Teroare pe cerul Varsoviei

Un reportaj incredibil despre momentele traite de pasagerii avionului care, anul trecut, a aterizat pe burta in capitala Poloniei
 

<p>

Dominik si Gosia Dymecki  si copiii lor, Eryk, in varsta de sapte ani, si Kaja, de patru ani, stateau in sala de asteptare a Aeroportului International Newark Liberty, din New Jersey. Era 31 octombrie 2011 si familia Dymecki astepta sa se imbarce in avionul care avea sa-i duca acasa, la Varsovia. Gratie jobului lui Dominik, in varsta de 30 de ani, care muncea ca agent imobiliar in Florida, fiind specializat in vanzarea de proprietati catre polonezii instariti, familia lui se bucurase de o luna de vacanta extraordinara in Tinutul Insorit (asa cum mai este numit statul Florida), dar si de o vizita la tatal sotiei sale, care locuia in apropiere de Pennsylvania.

Capitanul Tadeusz Wrona, de la compania aeriana poloneza LOT, se astepta ca zborul 16, spre aeroportul Frederic Chopin, din Varsovia, sa fie lipsit de evenimente. Se instalase deja in cabina Boeing-ului 767, gata de munca, dupa o noapte in care se odihnise la un hotel din apropiere. Barbatul de 57 de ani, suplu si grizonant, avea la activ mai mult de 15.000 de ore de zbor, din care peste 1.200 transatlantice. Se indragostise de zbor inca de la varsta de 17 ani, cand ajunsese, pentru prima oara, la mansa unui planor. Capitanul incepu sa faca verificarile de rutina dinaintea zborului, impreuna cu secundul Jerzy Szwarc, un pilot cu 15 ani de experienta.

La 9.53, ora de pe coasta de est a Statelor Unite, zborul 16, cu 221 de pasageri si zece membri ai echipajului, primi aprobarea sa decoleze. Wrona accelera, iar Boeing-ul se ridica spre cer, in noapte, croindu-si drum catre Varsovia. Odata aflati in aer, echipajul ridica trenul de aterizare.
Dupa o jumatate de ora de zbor, o luminita galbuie se aprinse pe panoul de control. Ceva nu era in regula.
„O defectiune in sistemul hidraulic“, isi spuse Wrona. Asta ar fi putut insemna ca urmau sa intampine probleme la aterizare, avand dificultati in a cobori rotile. Din fericire, mai exista un sistem electric de rezerva. Nu plana nicio amenintare imediata pentru avion, iar traversarea Atlanticului putea sa consume mult din combustibilul lui 767. Acest lucru reducea riscul unui incendiu in cazul putin probabil in care Wrona ar fi trebuit sa aterizeze cu avionul pe burta. Dar nu avea nici un motiv sa se gandeasca ca ar fi nevoie sa faca asa ceva. Wrona a informat imediat Controlul de Trafic Aerian, care monitoriza zborul si a revazut procedurile de urmat in aceasta situatie. L-a chemat pe seful echipajului si l-a anuntat despre defectiune.

La bord, pasagerii habar n-aveau ca ar exista vreo problema. Familia Dymecki statea pe al doilea rand din spatele avionului: Dominik si Eryk in fata, Gosia si Kaja in spate. Copiii au adormit repede, iar Dominik si Gosia curand dupa aceea.
Cand Dominik s-a trezit, erau la o distanta de doua ore si jumatate de Varsovia. Gosia a aranjat micul dejun pentru Kaja si a fost fericita sa gaseasca un program de desene animate printre canalele TV cu circuit inchis din avion, in timp ce Eryk se uita prin noua lui carte despre istoria Porsche. Inainte de a-si da seama, s-a aprins beculetul care anunta „Legati-va centurile de siguranta“. Se apropiau de Aeroportul Frederic Chopin.

Peste noapte, Wrona fusese in permanenta legatura cu Turnul de Control. Alaturi de Szwarc, trecuse in revista, din nou, procedurile pentru folosirea sistemului electric. Nu puteau fi insa 100% siguri ca acesta va functiona, pana cand nu il foloseau la aterizare.
Iar momentul acela sosise. Wrona il ruga pe copilotul sau, Szwarc, sa verifice inca o data ce are de facut pentru a porni sistemul de rezerva. Apoi ii spuse sa-l activeze.
Trecu un minut, apoi doua. Nu se aprinse nicio luminita care sa indice ca trenul de aterizare ar fi coborat.  
Incercara din nou. Nimic. Sistemul electric era defect.

Wrona intoarse avionul si se indeparta de aeroport. Szwarc contacta prin radio turnul de control. In urma discutiilor, turnul de control lua decizia sa trimita imediat doua avioane militare poloneze de tip F-16, care sa inteprinda o verificare vizuala a partii de sub cala avionului. Se gandeau ca ar exista totusi posibilitatea ca trenul de aterizare al avionului sa fi coborat, in ciuda faptului ca luminitele de la bord nu indicau asta.
Daca nu, cursa de Varsovia se afla in mare dificultate. Era oare posibil ca uriasa aeronava sa se rupa in bucati si sa ajunga o gramada de fiare contorsionate si sa ia foc?

Uitandu-se pe fereastra, Gosia a observat ceva ciudat. Avionul coborase sub plafonul de nori, ceea ce era firesc, pentru ca se apropiau de Varsovia. Apoi incepu sa urce din nou.
Un anunt ii alunga gandurile: „Doamnelor si domnilor, din cauza unor probleme tehnice s-ar putea sa facem o aterizare de urgenta.“

Pasagerii se oprira brusc din ceea ce faceau. Linistea cobori la bordul avionului. Gosia si Dominik se privira reciproc neincrezatori.
Echipajul se misca rapid, verifica daca centurile de siguranta erau prinse strans si daca bagajele de mana erau stocate in siguranta. Insotitorii de bord au repetat instructiunile de aterizare in caz de urgenta iar si iar, inclusiv ce e de facut in caz de incendiu.

“Asta e ca intr-un film”, se gandi Dominik. Intr-un minut, totul e normal si in urmatorul zici ca a explodat.

Gosia era uluita. Stirea o lovise ca un soc electric.
Eryk a inteles ce se intampla si a inceput sa planga. Kaja era prea mica sa priceapa.  
Incercand sa-si ascunda propria teama si lacrimile, Gosia ii spuse copilei ca sunt pe cale sa aiba o aventura.
Disperata sa afle mai mult, Gosia intreba o insotitoare de bord care trecea pe langa ea:
– Unde vom ateriza? Pe un camp?
– Nu va fie teama, a spus insotitoarea, vom ateriza la aeroport.
 Concentrat pe felul in care vor iesi din avion, Dominik o intreba pe Gosia:
– Tu stii ce sa faci?
– Da.
Cei doi s-au inteles ca Dominik sa stea in dreptul aripii, cu Eryk in fata lui, pentru a lasa cale libera pentru Gosia, care ar fi avut-o in brate pe Kaja, pentru ca fetele sa aiba acces imediat la iesirea de urgenta.  

La sol, echipajele de pompieri au imprastiat doua benzi de spuma pe pista pentru a reduce riscul unui incendiu in momentul in care avionul urma sa atinga pamantul. Toate celelalte zboruri au fost suspendate. Prietenii si rudele care asteptau zborul 16 au fost dusi intr-o camera speciala. Printre ei si tatal lui Dominik, care astepta cu nerabdare sosirea familiei lui in siguranta. Politia a oprit circulatia pe strazile din jurul aeroportului, lasand calea libera doar pentru vehiculele de urgenta.

Drama in desfasurare fusese deja preluata de mass-media locala. Totul se intampla chiar pe 1 noiembrie, Ziua Tuturor Sfintilor si sarbatoare nationala in Polonia, cand multa lume se relaxeaza stand acasa.

In momentul in care sotia capitanului Wrona auzi stirile, sari imediat in masina si se indrepta catre aeroport. Dar drumurile erau blocate. Asa ca nu a avut de ales si s-a intors acasa.  

Dupa ce pilotii de pe F-16  i-au confirmat ca trenul de aterizare nu era coborat, Wrona incepu sa se concentreze pe pregatirea avionului pentru aterizarea pe burta. Cel mai mic detaliu putea sa insemne diferenta intre viata si moarte pentru toti cei de la bord. Wrona stia ca eficienta spumei protectoare de pe pista de aterizare se diminua in cateva minute, iar imprastierea unui alt strat ar fi durat inca un sfert de ora. Mai aveau combustibil decat pentru 20 de minute.

Inainte de a duce avionul imens la pamant, capitanul mai incerca o manevra. Cobori Boeingul cu botul in jos, apoi il ridica brusc, in speranta ca gravitatia va forta trenul de aterizare sa coboare.
Din pacate, manevra n-a dus la niciun rezultat. Mai erau trei sau patru minute pana la aterizare. Devenise cat se poate de evident: trebuia sa coboare cu uriasul avion pe burta.

Wrona privi spre Szwarc. Cei doi epuizasera toate optiunile. Acum erau nevoiti sa faca ceea ce exersasera numai in antrenamentele din simulatorul de zbor: sa aterizeze cu avionul pe burta. Din instinct, cei doi barbati isi stransera mana.

Pierderea brusca de altitudine paru de-a dreptul infricosatoare. Se auzira tipete. Unii pasageri incepura sa planga sau sa se roage.
Gosia incerca s-o linisteasca pe Kaja. Eryk continua sa planga, fiind sigur ca avionul e pe cale sa se prabuseasca. Gosia si Dominik isi stransera mainile.

Apoi, insotitorii de zbor au strigat in cor: „Luati pozitia corecta! Aterizare de urgenta!“
O ciudata liniste de gheata cuprinse intreg avionul. Parea ca fiecare pasager isi tine respiratia.
Dominik simti o usurare stranie: cel putin asteptarea va lua sfarsit.  

Toata lumea isi pusese capul pe genunchi, acoperindu-l cu mainile. Dominik, totusi, il imbratisa pe Eryk cu o mana, incercand sa-l protejeze; Gosia facu la fel cu Kaja, ridicand din cand in cand capul, ca sa-si verifice fiica. Se simtea neajutorata.
„Zborul 16, ai permisiunea  sa aterizezi“, comunica ofiterul din Turnul de Control Aerian al aeroportului Frederic Chopin din Varsovia. „Succes!“.
„Multumesc“, raspunse Wrona.

Szwarc monitoriza instrumentele. Wrona pozitiona avionul, cu botul de la 3 la 5 grade in sus, pastrand o viteza lenta si constanta de 230 de kilometri la ora. Isi propusese sa aterizeze pe burta chiar la inceputul benzii de spuma. Odata ajuns la pamant, fara roti, nu mai avea prea multe de facut. Avionul trebuia sa se opreasca de la o viteza de 100 km/ora pe o pista de 3,3 km lungime. La cea mai mica abatere, avionul putea parasi asfaltul si putea sa intre pe iarba, sa se rupa si sa ia foc.  

Cu centurile de siguranta, stranse dureros, cu capul pe genunchi, familia Dymecki simti foarte putin impactul avionului cu solul. Apoi se auzi un zgomot puternic si un scartait infricosator. Era ca si cum o cladire inalta ar fi fost trasa de-a lungul pistei din beton. Simteau uruitul pana in creier. Parea ca vor vedea dintr-o clipa in alta betonul prin podeaua avionului.
“Stop, stop, stop”, se ruga Dominik. Si, intr-un final, se opri.

Ridicand capul, Gosia nu putut sa vada altceva pe geam decat scantei si fum. Simti miros de metal si de cauciuc arzand, in timp ce derapau pe pista. In momentul deschiderii iesirilor de urgenta, un fum gros patrunse in cabina. Oare o sa ia foc avionul si sa o explodeze? O usa se deschise chiar in spatele lor. Trebuiau sa coboare cat mai repede posibil. „Desfaceti-va centurile! Evacuarea!“
La iesirea de urgenta, familia Dymecki cobori alunecand jumatate pe tobogan, jumatate tarandu-se pe marginea acestuia. Fuselajul avionului coborase atat de aproape de pamant, incat partea cea mai de jos a toboganului era aproape la orizontala.

Gosia ramasese blocata in spatele unei femei care, in ciuda instructiunilor, tinuse sa-si ia cu ea o geanta sport. Iar acum nu se mai putea urca pe tobogan.
„Iesi afara din avion!“, tipa un pompier.

Dominik alerga sa o ajute pe Gosia. O lua pe Kaja din bratele ei, apoi familia fugi de langa avion spre o portiune acoperita cu iarba unde alti pasageri se adunasera deja.
 „Ti-am spus ca totul va fi bine“, ii spuse Dominik sotiei sale, imbratisandu-si familia. Dar vorbele lui n-avusesera niciun ecou pentru Gosia. Fusese atat de curajoasa pentru copiii ei, ca abia acum simtea nevoia sa izbucneasca in plans.
- Se mai poate intampla ceva?, intreba Eryk alarmat.
- Nu, sunt doar fericita ca suntem cu totii in siguranta, raspunse Gosia.

In cabina, Wrona si Szwarc au ramas pe scaunele lor pana cand toti pasagerii au fost in siguranta. Evacuarea a durat 90 de minute. Aterizasera la ora locala 2.40, cu doar 55 de minute intarziere fata de timpul programat.

Prin geamul de la cabina, Wrona observa unul dintre pilotii de pe F-16 facand o acrobatie aeriana in semn de celebrare a reusitei. Isi deschise telefonul si isi suna sotia.

</p>

Vote it up
197
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza