Teroare in cusca ursului

Un tata curajos a sarit dincolo de zabrele pentru a-si salva fetita din coltii animalului
 
<p>
„Uite, mami, cat de amuzant e  ursul asta“, striga entuziasmata Amber, in varsta de trei ani. Irene Marechal- Van de Voort, de 31 de ani, sta intre fiica sa si baiatul ei Björn, de sase ani. Micutul priveste in jos, spre tarcul ursului. Trei metri mai jos, un urs negru asiatic alearga prin santul ingust care inconjoara platoul construit pe stanci. Pare sa se distreze cand arunca apa cu ghearele sale straluci-toa-re. Din dreapta mamei sale, baiatul admira giumbuslucurile ursului.

De sus, ursul li se pare dragalas, cu urechile sale rotunde, blana sa deasa si inchisa la culoare si gulerul alb in forma de V in jurul gatului. Dar ursii asiatici sunt renumiti pentru agresivitatea lor. Ataca adesea oameni in mediul salbatic fara sa fie provocati. Ursul din povestea noastra s-a nascut in gradina zoologica acum 29 de ani, cantareste 200 de kilograme si are o inaltime de aproape 1,96 metri.  Ghearele sale lungi de cinci centimetri, in forma de carlig, si labele sale musculoase sunt perfecte pentru catarat. Si sunt ideale pentru sfasierea carnii. In urma cu trei ani, Hans Wallpot, proprietarul gradinii zoologice, in varsta de 80 de ani, terminase de hranit animalul. Se pregatea sa plece cand, deodata, mana sa dreapta a fost smucita violent. Ursul si-a infipt coltii sai in bratul batranului si s-a oprit doar cand un ingrijitor l-a lovit in cap cu o lopata. Bratul lui Wallpot a trebuit amputat.

Soarele straluceste puternic miercuri, 18 august 2010, chiar daca e deja dupa-amiaza tarziu. Animalele cauta apatice refugiu la umbra in gradina zoologica Eifel din orasul german Lunebach, situat in landul Nordrhein. Viespile bazaie in jurul tomberoanelor de gunoi situate de-a lungul urmelor de pasi maturate de vant.
Un pic mai departe, langa dealul unde se afla cusca cainilor, Roy van de Voort isi asteapta familia. Se gandeste ce ruta vor alege catre iesire. Majoritatea vizitatorilor a parasit deja gradina zoologica.

Deluroasa si impadurita vale Prum, situata la aproximativ 25 de mile distanta de granita belgiana, este populara printre turistii olandezi, precum familia Van de Voort, din Middelburg. Irene, o radioloaga subtire si vesela, si Roy, un inginer de la Departamentul de Ape si Lucrari Publice, din Olanda, cu alura de sportiv, se bucura de timpul petrecut alaturi de copiii lor in vacanta. Acestia au asteptat cu nerabdare sa viziteze gradina zoologica. In dimineata aceea, Björn a frunzarit cu nerabdare paginile brosurii gradinii zoologice.

„Au pantere si tigri!“, a exclamat el entuziasmat. Amber, o fetita energica, cu par lung si blond, iubeste animalele. Cai, vaci, porcusori de Guineea cu blana, orice creatura cu patru picioare ii capteaza atentia. Acum, sare in sus de nerabdare. Dupa ce au impachetat sendvisuri, bauturi si o camera de fotografiat, Roy, Irene si copiii se urca in masina.
Amber e asezata in dreapta mamei ei si isi preseaza fata de gardul de sarma ghimpata, inalt de un metru, care inconjoara tarcul ursului. Gardul are cateva gauri patrate si se suprapune peste un gard vechi din sine mai joase. Acesta este alcatuit, la randu-i, din doua tuburi orizontale de fier cu sarma atasata de barele de sus, care ies in evidenta. Pentru un adult, gardul nu este foarte inalt, dar indeplineste standardele de securitate dictate unei gradini zoologice. Pentru Amber, gardul este doar un obstacol care ii blocheaza vederea ursului.

In timp ce Irene le explica copiilor ei cum traiesc ursii in salbaticie, tinandu-l partial in aria vizuala pe Björn, Amber isi propteste picioarele in gaurile patrate ale gardului. Cu un pic de efort ce o lasa cu limba scoasa, se ridica un pic mai sus ca sa vada mai bine. In doar cateva secunde s-a urcat deja in varful gardului.
– De ce merge prin apa in felul asta?, isi intreaba Björn mama, aratand spre urs.
– Ursilor le place sa se joace in apa, ii raspunde Irene, in timp ce se intoarce catre fiica ei, aflata la doar un metru departare.

Ochii lor se intalnesc. Ajunsa in varful gardului, Amber isi pierde brusc echilibrul. Incearca sa se agate de gard, dar rateaza. Uluita, se uita la mama ei, in timp ce se rostogoleste cu capul in jos catre vizuina ursului. Ce se intampla mami?, pare ca vrea sa spuna.
Irene sta de parca ar fi pironita in pamant, iar inima ii bate cu putere. Fata mea o sa moara, ii trece un gand prin minte. Vrea sa-i atinga mainile, dar ele refuza sa se miste. Ca intr-o secventa derulata cu incetinitorul, priveste cum fiica ei cade de pe gard.

In timp ce se plimba dinspre zona de gazduire a cainilor catre tarcul ursului, Roy aude deodata un zgomot rasunator de stropi de apa, urmat de urletul disperat al sotiei sale. Incepe sa alerge pe cararea ce duce spre tarcul ursului, de care il despart cativa metri. Ajuns acolo in cateva secunde, o vede pe fiica sa cazuta in sant. Tremura si plange, iar capul ei e manjit cu sange de la cazatura. Ursul negru, pe nume Mike, a sarit la auzul cazaturii si s-a apropiat deja de ea. Se afla in coltul opus celui in care se gaseste fetita, la doar un metru distan-
ta, agitandu-si labele inarmate cu zece gheare ascutite precum lamele de ras. Roy isi arunca geanta peste gard, ca sa distraga atentia ursului. Fara sa ezite si dintr-o singura miscare, sare dupa geanta direct in tarcul ursului.

La aterizare, isi izbeste piciorul stang de stanci si loveste din greseala ursul cu celalalt picior. Blana deasa a ursului este aspra precum o matura, iar mirosul ei ii invadeaza narile.
Nu am cum sa ma lupt cu un urs, se gandeste el in timp ce isi trage piciorul si se uita in jur. Dar nu este vreme de ganduri rationale acum.

Ursul Mike nu e deranjat de lovitura de karate a lui Roy si o tine imbratisat pe Amber, blocandu-i vederea tatalui ei. Din spate, Roy vede doar cum figura impozanta si neagra isi inclina capul ca si cum se sprijina de crestetul lui Amber. Judecand dupa sunetele produse de animal, e clar ca linge parul lui Amber cu limba sa cu o tenta rozalie. Saliva curge din gura ursului, iar respiratia sa grea e simtita de Amber, care se uita in jos exasperata. Un instinct primar pune stapanire pe Roy. Tatal incepe sa loveasca si sa impinga ursul cu intentia de a-l speria. Animalul se intoarce maraind si suierand. Miscandu-si botul ascutit plin cu randuri de dinti stralucitori, il musca de doua ori pe Roy de picioare. Apoi se arunca inainte si zgarie cu ghearele pieptul lui Roy. Usurat pentru ca, in sfarsit, isi vede fiica, Roy nu simte durerea in corp, in ciuda ranilor multiple. Trebuie sa fac o miscare brusca acum, isi spune el in timp ce sare spre fiica sa. Luand-o in brate, Amber se agata puternic de gatul sau. „Taticule!“, suspina ea.

Irene continua sa strige disperata dupa ajutor pe potecile de langa tarcul ursului. Dar nu gaseste pe nimeni. Chiar si ingrijitorii gradinii zoologice au plecat. Apoi isi zareste sotul. Barbatul gafaie si sangereaza in zona pieptului, intr-un colt al tarcului. Se afla langa zid si o tine de mana pe Amber. „Impinge-o in sus!“, tipa Irene. Aplecandu-se peste gard, reuseste sa insface mainile lui Amber si sa o traga.

In acest moment, un german de varsta mijlocie, alertat de tipetele lui Irene, isi face aparitia alergand. Se opreste in dreptul lui Irene si devine palid cand il zareste pe Roy in tarc.
„Iesi de acolo!“, tipa Irene la Roy, care incearca sa iasa din tarc, folosindu-se de bare. In timp ce o tine pe Amber cu un brat, femeia se apleaca in fata si intinde mana catre sotul ei. Turistul german, cu burta sprijinita de gardul de sarma ghimpata, se intinde si el cat poate.  Dar cand Roy incearca sa prinda bratele intinse spre el, apuca, din greseala, si un amalgam de fire electrice care atarna dintr-un colt al peretelui. Socul electric il arunca pe Roy inapoi in apa.  Mike se urca pe platou si priveste a doua incercare a lui Roy de a iesi din vizuina. Animalul maraie si rage la nefericitul intrus si devine din ce in ce mai nervos.

Dar Roy este plin de adrenalina acum si nu-i mai pasa de furiosul animal aflat la cativa metri departare. Trebuie sa iasa! Este singurul lucru la care se gandeste tatal-erou, in timp ce se ridica in picioare. Cu ultimele ramasite de putere, barbatul se ridica si sare. Irene si turistul german il trag pe Roy in sus. Gata, a scapat!

Intre timp, sotia turistului german si fiul lor de 13 ani sosesc si ei langa tarcul ursului. Baiatul suna repede de pe telefon la 112, in timp ce mama lui, socata si inlacrimata, de scena frenetica la care a asistat, se ofera sa o ingrijeasca pe Amber pentru ca Irene sa-l ajute pe Roy. Copila, zguduita de plansete si suspine, nici macar nu mai poate opune rezistenta, in clipa in care mama o incredinteaza altcuiva.

Roy, care incearca sa se tina tare in continuare, observa ca piciorul lui stang nu mai sustine greutatea corpului. Se clatina si tremura. Intr-un final, se intinde pe jos si intreaba gafaind:
– M-am descurcat bine?
Apoi pare sa intre intr-o stare de soc din pricina supradozei de adrenalina.
– Ramai treaz, ii striga Irene inainte sa-l plesneasca peste fata.
– De ce intarzie oare ambulanta?, comenteaza turistul catre sotia si fiul lui.

Intre timp, Claudia Müller, o chelnerita de 38 de ani, de la restaurantul gradinii zoologice, ajunge la fata locului cu o trusa de prim-ajutor. Il acopera pe Roy cu o patura hipotermica si de-abia atunci o observa pe Amber. Copila are ochii deschisi la maximum. Se agita si tipa, cuprinsa de frica. Müller ingenuncheaza pentru a o calma. In tot acest timp, Björn a stat tacut in picioare, plangand langa tarcul lamei, la cativa metri departare.

Pe masura ce sirenele masinilor de politie se aud din ce in ce mai tare, ursul Mike se agita in continuare in tarcul sau. O masina de politie parcheaza, urmata la doar cateva momente de o ambulanta si medicul de urgenta Markus Kremer, din Waxweiler. Imediat, in urma lor soseste o a doua ambulanta. Amber este asezata pe o targa. I se scot hainele ude pentru a putea fi examinata cu mai multa atentie. Desi lovitura la cap arata destul de rau, copila este considerata in afara oricarui pericol. Asistentele medicale o acopera cu o patura termala dotata cu pompe cu aer cald.
„Prum nu are o sectie pediatrica“, isi informeaza colegul una dintre asistente. „Micuta trebuie dusa la Trier.“
– Te simti bine?, il intreaba pe Roy un asistent medical.
Curajosul tata da afirmativ din cap. Piciorul il doare cel mai tare, dar paramedicii acorda prioritate muscaturilor.
– Fiica ta o sa fie bine, il asigura doctorul Kremer. Continua sa stai intins si linistit.

Amber si mama ei sunt transportate cu un elicopter la spitalul Mutterhaus, din Trier, la 113 kilometri departare. Paramedicii au stabilit ca ranile ei sunt usoare, avand doar cateva cicatrici minore. Ambulanta ii transporta pe Roy si Björn la spitalul Sf. Joseph, din Prum. Problema majora a lui Roy  e o fractura la piciorul stang.

Turistul german si familia lui au refuzat sa fie rasplatiti pentru ajutorul oferit si au preferat ca numele lor sa rama-na anonime. Directorul gradinii zoologice din Eifel a schimbat, intre timp, gardul, in asa fel incat este imposibil acum pentru copii sa-l escaladeze. Roy, caruia i s-a acordat, in iunie 2011, medalia de argint a fundatiei Carnegie, si Irene au anuntat ca nu vor ca ursul Mike sa fie eutanasiat.
Roy si Amber au dat buzna in tarcul ursului, iar comportamentul acestuia  a fost perfect natural, spun ei. Mike are acum 29 de ani si nu mai are mult de trait. Ursii care se afla in captivitate nu au o viata prea lunga, asa ca i s-a permis sa-si petreaca timpul ramas la gradina zoologica din Eifel.

Epilog

Roy si-a luat un an de refacere psihica si fizica. Si-a distrus calcaiul, cand a sarit in tarcul ursului, dar e hotarat sa faca toate exercitiile necesare pentru a preveni o disfunctie permanenta. Participarea sa la maratonul de bicicleta de 400 de kilometri de la Flemish Ardennes, din 15 mai 2011, a reprezentat un important triumf personal.
Roy, Irene si copiii urmeaza toti sedinte de terapie psihologica. Mai au mult de parcurs pe drumul refacerii. Björn deseneaza in mod regulat animale inspaimantatoare si pune nenumarate intrebari despre accident. Amber este speriata acum pana si de muste, dar, incetul cu incetul, a invatat sa mangaie din nou un animal: un iepure.
Efectele psihologice nu sunt usor de suportat. Irene este chinuita de intrebarea daca exista o cale prin care ea putea sa evite tot ce s-a intamplat in acea dupa-amiaza ingrozitoare. „ A fost doar un accident nefericit“, spune ea acum. „Oricat de constient si atent esti, ceva de genul asta i se putea intampla oricui.“
Oamenii sunt tentati sa-l elogieze pe Roy pentru faptele sale, dar spun, in acelasi timp, ca orice parinte in locul lui ar fi facut la fel. Totusi, potrivit cercetarilor, 85% din oamenii confruntati cu o situatie similara sunt, in realitate, paralizati de frica, asa cum a patit Irene.
Mai mult ca niciodata, Roy Si Irene insista pentru o abordare pozitiva a vietii. Au inteles ca viata se poate termina in orice moment, asa ca trebuie sa te concentrezi pe indeplinirea viselor tale inainte sa fie prea tarziu.
</p>
Vote it up
126
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza