Totul despre insolatie

Se instaleaza rapid cand temperatura ridicata a mediului inconjurator este insotita de umiditate crescuta
 

<p>

Insolatia ne poate tulbura linistea vacantei atat de asteptate si apare dupa expunerea indelungata la razele solare in perioade de canicula. Se instaleaza mai rapid atunci cand temperatura ridicata a mediului inconjurator este insotita de umiditate crescuta, insolatia fiind produsa de razele ultraviolete B.


Mai predispusi la insolatie sunt bolnavii cardiaci (cei suferinzi de o afectiune cardiaca acuta sau cronica), persoanele supraponderale, bolnavii cu probleme endocrinologice sau de metabolism. Insolatia este mai frecventa la varstele extreme (la copii sau la batrani). Trebuie, de asemenea, precizat ca insolatia nu este exclusiv apanajul vacantelor. Ea poate sa apara si la persoane care lucreaza timp indelungat direct sub razele solare (in camp deschis, de exemplu, intre orele 11:00 si 17:00, in perioada iunie – august).
 
Care sunt cauzele insolatiei?


Factorii care conduc la aparitia insolatiei sunt:
•    activitatea fizica intensa;
•    atmosfera umeda si foarte calda;
•    expunerea directa la razele solare (mai ales a capului);
•    imbracamintea groasa si deshidratarea.
Toti acesti factori impiedica organismul sa se poata racori singur, prin transpiratie.
 

Cum se manifesta insolatia

Insolatia se manifesta prin mai multe simptome aparute dupa expunerea intensa la soare cu capul descoperit. Intai apare o stare de slabiciune generala, oboseala, somnolenta, gura uscata si sete puternica. La acestea se adauga ameteala si durere de cap (cefalee pulsatila). Cel mai des intalnit simptom al insolatiei este insa nevoia de a elimina alimentele ingerate (varsare), fara a simti senzatia de greata. In cazurile grave apar miscari necoordonate, lesin, stare de confuzie care poate evolua pana la afectarea constientei, cu delir si halucinatii. Toate aceste manifestari sunt expresia vasodilatatiei la nivel cerebral, produsa de caldura excesiva. Dilatarea vaselor cerebrale poate avea ca urmare edemul cerebral sau chiar hemoragia cerebrala (complicatie extrem de periculoasa).
 
Bolnavul suferind de insolatie are fata congestionata (rosie), tegumentele acoperite de transpiratie, poate chiar frisoane. Persoanele mai sensibile la actiunea razelor de soare sunt cele cu pielea deschisa la culoare. Persoanele brunete (cu pielea negricioasa si parul negru) fac mai rar insolatie, in comparatie cu persoanele blonde. Acestea din urma trebuie sa foloseasca la plaja creme de protectie SPF (factor de protectie solara) mare, de 15 sau chiar mai mult. Dupa 3–4 zile, se pot aplica inclusiv creme cu factor de protectie mai mic. Cu cat SPF-ul este mai mare, cu atat protectia este mai eficienta. Cifra lui arata de cate ori se amplifica apararea naturala a pielii impotriva razelor ultraviolete.
 
Cum sa prevenim neplacerile provocate de insolatie


Prevenirea insolatiei se face prin acoperirea capului cu o palarie sau sapca, iar expunerea la razele solare se va face sub umbrela de soare. Este bine ca aceasta expunere sa fie evitata intre orele 11:00 si 17:00, atunci cand puterea ultravioletelor este mai mare decat efectul lor nociv. Nu trebuie consumate bauturi alcoolice in timpul caniculei, deoarece favorizeaza instalarea insolatiei. Sunt indicate haine in culori deschise, din materiale natural, precum in, bumbac, matase naturala. Pe cat posibil, se va evita efortul fizic prelungit (de genul intrecerilor sportive).
 
Cum tratam insolatia

Persoanele afectate de insolatie trebuie, in primul rand, sa se refugieze intr-o zona umbrita sau intr-o incapere racoroasa si ventilata. Este de preferat sa se inveleasca in cearsafuri ude sau sa li se aplice comprese reci/pungi de gheata pe frunte si la incheieturile mainilor. Mainile si picioarele trebuie masate, pentru a stimula circulatia sangvina. Se recomanda consumul de lichide reci (aproximativ 1,5 litri in doua ore) si, in functie de gravitatea cazului, administrarea de medicamente antialergice sau antitermice. In tot acest timp, bolnavul trebuie sa stea cu capul mai ridicat fata de restul corpului.


In situatia in care persoana afectata de insolatie nu raspunde la tratamentul obisnuit sau in cazul unei evolutii severe, bolnavul trebuie transferat la cea mai apropiata unitate medicala.

</p>

Vote it up
71
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza