Vanatorii de arta

Cand doua picturi nepretuite sunt furate dintr-un muzeu londonez, directorul galeriei angajeaza un detectiv pentru recuperarea lor
 
<p>Expozitia Goethe de la Galeria Schirn Kunsthalle a fost un succes. In ziua de 27 iulie 1994, galeria de arta din Frankfurt a fost aglomerata, asa ca nimeni nu a observat, cu putin inainte de inchidere, doi barbati strecurandu-se intr-un dulap. Ca gazda temporara a unora dintre cele mai valoroase picturi ale lumii, galeria fusese dotata cu dispozitive de alarma activate la sfarsitul programului. La 22.30, paznicul a oprit sistemele de alarma ca sa-si faca rondul de seara prin muzeu. Barbatii ascunsi in dulap stiau ca asa avea sa se intample. Au iesit din ascunzatoare si l-au redus pe paznic la tacere. Apoi au luat trei picturi si le-au dus intr-o dubita care ii astepta.
Doua dintre picturi erau de J.M.W. Turner si apartineau Galeriei Tate din Londra. Impreuna valorau 24 de milioane de lire sterline.
Charley Hill, seful Departamentului Arta si Antichitati al Politiei Metropolitane, s-a deplasat la Frankfurt si l-a chemat si pe prietenul sau vorbitor de germana, Jurek „Rocky“ Rokoszynski, care lucra sub acoperire la Lübeck.
Colin, un barbat care lucrase la un restaurant londonez frecventat de infractori, s-a oferit sa ajute la recuperarea tablourilor din castelul elvetian al unui sef mafiot contra sumei de 50.000 de lire sterline. Putea sa-si probeze povestea cu fotografii. Dar Colin datora 50.000 de lire sterline celui care detinea picturile. Trebuia sa dea banii inainte sa aduca fotografiile.
Detectivul-sergent Rokoszynski, un barbat solid de 49 de ani, i-a zis:
- Suna-l pe mobil pe cel care are picturile. Vreau sa vorbesc cu el.
- Nu pot. Mi s-a terminat bateria.
- Suna-l de pe al meu, a spus Rocky.
- Dar am numarul in telefonul meu.
Rocky a pufnit si s-a ridicat:
- E un sarlatan. Imi pierd timpul.

Rocky Rokoszynski s-a nascut in Germania, unde parintii sai polonezi fusesera trimisi de nazisti la munca fortata. Ca multi alti prizonieri, nu au mai avut unde sa se duca dupa razboi si Rocky a stat in lagar pana la 13 ani, cand l-a luat o casa de copii din Anglia.
Aici, a descoperit povestirile politiste in genul celor cu Philip Marlowe si si-a dat seama ce vrea sa faca in viata. Dupa cativa ani de vagabondaj prin lume, a intrat la sectia de politie Borough High Street din Londra.
La 24 de ani, dupa ce boxase si jucase rugby, s-a alaturat patrulelor de politie, dar viata ordonata si uniforma nu erau pentru el. Avea un aspect de raufacator mai convingator decat al infractorilor, vorbea aproape toate limbile slave si se integra usor in orice mediu. Astfel, cariera lui a alunecat firesc spre lumea periculoasa a detectivilor sub acoperire.
Pe Sandy Nairne (foto), directorul adjunct de la Tate, l-a sunat un anume Rothstein, care pretindea ca avea acces la picturile furate. Cerea 30.000 de lire sterline. Nairne a discutat zile in sir  cu el. Politia a inregistrat cele 200 de convorbiri. Povestile lui Rothstein se bateau cap in cap. Alt escroc.
Cand Rocky si Nairne s-au intalnit  sa discute despre recuperarea picturilor, lui Sandy i-a placut franchetea lui Rocky, iar politistul i-a admirat autoritatea intelectuala si modestia.
Politia germana i-a arestat si i-a interogat pe Yusef Turk si Stephan Weiss. Abia peste cinci ani au fost condamnati la inchisoare. Li s-au gasit amprentele la locul faptei, dar ei sustineau ca nu au fost acolo. Erau niste pioni, iar arestarea lor nu a dus la capturarea pieselor importante ale jocului.
Numarul de escroci care pretindeau ca au picturile a crescut. Verificarea povestilor lor a insemnat multa munca pentru politie si asiguratori, dar si un stres teribil pentru angajatii de la Tate. Rocky isi crease o imagine despre povestea reala a jafului. Cei care au intrat atunci in muzeu au fost platiti de un gangster sarb cu 4.000 de lire sterline fiecare. A fost recrutat un intermediar care sa aduca potentialii cumparatori, iar cineva a venit din Spania pentru a  achizitiona picturile. Cand infractorii au aflat din ziare cat valorau tablourile, s-au razgandit si nu au mai vandut.
Cei care erau in posesia lor nu aveau nevoie urgenta de bani, nici alte motive sa vanda. Astfel de lucrari de arta sunt adesea folosite ca garantii pentru imprumuturile de la camatari. Asadar, lucrarile lui Turner nu aveau sanse sa mai iasa vreodata la lumina.
Intre timp, Rocky se implicase si in alte operatiuni. Politia secreta din Europa de Est isi daduse seama de colapsul iminent al comunismului. Niste ofiteri STASI (politia politica din fosta Germanie de Est) se ofereau sa treaca ilegal femei in varsta in Vest. Cand acestea apareau cu bagajele in care isi pusesera obiectele de valoare, erau jefuite si date pe mana politiei sau pur si simplu impuscate.
Rocky a obtinut informatii de la un fost ofiter STASI caruia i-a oferit, in schimb, libertatea de a sta in inchisoare doar pe timp de noapte. Acesta a spus ca stia un alt fost membru STASI din inchisoarea in care se aflau Turk si Weiss. Acela a primit si el permisiunea de a sta in puscarie doar pe timp de noapte, iar Rocky l-a invitat la barul unui hotel de cinci stele, unde i-a spus:
- Sunt oameni care ar plati pentru recuperarea tablourilor, dar trebuie sa stie pe cineva care poate da informatii. Stiai ca exista recompensa pentru furnizarea de astfel de informatii?
- Daca as cauta picturile, l-as intreba pe Edgar Liebrucks, i-a raspuns el.
Liebrucks era un avocat renumit pentru clientii sai celebri.
In 1999, Sandy Nairne avea alte griji: cele 24 de milioane de lire sterline cu care erau asigurate lucrarile lui Turner acumulasera o dobanda de sase milioane, dar Tate nu avea acces la bani daca recupera picturile. Pe de alta parte, le trebuiau bani pentru a rascumpara dreptul de proprietate asupra lor de la compania de asigurari Lloyds, care il obtinuse ca parte a conditiilor de plata. Cu alte cuvinte, Tate nu avea propriu-zis nici picturile, nici banii.
Evident, la momentul acela, costul de rascumparare a titlului de proprietate asupra picturilor, inca disparute, era mult mai mic. Cei de la Lloyds nu mai credeau ca lucrarile aveau sa fie recuperate: dupa negocieri, se pare ca au vandut titlul de proprietate pentru opt milioane de lire sterline. Daca Tate platea, putea sa foloseasca restul banilor de asigurare. Daca recuperau picturile, ramaneau si cu ele, si cu bani. Nicholas Serota, directorul Galeriei Tate, l-a oprit pe Rocky pe scari:
- Ce te face sa crezi ca vei reusi?
- Instinctul, i-a raspuns Rocky, privindu-l drept in ochi.
- Daca-i asa, am incredere in tine, a raspuns Serota intinzandu-i mana.
Fostul ofiter STASI l-a prezentat pe Rocky avocatului Liebrucks, care s-a invoit sa-l ajute pentru o taxa de 35.000 de lire sterline. Rocky a simtit ca acesta era nelinistit. Relatia trebuia condusa cu tact. Se vedeau foarte des. Au devenit tovarasi de pahar.
Liebrucks a intrat in legatura cu niste oameni care stiau unde se afla tablourile. Daca politia le intindea o cursa, el si Rocky, impreuna cu familiile lor, ar fi fost omorati, a spus avocatul dand pe gat inca un pahar de vin.
Rocky s-a dus la procurorul-sef adjunct din Frankfurt si i-a spus:
- Vreau imunitate, ca sa nu fiu acuzat ca am avut de-a face cu bunuri furate. Vreau sa lucrez singur si doar dumneavoastra sa stiti ce fac.
Detectivul a obtinut ceea ce voia.
Pentru ca erau iar proprietarii tablourilor, Nairne si mandatarii de la Tate au fost nevoiti sa ia decizii dificile. Cei care pretindeau ca au picturile cereau 3,3 milioane de lire sterline. Plata infractorilor este un delict, dar nu exista alt mod pentru a afla daca erau hotii cu pricina. In plus, s-ar fi creat un precedent nedorit. Erau periculosi, judecand dupa amenintarile facute la adresa familiilor lui Rocky si a lui Liebrucks. Dar daca erau tot niste escroci?
Hotii cereau un avans de 10% pentru a oferi dovezi ca au picturile. „Au fost depozitate corespunzator si starea lor este aceeasi“, era mesajul de la ei.
Pe 24 august, procurorul general si directorul de la Scotland Yard si-au dat acordul pentru plata avansului. Gangsterii erau suspiciosi, asa ca nu au putut sa cada de acord asupra modului de transfer al banilor. Abia dupa patru luni s-au reluat negocierile.
Pe 31 ianuarie 2000, avansul a fost transferat in contul lui Liebrucks. Pe 13 martie, avocatul a spus ca petrecuse weekendul impreuna cu oamenii lui de legatura si ca acestia intentionau ca in doua zile sa trimita dovada ca au picturile. Nu s-au tinut de cuvant.
Abia pe 9 aprilie Liebrucks i-a dat lui Rocky patru fotografii Polaroid de calitate slaba, in care apareau fata si spatele fiecarei picturi. Pareau in stare buna. Pozele i-au fost trimise lui Roy Perry, un expert in opera lui Turner. Erau „aproape sigur cele adevarate“.
S-au convins ca oamenii de legatura ai lui Liebrucks nu erau impostori. Erau cei de la Tate dispusi sa riste 3,3 milioane de lire sterline? Dupa ce        s-au consultat cu reprezentantii Charity Commission, agentia guvernamentala britanica pentru donatii, si cu procurorul general, Nairne a inaintat propunerea unui judecator, care a considerat plata legala, ca parte a unei investigatii in desfasurare.
Hotii au inceput sa se poarte tot mai bizar. Au stabilit un termen pentru plata primei picturi cu 1,24 milioane de lire sterline in bancnote uzate, apoi s-au razgandit. Discutiile au esuat.
Rocky s-a pensionat, dar Tate l-a angajat imediat sa continue acest caz.
Rocky si Nairne faceau o echipa ciudata: Nairne, mai tanar cu opt ani, inalt si cu voce profunda, studiase la Oxford. Hobby-ul lui erau pariurile la cursele de cai. Stilul lui elegant contrasta cu cel exploziv al lui Rocky, dar aveau in comun dorinta de a recupera tablourile.
- Cred ca a venit timpul sa-i punem sa joace cu cartile pe fata. Ii simt de la o posta. Au fost tolerati prea mult. Ori vor, ori nu vor banii. Eu sunt sigur ca ii vor, i-a spus Rocky lui Nairne.
Rocky era un navigator pasionat si l-a sunat pe Liebrucks: sa le spuna intermediarilor ca pleaca pentru o luna la o competitie nautica din Antigua. Daca nu aparea pictura pana se intorcea, negocierile se incheiau. Liebrucks a revenit spunand ca afacerea ramanea in picioare. Rocky l-a intrebat:
- Ai vazut picturile?
- Nu, nu le-am vazut.
- Ma duc sa navighez in Atlantic, a raspuns Rocky, apoi a inchis telefonul.
Strategia parea sa dea roade. Cand Rocky s-a intors in Marea Britanie, o luna mai tarziu, s-a stabilit aproape imediat ca schimbul sa se faca pe 19 iulie. Banii au fost virati, iar Rocky, Nairne, Perry si un detectiv londonez au plecat in Germania. Doua zile au asteptat prin baruri un telefon. A doua zi, spre seara, se consolasera cu ideea ca pierdusera banii. Pe drumul spre aeroport, Liebrucks l-a sunat pe Rocky  pe mobil si l-a chemat in biroul lui.
Cand a pasit singur in biroul avocatului, situat deasupra unui restaurant grecesc, Rocky a ramas stupefiat: pe perete atarna pictura lui Turner Umbra si Intuneric. Si-a dat seama imediat ca era originalul. Aproape ca l-a sufocat pe Liebrucks strangandu-l in brate. Au invelit tabloul si l-au pus intr-un seif din biroul procurorului.
Pe cat erau ei de bucurosi, pe atat era Liebrucks de agitat: bancile inchisesera, iar intermediarii asteptau banii. Rocky l-a linistit cu bautura pana s-a facut dimineata, apoi au numarat banii la banca si i-au pus intr-o punga.
Echipa nu putea sa-si faca public succesul pentru ca ar fi pus in pericol realizarea urmatorului schimb. Asa ca pictura a fost trimisa cu o duba speciala la Londra si depozitata in secret la casa Christie's.
Dupa realizarea primului schimb, era de presupus ca gangsterii aveau sa fie mai increzatori la cel de-al doilea transfer. S-a stabilit un termen pentru luna septembrie. Urmau sa fie virate 1,5 milioane de lire sterline, iar cei trei au luat din nou avionul spre Frankfurt, cu gandul ca totul se va termina repede. Dar gangsterii erau mai ingrijorati ca oricand. Banuiau ca politia le-a intins o capcana, asa ca nu au mai vrut sa faca schimbul. S-a stabilit o noua data, la sfarsitul lui octombrie. In ziua respectiva, banda s-a aratat nemultumita de prezenta unui camion parcat langa biroul avocatului - probabil duba securizata care urma sa duca pictura inapoi la Londra.
Oare hotii mai aveau pictura Lumina si Culoare? In octombrie 2002, Rocky era intr-un avion pe aeroportul Heathrow, cand a sunat Liebrucks si a spus ca vazuse pictura.
- Suna-ma cand ai pictura in mainile tale, i-a spus detectivul.

Doua luni mai tarziu, avocatul a trimis fotografii ale lucrarii lui Turner in format digital, iar Perry a confirmat autenticitatea. Rocky era in Noua Zeelanda in acel moment. A pornit imediat spre Fankfurt, dar le-a spus celorlalti doi ca nu era nevoie sa mai vina si ei.
Pe 14 decembrie era in camera lui de la Hotel Arabella, cand cineva a batut la usa. Era Liebrucks. Detectivului i s-a parut imbatranit. Anii de incertitudini lasasera urme asupra tuturor.
- Vino in masina mea, a zis avocatul.
Era 11 seara. Liebrucks conducea cu viteza pe autostrada. Ploua torential. Deodata a pus frana si a tras pe dreapta. A intors, mergand 5-6 km pe banda de urgenta, apoi a luat-o pe un drum lateral. Au trecut printr-o padure deasa, prin cateva sate izolate si in final s-au oprit intr-un sat. Liebrucks l-a dus pe detectiv intr-un apartament. A disparut in bucatarie si s-a intors cu o punga mare. Rocky si-a dat seama imediat ce s-a uitat inauntru ca era pictura. Liebrucks a fost din nou imbratisat cu patos.
Nairne si Perry au ajuns la Frankfurt a doua zi pentru a face schimbul,    la timp pentru a-l auzi pe Liebrucks cerand inca o data banii in avans. Rocky s-a infuriat:
- E o pierdere de timp! M-am saturat.
Peste cateva minute, avocatul a sunat din masina si a zis ca tabloul  era in portbagajul sau. Rocky i-a spus:
- Du-te in parcarea subterana a hotelului si parcheaza langa masina mea.
Detectivul a coborat si s-a intors cu pictura ca sa le-o arate lui Nairne si lui Perry. Era originalul. Epuizati, Rocky si Liebrucks s-au dus la banca sa numere alte bancnote uzate in valoare totala de cinci milioane de marci germane.
De data asta, Nairne a fost mai sceptic si nu a mai adus o duba pentru transportarea picturii. A aflat ca dura doua zile sa ajunga. Rocky i-a dus    intr-un hotel izolat din Bad Homburg, in afara Frankfurtului. Au ascuns pictura, care acum valora 18 milioane de lire sterline, intr-un dulap de deasupra sifonierului. Roy Perry n-a iesit din camera in care era tabloul nici o clipa in decursul a doua zile.
Datorita tenacitatii extraordinare a lui Nairne si a lui Rocky, cele doua picturi realizate de Turner sunt din nou pe peretii galeriei britanice Tate. Dupa cumpararea titlului de proprietate si dupa ce au fost platiti oamenii de legatura ai lui Liebrucks, Galeria Tate a ramas cu 12 milioane de lire sterline de la asigurari. Au riscat si au castigat.
Astazi Nairne este director la National Portrait Gallery. Rocky este un pensionar care strabate lumea cu un iaht luxos. Si care recunoaste ca, daca i s-ar cere, s-ar mai incumeta la o noua aventura.</p>

Vote it up
117
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza