Ucigasul de alaturi

Nimeni nu banuia ca acest barbat obisnuit putea fi chiar ucigasul in serie care terorizase tinutul ani in sir
 
<p>"Ceva nu e-n regula", se gandea Cindy Plant (foto) in luna ianuarie 2005, in timp ce camioneta ei se hurducaia pe un drum de tara, la nord de orasul Wichita din Texas, SUA. Plant, in varsta de 52 de ani, lucreaza ca ofiter responsabil cu controlul si protectia animalelor in micuta comunitate Valley Center, aflata exact la nord de acest drum de tara. Valley Center are multe autostrazi asfaltate, insa Cindy prefera North Seneca Street, un drum agricol mai putin umblat care strabate o mare de lanuri de grau.
Conducea masina pe Seneca, indreptandu-se spre Park City, un oras din apropiere, unde prietenul ei Dennis Rader lucra in acelasi domeniu ca si ea. Se cunoscusera in 1991, cand Plant, o blonda solida, cu un chip bland, l-a invatat pe Rader tainele meseriei: cum sa recunoasca si sa evalueze comportamentul cainilor, cand sa foloseasca pusca cu tranchilizant si cum sa reactioneze si sa-si controleze sentimentele cand animalul trebuia eutanasiat.
In portbagajul camionetei ei se gaseau adesea unul sau doi caini care latrau, de obicei destul de agitati. In acea zi insa, i-a atras atentia o cutie de cereale proptita la baza unui indicator rutier. In calitate de ofiter responsabil cu controlul si protectia animalelor, Plant este atenta la gunoaie: "Daca observ cauciucuri aruncate sau frigidere vechi, cobor din masina si le raportez la Protectia Mediului. De obicei, gunoaiele sunt azvarlite, risipite ici-colo, insa niciodata asezate frumos, la vedere pentru a fi luate", spune ea. Plant a trecut zile la rand pe langa cutie, fiind mereu prea ocupata cu altele pentru a cobora din masina si a se uita atent la ea.
Dupa cum banuise, nu era vorba despre un simplu gunoi. Cutia fusese asezata cu grija langa indicatorul rutier de catre cel mai notoriu criminal in serie din Wichita, cel care intr-o scrisoare adresata politiei se autointitulase BTK, prescurtare pentru Bind-Torture-Kill (Leaga-Tortureaza-Ucide).

Lui BTK ii placea sa corespondeze cu politistii, cateodata chiar prin intermediul presei. Intr-o scrisoare trimisa unui post de televiziune local, cam in aceeasi perioada in care Plant gasise cutia de cereale, ucigasul indica locatia acesteia si oferea detalii in legatura cu continutul cutiei: o papusa, cateva bijuterii si o "lista de acronime", care ar fi putut fi de fapt o integrama. De cateva luni, reaparitia lui BTK, despre care nu se auzise nimic timp de 25 de ani, declansase valuri de teroare in Wichita. Politia credea ca acesta era suspect in zece cazuri de crima, incepandu-si cariera de ucigas prin asasinarea lui Joseph Otero si a familiei sale la data de 15 ianuarie 1974.
Dupa ce muncise timp de 20 de ani in cadrul Fortelor Aeriene, Otero, in varsta de 38 de ani, se mutase impreuna cu sotia sa, Julie, si cei cinci copii ai lor in Wichita, un centru important pentru industria constructoare de avioane. Se pare ca ucigasul a surprins familia in timpul micului dejun, patrunzand in modestul lor camin intr-o dimineata friguroasa de iarna. In bucatarie, pe o bucata de paine, a fost gasit un cutit murdar de unt de arahide. Linia telefonica fusese taiata. BTK i-a legat pe Joseph, Julie si pe doi dintre copiii acestora – pe Joey, in varsta de noua ani, si pe Josie, de 11 –  iar apoi, conform rapoartelor politiei, i-a strangulat cu snururile de la obloane. Desi nu isi agresa sexual victimele, pe coapsa interioara a lui Josie a fost gasita sperma, semn ca ucigasul era un pshihopat caruia crimele ii provocau placere sexuala.

Decisa sa gaseasca rapid faptasul, politia a mobilizat intreg orasul, interogand toti oamenii care ar fi putut avea o legatura oricat de vaga cu victimele. Au inchis drumul din jurul casei familiei Otero si au chestionat toti trecatorii. Seful Politiei din Wichita, Floyd Hannon, s-a dus chiar pana in tara de origine a familiei, Puerto Rico, precum si in Panama, unde acestia se stabilisera o vreme, in cautare de indicii. In lunile ce au urmat au fost arestate cateva persoane, insa toti suspectii aveau alibiuri valabile, asa ca au fost eliberati. Mostra de sperma a criminalului nu le-a folosit deloc in investigatie, deoarece la vremea respectiva tehnica analizei ADN nu era pusa la punct.

amilia Otero a fost ucisa cand Dennis Rader avea 28 de ani si nu isi gasise inca o slujba stabila. Tatal lui, William, care a murit in 1996, fusese puscas marin. Rader lucra acum intr-o uzina de electricitate din Wichita. Mama, Dorothea, era contabila la o bacanie. Locuieste si acum in casa unde au crescut Dennis si fratii sai de pe North Seneca Street, la cativa kilometri de locul unde fusese gasita cutia de cereale.

John Davies, de 59 de ani, cel mai bun prieten al lui Rader inca de la varsta de cinci ani, isi aminteste de copilaria petrecuta impreuna cu camaradul sau, pe cand erau asemenea celor doi eroi de roman, Tom Sawyer si Huckleberry Finn. Davies povesteste: "Ne petreceam mult timp pe malul raului Little Arkansas, pescuind si inotand. Sapam vizuini de vulpi si construiam fortarete. Niciunul dintre noi nu a intrat vreodata in bucluc. Parintii ne supravegheau indeaproape. Tatal lui Dennis era un om foarte bun. Era corect si stiam ca nu tolera prostiile". Cei doi au devenit cercetasi, facand adesea impreuna drumetii lungi si canotaj.
Dupa ce au absolvit Liceul Wichita Heights, in anul 1963, Davies si Rader s-au intalnit mai rar, insa au ramas devotati unul altuia. "Imi imprumuta masina ca sa ma intalnesc cu prietena mea", spune Davies, acum profesor la Universitatea Washington din Seattle. Cand prietena respectiva a devenit sotia lui Davies, in anul 1966, Rader a fost cavaler de onoare. In acelasi an, Rader s-a inrolat in Fortele Aeriene. Dupa ce s-a eliberat in 1970, s-a casatorit cu Paula Dietz si s-a asezat la casa lui in Park City, intemeindu-si un camin intr-o casuta de genul fermelor construite prin anii ’50, pe care si-au cumparat-o pe Independence Street, o alee cu o forma neobisnuita, de semiluna, si fara trotuar.
Pana in iulie 1973, Rader a lucrat ca mecanic pentru fabrica de produse de camping Coleman, din vecinatate. In noiembrie 1974, a primit postul de montator pentru ADT, o companie nationala care se ocupa de siguranta locuintelor. Aceasta a fost prima dintr-o serie de slujbe care i-au permis lui Rader accesul in locuintele din Wichita sub acoperire oficiala.

La trei luni dupa uciderea familiei Otero, ucigasul a injunghiat-o mortal pe Kathryn Bright, o muncitoare de la Coleman, si l-a impuscat pe fratele acesteia, Kevin, care a scapat, dar cu rani deosebit de grave la cap. La doar cateva luni dupa uciderea lui Bright, criminalul s-a identificat sub numele de BTK, printr-o scrisoare agramata, batuta la masina si trimisa politiei: "Imi pare rau ca asta se intampla-n societate. Oameni sunt care sufera mai mult (sic). Mi-e greu sa ma controlez. Probabil ca ma credeti un psihopat cu porniri de perversiune sexuala. Nu stiu niciodata cand imi intra monstru-n minte". Pentru a-si dovedi autenticitatea, a relatat in scrisoare, cu aceeasi scriitura agramata, detalii ale crimelor din casa familiei Otero, care nu fusesera niciodata facute publice: "La toate victimile li s-a legat (sic) mainile. Am facut calusuri din bucati de perna. Noduri stranse la Joe si Joseph... Langa masa vezi lucruri dintr-o poseta. Tot acolo si bautura varsata, copiii luau pranzul".
Alte crime infricosatoare si alte scrisori aveau sa urmeze. In 1977, de Sfantul Patrick, BTK a patruns in locuinta lui Shirley Vian, o tanara de 24 de ani, membra in corul bisericii. I-a inchis pe cei trei copii ai ei in baie, iar apoi a legat-o pe Vian de pat, stranguland-o, in timp ce copiii ei plangeau. "Au fost foarte norocosi. I-a salvat un telefon. Altfel ii legam si le puneam pungi de plastic pe cap ca lu (sic) Joseph (Otero) si Shirley. Dupa aia o spanzuram pe fata. Doamne-Dumnezeule ce satisfacut as fi fost", a scris BTK intr-o alta scrisoare.
In luna decembrie a aceluiasi an, nu departe de casa lui Vian, BTK a legat-o si a strangulat-o pe Nancy Fox, o secretara in varsta de 25 de ani. Apoi a raportat crima la politie de la un telefon public din centrul orasului. "Daca ati fi locuit acolo, ati fi inteles teroarea care a cuprins orasul. Uciderea familiei Otero s-a petrecut exact in ziua in care implineam 21 de ani. Aveam un copil mic si eram speriata de moarte", isi aminteste Plant. Robert Beattie, un avocat din oras, a scris o carte despre acest criminal in serie, intitulata Nightmare in Wichita (Cosmar in Wichita). El povesteste ca o intreaga generatie de femei din Wichita dobandise reflexul de a verifica daca telefonul are ton de indata ce se intorceau acasa din oras.

In 1975, dupa ce BTK omorase deja cinci oameni, s-a nascut fiul lui Rader, Brian. Cand Paula Rader a ramas din nou insarcinata, in ianuarie 1978, BTK s-a declarat vinovat de asasinarea lui Shirley Vian intr-o poezie intitulata Shirley Locks (Suvitele lui Shirley), inspirata dintr-un cunoscut poem pentru copii, Curley Locks (Suvite carliontate), pe care a trimis-o unui ziar din Wichita. Peste zece zile a trimis o alta poezie unui post de televiziune local, descriind cum o ucisese pe Nancy Fox. "S-au dus deja sapte si or sa urmeze multi altii", a amenintat el. Patru luni mai tarziu, s-a nascut Kerri Rader.

Rader a urmat cursurile Universitatii de Stat din Wichita, absolvind in 1979 sectia de drept, ceea ce asigura de obicei o cariera in politie. In acelasi timp, Arlyn Smith, un tanar detectiv din Wichita, spera sa dea de urma criminalului cu ajutorul scrisorilor primite de la acesta. BTK trimitea de obicei politiei fotocopii proaste ale scrisorilor originale, pentru a distorsiona astfel "amprentele" masinii de scris. Insa Smith s-a gandit ca pana si fotocopiile trebuie sa aiba caracteristicile lor, dupa care sa poata fi identificate. Corporatia Xerox si unele firme producatoare de hartie si toner si-au oferit ajutorul. Multumita eforturilor acestora, s-a descoperit ca o parte dintre scrisori fusesera copiate la doua dintre aparatele din campusul Universitatii din Wichita.
Descoperisera carul cu fan, insa mai aveau de cautat acul.

Apoi, dupa sapte crime, scrisorile si omorurile au incetat. Fiindca trecusera cativa ani buni, multi au presupus ca ucigasul murise, se mutase sau fusese arestat, insa noul sef al Politiei din Wichita, Richard LaMunyon, nu era chiar asa de convins. In 1984, LaMunyon a organizat o echipa speciala care sa investigheze crimele. Pentru ca ucigasul sa nu fie avertizat, echipa a fost tinuta in secret si a primit numele de Ghostbusters (Vanatorii de fantome), dupa filmul de succes care rula in primavara aceea. Din ea facea parte si psihologul John Allen, care a inceput sa studieze atent istoria cazului.
Allen isi aminteste: "In momentul in care am reluat investigatiile din 1970, mi-am dat seama ca echipa de atunci cautase in mod evident un nebun: o persoana cu un comportament atat de straniu, incat sa atraga atentia asupra sa. Insa, dupa parerea mea, era vorba de genul de individ langa care te-ai fi putut nimeri intr-un lift fara sa stii ca stai langa un criminal. Simteam ca trebuie sa fie un tip bine vazut in mediul sau social: la slujba, la biserica".
Pe la mijlocul anilor ’80, testul ADN incepuse sa fie utilizat in investigatiile criminalistice, asa ca Vanatorii de fantome au inceput sa testeze ADN-ul suspectilor care si-au dat acordul in acest scop. S-au folosit baze de date computerizate pentru cercetarea amanuntita a dosarelor de la Universitatea din Wichita, in speranta descoperirii vreunui suspect. Au convins pana si Pentagonul sa puna la dispozitie fotografii secrete facute din satelit, care reprezentau Wichita in zilele comiterii crimelor. Criminalul ramanea insa necunoscut. LaMunyon a dizolvat echipa in 1986. Cazul a ramas nerezolvat.

In 1988, Dennis Rader a parasit compania ADT. In anul urmator, a devenit coordonator al operatiunilor de recensamant din 1990. Printre sarcinile sale se numara si aceea de a verifica noile adrese rezidentiale din jurul orasului. In 1991 a primit postul de ofiter de supraveghere in Park City. Purta, de asemenea, uniforma de sef al cercetasilor, lucrand cu o trupa locala, printre ai carei membri se numara si fiul sau, Brian.
In Park City, Rader a capatat reputatia unui om care tinea in mod deosebit sa respecte regulile. "Venea si masura iarba gazonului, spunandu-mi ca este prea inalta. M-a amendat pentru ca am amplasat indicatoare aratand locatia restaurantului prin oras. Habar n-aveam ca nu era legal", isi aminteste Cheryl Hooten, proprietara unui restaurant local.
Cindy Plant marturiseste ca aspectul fizic al lui Rader reflecta atentia exagerata pe care o acorda detaliilor: "Nu il vedeai niciodata in blugi; purta pantaloni de doc si camasi ingrijite. Biroul sau era imaculat, iar toate lucrurile erau puse la locul lor". Plant a calatorit prin tot statul impreuna cu Rader, organizand seminarii de instructaj. Stateau in hoteluri si petreceau ore intregi in masina sau mancand impreuna, insa Rader nu spunea niciodata prea multe despre viata lui personala. "Odata tocmai isi dusese copiii in vacanta si parea foarte entuziasmat de acest lucru. Era evident ca tinea cu adevarat la familia lui", povesteste ea. Desi Plant nu il vazuse niciodata pierzandu-si cumpatul, se povesteau multe pe tema asta. Auzise la un moment dat ca Rader "il apostrofase pe directorul adapostului de animale din Wichita deoarece acesta schimbase sistemul de plata".
George Martin, coleg cu Rader la Cercetasi, spune ca acesta era extrem de sever cu tinerii membri ai organizatiei. Isi aminteste ca Rader lua foarte in serios activitatile desfasurate in aer liber: "Ii invata pe baieti cum sa faca noduri. Tinea foarte mult ca acestia sa invete; era strict si nu ii lasa deloc sa leneveasca".

In ianuarie 2004, ziarul The Wichita Eagle a publicat un articol cu ocazia implinirii a 30 de ani de la comiterea crimelor Otero, al caror autor ramanea necunoscut. Doua luni mai tarziu, ziarul a primit o scrisoare pe al carei plic aparea numele expeditorului, respectiv Bill Thomas Killman (BTK). In plic se afla o fotocopie a unui permis de conducere care-i apartinuse lui Vicki Wegerle, o tanara mama din Wichita, in varsta de 28 de ani, strangulata in 1986, precum si trei fotografii, aparent facute de ucigas, infatisand locul crimei. Cazul Wegerle, ramas nerezolvat, nu ii fusese atribuit lui BTK, insa, pe baza caracteristicilor scrisorii, politia a fost sigura de autenticitatea asasinului. Dupa 25 de ani de tacere, BTK reaparuse. In timp ce o noua generatie de locuitori din Wichita isi verifica liniile telefonice si scruta banuitor orice strain, in urmatoarele 11 luni criminalul a transmis cel putin opt mesaje, provocandu-i pe politisti prin jocuri de cuvinte, papusi si capitole din presupusa sa autobiografie. "Parea sa gaseasca o placere deosebita in a le demonstra politistilor ca nu il puteau prinde. Evident, era o persoana foarte narcisista, care cauta sa fie in centrul atentiei", spune doctorul Allen, psihologul din Wichita.
Presupunand ca BTK avea cel putin 20 de ani la data asasinarii familiei Otero, acum trebuia sa fi trecut bine de 50. Daca el se schimbase de-a lungul anilor, acelasi lucru se petrecuse si cu tehnicile de depistare a criminalilor. La 16 februarie 2005, un post de televiziune local a primit de la BTK un plic continand un lantisor si copia unei coperte de roman despre un criminal care isi lega victimele si le punea calus. Pachetul continea si un CD. Detectivii au reusit sa recupereze fisierele care fusesera sterse de pe disc; acestea indicau ca CD-ul fusese folosit la Biserica Luterana de langa Park City. Politia a aflat ca presedintele consiliului bisericii, de curand ales, era Dennis Rader, un barbat in varsta de 59 de ani, casatorit si tata a doi copii mari. Acest sef al organizatiei Cercetasilor, acum cu inceput de chelie si ochelari, fusese student al Universitatii de Stat din Wichita.
Cu ajutorul fiselor unui laborator medical, politia a obtinut in secret o mostra de ADN apartinandu-i lui Kerri Rader, fiica lui Dennis, in varsta de 26 de ani. S-a descoperit ca mostra se potrivea cu cele gasite la locul unora dintre crimele comise de BTK.
Pe 15 februarie 2005, Rader a fost arestat in timp ce se indrepta cu masina spre casa. Se spune ca ar fi recunoscut comiterea a zece crime, inclusiv asasinarea lui Marine Hedge in 1985, o vaduva in varsta de 53 de ani care locuia pe aceeasi strada cu el. Ultima crima cunoscuta era cea din 1991, cand BTK a rapit o bunica in varsta de 62 de ani, Dolores Davis, din propria ei casa, aflata exact peste drum de Biserica Luterana.

armen Montoya se afla in biroul ei din Albuquerque in momentul in care un detectiv din Wichita i-a telefonat, comunicandu-i vestea cea mare. Montoya este o mama in varsta de 45 de ani care lucreaza pentru o organizatie nonprofit ce are ca scop consilierea scolarilor. Numele ei de fata este Otero. Intr-o zi de iarna din 1974, in Wichita, Carmen, in varsta de 13 ani, a ajuns acasa de la scoala si si-a descoperit parintii si fratii strangulati in dormitor. A fost crescuta de prietenii familiei.
In momentul in care a sunat detectivul, a ramas fara grai.      "M-am simtit usurata, furioasa si trista. Am crezut ca ucigasul era un barbat solid, cu o fata malefica. Am fost uimita sa aflu ca era un om atat de implicat in activitatile bisericesti", spune Montoya, cu voce blanda.
Nu a fost singura. Cindy Plant isi gaseste si acum cu greu cuvintele cand vorbeste despre Rader. Stand in fata adapostului de animale din Valley Center, intr-o dupa-amiaza tarzie de iarna, ignora un cor de caini care latra si scruteaza orizontul ca si cum ar astepta sa-i pice din cer cuvintele potrivite: "Am stat la hoteluri impreuna, am cinat. Iar acum sa aflu ca necunoscutul de care ma temusem atatia ani era... Doamne-Dumnezeule, nu numai ca am cunoscut un asasin, cred ca pot sa ma obisnuiesc cu gandul asta, dar am cunoscut o persoana care a fost un criminal in serie. Te intrebi ce ii determina pe oamenii astia sa faca asa ceva".
Asemeni multora care l-au cunoscut pe Rader, prietenul sau din copilarie, John Davies, crede ca acesta avea o personalitate multipla, fiecare inconstienta de prezenta celeilalte. Insa doctorul James Alan Fox, coautor al cartii Extreme Killing: Understanding Serial and Mass Murder/Crime extreme: Sa intelegem crimele in serie si genocidul, sustine ca aceasta afirmatie este departe de adevar, desi probabil ca ii poate consola pe cei care l-au cunoscut pe Dennis cel bun: "Multi oameni se lupta cu parti multiple ale aceleiasi personalitati. Nu este vorba de schizofrenie, sunt doar capabili sa-si compartimenteze creierul. Criminalii in serie pot fi soti, tati si vecini cumsecade, insa strainii nu inseamna nimic pentru ei".
Davies vrea sa-l viziteze pe Rader in inchisoarea din Sedgwick County, unde a fost inchis. "Daca as sta de vorba cu el, i-as spune: «Sunt aici pentru ca vreau sa-l vad pe acel Dennis pe care il cunosc si la care tin, insa mai exista o parte a ta pe care eu nu o inteleg.»" Isi cauta cuvintele si incearca sa-si stapaneasca lacrimile. "Si l-as intreba pur si simplu: «Ce naiba a fost in capul tau, omule?»".
Fox declara ca un criminal ca BTK este in general obsedat de putere si de control: "Probabil ca nu este o coincidenta ca asasinatele au luat sfarsit in momentul in care Rader a primit un post cu responsabilitate", explica el. Mai adauga si faptul ca motivatia criminalilor in serie este foarte simpla: "Multi ucigasi se simt bine cand ii vad pe cei din jurul lor suferind."
Criminalii in serie tind sa duca la extrem aceasta dorinta, dar intelegerea fenomenului este dificila. Fox speculeaza faptul ca asemenea ucigasi au fantezii sexuale extrem de intense si simt nevoia sa le implineasca in realitate. In momentul crimei, spune Fox, "fanteziile se cristalizeaza si devin obsesive". Pentru cei care l-au cunoscut pe Rader, intreaga poveste ramane la un nivel teoretic. "Nu incerc sa-l inteleg", spune pastorul luteran Michael Clark, "pentru ca, intelegandu-l, l-as judeca."
Pe data de 3 mai 2005, Rader, in varsta de 60 de ani, a pastrat tacerea in fata invinuirilor ce i se aduceau si a pledat nevinovat. El a fost condamnat la 175 de ani de inchisoare, pe 18 august 2005.
Deoarece crimele au fost comise inainte de 1994, cand statul Kansas a reintrodus pedeapsa capitala, acuzatiile nu s-au putut solda cu aplicarea acestui tip de sentinta.

Cu doua duminici inainte de Paste si la doua saptamani dupa arestarea lui Rader, razele stralucitoare ale soarelui de dimineata patrund prin ferestrele inalte ale Bisericii Luterane. Locul din cor al Paulei Rader, sotia lui Dennis, ramane gol; desi a lucrat pana de curand pe post de contabila la un magazin din zona, acum prefera sa duca o viata retrasa. Fiica lor, Kerri, este casatorita cu un web-designer si traieste in Michigan. Fiul, Brian, urmeaza cursurile Scolii Navale de Submarine din Connecticut. Pastorul Donn Bischoff oficiaza o slujba "in memoria familiei Rader, precum si a victimelor lui BTK si a familiilor acestora". Se citeste din Biblie povestea lui Lazar, pe care Iisus l-a inviat din morti. Iisus le spune discipolilor sai: "Daca umbla cineva ziua, nu se impiedica, pentru ca el vede lumina acestei lumi; daca umbla cineva noaptea, se impiedica, pentru ca lumina nu este in el".
Dupa slujba, pastorul Clark isi scoate vesmintele bisericesti si ofteaza adanc. "Nimic din ce am invatat la seminar nu m-a pregatit pentru asa ceva", spune el. Clark este cu un an mai in varsta decat Rader. De trei ori pe saptamana, se duce la inchisoare si vorbeste cu enoriasul sau printr-un geam de sticla. "Are nevoie de un preot. Familia lui este distrusa. Viata Paulei e bulversata. Ma tem ca va trebui sa se mute, deoarece oamenii se vor intoarce impotriva ei", adauga Clark.
Pe de alta parte, ar putea sa se intoarca si impotriva lui Clark. "Unii oameni vor sa ma urc in amvon si sa-l condamn pe Dennis la flacarile iadului, insa nu asta este misiunea mea", spune el.
Cindy Plant se gandeste neincetat la cutia de cereale: "BTK era un personaj enigmatic caruia ii placeau jocurile si ghicitorile. Si stiti cum era asezata cutia aceea de cereale? Era sprijinita de un indicator rutier, iar sageata de pe acesta trimitea exact spre Park City. Ma tot intreb daca nu era cumva un indiciu".
Carmen Montoya priveste spre viitor. "Placerea lui a fost sa distruga vietile oamenilor. Trebuie sa afle ca pe a mea nu a distrus-o", spune ea.</p>

Vote it up
182
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza