Un erou al zilelor noastre

"Vietile ni s-au schimbat pentru totdeauna", spune politistul McLoughlin, ultimul salvator scos din ruinele de la World Trade Center
 
<p>In dupa-amiaza zilei de 11 septembrie 2001, trei pompieri ancorau un steag american deasupra ruinelor fumegande ale cladirii World Trade Center. Fara ca ei sa stie, la aproximativ noua metri sub ramasitele acoperite de cenusa, era un spatiu minuscul, ca un cosciug, in care era captiv John McLoughlin, un politist al Autoritatii Portuare. El avea sa fie ultimul angajat al fortelor de salvare scos in viata de sub cele doua turnuri prabusite.
Pentru noul sau film, World Trade Center, regizorul Oliver Stone l-a ales pe Nicolas Cage pentru a-l intruchipa pe pompierul McLoughlin, in varsta de 53 de ani. Asemanarea dintre actor si personajul din viata reala se regaseste mai ales in privirea ingandurata, trista, apasata de griji.
In acea dimineata de septembrie, cand a aflat de atac, McLoughlin, un barbat echilibrat si rezervat, era angajatul fortelor politiei din cadrul Autoritatii Portuare. Lucrase acolo de 22 de ani si fusese repartizat la World Trade Center de 12 ani. Comandantul sau a strigat:
- A intrat un avion in turnuri. Aduna un grup de politisti. Mergem acolo.
In decurs de numai cateva minute, McLoughlin si o echipa de patru oameni au ajuns la turnuri, traversand spatiul subteran de comunicare dintre cele doua cladiri, in incercarea de a ajunge la Turnul Unu. Apoi s-a prabusit Turnul Doi.
McLoughlin isi aminteste: "Nu era nimic altceva decat un zid intunecat rostogolindu-se catre noi. Nu aveam sa supravietuim daca stateam pe loc. Le-am spus baietilor sa se adaposteasca in holul unui lift aflat dupa colt". Inca mai alergau cand toata greutatea turnului s-a prabusit peste etajul de deasupra lor, blocand spatiul subteran de acces si aruncandu-i pe McLoughlin si pe oamenii sai intr-un nor de haos, praf si beton.

John Mcloughlin o cunoscuse pe sotia sa, Donna, la o intalnire in 1973. Lucra la banca si era pompier voluntar in Massapequa, Long Island. Donna marturiseste: "M-a fermecat imediat. Avea o aparenta dura, dar se dadea peste cap sa ii ajute pe oameni. El era cel cu care doream sa-mi petrec restul vietii". Cei doi au patru copii. In 2001, acestia aveau varste cuprinse intre patru si 15 ani.
Toate evenimentele din viata familiei McLoughlin sunt impartite in perioada de dinainte de 11 septembrie si cea de dupa acest moment. Inainte de 11 septembrie, John se dedica slujbei sale, in timp ce Donna statea acasa cu copiii. Putinul timp liber pe care il aveau il alocau fotbalului si cercetasilor. Faceau gratare cu prietenii pe gazonul din fata casei, dintr-un orasel de la nord de New York. Traiau in pace Visul American.
Pentru Donna nu a fost niciodata usor sa fie sotia unui politist: "Inveti sa te astepti la ce e mai bun, pana cand totul se schimba", spune ea. Prin urmare, la 11 septembrie, atunci cand orele se scurgeau, iar ea nu primea nici o veste de la sotul ei, nu a intrat in panica. Dar cand Patrick, fratele lui John, el insusi un veteran la Autoritatea Portuara, a parcat in fata casei si s-a indreptat catre ea, Donna si-a pierdut pe moment firea:
- Ai ceva sa-mi spui?, a tipat ea. Pentru ca, daca ai, poti sa pleci!
Ceea ce avea Patrick sa-i spuna era ca sotul ei intrase in cladirea World Trade Center si acum era dat disparut.

McLoughlin spune: "Nu eram ranit, dar eram prins sub daramaturi. Picase o dala deasupra mea. Stratul de moloz de la picioarele mele era de neclintit. Mana dreapta mi-era blocata". Si-a strigat oamenii, dar numai doi au raspuns: Dominick Pezzulo si Will Jimeno. Jimeno era si el blocat si ranit grav, dar Pezzulo a reusit sa se elibereze. McLoughlin i-a cerut lui Pezzulo sa incerce sa il scoata pe Jimeno inainte de a se duce dupa ajutor. "Dominick facea tot posibilul sa il elibereze pe Will cand a cazut turnul de nord", spune el, coborand privirea. Un bloc de beton a cazut peste Pezzulo si l-a omorat.
O grindina de bucati de metal a cazut peste molozul din jurul lui McLoughlin. "Atunci am fost tintuit. Aveam de o parte un bloc de ciment, genunchii si coapsele erau prinse intre doua bucati de beton, iar oasele imi erau zdrobite. Nu stiam daca voi supravietui, iar durerea era ingrozitoare", spune el.
Pe masura ce se insera, ghemuri de flacari cadeau in groapa, arzandu-i bratul lui Jimeno. S-au rugat impreuna.
Tarziu, in acea seara, se impacasera cu ideea ca aveau sa moara. Apoi Jimeno a auzit o voce infundata care striga:
- Ofiteri din Marina Americana!
- Hei! Aici, jos!, a raspuns el.
In decurs de cateva minute, un grup de salvatori s-a adunat deasupra lor. "Ne-am simtit atat de usurati stiind ca aveam sa iesim de acolo si ca urma sa traim!", spune McLoughlin. Muncitorilor le-au trebuit trei ore sa il scoata pe Jimeno, care astazi poarta o proteza din cauza nervilor afectati.  McLoughlin era mult mai grav ranit.
Donna, care isi lasase copiii la prieteni si fugise catre Manhattan pentru a fi alaturi de John, a fost contactata de trupele de salvare la apusul soarelui. I-au spus ca s-ar putea sa fie nevoie sa ii amputeze picioarele lui John. Aveau permisiunea ei?
- Faceti tot ce puteti sa il scoateti de acolo, a spus ea.
S-au strecurat printre ruinele pline de fum pentru a ajunge la McLoughlin si au reusit in cele din urma sa il elibereze, fara sa fie nevoie de amputare. Pe la 7 dimineata, pe 12 septembrie 2001, l-au scos intreg dintre ramasitele cladirilor.

Anii care au trecut de atunci nu au fost usori. McLoughlin si-a petrecut primele sase saptamani in coma indusa medical, traind pe muchie de cutit. Partea inferioara a corpului sau era atat de zdrobita incat sectiuni importante din tesutul muscular distrus i-au fost excizate. El poarta acum bretele in fiecare zi deoarece nu mai exista suficienta carne in jurul coapselor pentru a-i putea sustine pantalonii ridicati.
Viata de familie i-a fost de asemenea afectata. A petrecut doua luni si jumatate in spitalul Bellevue din New York, sapte saptamani intr-un centru de reabilitare din Rockland County, apoi trei ani ca pacient ambulatoriu, trecand prin sedinte de terapie chinuitoare care il epuizau atat de tare, incat nu mai era in stare sa faca nimic altceva. In primele 18 luni a folosit un scaun cu rotile, prin urmare casa a trebuit sa fie rearanjata. Uneori McLoughlin isi pierdea cumpatul recunoscand: "Eram frustrat".
In ciuda asteptarilor doctorilor, a perseverat, mergand cu doua carje, apoi cu una si acum singur datorita protezelor pe care le are la picioare. Poate sa conduca din nou. Are inca probleme medicale, dar, dupa ce
s-a retras de la Autoritatea Portuara, isi petrece timpul antrenand echipele din care fac parte copiii sai, pe post de ajutor de sef de cercetasi si redevenind tata cu norma intreaga.
Intr-o zi din vara anului 2004, familia McLoughlin s-a adunat in curtea din spatele casei. Copiii erau in piscina, prietenii venisera in vizita, iar gratarul incepuse sa sfaraie. "M-am uitat in jur si am inteles ca lucrurile revenisera la normal", explica McLoughlin.

"Imaginea avioanelor care se zdrobesc de cladiri si a turnurilor care se prabusesc inca imi creeaza o stare neplacuta, dar atunci cand oamenii se intreaba daca este prea devreme pentru un film, multi dintre noi simt ca este nevoie sa ni se aminteasca toata suferinta umana care s-a declansat in acea zi. Daca uitam, ne permitem sa fim vulnerabili in fata unui alt atac", marturiseste McLoughlin.
Din profund respect fata de cei morti, McLoughlin i-a ajutat pe Nicolas Cage si pe ceilalti actori de pe platoul filmului World Trade Center sa reconstituie ce li se intamplase lui si colegilor sai la 11 septembrie. "Noi am fost ultimii care i-am vazut in viata pe multi dintre salvatori. Doar noi putem spune povestea eroismului lor", spune McLoughlin.
Acelasi eroism pe care l-a dovedit si el in acea zi fatidica de septembrie a anului 2001. </p>

Vote it up
230
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza