Ştii cum se face o prognoză meteo?

 

„Şi acum, prognoza meteo
pentru mâine…“ Nu-ţi putem spune aici cum va fi vremea mâine, dar putem să-ţi arătăm cum se pregăteşte prognoza meteo care va ajunge azi la tine prin televiziuni sau ziare. Aproximativ 11.000 de staţii meteo din întreaga lume, dintre care 160 în România, raportează la anumite intervale de timp presiunea aerului, viteza vântului, temperatura şi umiditatea de la nivelul solului. O parte din aceste staţii se află chiar în locaţii extreme, cum ar fi cea de pe vârful Omu din masivul Bucegi, la 2.505 metri altitudine, sau cea de pe platforma petrolieră din Marea Neagră.

La aceste date trimise de staţiile fixe se adaugă cele transmise din baloanele meteorologice care se ridică la 30 de kilometri deasupra Pământului în 900 de locaţii din lume, două chiar în ţara noastră. În jur de 2.800 de vase străbat oceanele având la bord staţii meteo şi, de asemenea, aproximativ 3.000 de avioane comerciale adună date specifice. Chiar şi din spaţiu, meteorologii observă temperaturile de la suprafaţa Pământului şi oceanelor, precum şi straturile atmosferice de la nivelul solului cu ajutorul sateliţilor. Tot în acest mod ei observă starea şi mişcarea norilor şi din aceasta deduc, printre altele, viteza vântului. Chiar şi radarul este folosit în prognozele meteo, mai ales pentru a detecta zonele cu precipitaţii. Birourile meteo din întreaga lume folosesc aceste date, printre ele numărându-se şi Administraţia Naţională de Meteorologie din Bucureşti (ANM), instituţia care, de 125 de ani, face cercetări în slujba românilor. Datele sunt înregistrate sub forma unor ecuaţii complicate. Fenomenele fizice din atmosferă – precum schimbul de căldură şi umiditate între sol şi stratul de aer de deasupra lui – pot fi exprimate prin formule matematice de aproximare. Experţii moderni lucrează cu aşa-numite „modele metorologice numerice“. Pentru acestea, ei suprapun o reţea de aşa-numite „grile“ matematice pe harta teritoriului. Pentru fiecare punct de intersecţie din grilă – „pas de grilă“, există un set de formule. Cu aceste formule, computerele, în care sunt introduse datele meteo, calculează temperatura, presiunea, viteza vântului şi umiditatea care vor rezulta la orice intersecţie de-a lungul următoarelor ore sau zile. Din aceste rezultate de mii şi mii de puncte pe grilă, meteorologii îşi derivă prognozele şi ştiu cu mult înaintea noastră dacă mâine ar trebui să ne luăm umbrela.

Puncte fierbinţi

Prognoza a anunţat soare, dar a plouat.
Este enervant când se întâmplă aşa, dar nu e sfârşitul lumii. Este cu totul altceva când prognoza dă greş asupra intensităţii unor furtuni. În acest caz, pot apărea pericole imprevizibile ale căror urmări să fie grave. Dar meteorologii nu pot fi învinovăţiţi pentru toate astea. Există limite chiar şi pentru cele mai performante aparaturi meteo disponibile în zilele noastre.

ANM foloseşte, astfel, patru modele:
unul global, care segmentează teritoriul în „pasuri de grilă“ de câte 200 de kilometri, şi alte trei modele proprii, care acoperă teritoriul local cu „pătrăţele“ de 7, 10 şi 14 kilometri. Chiar şi o grilă atât de fină este însă mult prea brută pentru a permite detectarea unor furtuni de vară, insulare, care deseori au cel mult un kilometru în diametru. Cu cât este mai mică grila, cu atât este mai mare numărul de calcule care trebuie făcute. Acurateţea prognozelor depinde astfel parţial de capacitatea de calcul computerizat existentă. Însă nici chiar cele mai avansate computere nu pot să compileze prognoze precise atunci când datele introduse sunt lipsite de acurateţe. Precizia unei prognoze depinde în mod decisiv de calitatea inputului de date. Însă, în ciuda tehnologiei avansate, oamenii sunt cei care prezic vremea. Atunci când, de exemplu, prognozele computerizate diferă de datele curente culese din teren, este sarcina „meteorologului de teren“ de la ANM să rezolve diferenţele. Şi nici el nu e infailibil.

Planificarea

Din toate aceste motive,
acurateţea prognozelor meteo s-a îmbunătăţit mult în ultimele decenii. Astăzi o prognoză pe şase zile este tot atât de precisă cât era o prognoză pe o zi în 1968.

După Administraţia Naţională de Meteorologie,
din zece prognoze pe trei zile, opt-nouă sunt corecte. Experţii sunt convinşi că precizia prognozelor se va îmbunătăţi în viitor. Una dintre modalităţile care vor face acest lucru posibil este dezvoltarea în continuare a tehnologiei satelitare şi perfecţionarea metodelor de evaluare a datelor colectate. Aceasta va reduce golurile din reţeaua de observaţii meteo – care sunt preponderente pe continentele din emisfera sudică şi deasupra oceanelor. O altă metodă o reprezintă eforturile continue de îmbunătăţire a metodelor de simulare cu scopul obţinerii de calcule mai precise. Un model cu o grilă de numai unu până la doi kilometri poate aduce progrese importante, însă necesită o mare putere informatică. O procedură prin care meteorologii să calculeze mai multe modele meteo numerice ale căror rezultate să difere insesizabil le-ar creşte în viitor nivelul de siguranţă.

La Centrul European de Prognoze pe Termen Mediu
din Reading – lângă Londra –, de acolo de unde şi ANM primeşte date, se operează în paralel până la 50 de modele diferite pentru prognoze de trei până la cinci zile. Încă avem cunoştinţe limitate cu privire la ce se întâmplă în atmosferă. O mai bună înţelegere a proceselor chimice ce se produc acolo îi va ajuta pe meteorologi să fie mai exacţi.

Vote it up
30
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza