Te voi astepta

Desi regimul comunist din tarile lor le interzicea casatoria, doi indragostiti nu au renuntat la dorinta de a fi impreuna
 
<p>A fost dragoste la prima vedere. Pham Ngoc Canh, in varsta de 23 de ani, o urmarea de la distanta pe tanara si frumoasa femeie cu zambet timid, in timp ce lucra in laboratorul cu pereti de sticla al fabricii de ingrasaminte Hungnam, din Coreea de Nord. Studentul la chimie venit din Vietmanul de Nord la un program de schimburi universitare o considera pe Ri Yong-hui, o chimista de 23 de ani, incantatoare si plina de farmec.
Ar fi minunat sa-mi fie sotie, se gandea el, desi nu schimbasera vreodata un cuvant.
Era primavara lui 1971, si, desi cele doua state erau aliate, guvernele lor interziceau cu strictete orice fel de relatie cu cetatenii straini. Pana si un simplu salut era riscant. Canh putea fi exmatriculat de la Universitatea de Chimie din Hungnam si trimis inapoi la Hanoi. Iar Ri putea fi aspru criticata si isi putea pierde serviciul.
Cu toate acestea, isi zambeau cand se intalneau intamplator, iar privirile lor creau o legatura prea puternica pentru a fi ignorata. Pentru prima data in viata, Canh simtea ca se indragosteste, iar Ri era tot mai atrasa de tanarul student chipes, cu zambet radios si alura increzatoare.
Canh, care studiase coreeana la universitate, urmarea discret programul de lucru al lui Ri, pandind prilejul de a-i vorbi. A jubilat cand s-au trezit singuri in laborator. Ochii ii straluceau cand a intrebat-o: "Ai un prieten?"
Simtind ca este un om bun, bland si atent, Ri a zambit si a raspuns: "Nu". El i-a cerut adresa si i-a facut cadou o fotografie de-a sa.
Canh s-a intors la studii, dar nu o putea uita pe Ri. Inima i-a tresaltat de fericire cand Ri i-a raspuns la prima scrisoare: "Draga tovarase revolutionar vietnamez, va multumesc foarte mult pentru cadoul dumneavoastra minunat. Nu voi uita niciodata chipul dumneavoastra frumos, desi l-am vazut prea putin timp. Sper ca studiile va merg bine si vom mai avea ocazia sa ne intalnim. Prietena dumneavoastra nord-coreeana, Ri, 20 iulie 1971".

In urmatoarele opt luni, si-au scris  si s-au intalnit pe ascuns. Regimul nord-coreean controla strict toate activitatile cetatenilor sai, chiar si viata lor particulara. In ciuda riscului la care se expuneau, mama lui Ri, Kim Trul Sim, si sora ei mai mica pastrau secretul asupra vizitelor lui Canh. O data la cateva saptamani, tanarul lua trenul pentru a o vedea pe Ri in garsoniera ei, aflata la 15 kilometri distanta de Hungnam; aici gateau impreuna si stateau de vorba ore in sir.
Departe de privirile indiscrete, dragostea lor crestea. Desi apartineau unor culturi diferite, aveau multe in comun. Amandoi traiau in tari devastate de razboi si amandoi cunoscusera lipsuri si greutati. Afland ca tatal lui Ri plecase in Coreea de Sud in anii ’50 (un fapt care stigmatiza o familie), dorinta lui Canh de a avea grija de ea a sporit. I-a aratat fotografii cu tara lui natala, visand la ziua in care va putea sa o duca pe Ri la el acasa.

La un an de la prima lor intalnire, Canh a venit iar la fabrica din Hungnam, intr-un alt program de schimb de experienta. La lucru, amandoi se comportau ca doi straini, insa continuau sa se intalneasca in secret. In cele din urma, ziua mult temuta a sosit: bursa lui Canh se termina si tanarul trebuia sa se intoarca la Hanoi. Situatia parea tragica; guvernele tarilor lor nu aveau sa le permita niciodata sa se casatoreasca. Pentru Ri, lucrurile stateau si mai prost. Putini cetateni nord-coreeni primeau permisiunea de a calatori in cadrul propriului stat – ca sa nu mai vorbim de a parasi tara, o actiune considerata drept crima suprema. Disperata, Ri voia sa moara langa iubitul ei.
Intr-o zi friguroasa de ianuarie din 1973, Canh s-a urcat in autobuz pentru a-i face o ultima vizita lui Ri. Nu au putut vorbi. Au stat impreuna in tacere, varsand lacrimi amare, in timp ce umbrele noptii se asterneau in mica locuinta. Momentul despartirii sosise prea curand. Nestiind daca se vor mai revedea, Canh a apelat cu inima indoita la mama lui Ri. Daca va avea ocazia, Ri sa se marite cu altul, a spus el. Insa, in adancul sufletului, spera ca aceasta sa nu se intample niciodata.
Canh a ajuns acasa la cateva saptamani dupa ce americanii au bombardat Hanoi-ul si s-a alaturat eforturilor de reconstruire a orasului devastat. Mai tarziu, a inceput sa lucreze ca inginer chimist. Insa, orice ar fi facut, se gandea mereu la Ri.
Despartirea lor dulce-amara isi pusese pecetea pe inima lui Canh. Ii dadeau lacrimile cand recitea scrisoarea pe care Ri i-o daduse in ziua plecarii: "Daca vei muri in razboi, voi muri odata cu tine". Pastra ca pe o comoara o fotografie de-a lor, developata in secret de un prieten de incredere. In momentele de disperare, si el credea ca moartea ar putea fi o solutie.
Scrisorile clandestine au ajuns sa fie singura modalitate de comunicare dintre cei doi. Prietenii lui Canh care calatoreau in Coreea de Nord ii puneau scrisorile la posta aici, iar cunostintele lui Ri care vizitau Rusia le trimiteau pe ale ei.
Canh a pastrat intr-un loc tainic toate scrisorile pretioase primite de la Ri, in schimb Ri a fost silita sa le arda pe ale ei. Daca era prinsa detinand scrisori vechi, putea fi pedepsita. Ri a incercat sa se sinucida la scurt timp dupa despartire, insa odata cu trecerea timpului s-a resemnat cu pustietatea vietii sale. Mama ei o surprindea adesea plangand in somn.

 Canh s-a intors in Coreea de Nord in 1978. Sperand sa o vada pe Ri, i-a convins pe oficiali sa-l trimita intr-un schimb de experienta de trei luni la o fabrica din vecinatatea locului de munca al lui Ri. A trecut aproape o luna pana cand a reusit sa o vada. Desi trecusera cinci ani, cand a deschis usa, Ri arata la fel de frumoasa, iar Canh stia ca o iubea mai mult ca niciodata.
La sfarsitul acelei vizite, Ri i-a dat alta scrisoare lui Canh. "Timpul petrecut alaturi de tine a fost atat de scurt. Macar daca ar fi fost mii si milioane de ani. Te voi visa in seara asta. Ma vei visa si tu?"
Disperati sa se vada, profitau de orice ocazie pentru a se intalni. La sfarsitul sederii lui de trei luni, Ri a riscat si s-a intalnit cu el intr-un mic restaurant din apropierea pensiunii la care statea. Sperand sa treaca neobservati, s-au plimbat prin curtea acesteia.
Macinat de tristete, Canh a intrebat-o pe Ri: "Cat timp ma vei astepta?"
Ri i-a cercetat chipul. Pe masura ce treceau anii, se temuse ca el se va casatori cu altcineva. "Dar tu?", a intrebat.
Pentru Canh exista un singur raspuns: "Te voi astepta pana la moarte".

 Anii treceau. Nici Canh si nici Ri nu s-au casatorit. Insa, la sfarsitul anilor ’80, Canh a simtit o unda de speranta, caci Vietnamul incepuse sa renunte treptat la restrictiile privind casatoriile cu strainii. In 1992, a fondat o asociatie de prietenie intre Vietnam si Coreea de Nord, sperand ca aceasta initiativa ii va netezi calea spre Ri. Curajos, asumandu-si un mare risc, a trimis o cerere ambasadei nord-coreene din Hanoi, solicitand permisiunea de a se casatori cu Ri. Nu a primit nici un raspuns.
In acea primavara, Canh planuia sa plece in Coreea de Nord ca translator pentru o echipa de tae kwon do. A cumparat haine si cadouri pentru Ri si familia ei. Apoi, speranta s-a transformat in disperare cand, lipsindu-i documentele adecvate de calatorie, i-a fost interzisa intrarea in provincia in care locuia Ri. A fost lovitura de gratie. Trecusera 14 ani de cand ii privise ultima oara chipul bland; aveau amandoi 44 de ani. Dar Canh nu si-a pierdut niciodata speranta. Apartinem unul altuia; este a mea, iar eu sunt al ei, a jurat el. O voi astepta pana la sfarsitul vietii.
In 1993, Canh a trimis si mai multe solicitari ambasadei nord-coreene. Obligat sa aduca dovezi care sa probeze relatia lor, a depus copii xerox ale pretioaselor scrisori primite de la Ri. Cand i s-a comunicat taios ca Ri se casatorise, a refuzat sa creada: cu un an inainte, Ri ii trimisese o scrisoare, promitandu-i sa il astepte in continuare. Apoi, in iulie 2001, un functionar al ambasadei i-a adus vesti tragice. Ri murise cu zece ani in urma. Plangand, Canh i-a cerut ajutorul pentru a gasi mormantul ei si a-l putea vizita.
Zguduit de veste, Canh medita mohorat acasa. Functionarul spusese ca Ri murise in 1991. Prelucrand informatia, si-a amintit ca primise un ultim semn de viata in septembrie 1992! Desi nu putea sa dovedeasca acest lucru, era convins ca Ri era inca in viata. Refuzand sa se dea batut, Canh a continuat sa trimita scrisori ambasadei nord-coreene si sa faca cercetari. In luna noiembrie, functionarul i-a trimis un raspuns, cerandu-si scuze; sora mai mica a lui Ri era cea care murise.

In mai 2002, afland despre o vizita de stat a unei delegatii vietnameze la Phenian, Canh i-a cerut ajutor tatalui sau. Acesta, un diplomat pensionat, a trimis scrisorile lui Canh ministrului de externe si presedintelui Tran Duc Luong, rugandu-i sa pledeze cauza fiului sau in fata oficialilor nord-coreeni.
Un prieten translator care insotea delegatia prezidentiala s-a intors cu vesti uimitoare: cele doua tari discutasera relatia dintre Canh si Ri. Canh visase de mult la aceasta clipa, dar credea ca mai aveau sa treaca ani buni pana sa se petreaca ceva cu adevarat. Patru luni mai tarziu, cand Canh a revenit dintr-o calatorie, a fost intampinat cu o veste nesperata: i s-a permis casatoria si, in plus, cuplul putea sa locuiasca unde dorea. Coreea de Nord si-ar fi putut inchide granitele, gandea Canh, si atunci i s-ar fi putut retrage viza de iesire lui Ri, din cauza relatiilor tot mai tensionate cu Statele Unite. De aceea, Canh s-a grabit sa o aduca acasa, in Vietnam, plecand la Phenian pe 6 octombrie 2002. Inainte de a i se permite sa o vada pe Ri, a suportat inca 12 zile lungi de asteptare, timp in care si-a prezentat omagiile autoritatilor si a completat formularele prin care solicita acordarea permisiunii de a se casatori cu iubita sa, Ri.
Ajunsa la Phenian, Ri statea tacuta intr-o incapere plina de oficiali nord-coreeni si vietnamezi. Se simtea ca intr-un vis. Il privea sfioasa pe barbatul din fata ei. Traia un moment imposibil de exprimat in cuvinte. Arata mai batran acum, se gandea ea trista, indurerata din pricina celor 24 de ani irositi fara a-l putea vedea.
Erau inconjurati de multa lume, insa Canh si Ri nu aveau nevoie sa vorbeasca. Ochii lor spuneau deja povestea unei iubiri profunde, de neclintit, care supravietuise in ciuda anilor de despartire. In tot acest timp, se purtasera unul pe altul in suflet.
Cununia civila a avut loc la Phenian si a fost urmata de o fericita petrecere de nunta organizata la Hanoi, unde au avut ca invitati 700 de rude si prieteni. Cei doi locuiesc si in ziua de azi la Hanoi, in Vietnam.
Canh a stiut dintotdeauna ca dragostea lor era un lucru minunat. "Si orice lucru minunat trebuie sa se implineasca intr-o buna zi", spune el. De fapt, a si dovedit aceasta prin perseverenta si eforturi eroice. "Toata lumea are dreptul la dragoste. Eu doar am incercat sa imi obtin acest drept."</p>

Vote it up
205
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza