Trivia - ianuarie 2015

Testează-ţi cultura generală cu întrebările de mai jos
 

1. Ce irlandez a primit titlul de „Lord of the Dance“, în anii ’90?

2. Câte ţări sunt în Uniunea Europeană? A. 25; B. 27; C. 28.

3. Boabele de cafea cresc în: A. Vrejuri care se întind pe sol; B. Rădăcinile plantei de cafea; C. Un copac.

4. Câte emirate se află în Emiratele Arabe Unite?

5. Care a fost porecla lui Ivan al IV-lea, primul ţar al Rusiei? A. Cel Groaznic; B. Cel Milostiv; C. Cel Mare?

6. Băiatul care a strigat „Lupul!“ şi Vulpea şi strugurii sunt scrise de A. Fraţii Grimm; B. Esop; C. Hans Christian Andersen.

7. Când a fost introdusă moneda Euro?

8. Ce film franţuzesc regizat de Michel Haznavicius a câştigat premiul Oscar pentru Cel mai bun film, în 2012? A. Discursul regelui; B. Artistul; C. Vagabondul milionar.

9. Ce roman celebru a fost scris de Miguel de Cervantes?

10. Din ce religie provine ideea că vaca este un animal sfânt?

11. Ce companie faimoasă realizează spectacolele Saltimbanco, Quidam şi La Nouba?

12. Ce ţară a câştigat cele mai multe campionate la probele de coborâre cu schiurile, masculin şi feminin?

13. Oraşul situat la cea mai joasă altitudine, aproximativ 250 m deasupra nivelului mării, se află în Orientul Mijlociu. Cum se numeşte acesta? A. Tripoli; B. Ierihon; C. Dubai.

14. Ce orăşel a devenit cel mai popular loc de pelerinaj din Franţa după ce, în 1858, aici s-ar fi arătat Fecioara Maria?

15. Care este compusul chimic principal al bulelor din băuturile răcoritoare acidulate?

 

 

 

RĂSPUNSURI: 1. Michael Flatley 2. C. 28. 3. C. Un copac. 4. 7. 5. A. Cel Groaznic. 6. B. Esop. 7. 1999. 8. B. Artistul. 9. Don Quijote. 10. Hinduism. 11. Cirque du Soleil. 12. Austria. 13. B. Ierihon. 14. Lourdes. 15. Dioxid de carbon.

Vote it up
102
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza