Un Craciun de neuitat

Ca reporter de presa, in decembrie 1989, am fost martor al prabusirii regimul comunist din Romania
 
<p>Prind in ultimul moment trenul de la Budapesta la Bucuresti, doar cu cateva secunde inainte sa se puna in miscare cu o smucitura brusca. Este 22 decembrie 1989. Radioul meu de buzunar, sursa tuturor datelor pentru orice jurnalist care lu-
creaza pe teren, tocmai prelua de la BBC informatia conform careia dictatorul roman Nicolae Ceausescu si sotia sa Elena au fugit de furia maselor la bordul unui elicopter, indreptandu-se spre o directie necunoscuta. Nimeni nu stie incotro se indreapta trenul nostru, Ceausestii si chiar intreaga tara. Ne trezim in mijlocul unora din cele mai violente evenimente din tranzitia istorica la care Europa de Est urmeaza sa fie martora.

Trenul opreste la Arad, unde im­puscaturile incepusera cu cateva ore inainte. Gara acestui oras din vestul Romaniei este clar in mainile revolutionarilor. Emotia de pe fetele oamenilor este atat de puternica, incat te face sa uiti de inghetul de afara. Soldatii poarta banderole care vorbesc despre victorie. Un inginer chimist intra in compartimentul nostru cu ultimul numar din Adevarul, proaspat iesit de sub tipar. Citim ziarul avizi sa aflam cat se poate de mult despre revolutia care se desfasoara in jurul nostru.
"Nu mai exista Romania Socialista, acum suntem doar Romania!!!",
excla­ma inginerul cu bucurie. "Nu mai exista Marx, Engles si Lenin, s-a terminat cu Socialismul Stiintific!"
Privind pe geamul trenului, vedem baieti tineri cu pusti de asalt in maini, aparand intersectiile. Un grup de demonstranti ducand bannere si indre­p­tandu-se spre Bucuresti se urca in tren. Canta "Ole, Ole - Ceausescu nu mai e!"
Tot in tren, dar pastrand o atitudine discreta, se afla si membri ai Securitatii si reprezentanti ai Partidului Comunist care se intorc din provincie, unde incercasera sa recruteze muncitori din fabrici in sprijinul lui Ceausescu. Dar suporterii vechiului regim sunt greu de gasit. Au fost inlocuiti de o noua militie civila. Auzim focuri de arma izolate in unele statii, dar, cand ajungem la destinatia noastra finala, Gara de Nord din Bucuresti, e clar ca suntem in mijlocul unui razboi urban total.
Piata Palatului, locul unde este amplasata cladirea Comitetului Central al Partidului Comunist, este una dintre scenele principale ale acestei ciudate procesiuni de Craciun. Zeci de tancuri si transportoare completeaza sutele de soldati care inconjoara piata. Atat soldati, cat si civili fug sa se ada­posteasca, incercand sa evite gloantele ce ricoseaza in mijlocul unui schimb de focuri nebunesc. In timp ce filmez actiunile soldatilor tineri si cu aspect timid care au trecut de partea revolutionarilor, imi dau seama ca niciunul dintre ei nu are nici cea mai vaga idee in ce ar trebui sa traga si de ce. Nu exista niciun lant de comanda. Sau poate ca este: acei civili suficient de nebuni incat sa se aventureze pe strazi se alatura soldatilor cautand adapost si sunt gata sa le indice soldatilor orice lucru care misca - o perdea care flutura sau un post de santinela suspect. Soldatii trag constiincios incarcator dupa incarcator in toate aceste tinte, ranind sau omorand civilii care sunt prinsi in linia de foc.

Tintele sunt "teroristii",  dar nimeni nu stie cu siguranta cine sunt ei. Umbla vorba ca Bucurestiul este tinut sub teroare de catre trupele de elita ale Securitatii si de garzile lui Ceausescu, care se furiseaza prin reteaua de tuneluri secrete construita sub oras. Dupa cele mai incredibile zvonuri, fortele loiale lui Ceausescu au cucerit centralele nu-
cleare, au aruncat in aer rezervele de sange si plasma, au otravit rezervoarele de apa ale Bucurestiului si au devastat postul de televiziune. Pentru a intelege puterea zvonurilor in acest vid informational, trebuie sa va puneti in pielea romanilor: de ce ar fi crezut ei ca tirania lui Ceausescu - care rezistase 24 de ani - putea sa cada atat de usor? In timp ce multi bucuresteni se adapostesc, cu frica, in spatele usilor, mai multe grupuri de oameni sunt stapaniti de o noua senzatie a puterii. Construiesc baricade, retin pe oricine arata suspect, linseaza oficialitatile administratiei corupte care fug in dezordine, executa spioni ai securitatii, prada si fura, apoi dau vina pe tigani.
La inceput, toata lumea tragea cu arma din pura bucurie. Acum, pe masura ce Craciunul se apropie, oamenii trag in teroristi. In cele din urma, se ajunge pur si simplu la masacru. Pe parcursul zilelor de dupa plecarea Ceausestilor, 493 de oameni sunt omorati si 1.275 - raniti, in Bucuresti. Ziua dinainte de Ajunul Craciunului este cea mai sangeroasa.
Un recensamant ulterior arata ca, in aceasta perioada, armata romana si fortele de securitate au tras cinci milioane de focuri. Luand in considerare munitia risipita, pagubele par relativ minore, si chiar si numarul victimelor este cu putin peste doua mii.
Dar oare i se poate ordona armatei sa traga in aer? Unii cred in revolutie. Altii vad o maiastra si teatrala lovitura de stat in care un grup de comunisti avizi de putere ii inlatura pur si simplu pe tovarasii lor cu reputatie mai sinistra.

Am intalnit soldati  care nu dormisera de cateva zile, care mi-au aratat un album de familie al Ceausestilor pe care il luasera drept prada. Au inceput sa calce in picioare, sub talpile bocancilor, fotografiile dictatorului. Isi aratau poze cu lampi si oglinzi care fusesera incadrate si tapitate cu blanuri. "Fara comunism!" , spune un soldat in timp ce gaureste o poza a lui Ceausescu cu teava pustii. Ca in cazul multor alte insurgente, un camp de lupta strategic este cel al postului de televiziune, despre ca­re se zvoneste ca este in mainile tero­ris­tilor. Televiziunea se afla in veci­na­tatea cartierului diplomatic, unde multe cladiri sunt in proprietatea Securitatii. Asta este si motivul pentru care se trag focuri de arma in apropierea sa.

De-a lungul acestor zile de lupte,  peste 60 de oameni mor in vecinatatea Televiziunii. Reporterii si cei care lucreaza acolo asteapta perioadele de acalmie, apoi intra si ies in fuga, incercand sa-si apere vietile. Nivelul de teroare ajunge la cote maxime in oras de cate ori se innegreste ecranul televizorului. In mainile cui se afla transmitatoarele TV acum? Intre timp, un echipaj de tanchisti din Piata Palatului decoreaza un pom de Craciun pe care il pune pe tanc. Unul dintre ei vine cu ideea de a atarna covrigi pe teava tunului. Civilii le aduc mancare si tigari soldatilor. Focuri improvizate ard pe strazi.

De Craciun, ne holbam uimiti la stirile transmise de Televiziunea Romana, care cuprind o inregistrare a judecatii sumare a lui Nicolae si a Elenei Ceausescu. Sentinta: plutonul de executie.
Executia nu e filmata. Operatorul militar intarzie, fie pentru ca isi schimba acumulatorii de la camera, fie pentru ca doi membri ai plutonului de executie au tras inainte ca ordinul sa fie dat.
In restaurant e o liniste de poti sa auzi si respiratia celorlati. Apoi, incet-incet, zambetele incep sa apara pe fetele nervoase ale chelneritelor. Operatorul de telex de la hotelul meu admite ca a zambit, insa tremura in acelasi timp. Ni se spune ca 84 la suta din romani sunt de acord cu executia. Un tanar  spune ca singurul lui regret este ca Ceausestii au scapat asa usor. "Noi am suferit peste doua decenii, iar ei au scapat in cateva secunde", protesteaza el.
Televiziunea Romana difuzeaza muzica de Beethoven dupa stiri.
In Finlanda, directorul de stiri al canalului comercial de televiziune decide sa intrerupa o lunga traditie de a nu difuza niciun fel de stiri de Craciun.</p>

Vote it up
166
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza