de pia-tra aflat intr-o statie de autobuz din Tempelhof, un cartier din capitala germana, asa cum au facut vreme de sase ani la rand. In acest loc, la data de 7 februarie 2005, o mama in varsta de 23 de ani, Hatun Surucu, a fost impuscata mortal pe bulevardul marginit de platani desfrunziti si cladiri de blocuri.

Monumentul de piatra le este dedicat lui Hatun Surucu si „altor victime ale violentei din acest oras“. Uciderea lui Hatun nu a fost o crima obisnuita: a fost o crima de onoare.

Crima de onoare si violenta din onoare, „pedeapsa“ aplicata fetelor (si cateodata baietilor) in cazul in care se impotrivesc traditiilor familiale, culturale sau tribale, in special casatoriilor aranjate, este o problema grava in Germania. Cancelarul Angela Merkel a declarat anul trecut ca incercarea de a construi o societate multiculturala integrata in Germania a fost „un esec total“.

Si nu numai Germania se confrunta cu aceasta problema. Pe parcursul ultimului deceniu, un obicei, considerat tabu si, in aceasi masura, sinistru, s-a dovedit a fi endemic in nenumarate state europene in care traiesc comunitati numeroase de imigranti, precum Franta, Italia, Danemarca, Belgia, Tarile de Jos sau Marea Britanie.

In 2009, o comisie influenta a Consiliului Europei a relatat: „Pe parcursul ultimilor 20 de ani, crimele de onoare s-au raspandit din ce in ce mai mult in Europa“. Cifrele exacte sunt greu de estimat pentru ca nenumarate crime care au avut loc in Europa au fost pana acum interpretate, in mod gresit, fie drept sinucideri, fie drept asasinate obisnuite. Unii experti au realizat un bilant global al victimelor crimelor de onoare, al caror numar s-ar ridica la 100.000.

Crimele de onoare sunt de-a dreptul socante, fiind la fel de premeditate precum asasinatele. „Nu pot fi calificate drept tragice crime din pasiune“, spune avocatul britanic Nazir Afzal, specialist in astfel de cazuri. „Realitatea este ca o intreaga familie, inclusiv mame si surori, se asaza la masa si hotaraste cu calm sa i se faca rau unei sotii sau unei fiice sau sa fie ucisa. Sunt luate in calcul toate detaliile: este ales ucigasul, se stabileste unde si cum va fi omorata victima si cum se va scapa apoi de cadavru.“ 

In 2005, Hatun Surucu, in varsta de 23 de ani, credea ca este, in sfarsit, libera. In 1999, se despartise de sotul ei abuziv, un verisor de gradul intai mult mai in varsta, cu care se casatorise la Istanbul si cu care avea un fiu, Can. Familia ei o obligase sa se marite cu el cand avea 16 ani. Cand a ajuns la Berlin, s-a mutat intr-un camin pentru mame singure, iar acum avea propriul ei apartament, in care locuia impreuna cu fiul ei, la cateva minute de mers pe jos de locul in care a murit.
Bruneta si frumoasa, binecuvantata cu un zambet larg si atragator, Hatun tocmai isi incheia ucenicia ca electrician. Renuntase la val si avea dreptul sa-si aleaga hainele pe care dorea sa le poarte, sa danseze si sa mearga la cine–matograf, lucruri pe care femeile europene le considera firesti, dar care erau interzise in familia ei sunita kurda, profund religioasa si pastratoare de traditii.

Hatun provenea dintr-o familie de noua frati, doar doi dintre acestia fiind nascuti in afara Germaniei. Parintii ei sosisera aici din estul Anatoliei (Turcia), la inceputul anilor ‘70, cand tatal ei, Keram, primise o slujba temporara ca gradinar. 

Barbatul si-a crescut copiii intr-un mediu strict religios, asa ca, in momentul in care Hatun a ales sa duca un stil de viata occidental, familia a intrerupt orice forma de comunicare cu ea. Insa Hatun simtea ca incepe sa se impace cu familia ei. Tocmai ii daduse mamei ei un taburet de lemn pe care il facuse la scoala.

Asa ca s-a bucurat in momentul in care fratele ei mai mic, Ayhan, in varsta de 18 ani, a venit in vizita la ea acasa. S-au conversat in mica ei bucatarie si el s-a aratat multumit sa vada ca Hatun avea un covor pentru rugaciuni. Apoi i-a cerut sa-l insoteasca pana la statia de autobuz de la Oberlandgarten.

Pe drum, Hatun a cumparat o cafea. Deodata, Ayhan i-a poruncit sa „se lepede de pacatele ei“ si sa renunte la stilul ei de viata daca dorea sa se impace cu familia.

Pentru ca isi parasise sotul, avea iubiti si abandonase hainele conservatoare, Hatun „patase onoarea familiei“, reprezentata „in special de integritatea sexuala a femeilor“, dupa cum ii spu-sese Ayhan.
„O sa ma intalnesc cu oricine vreau eu“, a insistat ea. In momentul in care Hatun a refuzat sa se conformeze, Ayhan a scos calm un pistol cu calibru de 7,65 mm si a tras de trei ori direct in fata surorii lui. Hatun a cazut moarta pe trotuar.

Pana cand au ajuns paramedicii si politia la locul faptei, cafeaua din ceasca pe care o avusese in mana se amestecase cu sange. Un pachet de
tigari frantuzesti ii iesea din buzunarul de la piept al jachetei de catifea reiata pe care scria „Liberté toujours“.

La doua zile dupa uciderea lui Hatun, pe 9 februarie 2005, Ayhan Surucu se afla in una dintre nenumaratele cofetarii turcesti cu miros dulceag din Kreuzberg, un cartier numit si „Micul Istanbul“, deoarece o treime din cei care locuiesc aici sunt de origine turca. Familia lui locuia aici, intr-un apartament de patru camere si se ruga de cinci ori pe zi. Ayhan era bine dispus si ii povestea prietenei sale de 18 ani, Melek, ca fusese nevoit sa o omoare pe Hatun pentru ca „dispretuia stilul ei rusinos de viata“. „Nu am mai dormit atat de bine de ani de zile“, ii spunea el lui Melek, stiindu-si acum sora moarta.

Uciderea lui Hatun a socat Germania, dar nu in intregime. La scurt timp dupa aceea, pe un teren de joaca al unei scoli, nu departe de locul in care fusese ucisa Hatun, niste elevi de liceu, provenind din parinti imigranti, ovationau moartea ei. „A meritat-o“, spunea unul dintre ei, „pentru ca traia ca o nemtoaica“.

Ayhan a fost condamnat la noua ani de inchisoare la un centru de detentie pentru tineri, insa doi dintre fratii sai au fost achitati pentru participare la crima. Au parasit tribunalul aratand semnul victoriei si spunand ca se duc sa sarbatoreasca. In 2007, cand Curtea Suprema din Germania le-a respins cererea de achitare, ambii frati se aflau in Turcia. 

Moartea lui Hatun Surucu ramane un punct de referinta care da in vileag o traditie josnica. „Violenta zilnica impotriva femeilor este dura, iar acestea nu sunt protejate suficient“, spune Gulsen Celebi, un avocat in varsta de 38 de ani, de origine kurda, care isi are biroul in Dusseldorf si care apara victime ale crimelor de onoare.

Una dintre clientele sale, care reusise sa scape dintr-o casatorie aranjata abuziva si lupta pentru custodia celor trei copii ai sai, fusese impuscata si ucisa de fostul ei sot turc dupa o audiere la un tribunal din Monchengladbach. Asta cu toate ca pe numele acestuia fusesera eliberate doua mandate, unul de restrictie, altul de arest. Isi omorase, de asemenea, si fiica in varsta de 18 ani pentru ca aceasta chemase politia. „Dupa parerea lui“, spune Celebi, „ambele femei il dezonorasera, sotia din cauza divortului, iar fiica pentru ca se razvratise impotriva despotismului lui“.
 „Violenta de onoare precede islamul, la fel ca mutilarea genitala“, spune fostul deputat olandez Ayaan Hirsi Ali, de origine somaleza. Insa pentru ca multe dintre aceste cazuri au loc in comunitatile de imigranti turci, kurzi, pakistanezi sau din Bangladesh, ea este de parere ca uciderile de onoare sunt, in cea mai mare parte, o problema musulmana.

In 2006, Hirsi Ali a fost numita Europeanul Anului de Reader’s Digest pentru munca depusa in sprijinul femeilor abuzate din tara ei adoptiva, dupa ce a reusit sa scape de propria casatorie aranjata. Ea recunoaste ca „si crestinii copti, romii, indienii sikh si hindusii comit crime de onoare“. Insa sustine ca violenta este parte integranta a disciplinei sociale islamice. Hirsi Ali este de parere ca „o femeie musulmana poate fi impuscata mortal pur si simplu pentru ca iese pe strada fara sa fie insotita de fratele sau tatal ei“.

O persoana care vorbeste deschis, Hirsi Ali calato-reste insotita de bodyguarzi ca urmare a amenintarilor cu moartea primite.
Crimele de onoare nu au nimic de-a face cu religia, insista Sibylle Schreiber, o experta in crimele de onoare la
respectata organizatie germana Terre des Femes, care, de 30 de ani, ofera ajutor femeilor. „90% din fetele care ne cer ajutorul nu spun niciodata ca religia ar fi problema si nicio religie nu sprijina crimele de onoare.“
O fata si un baiat, care se cunosc la scoala, se indragostesc si isi trimit mesaje si e-mailuri, pot fi amandoi musulmani. Insa tot se vor ivi probleme daca nu provin din acelasi trib, sat sau patura sociala. In momentul in care secretul lor este descoperit, onoarea ambelor familii este patata, in special cea a fetei.
„Crimele de onoare presupun traditii invechite si incalcarea drepturilor femeilor“, spune Schreiber. „Fetele nascute si educate in occident intra in conflict cu parintii lor, care au primit o alta educatie.“ Aici este, de asemenea, vorba despre niste standarde duble. Baietii turci sau kurzi au voie sa faca sex inainte de casatorie, insa pretentia lor e sa se insoare cu o fata virgina din propria lor cultura. Iar femeile care sunt abuzate sau se afla in pericol de a fi ucise in numele onoarei mai mult ca sigur nu vor fi protejate de tribunalele Sharia, guvernate de legea islamica, care incep sa apara peste tot in Europa. Numai in Marea Britanie exista 85. Potrivit legislatiei britanice, acestea au dreptul de a audia procese civile, in cazul in care ambii parteneri sunt de acord sa fie audiati.

Desi codul civil al legii Shariei, care are ca sursa Coranul, interzice casatoriile aranjate, o marturie a unei femei intr-un tribunal Sharia valoreaza jumatate din cea a unui barbat, iar actul de casatorie este incheiat intre barbatul care o are in grija si proaspatul sot. Daca se recasatoreste, pierde custodia copiilor ei si nu are dreptul de a se casatori cu o persoana care nu este de religie musulmana. Un barbat are dreptul sa aiba patru sotii, iar toti copiii trecuti de sapte ani ii apartin, chiar daca a comis fapte violente.

Lupta impotriva crimelor de onoare se poarta pe trei cai: prin protectie, prin aducerea in fata instantei si prin schimbarea mentalitatilor in comunitatile in care acestea sunt practicate. 

Siguranta este cruciala pentru fetele care pleaca din sanul familiilor lor si, peste tot in Europa, apar adaposturi pentru ele. Papatya din Berlin, fondat in 1986, este un centru inovator de criza care ofera gazduire si pune la dispozitia femeilor si un serviciu, des folosit, de consiliere prin e-mail sau telefon. Aici se adapostesc anual aproximativ 65 de fete.

„Intre 1986 si 2009, am estimat ca in Germania au avut loc 88 de crime de onoare“, spune Eva, care conduce centrul, dar refuza sa-si spuna numele intreg de teama ca familiile fetelor sa nu descopere unde locuieste si sa dea de urma caminului.

Una dintre beneficiarele recunoscatoare ale serviciilor de la Papatya este Hazal Ates. Logodita la varsta de 13 ani, Hazal a fost silita sa se casatoreasca la 16 ani cu un verisor mai in varsta din Turcia, o uniune care a insemnat abuzuri sexuale si psihologice zilnice.
 „Radea cand plangeam si ma obliga sa ma acopar cand ieseam afara“, isi aminteste ea. Disperata, Hazal planuia sa fuga, insa nu avea cum sa se intoarca la familia ei. „Tatal meu mi-a spus ca e un sot bun pentru mine si ca avea sa ma ucida daca ma intorceam acasa.“

Apoi, Hazal a aflat ca era insarcinata. „Am fost distrusa. Nu mai aveam nicio speranta.“ Cu ajutorul unei profesoare, a reusit sa ajunga la caminul Papatya din Berlin, insa a trebuit sa mearga la spital ca sa nasca. A pierdut copilul.
„Familia sotului meu a reusit sa afle la ce spital ma aflam si a inceput sa dea telefoane. M-a acuzat ca le-am omorat copilul si m-a amenintat cu moartea, drept razbunare.“

Hazal era inspaimantata ca aveau sa o caute prin Berlin si sa o gaseasca. Fara sa mai stea pe ganduri, Papatya a reusit sa-i gaseasca un loc lui Hazal intr-un camin din alt oras mare din Germania. Acest lucru se intampla acum doi ani, iar Hazal, in varsta de 19 ani, in prezent, frecventeaza un curs pentru a deveni agent de vanzari.
Imbracata la moda, are propriul ei apartament, iar ochii ii stralucesc. Pe chipul ei nu mai poti vedea nicio urma a chinului prin care a trecut. „Propriul meu cap imi apartine mie acum“, spune ea, zambind. „Libertatea este ceva cu care trebuie sa te obisnuiesti, dar eu am capatat incredere in mine pentru ca pot lua singura decizii.“

Aproximativ 70 la suta dintre fetele care vin la Papatya – unele dintre ele avand chiar 13 ani – reusesc sa puna bazele unui nou inceput in cateva saptamani sau luni, ajutate fiind de o echi-pa multietnica de asistenti sociali, un psiholog si un specialist in educatie.
Si restul de 30 la suta? „Unele se duc acasa pentru ca provin din familii foarte unite si, oricat de rea ar parea situatia, nu pot trai fara surorile lor“, explica Eva.

„Altele sunt speriate ca surorile lor ar avea de suferit pentru ca ele au fugit. E nevoie de mult curaj sa incepi o noua viata intr-un loc in care nu cunosti pe nimeni si cand multa vreme nu ti s-a permis sa inveti sa traiesti pe propriile picioare.“

Chiar si cand reusesc sa scape, familiile ajung sa le dea de urma, cautand prin documente oficiale de angajare sau dupa numarul asigurarii sociale. Rudele incearca sa le pacaleasca sa se intoarca acasa spunandu-le povesti neadevarate despre mame sau surori grav bolnave. Dupa cativa ani de anchete marcate de deficiente sau lipsa de interes, fortele europene de politie strang acum dovezi nu numai cu privire la criminal – de obicei, cel mai tanar din familie, precum Ayhan Surucu, care va primi o pedeapsa mai usoara datorita varstei fragede, dar si despre ceilalti participanti la crima, cei care au pus cutitul sau pistolul in mana ucigasului. 

In 2006, un juriu din Copenhaga a intrat in istorie dupa ce a condamnat, pentru prima data, nici mai mult, nici mai putin decat sase membri ai unei familii pakistaneze pentru impuscarea Ghazalei Khan, in varsta de 18 ani, la doua zile dupa ce s-a maritat, impotriva vointei lor, cu un barbat afgan.
Si politicienii incep sa deschida ochii in fata crimelor de onoare. Anul acesta, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei urmeaza sa finalizeze de redactat o conventie pe tema prevenirii violentelor impotriva femeilor, conventie care contine si o referinta exacta la crimele de onoare.
 
„Trebuie sa subliniem clar ca aceste crime nu au ce cauta intr-o societate democratica“, a declarat José Mendes Bota, presedintele portughez al Comisiei pentru Sanse Egale intre Femei si Barbati a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. „Aceasta barbarie trebuie eradicata.“ Specialistii in crimele de onoare sunt de parere ca barbatii vor fi cei care vor trebui sa puna capat problemei oprimarii femeilor de catre sexul puternic, practica ce a fost acceptata vreme de secole in culturile patriarhale. Aceasta este o tema centrala a proiectului Heroes, care se desfasoara in Berlin, in districtul Neukoeln, incepand din 2007. Neukoeln are cel mai mare procentaj de arabi si turci din oras, dar, treptat, incepe sa nu mai fie catalogat drept ghetou.
Heroes instruieste tineri sa mearga prin scoli, colegii si centre de tineret pentru a le arata celor de varsta lor ca mai exista si o alta cale in momentul in care vine vorba de drepturile omului, democratie, sexualitate, virginitate si egalitate intre sexe.

Acum exista 22 de Heroes (eroi). Unul dintre ei este Hero Deniz, un tanar de 21 de ani de origine turco-kurda, care s-a nascut si a crescut in Neukoeln. „Vreau sa le dovedesc tinerilor care provin din culturi turce sau arabe, precum si din alte asa-numite „culturi ale onoarei“ ca putem fi altfel decat crede majoritatea“, spune el. Opt orase germane, printre care si Hamburg si Duesseldorf, intentioneaza sa puna bazele propriilor proiecte de tip Heroes. Insa inainte sa ridicam din umeri si sa calificam crimele de onoare drept o problema a altcuiva, Eduardo Grutzky, care conduce proiectul SHIELDS, cu sediul in Stockholm, proiect prin care ii ajuta pe tinerii asistenti sociali si pe profesori sa dezbata crimele de onoare cu toti tinerii, indiferent de origine si cultura, ne avertizeaza: „Trebuie sa le aratam tuturor membrilor societatii noastre ca aceasta nu mai este doar o problema a imigrantilor. Este si problema noastra“.
   
Au contribuit: Martina Mach (Stuttgart), Guillaume Tixier (Paris), Rhea Wessel (Kronberg, Germania)

Nota: La inceputul anului, a fost lansat un documentar despre uciderea lui Hatun Surucu: „Cele doua fete ale lunii. Tragica crima de onoare a lui Hatun Surucu“. Un film german, „Die Fremde“ (Strainii), inspirat partial din povestea ei, a castigat Premiul LUX al Parlamentului European in anul 2010.

Cinci crime ale onoarei
Crima de onoare: „In numele pastrarii onoarei familiei, nenumarate femei si fete sunt impuscate, lapidate, arse sau arse de vii, sugrumate sau injunghiate mortal cu o regularitate inspaimantatoare“, relateaza Comisia ONU pentru Drepturile Omului, privind acest fenomen la nivel global.
Casatoriile aranjate: sunt, in mare parte, ilegale. Potrivit estimarilor oficiale insa, numai in Franta 70.000 de femei ar fi expuse acestui risc.
Rapirea: femeile sunt drogate, inchise, iar apoi fortate sa se casatoreasca.
Violenta si tortura: practicate de parinti sau frati „pentru a repara sau spala“ reputatia familiei sau drept pedeapsa pentru incalcarea regulilor comunitatii.
Amenintari: acestea variaza de la intimidare la ultimatumuri.</p>

Vote it up
235
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza