Viata dupa tsunami

Paradisul in care isi investisera intreaga lor viata s-a sfarsit brusc, intr-o dimineata de septembrie
<p>Cutremurul a inceput la 6.48 dimineata. In locuinta sa de pe plaja, pe Insula Upolu din Arhipelagul Samoa, Jack Batchelor, care dormea, a crezut intai ca unul dintre caini se urcase in pat si se scarpina.
– E cutremur. Sa mergem afara!, mormai el apoi spre sotia lui, Carol.
S-au uitat de pe veranda la apele calme ale Pacificului de Sud. Cuplul cumparase si renovase un complex de vacanta cuibarit sub o stanca impadurita, inalta de 200 de metri. Amandoi urmarisera reportajele despre tsunamiul care devastase Indonezia cu ani in urma si stiau ca oceanul se retrage inainte ca un astfel de val urias sa loveasca. Dar totul parea in regula.
– Du-te si pune-ti adidasii, pentru orice eventualitate!, zise Jack.
Carol intra in casa, iar Jack se duse la baie. Dar cand iesi de acolo, cateva clipe mai tarziu, striga:
– Carol, vino incoace!
Valurile disparusera, lasand in loc o intindere de nisip ud, presarat cu pesti care se zbateau. Acolo unde reciful delimita golful, la vreo 800 de metri de plaja, fundul oceanului era mult mai jos si o uriasa gaura namoloasa se intindea vreo doi kilometri spre orizont.
– Fugi, Carol!, striga Jack. Trebuie sa-l anunt pe Kenny.
Prietenul lor locuia cu familia sa la 100 de metri departare.
– Nu te duce!, tipa Carol, ingrozita.
Dar Jack o luase deja la fuga. Carol tasni spre varful dealului.

Jack si Carol Batchelor erau impreuna din vremea liceului, pe care-l facusera in orasul Eugene din statul american Oregon. El era amuzant, sociabil, inalt, atletic, ea era studioasa, tacuta si calma. S-au casatorit cand Carol avea abia 18 ani, iar Jack 20. El s-a implicat in afacerea tatalui sau, in domeniul constructiilor.
In timp, Jack a construit pentru Carol si cei doi copii ai lor o casa in care Carol sa aiba loc pentru toate antichitatile pe care le colectiona. Pe proprietatea lor de patru hectare se aflau si cei doi cai ai lui Carol. In vacante plecau in Pacificul de Sud. Iubeau clima tropicala. Jack avea artrita la ambii genunchi si se simtea mai bine acolo.
Celor doi le placeau caldura si simplitatea localnicilor.
„Nu au nimic, dar sunt fericiti“, spune Carol. Cuplul visa sa se mute in Samoa, lasand in urma ploaia din Oregon, stresul pe care lui Jack i-l provocau afacerile, iar lui Carol slujba de director de resurse umane.
– Altii pot. Noi de ce n-am putea?, spuneau ei.
In 2008, cand copiii au crescut, cei doi si-au vandut casa si si-au cheltuit economiile pentru a cumpara jumatate din dreptul de proprietate asupra unui complex de vacanta pe care il vizitasera des, Boomerang Creek. Era o colectie de casute care se intindeau pe  o plaja cu nisip alb, pe coasta sudica a insulei Upolu. In spate, o cascada se pravalea de pe o stanca acoperita cu o vegetatie luxurianta formata din ferigi, orhidee salbatice si cocotieri. Pentru Jack si Carol era paradisul. Au rebotezat complexul Lupe Sina (Porumbita Alba in dialect samoan). Dar paradisul lor insemna si tevi sparte, si instalatie electrica prost facuta.
Locuinta tipica din Samoa este fale, un bungalow circular construit pe dale din beton, cu pereti din bambus, deasupra carora se afla spatii libere sau inchise cu grilaj si cu acoperis din stuf sau metal. In timp ce Carol, care avea atunci 48 de ani, facea contabilitatea si intampina oaspetii, Jack, care avea 50 de ani, se ocupa de angajarea muncitorilor care sa le renoveze cele 12 fale darapanate ale complexului. Au inlocuit instalatia electrica, tevile si fosele septice, au pus acoperisuri noi din tabla si au zugravit casutele in alb cu detalii albastre. Apoi au inceput sa faca amenajarea peisagistica a complexului.
Venitul minim in Samoa este sub un dolar pe ora, dar familia Batchelor platea multi muncitori mai mult decat dublu si incerca sa gaseasca metode de a le imbunatati viata. Orice curier si orice gunoier pleca de la ei cu  o bautura rece sau cu o inghetata, gratis. Daca unul dintre muncitori nu isi luase micul dejun, Jack il invita sa i se alature pentru o portie de omleta.
„Jack, nu poti sa tot dai de pomana mancarea!“, glumea Carol.
Pana in septembrie 2009, la sase luni de cand incepusera renovarea, aproape toata insula il stia pe americanul cel inalt imbracat in camasa hawaiana si cu sapca de baseball.
„Buna, Jack!“, ii strigau oamenii cand trecea pe langa ei la volanul dubitei argintii a complexului. Lui Carol nu-i convenea ca a trebuit sa-si paraseasca familia si prietenii din Oregon, dar si-a dat seama ca gasise aici o noua familie: prietenii si vecinii din Samoa.

„Fugi!“, striga Jack, luand-o la fuga spre casa lui Kenny.
Ca majoritatea samoanilor, Tini Suafai, zis si Kenny, de 33 de ani, locuia intr-un bungalow cu numeroasa lui familie, de 12 persoane. Avea patru copii, toti mai mici de opt ani, si se ocupa de tamplarie si gradinarit, facand diferite munci grele pentru Jack. Desi nu vorbea bine engleza si nici Jack samoana, cei doi radeau mult impreuna.
Acum, fara sa stie ce pericol il pandea, samoanul cel musculos, inconjurat de copii, era pe plaja, cu o plasa pe umar, adunand pestii ce se zbateau pe nisip. Se uita uimit la prietenul sau.
Jack arata spre ocean. Il lua pe sus cu mana dreapta pe Michael, baiatul de sase ani al lui Kenny, apoi mai apuca un copil cu stanga – poate nepoata sau nepotul lui Kenny –, apoi porni la deal, tinand bine copiii.
Kenny se intoarse si privi spre orizont. Apoi o lua si el la fuga. In spatele lui, un zid de apa de 7 metri venea mugind spre coasta.

Groapa Tonga, un canion adanc de pe fundul Pacificului, la 150 km sud-vest de Samoa, este una dintre cele mai active centre seismice de pe glob. In general, activitatea seismica este la mare adancime si foarte departe de tarm, trecand neobservata pe insule. Cu toate acestea, geologii stiau de ani de zile ca un cutremur mare la adancimea potrivita putea provoca un tsunami care ar fi ajuns pe coasta de sud a insulei Upolu in 11-12 minute. Timpul de alerta ar fi fost mic si, din cauza plajelor inguste strajuite de piscuri greu de escaladat, oamenii nu aveau unde sa se puna la adapost.
Guvernul din Samoa difuzeaza in mod regulat emisiuni de radio si de televiziune care le reamintesc oamenilor sa se indrepte spre zone mai inalte in caz de cutremur. Samoa mai fusese lovita de un tsunami in 1960, insa acesta fusese mic, in partea de est a insulei. Asa ca putini locuitori isi faceau griji. Nimeni nu le pomenise nimic lui Jack si Carol Batchelor.
Dar, pe 29 septembrie 2009, in groapa Trench, au avut loc doua cutremure, de 8 si 7,9 grade pe scara Richter, la cateva minute unul dupa celalalt. Forta degajata a trimis valuri uriase spre insule.

Primul val l-a izbit pe Jack la nivelul taliei, punandu-l in genunchi. Doamne-ajuta!, si-a spus el, ridicandu-se, cu copiii in brate. Din spate venea, cu o viteza de peste 550 de kilometri pe ora, un zid alb, inspumat, care se intindea pe cativa kilometri de-a lungul tarmului.
Se scufunda, incercand sa mearga cu valul. Curentii agitati l-au tarat 100 de metri peste drumul dinspre plaja si printr-o plantatie de bananieri, dandu-l peste cap si lovindu-l de trunchiuri de copaci si de resturi. Apa i-a smuls copilul de sub bratul stang.
Mugetul apei era asurzitor. Oamenii strigau. Copacii se rupeau. Cladirile se prabuseau. Dar Jack nu auzea nimic. Era intr-o lume care se rasucea, fierbea, se agita si care l-a carat opt metri in sus pe deal, acoperindu-l cu totul.
O incurcatura de frunze de bananier, radacini si pietre ii prinsese picioarele. Vedea deasupra suprafetei agitate a apei cerul albastru si coroanele verzi ale copacilor din jungla. Dar nu-si putea elibera picioarele. Sub bratul drept, Jack il tinea pe fiul lui Kenny ca intr-o menghina. Zarind o stanca ce iesea din apa, lua o decizie rapida: daca putea sa ridice copilul si sa-l arunce pe stanca, poate ca baiatul avea sa supravietuiasca. Cu o explozie de adrenalina si folosind ambele maini, Jack impinse corpul baiatului in sus, fortand rezistenta apei. Jack se ruga: Te rog, Doamne, ai grija de acest copil! Apoi se lasa in jos si incepu sa traga de radacinile in care-si prinsese picioarele. Doamne, nu vreau sa mor asa!, se gandi el. Ramas fara aer, Jack incepu sa inghita apa sarata.

La 100 de metri distanTA,  Carol isi traia propriul cosmar. O luase la fuga pe panta din spatele complexului. Dar avea trei coaste rupte si, cu fiecare respiratie o sageta durerea.
Dupa 60 de metri, acolo unde incepea stanca, simti ca nu putea merge. Valul venea tunand in urma ei, invaluind-o intr-o ceata sarata. Inima ii bubuia. Inca putin!, isi spuse. Agatandu-se de stanci, radacini de copaci si iedera, se catara pe stanca abrupta.
Apoi, mugetul inceta brusc. Cand Carol se intoarse sa priveasca spre ocean, apa se retrasese. In urma ei, totul – drum, case, copaci – disparuse. Marea turcoaz era din nou calma, iar cerul de un albastru sclipitor. Ceva argintiu sclipea mai sus, pe stanca. Era o baracuda moarta, aruncata pana aici dupa ce fusese adusa din larg.
Ca prin minune, valul spalase stanca sub forma unui V, ocolind-o pe Carol, care nici macar la picioare nu se udase.
– Jack!, striga ea.
O voce ii raspunse din spate. Oceanul care se retragea il aruncase pe Jack pe coasta dealului, invinetit, plin de sange, fara camasa, dar viu. De pe o stanca de deasupra lui, copilul lui Kenny ii privea uimit, teafar si nevatamat.

Tsunamiul  a ucis 143 de oameni in Samoa, inclusiv patru dintre angajatii celor doi americani (nu aveau oaspeti in acel moment). Casele aflate de o parte si de alta a complexului – fiecare adapostind familii numeroase, fusesera distruse. Valurile au scos mai tarziu cadavrul lui Kenny pe plaja, la cativa kilometri spre est. Sotia lui Kenny si doi dintre copiii sai au supravietuit, dar copilul smuls din bratele lui Jack nu a mai fost gasit.
Ziarul local a publicat un articol despre Jack: „Un barbat salveaza eroic un copil“. Dar el nu se simtea deloc  eroic. Se ranise grav la genunchi. Avea rani care nu se vindecau si o tuse diagnosticata apoi ca pneumonie. In vis, i se parea mereu ca auzea valurile spargandu-se in jur si smulgandu-i copilul din brate. Nici Carol nu putea sa doarma. Dar cei doi s-au schimbat in mod straniu.
Nu aveau asigurare si pierdusera aproape tot. Insa credeau ca Dumnezeu ii crutase cu un motiv: ca sa-si ajute „familia“ samoana. „Vrem sa lasam o mostenire pe care apele n-o pot sterge“, spune Carol. Si-au investit ultimii bani intr-o firma de exploatare forestiera. Vor sa exporte o parte din lemn, iar restul sa-l importe in Samoa, vanzandu-l la pret redus pentru a-i ajuta pe localnici sa reconstruiasca. Vor trimite 25% din castiguri in Fiji, pentru a sprijini scolile si infrastructura.
In prezent, traiesc la un prieten si au haine de la Crucea Rosie. „Nu avem nimic, spune Carol. Dar nu conteaza.“ Ce conteaza acum, explica ea, sunt prietenii samoani pe care au ajuns sa-i iubeasca. „Nu avem nimic, zice ea. Dar avem totul.“</p>

Vote it up
138
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza