Un nuc cumsecade

Povestea unui scriitor basarabean m-a invatat ca, uneori, o lovitura te poate ajuta sa iti gasesti menirea
 
<p>
Daca vrei sa scrii o carte, stiu eu un nuc batran care o sa te ajute. E langa Chisinau, aici, nu departe.
Spiridon tocmai a spus ceva ciudat si se uita dupa uimirea de pe fetele noastre. A trecut de 60 de ani, ne-ar putea fi bunic. Stiu ca ii plac trasnaile si ca apreciaza sotiile cumsecade.
–  Sa va spun povestea cu nucul.

Era primavara spre vara. Afara era un soare minunat, toti picii bateau mingea pe maidane. Am plecat cu sotia mea sa ne plimbam prin valcelele care inconjura Chisinaul. Copaci mari, sa ii cuprinda trei oameni cu maini lungi, iarba verde inalta, de putea sa inghita un pusti mai mic la stat, flori cat pumnii unui urias si pasari colorate la glas, dintr-acelea pe care stim sa le vedem si sa le auzim doar in copilarie. Si cum mergeam noi pe drumeag, vad un nuc. Ma gandesc putin si ma ingrijorez. Nu imi mai aminteam cand ma cocotasem intr-un copac ultima oara. Sa fi fost acum 30 de ani, poate 40.
Cat Spiridon povesteste in casa lui din Chisinau, nepotul Stefan, elev de clasa intai, se uita inspre el ca un parinte grijuliu.
– Bunicule, ar trebui sa fii mai cuminte, ii spune nepotul.
– Ar trebui, se resemneaza bunicul, parca rusinandu-se putin.
– Cum am vazut nucul, am zis ca merita sa urc in el. Si am urcat. Nu prea sus, ca nu mai eram tanar, dar asa, pe la trei metri. Sotia, de jos, pesemne ca imi admira indemanarea. M-am uitat in zare si am vazut o tara plina de pitici si de pui de pitici. Lumea vazuta din nuc era frumoasa nespus, asa ca n-am vrut sa-mi scape si am cazut.

Un val de aaa-uri spaimoase a iesit din noi, cei care ascultam istoria.
– Partea buna de-abia acum incepe. Am cazut in cap. Buf, pleosc, in cap de-a binelea.
Spaima s-a amplificat in randul audientei.
– Doctorii au zis ca am facut comotie cerebrala si m-au trimis acasa, destul de teafar. Si cand am ajuns la biroul meu, piticii si puii de pitici pe care ii vazusem din varful nucului mi-au spus povestea lor: „A fost odata ca niciodata o tara de pitici nastrusnici care se numea Pantalonia, fiindca parea o pereche de pantaloni intinsi la soare, intre munti, sa se usuce“.
„Nu-mi trebuie Niponia/ Nici alta tara, nici.../ Mi-e draga Pantalonia/ Si nu ma duc de-aici!“, canta cate un pitic, fireste, in pantaloneza.

Si am inceput sa scriu. Eram, conform oricaror standarde, grav bolnav. Nu primeam vizite si nu faceam vizite. Scrisorile imi erau stranse intr-un teanc pana aveam sa ma fac mai bine. In casa domnea linistea pentru ca refacerea mea sa fie completa. Editorii nu indrazneau sa ma deranjeze nici cu un telefon. Prietenii isi faceau griji in lipsa mea. Iar eu, linistit si cu comotie cerebrala, ma ocupam de noua mea tara – Pantalonia. Si de piticii nastrusnici.

Si da, am stiut ca asta trebuie sa se intample ca sa scriu o carte buna. As fi preferat doar sa imi rup un picior, nu sa cad in cap, dar, oricum, nucul acela e un copac cumsecade. Vi-l recomand cu caldura, la nevoie.

Si asa, dintr-un buf, a iesit o carte fermecatoare, Pantalonia, tara piticilor. Iar Spiridon cel cazut din nuc este Spiridon Vangheli, un scriitor de limba romana din Republica Moldova, ale carui carti au fost traduse in 37 de limbi si vandute in peste 10 milioane de exemplare si care a inventat un baietel fermecator, pe Guguta.
Cine vrea sa fie asemenea lui trebuie sa traga foloase si dintr-o cazatura in cap sau, mai cinstit spus, trebuie sa cada si in cap daca ii foloseste la ceva. 

• Ana-Maria Caia are o companie de productie TV, www.indiestudio.ro.

</p>
Vote it up
198
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza