Tata a cazut peste bord!

Cand parintele sau a alunecat de pe iaht in mare, un baiat a fost nevoit sa faca cea mai grea alegere cu putinta
<p>Pana in ultima saptamana de vacanta, Robin Evertsson, un pusti de 16 ani, a fost plictisit si tafnos. Nu facea decat sa doarma sau sa se uite la televizor in micuta casa a familiei sale de langa Gothenburg, in Suedia. +i, colac peste pupaza, tatal sau isi luase concediu de la firma de IT unde lucra. Il tot certa pe Robin ca sta toata ziua in pat cand era treaba de facut.
Unul dintre motivele pentru care Robin nu era in apele lui era faptul ca in viata lui urmau sa aiba loc anumite schimbari. Peste cateva zile avea sa mearga la colegiu. Cu o constitutie solida si deja mai inalt decat tatal sau, cu parul scurt si castaniu, dat cu gel, Robin isi dorea un singur lucru de cand se stia: sa se faca politist.
Leif Evertsson, in varsta de 43 de ani, era suparat in sinea lui ca Robin si fratele acestuia, Patrick, de 18 ani, nu faceau mai nimic. Insa nu voia sa inceapa o cearta. Asa ca i-a venit o idee.
– Hai sa mergem sa ne plimbam cateva zile cu barca! Vreti?, i-a intrebat.
Ariel, iahtul familiei, cu cabina sa confortabila si cele patru paturi supraetajate, era in familie cu mult inainte de a se naste baietii. Acestia incepusera sa mearga cu barca impreuna cu parintii lor de cand erau mici. Vara isi petreceau sfarsiturile de saptamana explorand diversele canale dintre insulele stancoase de pe coasta.
Robin a fost incantat de ideea tatalui:
– Super! Putem merge la Laeso?, a intrebat el nerabdator.
Frumoasa insula daneza, care se afla intre Danemarca si Suedia, cu plajele sale lungi si aleile plane, perfecte pentru a te da cu rolele, era locatia preferata a lui Robin. Iar calatoria de 55 de kilometri avea sa ii indeparteze foarte mult de uscat.
Paula, mama celor doi baieti, nu se simtea pregatita sa mearga, iar Patrick dadea un examen de conducere auto.
– Se pare ca vom merge numai noi doi, i-a spus Leif lui Robin.
– Foarte bine, a raspuns tanarul.
Va fi chiar placut sa merg cu tata,
s-a gandit. O sa-si ia o pizza si o sa joace carti. Stia ca tatal sau era multumit atata timp cat se afla pe mare.
– Plecam maine, a stabilit Leif.
Dimineata umeda din ziua de miercuri, 12 august, a fost urmata de o dupa-amiaza insorita. Tatal si fiul au cumparat mancare pentru calatorie si au ridicat panzele din portul de agrement Naset. Briza era puternica si perfecta pentru calatorie, insa prognozele meteo anuntau ca-si va schimba directia spre nord. Astfel, ambarcatiunea urma sa prinda avant mai mare. Cu putin noroc, puteau ancora in Osterby Havn la miezul noptii.

Ca de fiecare data, iahtul de croaziera de 6,7 metri atragea privirile curioase ale oamenilor, datorita faptului ca cel care il conducea avea numai un singur brat. Leif isi pierduse mana intr-un accident de motocicleta cand avea 20 de ani, acest moment punand astfel capat visului sau de a naviga in jurul lumii. Cu toate acestea, nu se poate spune ca era infirm. Chiar si cu un singur brat isi putea lega sireturile, putea curata cartofi si urca scarile alunecoase care duceau la bord. Iar pe barca putea face orice, chiar daca asta insemna sa tina franghia cu dintii.
Insa Robin stia ca tatal sau avea dureri groaznice. ~n locul de unde-i lipsea bratul simtea ca si cum l-ar fi insemnat cineva cu fierul rosu si agonia aceasta nu inceta niciodata. Lupta insa, gasindu-si intotdeauna ceva de facut. Nici chiar cand conducea barca printre insulele stancoase nu se relaxa complet.
La varsta de 12 ani, Leif naviga, impreuna cu un prieten, cu o salupa mica. Opreau in diferite locuri. Mai tarziu a invatat pentru a obtine certificatul de capitan de nava de coasta, ajungand sa navigheze pe iahturi. Acum isi dadea seama ca, in ciuda multor calatorii cu barca, Robin fusese de fiecare data doar pasager. Desi era destul de mare pentru a invata arta navigarii.
– E timpul sa devii un adevarat membru de echipajului, i-a spus Leif.
Robin lasa deoparte iPod-ul.
– Bine, tata, spuse rabdator.
Leif ii explica cum puteau sa-si dea seama care era pozitia lor, consultand GPS-ul pe care il tinea in mana. Insa imediat ce barca s-a indepartat de mal,  lovind cu putere valurile inalte,
lui Robin i se facu rau si se intinse pe unul din paturi. Uitandu-se la fiul sau care motaia, Leif se intreba ingrijorat cum va reusi oare acesta sa se descurce in viata. Cum va putea el sa
realizeze ceva, daca era asa de moale? Ce fel de politist va fi?

La 22.30, cand soarele apunea, vremea se inrautatise. Vantul nu isi schimbase directia catre nord, asa cum se anuntase la meteo. Nu mai era nicio speranta sa ajunga pana la miezul noptii intr-un port, unde sa se odihneasca linistiti. Se puteau considera norocosi daca reuseau sa reziste pana in zori.
Revenindu-si dupa raul de mare, Robin i se alatura tatalui sau. Leif arata spre o baliza, care semnaliza intermitent cu o lumina verde in departare, la capatul insulei. Baiatul reusi sa o gaseasca si pe micul ecran al GPS-ului.
Iahtul s-a clatinat pe valuri intreaga noapte. Chiar inainte de 23.30, vantul batea cu 30 de noduri, aproape a furtuna. Stropii valurilor inalte de trei metri izbeau puntea, biciuindu-le fetele ca niste cioburi de sticla.
Robin tremura. E groaznic, sopti.
In stralucirea palida a luminilor rosii si verzi de la farurile de navigare, Leif reusi sa zareasca vela care mai ramasese intinsa umflandu-se intr-un fel ciudat. Ingrozit, vazu ca tot catargul se legana. Sarma subtire dintre capatul catargului si partea din fata a barcii era in deriva. Catargul era sustinut doar de franghia fragila, cusuta in fata panzei.
Catargul putea sa cada in lateral in orice moment si era posibil sa faca o gaura in barca. Sau chiar sa le cada in cap. Leif s-a panicat. In loc sa intoarca barca din calea vantului pentru a eli-
mina presiunea de pe vela, a luat o decizie gresita.
– Trebuie sa il repar, spuse el.
Alunecand pe puntea inclinata mult catre ancora de post, tinandu-se doar cu o singura mana, Leif se ghemui jos, pe puntea inaltata in fata catargului. Isi dadu seama, acuzandu-se, ca nu adusese uneltele de care avea nevoie.
– Adu-mi clestele!, striga peste umar.
In cabina, Robin cauta prin lada cu unelte, cand fu intrerupt de un tipat.
– Robin, ajuta-ma! Am cazut in apa!
De pe carlinga inclinata, Robin se uita atent la punte. Tatal sau disparuse. Luminat de faruri, il vazu pe Leif in apa, cu fata stransa intre camerele pline cu aer ale vestei de salvare rosie.
– Tata, ce sa fac?, striga Robin.
Leif ramanea deja in urma. Brusc ajunse deasupra unui val si apoi disparu. Incercand sa intoarca barca, Robin auzi cuvintele tatalui sau purtate de vant:
– Ia telefonul...
Robin isi vazu tatal ridicandu-se pe un val.
– Haide, tata!, tipa el. O sa reusesti!
Lua telefonul nou al tatalui sau din cabina si forma numarul de Urgente. Raspundea numai un robot in daneza. Apuca telefonul sau si forma din nou, insa era prea departe de Suedia pentru a avea semnal.
Afara, Robin scruta disperat marea cea neagra. Tatal sau nu se mai vedea.
– Tata, unde esti?, striga in van.

ela se prabusi cu zgomotul de tunet. Amintindu-si lectiile de navigare primite de la tatal sau cu doar cateva ore mai devreme, Robin impinse carma si vela se umfla din nou, conducand barca inainte. Strigand cu glasul ragusit, naviga in cercuri largi. 
Dupa 20 de minute, ii veni ideea ca era inutil sa se invarta in cerc pe intuneric. Trebuia sa faca ceva, insa optiunile erau limitate. Iahtul nu avea statie  radio pentru a putea chema ajutoare si nici rachete de semnalizare. Inabusindu-si frica, Robin se forta sa gandeasca limpede. Trebuia sa gaseasca ajutoare.
Hotararea era greu de luat. Cum putea sa-si abandoneze tatal?  Dar cum altfel putea sa obtina ajutor?
Robin privi atent ecranul GPS-ului. Marind imaginea, reusi sa vada coasta Suediei si asta il facu sa ia o decizie.
Intoarse barca, indreptandu-se catre est, spre Suedia. Vantul umfla vela cu putere si barca porni, mergand cu viteza. Robin era ingrijorat din cauza catargului, insa, cu vantul si valurile care veneau din urma, presiunea nu mai era asa de mare.
Barca inainta pe valurile care se inaltau, lovind in pupa. Era dificil de condus. Robin simtea ca, daca ar fi intors barca, s-ar fi rasturnat. Picioarele ii tremurau din cauza frigului si a emotiei. ~si tot scotea telefonul din buzunar si verifica ecranul. Inca nu avea semnal.
Vazu la distanta luminile unor vase. La ora 1.48, Robin forma numarul de Urgente a sasea oara. Uimit, auzi la celalalt capat al firului o voce de femeie.
Ii lua o clipa sa-si recapete glasul.
– Tata a cazut in mare!, zise el, balbaindu-se.
Apoi se calma si spuse:
– Tata a cazut in apa la aproximativ cinci mile de Laeso/.
Apelul a fost retransmis catre Centrul de Coordonare si Salvare Marina din Gothenburg, unde Cecilia Wegnelius, care era de serviciu, a simtit frica din vocea baiatului.
– Cand a cazut?
– Acum vreo doua ore, spuse Robin. Ma indrept catre Suedia.
– In regula, raspunse Wegnelius. Unde esti?
Robin butona GPS-ul, asa cum ii aratase tatal sau, insa nu gasi niciun fel de informatii despre latitudinea si longitudinea unde se afla iahtul.
– Ce vezi in jurul tau?, intreba coordonatorul.
– Vad luminile din Suedia. In spatele meu sunt vase si un feribot alb mare cu un semn pe cos.
Robin auzi un suierat. Firul care mai tinea catargul ii sfichiuia pe deasupra capului. Catargul se rostogoli, cazand pe punte cu jumatatea din partea de sus strapungand marea. Barca se lasa intr-o parte, leganandu-se puternic. Robin se tari catre cabina.
– Pastreaza-ti calmul, ii spuse Wegnelius. Trimitem un elicopter si barcile de salvare.
Feribotul pe care il vazuse Robin era Coroana Scandinaviei, care se indrepta catre nord, dinspre Copenhaga catre Oslo. La ora 2.50, cei de pe feribot au reperat micul iaht. Un elicopter de salvare suedez ajunse si el la locul respectiv. Coborat la apa, salvamarul Patrik Nilsson, de 35 de ani, inota catre iaht.
– Esti bine?
Robin dadu din cap.
– Trebuie sa il salvam pe tata!
– Nu-ti face griji, deja il cauta mai multi oameni, ii raspunse Nilsson.
Era 3.19. Leif era in apa de patru ore.

Cazut in apa adanca si neagra, Leif isi daduse jos bocancii si pantalonii. Vesta de salvare ii aluneca de pe bratul lipsa si o tinea cu mana  libera. Valurile il izbeau nemilos.
Faptul ca mi-am pierdut bratul m-a pregatit pentru aceasta incercare, s-a gandit el. Pentru prima data de la accident, durerea din bratul pierdut disparuse. Se tot gandea la Robin. Nu pot sa-l parasesc acum. Nu trebuie sa mor si sa il fac sa se simta vinovat. Leif stia ca fiul sau nu va renunta usor. Insa nu stia cat de multe putea face cu putinele notiuni despre navigare pe care le avea. Daca il lovise catargul cazut? Dintr-o data, Leif si-a dat seama ca luminile pe care le vazuse in departare erau ale unor vase, care acum se indreptau catre el. Il cautau. Robin trebuie sa fi reusit!
Un elicopter danez cobori. La ora 4.57, pilotul acestuia transmitea catre tarm: „Barbatul se afla in elicopter. Este  inghetat, dar traieste“.

Echipele de salvare au laudat stapanirea de sine a lui Robin si hotararea sa de a se intoarce ca sa ceara ajutor. Iar laudele si admiratia lui Leif nu mai conteneau: „~n acea noapte, Robin s-a maturizat. Va fi un politist extraordinar!“.</p>

Vote it up
147
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza