Vedete la scoala

Amintiri cu Paula Herlo, Antonia, Alexandra Badoi, Octavia Geamanu, Aurelian Temisan si Dan Fintescu
 

PAULA HERLO – jurnalist la ProTV

Daca ar fi sa alegi persoana potrivita pentru a duce la bun sfarsit o campanie de succes in ceea ce priveste copiii, atunci primul nume la care te-ai putea gandi ar fi cel al Paulei Herlo. De astfel de oameni ar fi nevoie, pentru ca fiecare inceput de scoala sa insemne aceeasi bucurie si pentru elevul de la oras si cu parinti grijulii, cat si pentru cel dintr-un sat cocotat pe-un varf de munte sau abandonat de parinti ce au fost nevoiti sa paraseasca tara pentru a munci.

Dar cum a fost oare Paula Herlo, jurnalista de la ProTV, ca eleva? Ce amintiri ii strabat mintea si sufletul cand se gandeste la acei ani?
“In prima mea zi de scoala nu mi-a luat prea mult timp sa-mi dau seama ca sunt cea mai mica din  clasa. Invatatoarea m-a asezat in prima banca, iar eu imi balansam picioarele pentru ca nu atingeam podeaua. Eram foarte emotionata si speriata. Mi-am cunoscut colegul de banca asezat langa mine tot dupa criteriul inaltimii si m-am uitat fascinata spre invatatoarea tanara, blonda, cu bucle si care ne zambea foarte cald. Tin minte ca multe zile dupa aceea o intrebam pe mama cand ma lasa la scoala: “Trebuie sa scriem?” Ma ingrozea gandul ca nu o sa stiu sa scriu. Si intr-o zi am scris. Bastonase vericale”, a marturisit Paula pe Facebook.  

Dar nu doar asta “a ingrozit-o”. Fiind un copil sensibil, un timp s-a stresat si din cauza unui simplu calcul matematic: “In familia mea, seara aducea invariabil controlul temelor. Tata ne lua caietele si ne verifica. Fratele meu, silitor, n-avea probleme. Eu, care n-aveam altceva in cap decat sa ies la joaca, le mai fuseream. Si iata si momentul in care am ajuns la tabla inmultirii. O stiam pe de rost, dar un singur calcul nu-mi intra in cap: cat face 7x8. Si, ghici ce? Exact cu aceasta intrebare incepea sesiunea de corectare a temelor!”, ne-a marturisit jurnalista.
Dar Paula recunoaste ca a fost in esenta un copil cuminte si serios: “N-am prea facut nazbatii. Nu ma ajuta nici personalitatea si nici fizicul”, spune ea zambind.

Dintre toti dascalii pe care i-a avut, profesoara de istorie din liceu, Rodica Lazar, a fost cea care si-a lasat cel mai mult amprenta in amintirea Paulei: “M-a impresionat din prima zi. De la felul in care se machia si coafa pana la modul in care asternea lectia pe tabla. Imi amintesc ca abia incepusem scoala, iar eu luasem nota 10 la istorie pentru ca in timpul orei am raspuns intrebarilor ei intr-un dialog firesc, care nu avea nimic de-a face cu relatia elev-profesor a acelor vremuri. Urmatorii patru ani aveau sa-mi aduca si alte note mari in incercarea ei de a-i face pe copii sa nu se mai teama sa se exprime in timpul orelor”.

Probabil ca acei ani au contat mult in formarea unui om ce avea sa se exprime in moduri atat de importante si sa puna pe tapet in fata unei tari intregi probleme grave precum cea a copiilor ai caror parinti erau plecati la munca in strainatate. Paula a facut o serie de reportaje in cadrul campaniei “Tu stii ce mai face copilul tau?”, campanie ce i-a adus poate cea mai mare “nota“ din viata ei – premiul Emmy. Apoi au urmat multe alte premii pentru multe alte campanii pe care le-a dus si carora s-a dedicat cu tot sufletul. Dintr-un elev de nota zece, Paula Herlo a ajuns un jurnalist de nota zece.

ANTONIA – cantareata, jurat in cadrul emisiunii “KIDSing” ce incepe la Kanal D

Antonia Iacobescu, una dintre cele mai cunoscute cantarete din Romania, s-a mutat de la varsta de cinci ani cu familia in SUA, astfel ca si-a petrecut o buna parte din copilarie si adolescenta in Utah si Las Vegas, unde a facut scoala si a terminat liceul.

Cu toate ca a urmat un alt sistem de invatamant decat cel din Romania, nu inseamna ca amintirile ei legate de scoala sunt “ca de pe alta planeta“– a fost si ea un elev ca oricare altul, binenteles cu deosebirile date de propriul fel de a fi, cu nazbatiile inerente varstei si cu profesori mai mult sau mai putin indragiti.

“Mereu la scoala eram cunoscuta ca acel copil din clasa care vorbea mult, mai ales in timpul orelor. Ma si mutau din banca, dar degeaba. Chiar mai si adormeam in timpul orelor”, ne-a spus Antonia, zambind. Cantareata spune ca parintii ei au fost chemati la scoala de cateva ori, iar drept pedeapsa ea ramanea fara telefon si nu mai era lasata afara, la joaca. “Cu toate acestea imi era foarte greu sa fiu cuminte in timpul orelor”, marturiseste Antonia.

Una dintre cele mai amuzante intamplari care i-a ramas intiparita in minte, dateaza din clasa a VIII-a cand avea de sustinut niste examene finale – un fel de teste grila ce se afisau pe un ecranul unui “dispozitiv special”. “Cativa colegi mi-au spus ca daca dau pe acel aparat cu lipgloss (luciu de buze), va aparea o eroare, care va oferi, in final, rezultatele corecte”, spune razand si acum de inocenta ei Antonia. Binenteles ca nu i-a iesit si a fost prinsa si de profesoara. Parintii ei au fost nevoiti sa vina la scoala pentru a o convinge sa-i mai dea o sansa fiicei lor sa-si dea examenele.

Dintre toti profesorii, cel mai mult i s-a lipit de suflet cea din clasa I, McKinney, “o doamna buna sI prietenoasa, care ma ajuta pe mine si colegii mei, avea grija de noi, ne invata de toate. Va ramane in inima mea!”, spune Antonia.

ALEXANDRA BADOI – prezinta rubrica Meteo din cadrul Observator, Antena 1

Desi a crescut intr-o comuna miniera din Gorj, Matasari, unde blocurile erau mai gri decat in alte parti si unde praful de carbune plutea in aer, Alexandra spune ca a avut o copilarie frumoasa. Cat despre scoala, isI aminteste cu mult drag:  „Cui ii e dor de scoala? Mie mi-e dor de bucuria de a purta ghiozdanul, de mirosul gumei de sters in forma de capsuna, mi-e dor de acuarelele frumos colorate, de caietele cu animalute, de rigla cu fete-fete, de mirosul cartilor transmise din generatii in generatii, de calimara cu cerneala si de stiloul care imi lasa pete pe maini, pe foi si pe fata…Mi-e dor de pantofiorii de lac si de uniforma in carouri alb-albastre, mi-e dor de zumzetul din clasa, de zambetele colegilor, de imbratisarea doamnei invatatoare si a doamnei diriginte…Mi-e dor de emotiile de dinaintea lucrarilor si ascultarilor, mi-e dor de mandria parintilor veniti la sedinta, de strigatul catalogului, de careul din curtea scolii…mi-e dor de scoala!”, a scris Alexandra Badoi pe pagina sa oficiala de Facebook.

Desi nimeni nu ar putea banui asta acum, Alexandra a fost un copil extrem de emotiv. “Nu ridicam niciodata mana sa raspund, vorbeam incet, cu privirea in pamant si doar daca eram intrebata. In plus, stateam mereu linistita in banca mea. Spre sfarsitul clasei I, doamna invatatoare a pus o intrebare ceva mai grea, la care nu a ridicat nimeni mana, asa cum se intampla de obicei. Pentru ca ma stia timida, s-a gandit atunci sa ma intrebe pe mine, direct. Dupa ce am raspuns correct, mi-a tinut o morala pe care o tin minte si acum. Am simtit ca intru in pamant de rusine, dar, de atunci, am inceput sa ridic mana cand stiam raspunsurile. Asa am scapat de rtimiditate”.

Cum era o eleva constiincioasa se bucura si de recunoasterea eforturilor ei chiar de la… colegii ei. “Imi faceam toate temele fara sa ma roage mama, iar la mathematica ma descurcam foarte bine, asa ca aveam cativa colegi care imi cereau rezolvarile. Le dadeam mereu sa copieze, iar drept multumire, ma trezeam in fiecare zi cu flori pe banca. Intr-o saptamana un coleg a adunat toate lalelele din gradina parintilor si mi le-a oferit” isi aminteste Alexandra zambind.

Multi ani la rand, Alexandra a fost sefa clasei, colegii avand incredere in ea ca “se pricepe sa vorbeasca“ si o rugau sa-i invoiasca cand voiau sa lipseasca de la ore. “De cateva ori am chiulit cu totii, iar cand directorul a aflat am primit cele mai grele subiecte la lucrari.
Cat despre profesori, Alexandra isi aminteste cu cel mai mare drag de invatatoarea Viorica Burueana, care i-a inteles timiditatea si emotia din primii ani de scoala, si diriginta Zizi Ceausescu, care i-a dat incredere si a facut-o sa viseze. “Mi-am dat seama ca prin ambitie, munca si dorinta, poti sa reusesti, indiferent de locul de unde ai plcat”, spune prezentatoarea.

OCTAVIA GEAMANU – prezentatoarea Observator special, de la Antena 1

Cand era mica visa sa ajunga sa prezinte stirile ca “frumoasele doamne” pe care le urmarea cu atentie la televizor si despre care se intreba cum de reusesc sa nu se incurce cand vorbesc atat de repede. Si visul i s-a implinit.

Dar cand o intrebi despre anii scolii, primul lucru care ii vine in minte este despre o amuzanta compunere pe care a facut-o in clasa a doua: “Ce-mi amintesc clar e ca am scris: «Chiar daca are putina chelie si ochi albastri, e un om foarte bun.» Omul are ochi caprui, dar la vremea aceea mi se parea ca asa ar fi trebuit sa ii aiba, albastrii”, spune razand Octavia.

Unul dintre talentele elevei de atunci, era acela de a scrie frumos: “Primeam puncte in plus la nota, pentru felul in care arata caietul meu de clasa. Titlul il scriam mereu cu rosu. Ce era mai important era scris cu verde. Caietul era ca un curcubeu”. Legat de modul in care scria, Octavia isi aminteste si cat de mult a fost nevoita sa munceasca la o tema din cauza unei greseli: “In clasa I, cand am ajuns la litera V, ni s-a spus sa scriem pe o pagina intreaga cuvantul «veverita». Si-am scris. Literele erau perfecte. Nu era nicio stersatura pe pagina. Mi-a luat cam o ora. Dar, in loc de «veverita» am scris «veverta». Mancasem litera «i». Motiv pentru care tata m-a pedepsit, punandu-ma sa scriu pe zece pagini «veverita»”.

O alta amintire draga Octaviei din timpul scolii este legata de o declaratie din partea unui baiat: “Un baiat imi scrisese o scrisoare. Desenase toate inimioarele din lume pe foaia aceea. Doar ca scrisoare a ajuns la o colega, care s-a gandit ca ar trebui sa afle toata lume adin scoala ca baiatul ma place. Asa ca a lipit-o la avizier. N-a durat mai mult de o ora ca sa afle toti elevii ca acel baiat facuse o pasiune pentru mine. Peste ani am vorbit despre asta sI am aflat ca nici macar nu o scrisese el, ci un amic de-al lui, care nu a vrut decat sa-l ajute, el fiind mai timid. Superb, nu?”, isi incheie frumoasa poveste Octavia.

Iar dintre toti profesorii cel mai mult i-a ramas la suflet profesoara de engleza, Rozica Patrascoiu. “Stie cat de mult o iubesc, pentru ca pastram legatura. Avea un accent fantastic. Atunci mi-am spus ca vreau sa fiu sI eu la fel”, spune Octavia, care la un moment dat a sI predat un an la un liceu din Targu Jiu.

AURELIAN TEMISAN – cantaret si om de televiziune

Un artist atipic pentru ceea ce se vede azi pe micul ecran, Aurelian Temisan a reusit sa-si pastreze nealterate valorile. Are publicul lui, iar melodiile care au facut audiente extraordinare in anii ’90 continua sa fie fredonate si azi cu placere de cei carora artistul le-a castigat admiratia si simpatia. Este implicat in diverse proiecte si, oriunde apare, femeilor le bate inima un pic mai repede – caci este, trebuie sa recunoastem, un barbat frumos.

Si el isi aminteste cu amuzament si placere de anii scolii. “Aveam teza la fizica. Nu eram prea confortabil cu stiintele exacte, asa ca a trebuit sa ma descurc. Am luat foaia si am asteptat subiectul dupa care am inceput sa scriu cu ravna… o dizertatie care nu avea nicio legatura cu fizica. Am scris despre cum as vrea eu sa-mi petrec viata. Dar, incepand cu o autocritica, vorbind despre faptul ca mi-ar fi placut sa stiu mai mult la fizica, ca ar fi trebuit sa fiu mai atent la ore…. si tot asa pe sase pagini. Stateam in banca cu sefa clasei si ea voia sa ma ajute. Dar, eu ii tot spuneam «lasa-ma, ca stiu!» Am terminat si mai repede ca altii. Si profa era mirata. Ora urmatoare, cand ne-a adus lucrarile, a spus ca doar ne spune notele, tezele raman la ea. Mi-a dat nota 9 si mi-a spus «Bravo Aurelian!»”, povesteste razand artistul.

Un alt moment amuzat de care isi aminteste este despre modul cum a incercat sa evite sa dea lucrare de control la tehnica materialelor: “Am simulat o mana in gips. Mi-am prins-o in doua stinghii si am infasurat-o cu mult tifon. Ora urmatoare, ca sa evit sa-mi dea lucrarea, m-am prefacut ca inca nu-mi pot indoi pumnul. Dar tot n-am scapat. M-a ascultat. Totusi, a fost mai bine, pentru ca intrebarile au fost mai usoare, iar eu ma pricepeam de minune sa citesc pe buze ce-mi sopteau colegii mei, cand profu era cu spatele”.

Cel mai iubit dascal pentru Aurelian Temisan a ramas invatatoarea Maria Pisicescu. “Cand sora mea intra in clasa a V-a, eu intram in clasa I. Am mers la aceeasi invatatoare. Desi eram opusul surorii mele cuminti si silitoare, m-a iubit mult si a pus mult suflet in relatia cu mine. Indragea copiii si era un om deosebit.  A iesit la pensie cu doua trimestre inainte sa se incheie clasa a IV-a. N-au lasat-o sa duca la final generatia. N-am inteles de ce. Asta a avut un impact extraordinar asupra noastra, elevii dansei: din cea mai buna clasa din scoala, in numai doua trimestre, am ajuns aproape cea mai slaba. Daca ea plecase, noi nu mai eram interesati de nimic”, povesteste artistul despre acei primi ani de scoala.

DAN FINTESCU – actor si prezentator unor emisiuni la PrimaTV

Desi nu are o parere foarte buna despre sistemul de invatamant romanesc, dupa cum arata intr-un articol scris anul trecut pe blogul sau, Dan Fintescu, isi aminteste insa cu placere si nostalgie de anii scolii. SI mai ales de prima nota de 4…

“Primul 4 din viata mea l-am incasat la desen. Nici nu mai stiu de ce l-am luat. Nu ca n-as fi meritat 4, pentru ca, spre deosebire de tatal meu, eu nu sunt prea talentat la desen, dar in scoala primara eram un elev extrem de silitor si constiincios. Ma rog, cert e ca am luat 4. Si era o tragedie foarte mare, fiindca in rest aveam doar note de 9 si 10. Fara sa stiu exact de ce, am modificat binisor nota din carnet din 4 in 9 si m-am prezentat cu ea la semnat de catre parintii mei. Inevitabilul s-a produs, evident, cateva saptamani mai tarziu, la sedinta cu parintii. Mi-era foarte teama de momentul acela si, pentru a rezolva problema, am luat o guma de sters si am modificat din nou nota din carnet. Din 9 am facut-o 4, in ideea ca, atunci cand ai mei ma vor lua la intrebari, sa le arat carnetul si sa le spun ca n-au vazut ei bine”, spune amuzat Dan.

Dar cea mai tare farsa pusa la cale cu colegii sai a luat-o prin surprindere pe profa’ de geografie: “Pentru ca ora cu ea era ultima in program si pentru ca era iarna, am ajuns sa facem Geogra pe intuneric. Si, cum ne plictiseam groaznic asteptand-o sa vina, ne-am gandit sa-i facem o intrare un pic altfel in clasa. Am luat eternul dulap din tabla, prezent in orice clasa, i-am deschis larg usile, am scos tot ce era in el (inclusiv rafturile), si l-am proptit in usa. Apoi am stins lumina in clasa si am asteptat. Profa a deschis usa, a vazut ca era intuneric in clasa, dar a intrat. Stiu ca a intrat pentru ca n-am sa uit niciodata zgomotul sec pe care l-a facut fruntea ei lovindu-se de partea din spate a dulapului”.

Si cum orice copil are si un dascal preferat, am aflat si care a fost cel care si-a lasat amprenta asupra vietii lui Dan Fintescu: “Am avut norocul sa am aceeasi diriga timp de 7 ani. Din clasa a 6-a si pana intr-a 12-a, doamna Niculiu mi-a fost un soi de a doua mama. Profesoara de germana de felul ei, era extrem de temuta in scoala, dar si foarte iubita de catre noi, elevii din clasa ei. De la ea am invatat sa fiu punctual, pentru ca, daca intrai dupa ea in clasa, nu mai aveai nicio sansa sa nu iei absenta. Tot de la ea am descoperit cum, in orice situatie, oricat de grea, trebuie sa stai si sa judeci lucrurile cu calm si facand un pas in spate. N-am fost deloc un copil cuminte si stiu sigur ca o buna parte din durerile de cap pe care le-a avut in anii cat i-am fost elev au fost provocate de mine. Lucru pentru care imi cer acum iertare. Si ii multumesc mult pentru ca o buna bucata din omul care sunt azi i se datoreaza ei”.

Vote it up
284
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza