Un copac, simbol al atentatelor

Celebra antropoloaga Jane Goodall isi aminteste acea zi cumplita si lucrurile care i-au dat speranta
 

Articole similare

Eram in New York in acea teribila zi din 2001 cand World Trade Center a fost atacat. C[l[toream cu o prietena.  Ne cazasem la un hotel din centrul Manhattan-ului. Mai `nt]i am vazut imaginile stranii de pe ecranul televizorului. Apoi a venit o alta colega, alba cavarul si complet zdruncinata. Vazuse cu ochii ei, din taxi, un avion intrand in cel de-al doilea turn.

Au trecut opt zile pana cand a fost disponibil un avion cu care sa putem pleca. Am zburat spre Portland, in Oregon, unde urma sa tin o cuvantare cu tema „Motive pentru a-ti pastra speranta“ in fata elevilor unui gimnaziu. A fost cea mai dificila prelegere din viata mea. Abia cand am inceput sa vorbesc, privind chipurile dezorientate ale acelor tineri, am reusit sa-mi gasesc cuvintele. Sursa de inspiratie au fost acele evenimente teribile din istoria umanitatii si modul cum fusesera ele depasite si cum oamenii au gasit intotdeauna rezerve de curaj si putere, pentru a invinge obstacolele pe care soarta le-a pus in calea lor.

Abia dupa zece ani, intr-o dimineata racoroasa de aprilie din 2012, am mers la locul deflagratiei, pentru a vedea un copac, un par din specia pyrus calleryana, numit Supravietuitorul. In anii ’70 ai secolului trecut, acest copac a fost amplasat intr-un ghiveci, in apropiere de Cladirea nr. 5 a World Trade Center. De atunci, in fiecare an, florile lui albe, delicate, au adus un aer de primavara intr-o lume a betoanelor. In 2001, dupa atentatele de la 11 septembrie, copacul a disparut sub turnurile prabusite.

Dar in octombrie, un muncitor implicat in curatarea locului dezastrului l-a gasit, strivit intre blocuri de beton. Copacul fusese rupt si mutilat – mai ramasese doar un trunchi de vreo doi metri, acoperit de cenusa si avand numai doua-trei crengi razlete.

Pomul a fost trimis la Administratia Parcurilor din Bronx, New York. Richie Cabo, coordonatorul departamentului de ingrijire a spatiilor verzi, mi-a spus ca atunci cand a vazut pentru prima oara copacul zdrobit s-a gandit ca nimic nu-l mai poate salva. Dar, odata ce tesuturile moarte au fost indepartate, iar radacinile retezate au fost plantate intr-un sol fertil, Supravietuitorul i-a dovedit ca se inselase.
– In timp, mi-a spus Richie, s-a ingrijit de el insusi.

In primavara anului 2010, Supravietuitorul a fost lovit iar de dezastru. Pomul a fost doborat de o furtuna cumplita. La inceput, l-au ridicat partial, punand pamant de flori si ingrasamant, astfel incat sa nu se rupa radacinile. Au stropit frunzele parului cu apa timp indelungat, pentru a minimiza socul, sperand ca isi va reveni. Cateva saptamani mai tarziu, s-au pus pe lucru, pentru a indrepta complet copacul.
– Nu a fost o treaba usoara, mi-a spus Richie. Era inalt de zece metri si am avut nevoie de o automacara puternica, pentru a-l pune pe picioare.
Dar Supravietuitorul supravietuise inca o data.

Cand Ron Vega, arhitect-sef al Memorialului 11 Septembrie din New York, a auzit ca Supravietuitorul era inca viu, a decis sa-l includa in planurile memorialului. Copacul a fost plantat pe 22 decembrie 2010, langa baza Turnului Sudic.

In timp ce supraveghea proiectul, Ron s-a asigurat ca parul este plantat astfel incat partea traumatizata a co-roanei sa fie indreptata spre public. „Unii oameni au fost nemultumiti ca parul a fost adus inapoi, spunand ca strica simetria peisajului, fiind dintr-o specie diferita de ceilalti arbori din zona“, ne-a spus Ron. Intr-adevar, el este diferit. La a zecea comemorare a atentatelor de la 11 septembrie, cand memorialul a fost deschis pentru supravietuitorii si familiile victimelor, multe persoane au legat panglici albastre de ramurile Supravietuitorului.
Indreptandu-ma cu Richie spre acest copac special, in aprilie 2012, am avut un sentiment de veneratie. Ne-am intins, pentru a simti atingerea blanda a capetelor ramurilor.

Si o ultima amintire. Supravietuitorul ar fi trebuit sa fie in plina floare in aprilie, cand l-am cunoscut. Dar, ca multi alti arbori in aceasta perioada a schimbarilor climatice, inflorise cu vreo doua saptamani mai devreme. Chiar inainte sa plecam, cand dadeam ocol inca o data acestui brav copac, am zarit, dintr-o data, un mic buchet de flori albe. Erau doar trei, dar, cumva, a fost ca un semn.

Mi-au amintit de o poveste pe care o citisem intr-un ziar. In urma tsunami-ului devastator si dezastrului de la centrala nucleara de la Fukushima, o echipa de televiziune a mers la fata locului, pentru a relata evenimentele. Au intervievat un barbat care pierduse totul – nu doar casa si bunurile, ci si familia. Reporterul l-a intrebat daca mai are vreo speranta. Omul s-a intors si a aratat spre un cires in floare.
– Priveste acolo, a spus el, aratand spre mugurii copacului. Asta este ceea ce-mi pastreaza vie speranta.

“SEEDS OF HOPE,” DE JANE GOODALL. © 2014 SOKO PUBLICATIONS LIMITED CU GAIL HUDSON,
PUBLICAT DE GRAND CENTRAL PUBLISHING, 237 PARK AVENUE, NEW YORK, NY 10017

Vote it up
180
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza