Viata dupa cancer

Desi boala continua sa franga vieti in toata lumea, in prezent exista mai multe sperante ca niciodata pentru cei suferinzi
 
<p>
„Rata mortalitatii in randul celor bolnavi a inceput sa scada.  Exista o victorie semnificativa in razboiul impotriva cancerului“, spune castigatorul Premiului Pulitzer si renumitul oncolog american de origine indiana dr. Siddhartha Mukherjee. „Cercetatorii au studiat in ultimii ani ce anume a dus la aceasta scadere, si raspunsul este unul foarte satisfacator. Totul a contribuit la asta, atat preventia,  cat si tratamentul.“

In randurile ce urmeaza, sase persoane care s-au luptat cu cancerul ne impartasesc povestile lor pline de speranta.

Monica Bunaciu Curt este o romanca in varsta de 37 de ani care este casatorita si traieste in Franta. Este presedintele Asociatiei Romane  Impotriva Leucemiei.
“In 1994, eram plina de visuri. Aveam 20 de ani si studiam pentru a deveni economist. Ma simteam insa obosita, si starea asta s-a agravat. Intr-o zi, in decembrie, am facut pleurezie si am fost internata in spital. Nimeni nu-mi spunea ce era in neregula cu mine, nu-mi spunea adevarul. Apoi, intr-o dimineata m-am uitat in fisa mea. Aveam leucemie acuta limfoblastica. Eram speriata, credeam ca voi muri.
Dupa primele etape de tratament, am suferit doua recaderi. Tratamentele medicale din Romania nu erau prea avansate, astfel ca, in ianuarie 1996, am mers cu familia in Germania. Mi s-a spus ca nu mai exista nicio speranta. In disperare, tata a sunat la o clinica foarte cunoscuta din Italia. Ei faceau o chimioterapie speciala, cu iradiere totala. Doua luni mai tarziu, am facut un transplant de maduva osoasa. Am crezut atunci ca am o sansa sa traiesc.
In urmatoarele cinci luni am fost izolata, cu dureri cumplite, fara sa pot manca sau bea timp de saptamani intregi. Apoi, in aprilie 1996, am intrat in coma. Imi amintesc ca, in ciuda starii in care ma aflam, simteam ca viata mea era importanta si ca eram iubita. M-am trezit trei zile mai tarziu. Asta se intampla acum 17 ani.
Viata mea s-a schimbat complet de atunci. Nu am putut sa fac copii, ceea ce e trist, dar mi-am dat seama ca un supravietuitor al acestei boli apreciaza altfel viata. Ceea ce este important in acest moment pentru mine este sa-i ajut pe alti pacienti sa faca fata bolii. Asa mi-am cunoscut sotul.
Azi sunt in viata datorita oamenilor care m-au ajutat. Indiferent de ce spun doctorii, lupta trebuie dusa pana la capat. Cel mai pretios dar pe care l-am primit din aceasta lupta este dragostea.”

 
Susanna Kovacs este reporter si are 43 de ani. Locuieste in Budapesta, Ungaria, impreuna cu cei doi copii.
“Acum opt ani, eram in vacanta impreuna cu fostul meu sot cand am simtit un nodul tare in sanul meu drept. Imediat ne-am intors la Budapesta si am mers la medicul meu ginecolog, care m-a trimis la spital. In zece zile eram deja operata. Nu a fost indepartat doar nodulul, ci si glandele limfatice axilare. Aveam o forma foarte agresiva de cancer de san, care fusese descoperit foarte tarziu.
La inceput, am fost deprimata pentru ca aveam putine sanse de supravietuire, dar am decis ca voi lupta pentru a ma insanatosi. Au urmat cinci interventii chirurgicale si tratamente foarte intense de radio si chimioterapie, timp de doi ani. Din cauza ca nu exista certitudinea ca tratamentele traditionale ma vor ajuta sa ma vindec, am avut norocul sa primesc o medicatie noua, numita Herceptin, care a blocat metastazele.
Am renuntat la serviciu in toata aceasta perioada. M-am concentrat pe copiii mei si pe insanatosire. Am inceput sa apreciez valoarea fiecarui moment. Am lucrat cu un psiholog si am citit carti motivationale. Am descoperit ce era important in viata mea. Pentru o lunga perioada de timp m-am simtit nefericita, dar, la un moment dat, am gasit curajul sa-mi schimb viata. Dupa trei ani in care m-am axat asupra propriei persoane, am intalnit un barbat care mi-a devenit un partener cu adevarat.
In prezent, sunt inca sub terapie hormonala si merg la consultatie oncologica la fiecare trei luni, dar sunt plina de speranta si am un tel. Am terminat un masterat in psihologie si am fondat un club pentru supravietuitoarele cancerului de san. Ne incurajam unele pe altele si ne informam despre noile terapii.
Desi momentul in care afli ca ai cancer este unul cumplit, nu as sterge ultimii zece ani din viata mea. Boala mi-a dat mai mult decat mi-a luat.”
 
Marnix Allegaert are 42 de ani si locuieste in Kuurne, Belgia, impreuna cu sotia si cei trei copii. Este ofiter la Departamentul de Narcotice al Politiei Judiciare din Ypres.
“In dimineata zilei de 19 ianuarie 2004, m-am trezit cu o durere ascutita in partea dreapta a abdomenului. Am incercat sa o ignor si am condus pana la lucru, dar in jumatate de ora nici nu mai puteam sta drept. M-am gandit ca e apendicele.
Sase zile mai tarziu, cand am fost diagnosticat cu cancer testicular, m-am simtit complet neajutorat. Dar, mai presus de orice, am simtit ca dau gres in cel mai important lucru, acela de a fi alaturi de copiii mei. Mi-am pierdut tatal cand aveam sase ani si mama cand aveam 20 de ani. Eram speriat si ingrozit. Cat mai aveam de trait? Cat de dureros avea sa fie ce urma?
Doctorul meu oncolog mi-a dat totusi o speranta. Mi-a spus ca sansele mele de supravietuire erau mari. Aceasta, impreuna cu dragostea si grija familiei si a prietenilor, m-a ajutat sa trec peste perioada de tratament. Am incercat sa fiu deschis in legatura cu cancerul meu. In acest fel m-a schimbat boala: am devenit o persoana mai deschisa.
La un an dupa diagnosticare, am luat parte la Expedition Robinson – un show TV cunoscut in multe tari sub numele Survivor. Trebuia sa-mi dovedesc mie insumi ca fac fata intr-un concurs in care ma confruntam cu oameni care nu aveau cancer. Si am reusit.
In ianuarie 2010, am fost declarat vindecat. Visul meu este sa iau un grup de pacienti care au reusit sa se recupereze dupa cancer si sa urcam impreuna pana la baza muntelui Everest, din Nepal.
Pana atunci, traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Caut lucrurile bune din viata mea si trec mai usor peste cele negative. Gasesc mari bucurii in lucrurile marunte ale vietii. Savurez orice moment alaturi de sotia si copiii mei.
 
 
Bärbel Ollech are 67 de ani, este vaduva si traieste in Essen, Germania. Are un fiu adult.
Am fost o fumatoare inraita timp de multi ani. Am avut bronsita cronica inca din copilarie. Doctorul meu si-a dat seama ca as fi o buna candidata pentru un nou tip de analiza pulmonara, si anume o tomografie computerizata Low-Dose (asa numita procedura a dozei minime), mai buna decat clasica radiografie. In 2009, doctorul m-a trimis la un control, in urma caruia mi-a fost depistata o mica leziune in lobul superior al plamanului stang. Medicul mi-a spus ca nu era nevoie de tratament in acel moment. Apoi, in iulie 2010, mi-am facut niste analize pentru tiroida si am cerut niste si analize pentru plamani. Verisoara mea, care imi fusese apropiata ca o sora, murise cu noua luni in urma din cauza unui cancer pulmonar, la numai 52 de ani, iar eu eram speriata de asta. A doua tomografie a aratat ca leziunea crescuse  intr-un ritm care arata posibilitatea unui cancer. Intr-o saptamana am suferit o interventie chirurgicala in urma careia leziunea a fost indepartata. Dupa spusele medicului, sansa mea de supravietuire in urmatorii cinci ani este de 90%, pentru ca leziunea a fost depistata devreme.
Am fost norocoasa. Am renuntat la fumat dupa operatie. Acum, ma bucur ca sunt in viata, imi petrec timpul cu fiul meu si, poate intr-o zi, o sa am sansa sa ma joc cu nepotii!
 
Anders Hedin are 63 de ani, este copywriter si locuieste in periferiile orasului Stockholm, in Suedia. Si-a scris autobiografia, intitulata Supravietuirea, in care a descris lupta sa cu cancerul. Are doi fii mari.
“Am ramas socat in 2004, cand cancerul a reaparut. Cu 11 ani in urma, imi fusese indepartat un melanom de pe piele. Acum, mi-au gasit un melanom pe intestinul subtire si, nu mult dupa aceea, o tumoare pe creier. Dupa ce am fost supus unei interventii chirurgicale pentru ambele tumori canceroase, parea ca nu mai am mai mult de un an de trait. Ca eram ingrozit e putin spus. Nu puteam suporta gandul de a nu putea sa-mi vad copiii crescand.
Mi s-a oferit insa oportunitatea unica de a participa la un mic studiu-pilot care testa un nou tratament. Daca functiona, puteam sa traiesc... Doctorii mi-au extras limfocite – celulele albe care luptau impotriva celor tumorale – din tumoarea care imi fusese indepartata de pe creier. Pe urma au cultivat milioane de limfocite in laborator, care apoi mi-au fost transfuzate inapoi in corp. Intre 2004 si 2009, am primit 11 asemenea tratamente imunostimulatoare.
Nu stiu daca gresesc sau am dreptate, dar simt ca am fost vaccinat impotriva cancerului si, in afara de creier, nu a mai recidivat la alte organe. Cele cateva micrometastaze care au fost depistate pe creier au fost, cu succes, tratate cu interventii gamma knife. Prin urmare, in ciuda tuturor pronosticurilor, multumesc lui Dumnezeu, sunt in viata.
In prezent, fac numai lucrurile pe care mi le doresc cu adevarat si incerc sa le evit pe cele neplacute. Am in proiect o noua carte si, cu cateva luni in urma, am dat o mana de ajutor la formarea unei asociatii a pacientilor cu melanom din Suedia.”
 
Claude-Alain Planchon are 62 de ani si este doctor in Paris, Franta. Este casatorit si are o fiica.
“Tocmai imi sarbatorisem cea de-a 39-a aniversare, pe 9 aprilile 1988 – fiica mea, Justine, avea opt ani pe atunci, cand am simtit o durere atroce in partea stanga. Mi-a fost teama ca ceva nu era in regula.
In prima parte a lunii mai, durerea mea a primit un nume: cancer de splina (limfom Non Hodgkin in faza avansata). Cand doctorul mi-a spus ca mai aveam maximum un an de trait, a fost devastator. Am inceput sa plang si, timp de doua ore, am plans incontinuu. Mi-era atat de teama. Apoi, in zilele urmatoare, am incercat sa ma adun. Am decis ca trebuie sa cred in sansa mea. Mi-am promis ca voi face interventiile chirurgicale necesare si chimioterapie, ca voi avea grija de viitorul lui Justine si ca voi invata sa accept ajutorul si dragostea familiei si a prietenilor. M-am hotarat sa traiesc la intesitate maxima.
Dupa ultima sedinta de chimioterapie, adica patru luni mai tarziu, eram extenuat, atat fizic, cat si psihic. Fratele meu m-a dus in Sicilia. M-a convins sa ma plimb, sa inot, sa ma bucur de soare. Mi-a facut o transfuzie cu viata si mi-a dat speranta.
Au trecut doi ani si eram inca in viata. M-am casatorit cu prietena mea, Juliet. Dragostea ei m-a ajutat sa continui lupta impotriva cancerului. Nici nu-mi imaginam pe atunci ca vom mai trai impreuna inca 20 de ani.
Abia dupa cinci ani mi-am dat seama ca, totusi, eram bine... Eram un supravietuitor! Doctorii nu stiu de ce. Eu am acceptat ce mi s-a dat si ma straduiesc din tot sufletul ca anii pe care ii mai am de trait – indiferent daca sunt multi sau putini – sa fie frumosi.
Am vrut sa-mi impartasesc povestea cu altii pentru a le da curaj si speranta. Am devenit vicepresedinte al filialei franceze a Vital Options International, o organizatie care faciliteaza un dialog global despre tot ce inseamna cancer.
Viata dupa aceasta boala e diferita. Am renuntat la grijile inutile si m-am concentrat pe ce este cu adevarat important – prietenii si familia. Cand vorbesc cu pacientii bolnavi de cancer, ii sfatuiesc sa accepte dragostea si prietenia, sa se rasfete si sa-si urmeze dorintele. Mi-am descoperit vocatia de scriitor, de poet. Tocmai mi-am publicat a patra carte!

Ce e nou

• Cancerul de san
Cercetarile recente au aratat ca gasirea fenotipului cancerului poate fi cheia pentru a invinge boala. Descoperirea a 29 de semnaturi genetice le-a dat doctorilor oncologi posibilitatea de a putea spune care paciente cu cancer de san au nevoie de chimioterapie si pentru care interventia chirurgicala este suficienta pentru a conduce la vindecare. Se spera ca acest test sa fie disponibil in aproximativ trei ani.
Pentru pacientele care au un cancer purtator al genei numite BRCA1 sau BRCA2, un medicament nou, Ola-parib, pare a fi promitator. Se pare ca actioneaza asupra tumorilor miscsorandu-le prin impiedicarea autorepararii celulelor canceroase.
• Cancerul de piele
Exista o speranta la orizont si in diagnosticarea si tratamentul cancerului de piele. Oamenii de stiinta canadieni au creat o aparatura noua care poate detecta cancerul in fazele incipiente in care este tratabil. Numit Verisante Aurora, aparatul foloseste raze de lumina non-invazive pentru a analiza daca alunita e canceroasa. Pana in acest moment, aparatul a fost aprobat in Canada.
• Melanomul
Exista sperante si pentru cei care au melanom avansat: doua medicamente noi, Vemu-ra-fenib si Ipilimumab, s-au dovedit ca  pot prelungi durata de viata cu cateva luni, iar in unele cazuri cu mai mult de un an.
• Tumorile la plamani
Un nou medicament numit Crizotinib a fost autorizat pentru tratamentele fazelor avansate ale cancerului de plamani, la pacientii care sufera de un cancer specific – care produce o anomalie genetica cunoscuta ca AKL. Intr-un studiu realizat de curand, tratamentul a cauzat micsorarea tumorii la 57% dintre pacientii care au aceasta mutatie genetica.
• Tratamente naturale
Prin tintirea unei enzime specifice, cercetatorii au putut simula procesele celulare ce au loc in timpul radiatiilor si chimioterapiei, mai putin efectele secundare. Este o descoperire care ar putea reduce necesitatea acestor terapii atat de devastatoare, mai ales in cazul unor tipuri de cancer dificil de tratat, ca cel la cap sau la gat.
• Leucemia la copii
Un medicament folosit in timpul tratamentelor de chimioterapie, numit Mitoxantrone, pare a fi salvator pentru copiii cu varste cuprinse intre un an si 18 ani cu un anumit tip de leucemie. Puternicul medicament s-a dovedit ca a crescut cu trei ani rata de supravietuire a celor care sufera recaderi ale leucemiei acute limfoblastice, la 24% dintre pacienti, un procent pe care specialistii il numesc „uimitor.“
• Cancerul de colon
O noua procedura de screening, numita sigmoidoscopie flexibila sau FlexiSig, are potentialul de a reduce rata mortalitatii cu 43% in cazul cancerului de colon. Un instrument flexibil cu o camera minuscula in varf ii permite doctorului sa detecteze si sa indeparteze polipii, un semn de multe ori premergator al cancerului de colon.
• Cancerul celulelor nervoase
Uneori merita incercate combinatii noi cu medicamente vechi. In cadrul unui proiect intitulat Doctors in Europe (n.r.: Doctori in Europa), expertii au descoperit ca administrarea laolalta a medicamentelor  Busulphan si Melphalan – ambele folosite prin anii 1950 – creste eficienta in tratarea neuroblastomului, o forma rara de cancer al celulelor nervoase la copii.
• Cancerul ovarian
Cercetatorii canadieni, printre care si o echipa de la Agentia de studiu a Cancerului din British Columbia, au descoperit ca cea mai mare parte a cazurilor de cancer ovarian porneste din trompele uterine. Echipa estimeaza ca rata cancerului ovarian va scadea semnificativ daca trompele uterine sunt scoase in timpul operatiei de histerectomie si de legare a trompelor. Aceeasi echipa a descoperit ca unul din cinci cazuri de cancer ovarian este legat de o mutatie genetica. Medicii sunt sfatuiti sa trimita fiicele sau surorile pacientelor cu cancer ovarian la analize pentru a vedea daca nu cumva au si ele mutatie. Femeile cu risc crescut pot opta pentru scoaterea profilactica a ovarelor si trompelor. Cu aceste doua solutii se spera ca rata mortalitatii de cancer ovarian sa scada cu 50% in urmatorii 20 de ani.
</p>
Vote it up
240
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza