Ultima zi de viata, prima zi de fericire

Dupa transplant, a devenit altul. Rade, glumeste. Si adora acum muzica populara, la fel ca tanarul care i-a dat ficatul
 

<p>Ziua abia mijise. Inca o dimineata de iarna, la fel ca toate celelalte dinainte ale lui februarie 2002, mohorata, fara chef. In linistea matinala, rasuna, dintr-odata, strident, sunetul telefonului.

- Buna dimineata, domnul Catrinoiu?, se auzi o voce de femeie.
- Da...
- Sunt dr. Gheorghe Liana. Am identificat o persoana cu aceeasi grupa si constitutie ca si dumneavoastra. E posibil sa avem un
donator…

Lui Ionel Catrinoiu, un barbat corpolent, in varsta de 55 de ani, manager la o fabrica de tractoare din Craiova, au inceput sa-i tremure mainile.

- Va rog sa va tineti telefonul pe aproape. O sa va contacteze cineva in 30 de minute pentru confirmare…
Gatuit de emotie, isi suna sotia, fetele, cerandu-le sa-i aduca urgent bagajul pe care-l avea pregatit de luni intregi. Peste o jumatate de ora, telefonul suna din nou. Era o alta voce insa…
- De la cabinetul domnului profesor doctor Irinel Popescu va deranjez. Dl Catrinoiu, da? Am inteles ca sunteti pe lista de asteptare… In maxim doua ore si jumatate trebuie sa fiti aici, la Bucuresti, altfel nu se mai poate face…

Dintr-o dimineata linistita, Ionel Catrinoiu plonja direct intr-un valvartej in contratimp. Telefoane, puls crescut, sotia si fetele intr-o goana nebuna, alte telefoane, Aurel soferul, sedinte suspendate, proiecte amanate, bagajul, buletinul, banii, alte telefoane, masina adusa la scara. Cobori cu greu treptele, asa cum o facea de cateva luni, sprijininduse de cei din jur cu mainile care, la fel ca toata pielea, ii erau de un galben ingrozitor, si cu rasuflarea taiata.

- Aurele, trebuie sa ajungem in doua ore si jumatate la Bucuresti…

Sofer cu experienta si prieten de incredere, Aurel a parcurs distanta de peste 230 de kilometri, de la Craiova la Spitalul Fundeni, in mai putin de doua ore. Aici, pe Ionel il asteptau deja do­ua asistente medicale. Pana sa ajunga intins pe patul din salon, acestea ii prelevau deja sange pentru analizele preoperatorii. Intr-un interval de 30 de minute, trecu prin mai multe investi­gatii de specialitate, fiind evaluat apoi si de catre trei comisii de medici.

Era epuizat...

- Faceti-va rugaciunea, i-a spus medicul anestezist, inainte de a-i administra injectia care urma sa-l adoarma.
Pana sa-si piarda cunostinta, lui Ionel i se derulara in fata ochilor secvente distorsionate, ca rupte dintr-un film: brancardieri urcandu-l pe targa, succesiunea neoanelor de pe holurile spitalului si apoi imaginea sotiei si a fetelor, ce-l asteptau cu ochii umezi, inainte de intrarea in blocul operator. Povestirea inceta, dintr-odata, inecata in lacrimi. "Le-am lasat verigheta. Mi-au spus: «Fii tare, tati, Dumne­zeu e cu noi!»". Si lumea se opri brusc...

De ani intregi astepta acest moment. De fapt, inca de cand era copil. In clasa a IV-a, campania de vaccinare dintr-o mica scoala din Drobeta-Turnu Severin s-a dovedit incapabila sa asigure un numar suficient de ace de unica folosinta pentru toti elevii. Astfel, cei ramasi la urma, printre care si Ionel, au fost intepati cu aceleasi ace folosite inainte. In urma acestei experiente, baietelul de atunci al familiei Catrinoiu s-a ales, la cateva luni, cu o severa hepatita de tip B. A fost internat in spital timp de doua luni si jumatate. Din acel moment, problemele de sanatate s-au tinut scai de el. Tanarul a fost diagnosticat, la 17 ani, cu hepatita cronica agresiva. Asta l-a impiedicat, la admiterea in invatamantul superior, sa urmeze Facultatea de Inginerie Aerospatiala, la care visa de mic copil. A ajuns astfel student la cea de Autovehicule Rutiere, in Brasov, acolo unde avea s-o cunoasca si pe Gabriela Adriana, actuala sotie, cu care s-a casatorit in anul III. Ionel incerca sa duca o viata normala, dincolo de problemele sale medicale, tinandu-le sub control cu un regim strict de alimentatie, de efort si stres. Sesiunile de examene reprezentau, mai mereu, momente de cadere fizica, insa tanarul nu vroia sub niciun chip sa renunte la lupta, sa recunoasca, chiar si in sinea sa ca este bolnav. Vointa aceasta extraordinara l-a ajutat sa mearga mai departe, sa-si intemeieze o familie, sa faca un copil, mai tarziu chiar pe al doilea, si sa obtina un post de inginer la fabrica de tractoare si utilaje agricole din Craiova. Ambitia l-a propulsat, dupa mai multi ani, in functia de director general al fabricii, insa toate cu pretul agravarii, in timp, a starii sale de sanatate: avea din ce in ce mai des caderi fizice, se trezea cu picioarele umflate, dureri de cap, sangerari si devenise din ce in ce mai galben.

In 1998, se afla pe scena. In fata sa, o mare de oameni ii astepta discursul cu ocazia aniversarii a 120 de ani de la infiintarea uzinei. Simti, dintr-odata, cum il cuprinde ameteala, apoi transpiratiile. Vedea in ceata. Puse mana pe stativul microfonului, sprijinindu-se puternic sa nu cada. Incerca sa se tina tare, nu vroia ca oamenii sai sa afle ca sunt condusi de un director bolnav. Cu ultimele pu­teri, incepu sa rosteasca discursul, bravand sub masca unui om emotionat. Imediat dupa eveniment, Ionel fugi spre spital pentru investigatii. De la Craiova, medicii l-au trimis la Bucuresti, spunandu-i ca trebuie sa faca cercetari mai ample. Hepatita de care suferea se cronicizase...

- Dle Catrinoiu, trebuie sa vorbim se­rios…, i-a spus dr. Liliana Gheorghe, specialistul pe mana caruia intrase la Spitalul Fundeni din Bucuresti.

Era deja a treia zi de investigatii.
- Aveti ciroza in stadiu avansat…
Medicul ii marturisi ca boala avea un ritm galopant, iar prognosticul era destul de sumbru. Singura optiune, in acel moment, era urmarea unui tratament de sustinere a starii generale. De vindecare nu se putea pune problema.
A urmat tratamentul, dar starea, ce parea la un moment stabila, a continuat totusi sa se agraveze. Medicii l-au avertizat ca singura optiune care-i mai ramasese, daca vroia sa supravietuiasca, era efectuarea u­nui transplant. Insa peste hotare, pe tarife uriase. In Romania acelui an, nimeni nu reusise inca astfel de interventii.

Primul transplant hepatic reusit din tara noastra a fost efectuat in aprilie 2000, la Spitalul Fundeni, de catre o echipa condusa de cunoscutul prof. dr. Irinel Popescu. In acel an, mai fusesera efectuate inca patru transplanturi de ficat, dar niciun pacient nu supravietuise.

La sfarsitul lui 2009, medicii de specialitate din Romania au aniversat 200 de transplanturi hepatice, interventia devenind, de-a lungul timpului, aproape o procedura de rutina. "Rata de supravietuire din 2000 si pana acum este de 71%. Din cei 200 de pacienti transplantati, 133 sunt inca in viata", a declarat, cu ocazia aniversarii, prof. dr. Irinel Popescu, care este si seful Clinicii de Transplant Hepatic de la Fundeni.

Problema majora cu care se confrunta medicii romani sta insa in rata mare a refuzului pentru prelevarea de organe din partea celor care au avut o ruda in moarte cerebrala, rata de 50%. Foarte multi oameni fie considera ca a-si da acceptul pentru un astfel de lucru este pacat de la Dumnezeu, desi Biserica Ortodoxa Romana recunoaste si chiar incurajeaza aceasta fapta ca fiind crestineasca, fie refuza din start ideea, fiind mult prea afectati pe moment de evenimentul tragic petrecut in familia lor. In acelasi timp, legislatia romaneasca este, in continuare, extrem de deficitara. "Initiativa legislativa privind acordul prezumat (n.r.: presupus) pentru prelevarea de organe de la persoane aflate in moarte cerebra­la este blocata la nivelul Parlamentului", a precizat pentru Adevarul Dan Luscalov, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant.

Astfel, s-a ajuns ca, la nivelul anului trecut, pe listele de asteptare sa fie peste 2.500 de bolnavi, din care peste 350 numai pentru ficat. Dintre acestia, mai bine de 100 n-au mai apucat, din pacate, sa primeasca un telefon salvator.

- Domnule Catrinoiu?, se auzi, ca din neant, o voce de femeie. Domnule Catrinoiu? Hai, va rog, treziti-va! Nu va jucati cu noi… Daca vreti, va cant…
Deschise ochii. Cu greu. Deasupra lui statea aplecata o doctorita. Parca o mai vazuse. Fusese in comisia medicala de evaluare. Se afla la terapie intensiva, impachetat si conectat la zeci de fire, aparate, tuburi, sonde.

Operatia de transplant de ficat, realizata de o echipa de 12 oameni, sub conducerea dr. Irinel Popescu, durase 12 ore. Ionel Catrinoiu trecuse peste marea incercare a vietii sale. "Arati mult mai bine!", i-a strigat sotia sa, la cateva ore, de dupa paravanul de sticla care margineste sectia de terapie intensiva. Au urmat cateva saptamani grele de refacere, barbatul fiind hranit si spalat de asistente. Dar ce era mai greu trecuse. Pe masura ce timpul se scurgea, tuburile si firele dispareau unul cate unul. La cinci zile, a avut voie sa stea pe sezut, la zece zile avea voie sa faca primii pasi, la doua luni si jumatate revenea in biroul fabricii de la Craiova.</p>

Vote it up
486
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza