Un vagabond la Paris

Intr-o viata, artistul Ion Barladeanu a cunoscut si inchisoarea, si munca bruta, si traiul fara adapost, dar si gloria 
 

<p>26 februarie 2010. In cartierul pe care parizienii il numesc Premier Arondissement, pe malul drept al Senei, un tanar cu figura de pusti si un barbat varstnic, cu o palarie plina de personalitate, urca intr-o limuzina. Aceasta porneste, urmarita de cinci motociclete. Strabate strazile si se intoarce pe propriile urme, pana scapa de paparazzi. Pasagerii coboara din masina si asteapta. Sunt condusi de-a lungul unei stradute, apoi asteapta sa fie preluati de altcineva. Tanarul e calm. Insotitorul lui, un om nu prea inalt, cu fata sapata de incercarile vietii si pleoapele usor lasate, e volubil, amestecand cuvinte romanesti, nemtesti si englezesti. Cand o femeie inalta, in rochie alba, se apropie de ei, se prezinta fara pic de sfiala:

- Doamna Jolie? Ich name Barladeanu si sunt cel mai mare regizor din lume. In filmele mele pot juca oricand Peter O'Toole, Sophia Loren si chiar Nichita Mihalkov...

Apoi, scoate un catalog si ii arata Angelinei Jolie colajele sale, in care clisee pop-art si figuri istorice se amesteca intr-o viziune tragic-ireverentioasa, cu accente suprarealiste. Asa a decurs intalnirea cu diva Angelina Jolie, aflata la filmari in Paris, pe care au avut-o regizorul german de origine romana Alexander Nanau si artistul roman Ion Barladeanu, subiectul celui mai recent documentar al acestuia, Lumea vazuta de Ion B.

Cuplul Jolie-Pitt a vrut sa viziteze expozitia artistului, dar echipa de securitate nu a dat unda verde. Rue de Montmorency, unde se afla galeria, era prea ingusta.

27 decembrie 2006. In zona Caii Mosilor din Bucuresti, din blocul in care locuieste iese tanarul artist Ovidiu Fenes. Prin fata lui trece un om al strazii impingand un carucior plin-ochi cu maculatura aranjata foarte plastic. Fenes e pasionat de arta ecologica si utilizeaza in lucrarile sale materiale pe care le salveaza de la gunoi. Alearga dupa om si il roaga sa-i dea coperta unei carti, pentru un proiect propriu.

- Si eu fac colaje, nepoate!, ii spune omul si il invita pe la el, ca sa-si aleaga materiale de lucru.

"Locuia la ghena blocului in care stateau nasii mei. Eram vecini", spune Fenes. Ion Barladeanu, vecinul de la ghena, l-a placut pe Ovidiu, pe care l-a poreclit Copilu'. Intr-o zi, dupa ce s-au mai imprietenit, i-a aratat un teanc de colaje. Tanarul a amutit. Viziunile lor artistice si morale nu coincideau. Fenes e artist crestin, iar Barladeanu, un ateu care pictase icoane si biserici la viata lui. "Dar il daruise Cel de Sus cu o caruta de talanti. Nu era un boschetar oarecare. Lucrarile erau extraordinare din punct de vedere plastic. Unele colaje aveau ceva anticomunist si vizionar. Altele sminteau - nu le puteai arata copiilor. Insa de acelea eu nu raspund", precizeaza Fenes, care le-a povestit apoi unor prieteni despre Ion.

1 decembrie 2007. Pe un frig naprasnic, la ghena din Calea Mosilor poposeste Dan Popescu, un galerist in cautare de talente autentice. Ii vine greu sa creada ca omul din fata lui este artist. "Pe atunci, faceam focul in zapada si stateam cu sticla de vin langa mine", isi aminteste Barladeanu. I-a aratat galeristului niste colaje. "Trei ore am stat cu el. Uitasem si de frig. Nu-mi venea sa cred ca o astfel de cascada a imaginatiei a putut sa se produca in acele circumstante. Am stiut imediat ca acele lucrari nu trebuie sa se piarda", isi aminteste Popescu.

Vazand la galerist fotografiile catorva colaje ale "artistului de la ghena",  regizorul Alexander Nanau a fost fascinat: "Voiam sa ma conving ca talentul adevarat iese la suprafata in orice conditii". Din acest impuls a luat nastere documentarul "Lumea vazuta de Ion B.", produs de HBO Romania si Alexander Nanau Production. Filmul, care a luat Premiul Gopo in Romania si ruleaza cu casa inchisa la festivalurile lumii, urmareste tranzitia lui Barladeanu de la un paria la statutul de rege neincoronat al pop-art-ului.
Expozitia de la Bucuresti, din mai 2008, cand Barladeanu implinise deja 62 de ani, a fost un succes urias. "Pop-art romanesc la debut. Dupa 20 de ani", titra ziarul Cotidianul. "Ce-i aia pop-art?", il intreaba Barladeanu pe galerist in film. "Andy Warhol", ii raspunde acesta. "N-am auzit", zice simplu Barladeanu. Dar criticii au observat ca ceea ce el crea in vremea comunismului era perfect conectat la ce se facea in Occident, desi nu a avut nicio legatura cu mediul artistic de acolo, pe care regimul politic din tara il considera "decadent".

Barladeanu a expus apoi la Saptamana Artei de la Basel (iunie 2009) si la Fred's Gallery din Londra (august 2009, aici alaturi de colaje de Andy Warhol si Marcel Duchamp). "Imi pare rau ca nu mai traieste tata, ca sa vada ce s-a ales de vagabondu' de Ion B.", spune acum Barladeanu. Anul acesta, dupa vernisajul de la galeria Anne de Villepoix din Paris, canalul de televiziune Euronews i-a dedicat un reportaj, relatand ca lucrarile lui se vand la preturi cuprinse intre 800 si 3.000 de euro. Dar pana sa ajunga in atentia elitei iubitoare de arta, sute de lucrari realizate din anii '70 si pana in anii '90 au stat intr-o valiza care a calatorit cu stapanul ei prin cele mai neverosimile locuri si medii sociale.

Povestea lui Ion B. a inceput in satul Zapodeni, din judetul Vaslui. Era un copil foarte talentat la tot ce insemna expresie plastica. Facea masti pentru sarbatorile de iarna, sculpta pistoale si piese de sah. In timp ce urma scoala profesionala de zidari, a "furat" meserie de la un artist profesionist. A inceput sa copieze la scara portretele lui Gagarin si Terecikova, eroi sovietici ai zborului in spatiu, pe care le reproducea dupa cartile postale din epoca. Desena portrete si picta icoane pentru consateni.
Prin '63-'64, inginerul agronom de la CAP i-a spus tatalui lui Ion, un stalinist care facuse colectivizarea in sat cu arma in mana:
- Uite, tovarasu' Barladeanu, cum se pricepe baiatu' matale! M-a desenat cu mustati si cravata! De ce nu s-o pricepe si la matematica?
- Pai mie asta nu-mi place, a venit replica pustiului, proaspat repetent la materia in cauza.

O atitudine atat de boema nu era deloc pe placul autoritarului parinte. "Tata voia sa ma faca brigadier in sat, cu familie si patru copii la 20 de ani, dar mie nu mi-a placut munca socialista", spune Barladeanu.

La 18 ani, Ion B. si-a inceput odiseea, fugind de bataile de acasa si de lipsa de perspectiva din satul natal. In Capitala, in timp ce lucra in constructii, a dat examen la Scoala Populara de Arta. "Mi-a cazut pe bilet sa-l desenez pe Moise: torso din trei parti. Am luat nota 10 la examen." Dar, dupa doua trimestre, a renuntat. "Mai bine. Daca ajungeam pictor, in comunism nu trebuia sa ma exprim cu nimic."

Inceputul anilor '70 il gaseste muncind ocazional ca gropar la Cimitirul "Sf. Vineri" din Bucuresti. Pana intr-o zi. "A fost o zi dramatica atunci la Sf. Vineri", isi aminteste nea Ion. Tocmai asistase o moarta la capela, care avea fata toata ciopartita. "O omorase sora-sa cu cutitul." Atunci si-a facut aparitia si un politist:
- Ce faceti aici?
- Muncim.
L-a arestat in baza legii 153, care condamna "parazitismul social", obligand toti cetatenii sa se "incadreze in campul muncii socialiste". L-au dus incatusat cu trenul la Vaslui, resedinta judetului natal, unde un colonel l-a interogat, reprosandu-i:
- Bai, l-ai facut pe tac'tu de rusine!

"M-a anchetat politic. Putea atunci sa-mi dea si 15 ani de puscarie! A fost foarte greu. Era sa ma si spanzur!", isi aminteste Barladeanu. Dupa ce l-au transferat la Iasi, abuzurile fizice si verbale au continuat. "Ma ancheta un militian mare cat usa. Avea mutra de cimpanzeu, ca in desenele mele", povesteste el. Pana la urma, a scapat ieftin. Trei luni detentie si multe amintiri crude pe care avea sa le transpuna in arta sa.

In niciun loc nu sta prea mult. Prin '72, lucreaza ca hamal in Portul Constanta, sperand sa poata emigra ascuns pe un vapor. De atunci dateaza o serie de caricaturi remarcabile. Lucreaza si ca taietor de stuf in Delta, taietor de lemne la un gater, pietrar la Trustul de Constructii Carpati, fierar-betonist si pictor de biserica in comuna Fundeni, de langa Bucuresti.

In anii '80, ajunge paznic pe santierul de la Casa Poporului. Atunci incepe sa coleze peste desene personaje decupate din revistele vremii. Mituieste paznicii de la Directia Colectari-Achizitionari, unde se stocau cartile si revistele cenzurate ce urmau sa fie topite, si recupereaza informatie culturala, pe care o repune clandestin in circulatie. "Eu la gunoi am gasit multe. Am salvat multe carti de la moarte. Sunt lucruri interesante si-n ziarul de ieri, lucruri-unicat", zice Barladeanu.

Un aspect fascinant la arta lui e calitatea ei cinematografica, spune regizorul Nanau. Pasionat dintotdeauna de cinema, iar acum el insusi personaj de film, Ion B. se considera, la randul sau, regizor. De colaje. "Chiar am avut o viata ca-n filme!", spune el. "Se vede asta si in lucrarile mele."

Ca si in viata sa, si in opera sa e multa cruzime: violenta grafica, sange, lanturi intr-un discurs cu tente ironice, bascalioase, adesea sarcastice. "Cine a trait bine si a fost burghez a scris despre burghezia lui. Dar eu ma exprim asa cum am vazut viata", spune el.

Barladeanu nu a avut niciodata nimic al sau si nici faima recenta nu l-a facut miliardar, cum au presupus unii. Si, pentru ca nu-i place sa se profite de el, a intrerupt legatura cu Dan Popescu si galeria H'art. El vrea sa-si recupereze lucrarile de acolo, dar galeristul inca mai spera ca acesta sa fie doar un capriciu temporar.

Trasaturile de caracter definitorii ale lui "nea Ion" sunt incapatanarea cu care si-a urmat proiectul artistic si curajul de a ramane el insusi.

"Noi ne adaptam in viata, facem zeci de compromisuri. El nu a facut asta niciodata", spune Nanau.
Desi a ramas credincios lui insusi, celebritatea l-a obligat la cateva schimbari. In bine. "Eu am fost branza buna in burduf de caine. Am facut si greseli. Dupa inchisoare am inceput sa beau."

Dar acum mana nu-i mai tremura de la alcool. Are o precizie uluitoare cand trage chenare fara sa masoare cu rigla. Dupa o pauza de un deceniu, a reinceput sa lucreze colaje.

"Trebuia sa intru in rand cu oamenii. In lumea asta e lume multa, dar putini oameni. Si m-am facut om pana la urma." </p>

 
Vote it up
256
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza