Tot înainte!

După ce a supraviețuit unor decenii tragice, noul oraș-vedetă al Asiei se pregătește pentru un viitor strălucit
 

– S-au mai schimbat lucrurile, nu-i așa?, mă întreabă prietenul meu cambodgian, Moeung Hong, când mă întâmpină la aeroportul din Phnom Penh. Zâmbește, în timp ce-mi arată noul Burger King din aeroport, apoi Costa Coffee, The Pizza Company și alte francize occidentale.

– Fast food în Phnom Penh?, întreb eu nedumerit.

Râde și îmi spune:

– Acum totul se mișcă foarte repede aici. Stai să vezi cum e în centru.

În anul 2006, când am vizitat capitala Cambodgiei pentru prima dată, dar și la vizitele următoare, care trase de boi își croiau drum prin centrul orașului, alături de tuk-tuk-uri (ricșe motorizate), motociclete, biciclete șubrede, Toyota Camry la mâna a doua și câte un elefant. Penele de curent erau obișnuite și cea mai înaltă clădire din oraș, Independence Hotel, număra șapte etaje. Nu întâlneai mărci occidentale nicăieri. Orașul, cu o populație de două milioane de locuitori, era un loc atât de dezordonat și dărăpănat, încât multă lume îl numea „Vestul Sălbatic“ al Asiei de Sud-Est.

Nu mai este cazul. Acum mulți numesc capitala Cambodgiei „Orașul înfloritor“ și o privesc ca pe un oraș internațional, în special chinezii și sud-coreenii, investitorii și antreprenorii locali care ajută la transformarea acestui loc odinioară adormit. Carele trase de boi au dispărut de mult, la fel și elefantul care obișnuia să facă paradă zilnic pe malul râului Sisowath. BMV-uri, Mercedesuri și SUV-uri Lexus se înghesuie acum pe străzile aglomerate ale orașului.

Orizontul, odinioară liber, a devenit aglomerat cu clădiri înalte. „Ți-am spus că s-au schimbat lucrurile, nu-i așa?“ spune Hong când ajungem la hotelul meu situat vis-a-vis de cel mai nou punct de referință din oraș, clădirea cu 39 de etaje Vattanac Capital Tower, în valoare de 100 de milioane dolari, construită în formă de dragon care plutește deasupra orașului. Dar, după cum aveam să aflu în curând, chiar și această clădire va fi pusă în umbră de un colos de 555 de metri, Diamond Tower, ale cărui 100 de etaje îl vor transforma în cea de-a patra cea mai înaltă clădire din lume.

Care este cauza transformării Phnom Penh-ului?, mă întreb în timp ce încerc să-mi croiesc drum prin traficul uneia dintre arterele principale din oraș.

„Răspunsul e simplu: banii. Mulți bani.“, explică Michael Hayes, locuitor al orașului și fost redactor-șef al ziarului Phnom Penh, în timp ce stăm la o masă, la Cantina Bar. „Mulți dintre investitorii străini spun că e ușor să faci afaceri aici și să obții profit“.

El explică cum au contribuit creșterea exportului de orez, industria de confecții și turismul la dezvoltarea substanțială a economiei în ultimul deceniu. Produsul intern brut, un indicator economic important al randamentului și dezvoltării, a crescut cu peste 7% pe an în perioada 2010-2013.

Costurile mici ale mâinii de lucru au contribuit la creșterea considerabilă a exporturilor de confecții și încălțăminte.

Dacă luăm în calcul și ramurile de construcții și turismul aflate în plină dezvoltare, o creștere a investițiilor străine în domenii precum fabricarea pieselor auto sau procesarea produselor agricole, înțelegem de ce economia inertă a Cambodgiei se află acum în plin elan.

China a investit peste 426 de mili-oane de dolari în Cambodgia anul trecut, investițiile înregistrând o creștere de 62% față de cele din anul 2012. Coreea de Sud, Japonia și țările europene nu sunt nici ele departe. Multe dintre ele, confruntându-se cu creșterea prețurilor din China sau lipsa mâinii de lucru, încep să deschidă sau să-și mute procesul de fabricație în Cambodgia.

Salariile sunt încă incredibil de mici, acesta fiind motivul pentru care au și avut loc greve și manifestații de curând. Salariul minim lunar este de doar 95 de dolari și nu a ținut pasul cu inflația. Cu toate acestea, „investițiile străine directe în Cambodgia… încep să scoată milioane de oameni din sărăcie“, scria The New York Times în 2013.

În timp ce mă plimb prin cartierul dichisit de pe malul apei, privesc cu fascinație localnicii, de la tineri adolescenți la cei aflați la vârsta de aur, care se mișcă în ritmul de disco al orelor de aerobic în aer liber. Odinioară un loc frecventat de turiști cu rucsacul în spate și de tot felul de pungași ai străzii, cartierul de pe malul râului Tonle Sap este acum o zonă mult mai elegantă, cu o explozie de hoteluri boutique, restaurante de sushi și alte localuri cochete unde poți lua masa.

Cupluri tinere, îmbrăcate după ultima modă K-Pop (cu K de la coreean; în limba engleză se scrie Korean) se plimbă la braț pe falezele noi, ale căror pavaje colorate concurează cu faimoasele promenade din Rio de Janeiro. Vâzându-i pe acești tineri hipsteri khmeri îmi aduc aminte că această țară, Cambodgia, este totuși o țară foarte tânără – doi din trei cambodgieni au sub 25 de ani. Multe fete poartă fuste mini, pantofi cu toc și ochelari de soare, imitând artiștii preferați de K-Pop.

Sar într-un tuk-tuk și trec pe lângă srălucitorul Palat Regal, vechi de 148 de ani, casă a regelui Cambodgiei, Norodom Sihamoni, și cobor nu departe, pe strada 240, unde se află cele mai noi și mai în vogă magazine și restaurante.

După ce vizitez magazinele boutique care vând orice, de la produse locale din mătase la bijuterii artizanale, mă întâlnesc cu Adi Jaya, directorul general al celui mai în vogă hotel de pe stradă, The Plantation. Hotelul, o „stațiune urbană“, după cum îl descrie Adi, este unul dintre multele hoteluri boutique care au răsărit în Phnom Penh pentru a fi la dispoziția turiștilor, dar și a locuitorilor zonei. Și acesta este o fostă clădire franceză restaurată, care datează din anul 1930.

„În fiecare an vin și mai mulți turiști și s-a format o nouă clasă de mijloc, care îi include și pe tinerii cambodgieni care s-au întors din țările unde au studiat. Acești oameni solicită servicii de lux și sunt dispuși să plătească pentru a le obține. Și sunt cu toții de acord într-o privință - îi interesează viitorul, nu privesc spre tragediile din trecut“, spune el.

Trecutul Cambodgiei este într-adevăr unul tragic. După ce a avut de suferit în perioada războiului din Vietnam, Cambogia a fost atrasă într-un război civil care a culminat cu preluarea puterii în 1975 de către comuniștii radicali, Khmerii Roșii, sub conducerea lui Pol Pot. În încercarea de a instaura în țară o „utopie“ comunistă anti-intelectuală, Khmerii Roșii au exilat locuitorii orașului la sate, unde i-au forțat să muncească. Phnom Penh a devenit un oraș fantomă.

Între 1975, denumit „anul zero“ de către Khmerii Roșii, în încercarea lor de a șterge istoria, și 1979, două milioane de cambodgieni au murit din cauza epuizării, foametei, torturii sau execuțiilor uneltite de către Khmerii Roșii. În următorii zece ani, națiunea a fost ocupată de vietnamezi și a luat parte la un alt război civil, care a răpit și mai multe vieți și a distrus o mare parte din țară.

Nevoia de a privi spre viitor este un subiect despre care aud vorbindu-se des. În eleganta ei casă colonială franceză restaurată, în care se află atât atelierul, cât și biroul ei, Romyda Keth, o creatoare de modă cunoscută și în străinătate, explică: „Noi, cambodgienii, trebuie să cunoaștem și să ținem minte cele întâmplate, dar asta nu înseamnă că trebuie să privim mereu înapoi.

Suntem mai interesați de ceea ce ne rezervă viitorul. Voi, vesticii, ne reamintiți mereu de ororile lui Pol Pot, de câmpurile morții, războaie, mine și toate aceste lucruri.“

Ca și în cazul multor cambogieni cu care am vorbit, Romyda Keth a fost uimită de faptul că două dintre cele mai vizitate „atracții turistice“ sunt faimosul Choeung Ek Memorial (câmpurile morții), unde pământul este încă acoperit cu oase și bucăți de îmbrăcăminte aparținând miilor de oameni executați aici, și Muzeul Genocidului Tuol Sleng din Phnom Penh, o fostă școală macabră unde doar șapte dintre cei 17.000 de deținuți au supraviețuit torturilor Khmerilor Roșii.

„Toți am pierdut rude și prieteni. Dar trebuie să mergem mai departe. Acum este rândul Cambodgiei. Am ră­mas în urmă cu mai multe decenii, acum ne grăbim să recuperăm“, spune Romyda.

Ca să pot vedea îndeaproape cât de repede se mișcă acești antreprenori cambodgieni, mă alătur lui Chang Bunleang, de 28 de ani, partener al unu­ia dintre lanțurile de cafenele de succes Brown Coffee, la un cappuccino cu multă spumă. Ultimul hit al lui Lady Gaga răsună din boxele suspendate în cafeneaua decorată în stil minimalist a lanțului Brown, de pe malul apei. Clienții, un amestec de localnici și străini, își butonează laptopurile grație conexiunii wi-fi gratuite din cafenea.

Chang explică cum a deschis, împreună cu cei patru verișori, ceea ce ziarul Phnom Penh Post a numit „lanțul de cafenele care a cucerit Cambodgia“. „Și eu, și verișorii mei am fost educați la universități din afara țării“, spune Chang. „Dar cu toții ne-am dorit să ne întoarcem în Cambodgia, pentru că știam că economia urmează să ia avânt și vor exista numeroase oportunități pentru noi“. Chang și verișorii lui au discutat mai multe idei de afaceri, dar în 2009 au decis să introducă pe piață cafenele după tiparul celor din afară, așa cum nu existau în Cambodgia.

„A fost o mișcare riscantă, pentru că asiaticii sunt, în principal, băutori de ceai și am fost conștienți de fapul că va trebui să ne educăm consumatorii în ceea ce privește cafeaua, oferindu-le în același timp un produs excelent într-un mediu plăcut“, explică Chang. Brown deține acum șapte cafenele și mai multe restaurante în Phnom Penh.

În timp ce soarbe dintr-un espresso lung, Chang recunoaște că a existat și un alt motiv pentru care s-a întors în Cambodgia, în loc să se angajeze la o companie multinațională din afara țării. „Părinții mei au trecut prin ororile Khmerilor Roșii. „Ne-au spus: «Am pierdut o generație și acum sarcina de a aduce schimbarea revine generației voastre». Nu e vorba doar despre a face bani. E vorba despre a accepta această responsabilitate“, spune el.

Mare parte din diaspora cambodgiană se întoarce acasă. Chang și ceilalți și-au vizitat prietenii cambodgieni care studiază la universități din afara țării sau lucrează pe Wall Street și i-au sfătuit, după cum povestește, „să lucreze câțiva ani acolo, după care să se gândească la posibilitatea de a se întoarce acasă pentru a intra în afaceri și a ajuta la refacerea Cambodgiei“. Dar nu toți cei care se întorc în Cambodgia o fac pentru a se lansa în afaceri.

Călătoresc 32 de kilometri prăfuiți după ieșirea din oraș, pentru a mă întâlni într-o casă confortabilă, situată pe malul râului Mekong, cu unul dintre cei mai cunoscuți fii ai Cambodgiei. Arn Chorn-Pond a fost trimis  de Khmerii Roșii într-un lagăr de muncă pentru copii la vârsta de 11 ani.

„În fiecare zi vedeam copii uciși în jurul meu“, povestește Arn, cu ochii în lacrimi. El însuși abia a supraviețuit înfometării și execuțiilor, cântând pentru cei care îi păzeau la khim, un instrument cu corzi. „Muzica a fost salvarea mea“, spune el.

După ce a reușit, într-un final, să evadeze în Thailanda, a fost adoptat și a ajuns în Statele Unite. După un timp, s-a întors în Cambodgia. „Era important pentru mine. Îmi doream să ajut la renașterea artelor khmere și să îi inspir pe puținii artiști care au reușit să supraviețuiască Khmerilor Roșii“, spune Arn. Aproape 90% dintre artiștii tradiționali din Cambodgia au pierit în decursul anilor ’70.

Astăzi, Asociația Artă Cambodgiană, pe care o conduce, le oferă cambodgienilor posibilitatea de a învăța despre tradiții. „Trebuie să fim iarăși mândri de cultura noastră. Ne va oferi bogății neprețuite“, adaugă Arn.

La finalul vizitei mele de o săptămână, mă plimb de-a lungul porților aglomerate ale cheiului într-o după-amiază leneșă de duminică. Un vânt cu mireasmă de iasomie bate de-a lun­gul râului Tonle Sap în timp ce mă plimb printre călugări în robe de culoarea șofranului, adolescenți, cupluri de toate vârstele, de turiști și din când în când cerșetori.

 Dintr-o dată, o mică orchestră tradițională gamelană începe să cânte o muzică liniștitoare, care sună probabil la fel ca acum câteva sute de ani, când muzicienii cântau la curtea regală cambodgiană. Îmi dau seama că, oricât de mult s-ar schimba Phnom Penh, nu este deloc în pericol să-și piardă tradițiile.

Sfaturi de călătorie

CAZAREA Hotelul istoric Raffles Le Royal, cu prețuri între 180 și 1.940 dolari (www.raffles.com/phnom-penh); hotelurile boutique The Plantation, cu prețuri între 85 și 360 dolari (www.theplantation.asia), și The Villa Paradiso, între 65 și 180 dolari (www.thevillaparadiso.com).

MÂNCAREA Romdeng (www.tree-alliance.org) servește mâncăruri tradiționale cambodgiene la prețul de aproximativ 6 dolari. The Duck (www.the-duck.net) are un meniu diversificat, de la paste făcute în casă la confit de rață și fripturi de import (6-39 dolari). 

NU RATAȚI Legenda spune că Phnom Penh a fost ridicat în curtea templului budist Wat Phnom. Piața rusească vinde orice, de la tăiței la îmbrăcăminte. Multe dintre clădirile din complexul Palatului Regal sunt deschise, la fel și Muzeul Național al Cambodgiei. Programul Asociației pentru Arta Cambodgiană îl găsiți pe www.cambodianlivingarts.org.

Vote it up
186
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza