Vești bune - noiembrie 2016

Câteva dintre lucrurile pozitive care ne așteaptă
 

Șiretlicuri cu apă

MEDICINĂ În vara anului 2014, nebunia de pe rețelele de socializare iscată de „Provocarea găleții cu apă“, în care trebuia să îți nominalizezi prietenii să accepte să li se toarne în cap o găleată cu apă rece ca gheața, a captivat atenția lumii întregi. Multe celebrități precum David Beckham sau Gwyneth Paltrow au făcut parte din această campanie neobișnuită, gândită să sporească gradul de sensibilizare privind scleroza laterală amiotrofică și să încurajeze donații necesare pentru cercetări medicale asupra acestei boli, ce atacă nervii din creier și măduva spinării. 

La vremea respectivă, unele voci au comentat faptul că toată campania este doar un șiretlic, dar „Provocarea găleții cu apă“ a strâns peste 100 de milioane de dolari, iar recent, un proiect de cercetare din Olanda, finanțat de campanie, a identificat o nouă genă asociată cu această boală, descoperire ce ar putea duce la noi posibilități de tratament.

Antreprenorul olandez Bernard Muller, care suferă de boala Lou Gehrig și a fondat proiectul cu scopul de a găsi cauza genetică a acestei condiții neurodegenerative, este de părere că faimoasa campanie a găleții cu apă a fost decisivă.

„Campania de creștere de fonduri ne-a ajutat enorm în procesul de cercetare, dar a și adus această condiție în atenția opiniei publice“, spune acesta. „Nici nu am cuvinte pentru a spune cât de mult mă bucură această ultimă descoperire a genei, care reprezintă încă un pas înainte în eradicarea maladiei.“

 

Închisorile olandeze se închid

INFRACȚIUNE Cu o populație de 17 milioane de oameni, Olanda are doar 11.600 de persoane în închisori – o proporție minusculă, comparativ cu statisticile din alte țări. Numărul încarceraților a început să scadă din 2004 și, ca rezultat, tot mai multe închisori din țară își închid porțile: opt în 2009, alte 19 în 2014, iar anul acesta urmează să se pună lacătul pe încă cinci penitenciare.

Conform lui Ard van der Steur, ministrul olandez al securității și justiției, motivele din spatele acestor măsuri sunt de două feluri: sentințele mai scurte și o descreștere a infracțiunilor grave.

Ce e de făcut însă cu clădirile goale ale închisorilor? Olanda a început să le „închirieze“ altor țări care au nevoie de penitenciare, printre care Belgia și Norvegia, iar o fostă închisoare din orașul Roermond a fost transformată în hotel.

 

EROI

LUPTA ÎMPOTRIVA CĂSĂTORIILOR LA VÂRSTE FRAGEDE

Când sirianca Omaima, o fetiță în vârstă de 11 ani, a ajuns în 2012 în tabăra de refugiați Za’atari din Iordania, a început să observe că imediat ce își făcea noi prietene de vârsta ei, acestea dispăreau. Fetițele deveneau mirese în urma unor căsătorii aranjate. Deși prac-tica nu este un lucru comun în Siria, a ajuns să fie mult mai frecventă în taberele de refugiați. Măritișul fiicelor a devenit, pentru unii părinți, o rezolvare a unor responsabilități financiare.

Astăzi Omaima face tot ce îi stă în putință ca alte fete să nu aibă parte de această soartă. Ea lucrează ca voluntar pentru o asociație de protecție a copilului și își încurajează colegii de clasă să își informeze părinții despre alternativele căsătoriilor aranjate. Vrea ca într-o bună zi să se căsătorească, „dar numai în condițiile mele și după ce mi-am terminat studiile“.

 

„Fie decidem să ne ajutăm orașul, fie suntem înghițiți de indiferență și pasivitate.“

Manuela Di Santo, voluntar din Roma care ajută la curățarea orașului

Vote it up
165
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza