Teroare pe stanci

Ceea ce l-a salvat pe Larry Bishop de la prabusirea intr-o prapastie au fost vointa incredibila si dorinta de a trai
 

<p>

Situat in padurea Sierra National din California Centrala, Varful Dogtooth (Colt de caine) se inalta la peste 3.100 metri deasupra nivelului marii, itindu-se din relieful stancos ca o mana intinsa spre cer. Anul trecut, intr-o dimineata de joi din luna iulie, trei prieteni au scrutat cu privirea varful si si-au inceput apoi ascensiunea de la marginea lacului alpin unde campasera in cea de a doua noapte din drumetia lor. Grupul, compus din cataratori cu experienta, nu s-a lasat descurajat de cei trei kilometri de serpentine, care cresteau treptat pana la varf. Dar ultimii 180-275 metri de mers tarsait catre varf au fost o cu totul alta poveste...

Dupa o cotitura, cand in fata ochilor le-a aparut urcusul stancos care ii astepta pana la varf, cea mai varstnica membra a grupului, Bride Newborn, de 72 de ani, a facut cale intoarsa.

Problemele pe care le avusese cu inima au determinat-o sa nu-si forteze limitele. Tovarasii ei de drum, Larry Bishop si Cerena Childress, au mai mers inca 90 de metri, pana la ultima panta inainte de culmea proeminenta a varfului Dogtooth. Au facut o pauza la umbra unui cedru contorsionat de vant, pentru a contempla urcusul final de 91 de metri, care presupunea o catarare peste niste bolovani masivi.

Pentru Larry Bishop, pompier pirotehnist in cadrul Departamentului de Pompieri din Santa Barbara, acum la pensie, provocarea parea una minora. La cei 64 de ani, americanul era inca un tip suplu si viguros. Din cand in cand mai facea catarari, obicei deprins inca de pe vremea cand era cercetas. in ultimii ani, intorcandu-se la vechea sa pasiune, cucerise unele dintre cele mai inalte varfuri din vest. In comparatie cu inaltimi de 4.267 de metri, ca Muntele Whitney sau Muntele Langely, s-a gandit el, asta nu era nimic.

Cerena Childress, de 67 de ani, era pasionata de activitatile in aer liber, fiind cea mai experimentata membra a clubului de montaniarzi, pe care chiar ea il infiintase, impreuna cu Larry si Bride, la biserica pe care o frecventau. Cu toate aceastea, nu mai era nici ea atat de flexibila cum fusese odata. „Stancile alea par sa fie facute pentru a-ti rupe picioarele“, a comentat ea, dand din cap catre Clover, cainele ei spaniel tibetan, care adulmeca vegetatia perena specifica zonei montane.

– Clover n-ar reusi sa urce. Eu o sa astept aici.
Larry si-a dat jos rucsacul, pentru a nu-l dezechilibra pe terenul accidentat.
– Urc repede si fac cateva poze. Sunt inapoi imediat.
– Striga-ma daca gasesti traseul acela mai usor, pe care l-am vazut pe internet, i-a spus Cerena. Sau daca iti rupi vreun picior.

Larry a ras si a pasit viguros, echilibrandu-se cu ajutorul betelor speciale pentru drumetii. Pagina de internet pe care o consultasera pentru excursia asta mentiona o ruta alternativa pana la varf, dar nu se vedea nici urma de ea, pe masura ce el isi croia drum, catarandu-se, prin terenul bolovanos. A facut 15 minute pana la creasta zimtata, unde un grup de instructori si elevi practicau coborarea in rapel. Li s-a alaturat, pentru a admira panorama extraordinara a muntilor High Sierra. A batut din palme si a strigat catre Cerena sa i se alature si ea. N-a primit niciun raspuns.

In timp ce cobora, Larry a observat un tumul, un morman de pietre utilizat pentru a marca un traseu. Sa fi fost asta ruta usoara? A pornit in directia pe care parea s-o indice tumulul.

Cararea care venea dinspre varf a devenit din ce in ce mai abrupta. Nu mai exista niciun marcaj, dar Larry a vazut un petic plat, acoperit de nisip, noua metri mai jos. Probabil ca ducea catre o iesire. Panta a devenit aproape verticala, iar Larry a trebuit sa se catere pe stanci si sa-si foloseasca mainile pentru a putea cobori. Apoi, piciorul i-a alunecat si s-a trezit plutind prin aer.

Privelistea

Ametit, Larry a ramas intins pe peticul de nisip, incercand sa puna cap la cap cele intamplate. Cazuse doar trei metri si nu-si rupsese nimic. Dar cand si-a atins ceafa, pe mana a vazut sange. A scos niste servetele de hartie din buzunar si le-a indesat pe sub palaria cu boruri largi, pentru a-si acoperi rana. S-a gandit chiar sa strige la cei din grupul de rapel, dar nu era ranit grav. In plus, avea incredere ca putea sa ajunga jos de unul singur.

Realiza acum ca traseul nu era deloc usor. De fapt, nici macar nu parea un traseu. Sa urce inapoi ar fi fost prea periculos. Dar daca ar fi coborat inca putin, s-a gandit el, ar fi putut sa mearga in jurul poalelor varfului, pana unde il astepta Cerena. A inceput sa coboare de-a lungul unui sant ingust de scurgere. Nu dupa mult timp, a ajuns la o intindere vasta de granit, la fel de abrupta, dar si de neteda, ca un tobogan. Dupa aproximativ 180 de metri, acesta se sfarsea intr-o zona plina de bolovani. A incercat sa foloseasca marginea unei lespezi pentru tractiune, dar bocancii au tasnit parca de sub el, iar Larry a alunecat pe spate pe o distanta mica, dar terifianta. A incercat din nou – si din nou a alunecat.

Chiar sub el se afla o adancitura superficiala in stanca. A luat-o grabit, dar precaut, spre ea, si-a fixat fundul in crevasa si si-a instalat cele doua bete in doua crapaturi mici, cu scopul de a-l tine in loc.
Atarnand pe o parte a muntelui, a inceput sa constientizeze situatia neplacuta in care se afla. Isi lasase telefonul mobil in cort, dar oricum acolo nu avea deloc semnal. Avea un fluier pentru urgente, dar era in rucsac, impreuna cu sticla de apa, batonul de cereale si jacheta. Razele soarelui patrundeau prin aerul rarefiat de munte si deja i se facuse sete. A strigat dupa ajutor, dar singurul raspuns pe care l-a primit a fost ecoul propriei sale voci.

Scotocindu-se prin buzunare, Bishop a gasit cateva bomboane mentolate, aparatul de fotografiat, agenda si un stilou. A luat o bomboana, pentru combate uscaciunea din gura, apoi a facut o fotografie cu peisajul si inca una cu propria lui fata. Era ora doua dupa-amiaza. A inceput sa le scrie in agenda sotiei si fiicei sale de 30 de ani: „Kal si Sarah, va iubesc. Imi pare rau ca nu voi supravietui.“

Apoi a explicat cum a ajuns in situatia aceea. Daca cineva l-ar gasi la poalele stancii, Larry si-ar dori ca familia sa sa stie cum s-a intamplat tragedia.

La baza varfului Dogtooth, Cerena Childress isi revenea dupa o hemoragie nazala, cauzata probabil de altitudine. Trecuse mai bine de o ora de cand i se paruse ca-l aude pe Larry strigand-o de undeva de sus, dar inca nu se intorsese. Nu a indraznit sa urce sa-l caute pe culme, iar acolo nu mai avea cui sa ceara ajutorul. Trecuse parca o vesnicie de cand vazuse pe cineva.

In jurul orei 1 p.m., a observat ca labuta catelului ei, Clover, sangera. Avea sa-l care incet inapoi la locul unde isi instalasera tabara. Poate ca Larry e deja acolo, ranit, gandi ea. In cazul asta, nu-l ajuta cu nimic daca statea pe loc. Sau poate ca el s-a decis sa se aventureze mai departe. Oricum ar fi fost, ea trebuia sa se intoarca la tabara inainte de lasarea serii.

Cand a ajuns la locul unde era amplasata tabara, a aflat ca nici Bride Newborn nu stia nimic de Larry, dar era prea tarziu sa mai plece de acolo pentru a alerta autoritatile.

Despartirea

Larry Bishop s-a simtit usurat atunci cand partea de stanca pe care se afla a fost acoperita de umbra, iar arsita nu a mai fost atat de dura. Dar, pe masura ce temperatura cobora spre 10°C, a inceput sa tremure. La intervale regulate, striga dupa ajutor, mai mult in speranta de a auzi vocea cuiva. De fiecare data cand pe deasupra trecea cate un avion, prin el simtea un val de speranta: era posibil sa-l caute deja? Apoi il coplesea o stare de dezamagire. Mazgalea în agenda lui observatii („In fata mortii, lumea pare intr-adevar frumoasa“), regrete („Daca mi-as fi luat si jacheta cu mine...“), rezolutii („O sa iubesc apa“).

Pentru a-si reduce propria suferinta, si-a amintit-o pe cea a celorlalti: pe cea a surorii sale mai mari, care s-a luptat cu un emfizem; pe cea a muncitorilor emigranti pe care ii intalnise cu 40 de ani in urma, pe vremea cand era voluntar in Corpul Pacii, in Borneo, care faceau foamea zilnic si isi carau toate posesiunile in spinare.
Stia ca somnul i-ar fi fatal – daca s-ar relaxa, ar aluneca 180 de metri pana la baza muntelui. Asa ca, atunci cand s-a lasat intunericul, Larry a inceput sa ia la rand fiecare cantec pe care il stia: piese ale Beatles-ilor, cantece populare, cantecele de leagan pe care i le cantase fiicei sale pe cand era doar un bebelus.

Versurile piesei Help Me Make It Through the Night (Ajuta-ma sa trec de noaptea asta) au avut o importanta speciala. A privit stelele de deasupra si a incercat sa-si aminteasca toate numele lor. Ca sa se incalzeasca si sa evite crampele musculare, a facut exercitii Tai Chi, miscandu-si bratele si picioarele, pe cat de mult ii permitea pozitia dificila in care se afla.

La ora la care cerul a inceput sa devina roz in est, il durea fiecare parte a corpului. La 5:30, in dimineata zilei de vineri, a scris prima notita in jurnal: „Am supravietuit pana la rasarit.“

Cam la aceeasi ora, Cerena si Bride priveau primele raze de soare ce patrundeau prin materialul corturilor. Niciuna nu prea dormise. In seara precedenta, aflasera de la un alt vilegiaturist ca cel mai apropiat loc de unde puteai sa dai un telefon se afla tocmai la Courtright Reservoir, la 14,5 km in pas de mars spre est, printr-o fundatura cu teren accidentat. Fiind mai sprintena, Cerena s-a oferit sa faca ea drumul. A pornit la 7:30 a.m.

Bride – urmandu-l pe Clover – a luat-o spre traseul pe care pornisera initial, opt kilometri spre est, unde in parcare astepta masina lui Larry. (Din fericire, el le lasase si lor un rand de chei.)

La 12:00 p.m., dupa ce a gresit drumul initial si a ajuns sa faca un ocol de opt kilometri, Cerena a dat peste cel care se ocupa de Courtright Reservoir si i-a spus pe nerasuflate povestea ei. Apoi, femeia a sunat la sectia de politie din Fresno folosind telefonul prin satelit al centralei electrice din apropiere. In acea zi de vineri, spre sfarsitul dupa-amiezii, Cerena si Bride priveau de pe marginea traseului cum un grup de salvamontisti pleaca in cautarea prietenului lor.

In jurul orei 10:30 a.m., Larry s-a decis sa se mute intr-o alta scobitura, noua metri mai jos, ale carei dimensiuni pareau mai confortabile. S-a gandit ca mai intai sa se rostogoleasca pe burta si apoi sa se foloseasca de betele de drumetie, pentru a face o alunecare controlata. Dar imediat ce s-a rostogolit, gravitatia si-a intrat in drepturi. A trecut in viteza pe langa scobitura, accelerand pe o portiune de inca 90 de metri, pana cand labele picioarelor i s-au infipt intr-o incretitura mica.

Cu inima batandu-i sa-i sara din piept, a zacut acolo timp de cateva minute. Apoi a verificat sa vada daca s-a ranit. In mod incredibil, nu-si rupsese nimic, desi avea pielea julita pe aproapte toata partea din fata a corpului si a fetei, iar coatele i se invinetisera si-l dureau. Pantalonii ii erau sfasiati si isi pierduse betele si portofelul. Usor, Larry a mai coborat inca 15 metri, oprindu-se intr-o cavitate mica, in care cresteau niste plante cu flori violet. A mestecat o tulpina, sperand sa se hidrateze putin, dar asta l-a facut sa-i fie si mai sete.
Larry a continuat sa coboare pana la un punct aflat mai jos, in care putea sa se odihneasca, o scobitura in granit care era suficient de adanca incat sa-si poata sprijini soldul, si care avea si un loc unde putea sa-si fixeze un picior dedesubt si un altul unde sa-si tina ma-na deasupra. De acolo, panta se pravalea 91 de metri fara oprire, pana la intinderea de bolovani.

Trucurile mintii

In jurul orei trei dupa-amiaza, a vazut un elicopter care bazaia pe deasupra si a fost cuprins de disperare cand acesta nu a incetinit. Apoi, spre mirarea lui, a zarit dincolo de bolovani ceva ce nu vazuse inainte: o linie de telescaun abandonata. Printre piloni erau imprastiate corturi, un barbat care picta la un sevalet, un SUV. Usurat, Larry le-a facut cu mana si a strigat, dar cand s-a uitat din nou, totul disparuse – erau doar niste pini.

A realizat ca avusese halucinatii, ca simturile ii erau confuze din cauza deshidratarii si a lipsei de somn. Doua ore mai tarziu, a vazut alte trei elicoptere bej în zbor si barbati cu ochelari de soare care se uitau in jos la el.
A gesticulat frenetic si a strigat pana cand a ragusit. Dar cand acestia au disparut, Larry a realizat ca mintea i se incetosase din nou.

Intr-un final, la 7:15 p.m., Larry a vazut elicopterul politiei din Fresno survoland incet. A fost absolut sigur ca asta era real. i, de data asta, chiar era. Dar in hainele sale cenusii, pe fondul pietrelor gri, el era doar un punct invizibil. Pilotul nu l-a vazut.

In noaptea de vineri, trei dintre politistii din Fresno au pornit in cautarea lui Larry, impreuna cu voluntarii din echipa de salvamontisti din Fresno. La lumina felinarelor si a lanternelor, au cutreierat muntii pana dupa miezul noptii. Imediat dupa ce s-au ivit zorile, in dimineata de sambata, si-au inceput din nou cautarile. Cerena, care dormise in masina impreuna cu Bride, s-a alaturat si ea echipei din acea dimineata. Dar a cazut si si-a fracturat mana.

Dupa-amiaza, unul dintre grupuri a dat peste echipa de cercetasi care se intalnise cu Larry pe varful Dogtooth. Dupa ce au aflat ca acesta coborase pe partea estica a culmii, echipele de salvare si-au concentrat toate eforturile  acolo. In jurul orei 4 p.m., David Rippe, un detectiv in varsta de 30 de ani, specializat în delicte savarsite impotriva copiilor pe internet, organiza grupul de la baza varfului, cand a auzit un sunet ce parea a fi un geamat.

– Ai auzit?, l-a intrebat pe politistul de langa el.
Politistul Greg Villanueva a dat  afirmativ din cap. Apoi, a aratat cu degetul catre stanca, exclamand:
– Uite-l, il vad!
O silueta minuscula se balansa pe stanca, luptandu-se in mod evident sa nu cada.

Larry reusise sa ramana treaz si in cea de-a doua noapte petrecuta pe stanca. Dar, pe masura ce ziua se asternea, incepuse sa atipeasca. De fiecare data cand se trezea, descoperea ca alunecase din ce in ce mai mult catre un loc unde putea sa se agate de peretele de stanca doar cu o mana si cu un picior. Continua sa se traga inapoi la refugiu dar efortul era din ce in ce mai greu.
Intr-un final, a inceput sa viseze: se facea ca era un ceas gigant, cu o singura limba, care mergea in sens invers spre zero. A inteles ca zero era moartea si ca singura modalitate de a opri limba ceasului sa ajunga acolo era sa reziste nevoii de a se relaxa.

L-a strabatut un nou gand: poate daca imi dau drumul, o sa supravietuiesc caderii. Dar inainte sa apuce sa se gandeasca din nou la asta, a vazut niste oameni cu veste portocalii, care alergau catre baza stancii.

Salvarea

Pentru a pune la cale un traseu de 91 de metri pe verticala pe un perete alunecos de granit, e nevoie de o analiza atenta. Detectivul David Rippe nu avea timp pentru asta. In schimb, le-a strigat oamenilor sa se indeparteze de zona care se afla chiar sub Larry Bishop. A cerut apoi un voluntar care sa-l insoteasca si si-a inceput catararea. In spatele sau, seful serviciului de ambulanta, Russ Richardson, care conducea grupul voluntarilor salvamontisti, a pornit pe o ruta diferita. Traiectoria detectivului era insa mai clara. Dupa numai cateva minute, acesta se ghemuia pe o margine de stanca, deasupra lui Larry, caruia îi tremura piciorul de atata incordare.

– Sunt aici, i-a spus David Rippe. Esti in siguranta acum.  
 
Ceea ce nu era întru totul adevarat. Mai intai, politistul a trebuit sa-l mute pe Larry catre marginea unde isi avea avanpostul, o sarcina care ii punea pe ambii in situatia de a se rostogoli de pe stanca. Pentru a evita cat mai mult acea posibilitate, David Rippe a improvizat un lat, tragand niste chingi intre picioarele lui Larry si innodandu-le in jurului unui ciot de stanca. Dupa ce a tintuit capatul liber cu propriul sau genunchi, detectivul l-a apucat pe Larry de subtiori cu un gest sigur si a tras.

In clipa urmatoare, cei doi stateau unul langa celalalt. Avand gatul atat de uscat ca abia reusea sa vorbeasca, Larry si-a murmurat recunostinta cat de mult a putut.
– Asa ai stat tot timpul asta?, l-a intrebat politistul. Larry a incercat sa raspunda, dar isi epuizase si ultimele puteri.

Un elicopter l-a dus pe Larry
 
Bishop la un spital din Fresno, unde a fost tratat pentru julituri si deshidratare. A fost externat in aceeasi seara. Peste noapte a ramas impreuna cu Cerena si Bride intr-un motel din apropiere. In dimineata urmatoare, sotia sa, Kal, a venit de la Buellton, pentru a-l duce inapoi acasa.

Desi l-a dojenit putin, Kal a înteles ca aceeasi incapatanare care l-a pus pe sotul ei in acea situatie periculoasa a fost si cea care l-a ajutat sa se tina de stanca. Acum, Larry insusi este recunoscator pentru multe – incepand cu echipele de salvare, care l-au gasit tocmai cand timpul aratat de ceasul lui se a-propia de sfarsit. A si invatat ceva din asta: „Sa nu fiu atat de impulsiv. Sa realizez ca am si limite.“

Detectivul David Rippe a tras alta concluzie. Aceasta a fost prima data cand a reusit sa gaseasca in viata un catarator dat disparut si intr-o situatie atat de dificila precum cea in care se aflase Larry. „De obicei, cand ajungem noi acolo, nu ne mai ramane decat sa recuperam un trup“, explica el. „Acest caz arata ca nu trebuie sa-ti pierzi niciodata speranta. Orice este posibil.“

</p>

Vote it up
205
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza