Suvenire

Facand din amintirile mele o cuvertura, am transformat-o in cea mai frumoasa dintre amintiri
 

Inca dinainte ca fiica mea Eva, acum in varsta de sapte ani, sa se fi nascut, ea a inceput sa adune sertare intregi pline cu adorabile haine de bebelus. Iar eu am avut un plan maret pentru acea garderoba de lucruri micute, cu mult timp inainte ca Eva sa aiba ocazia sa poarte primele ei hainute: cand ii vor ramane toate hainele mici, am decis eu, le voi transforma intr-o cuvertura cu amintiri. Imi puteam imagina tesaturile pastelate sau cu model, imbinate intr-o cuvertura pentru viitorul ei pat de domnisoara, documentand astfel cele mai importante tendinte din moda anilor in care ea s-a format.

Timp de cativa ani, tot ce puteam sa fac era sa visez cu ochii deschisi la viitoarea cuvertura in timp ce pastram cu sfintenie hainele putin purtate, care ii ramaneau mici Evei in fiecare sezon. Din cand in cand, in timp ce Eva, la doi ani, mazgalea intr-o carte de colorat – par blond si stralucitor revarsat peste desene – sau Eva, la patru ani, facea coliere – un capsor inclinat intr-o parte in timp ce ea cauta cele mai potrivite margele – studiam hainutele ei vechi, incercand sa estimez cat de repede voi putea sa-mi incep proiectul.

Proiectul meu

Am un suflet de om care bricoleaza, dar, ca scriitor profesionist si mama, nu am timp pentru ceva atat de neserios cum este un hobby. Cu toate acestea, am ticluit un plan pe termen lung care imi va permite sa cos cuvertura putin cate putin.

Cand povesteam altora despre proiect, scoteam intotdeauna in evidenta cat de mult va aprecia fiica mea cea creativa si perspicace cuvertura ei unica, atunci cand se va face mare. Dar, in adancul sufletului, stiam ca o fac pentru mine, pentru a-mi oferi mult-asteptata ocazie de a-mi folosi indemanarea si creativitatea.

Cand a implinit cinci ani, Evei ii ramasesera mici in sfarsit suficiente bluze, salopete, rochite si pijamale pentru ca eu sa ma pot apuca sa lucrez la cuvertura. Mi-am rezervat cateva minute in fiecare seara, dupa ce toata lumea era deja in pat, pentru a ma dedica proiectului. Era o treaba incarcata de amintiri fericite: uite costumasul pe care Eva l-a purtat cand am adus-o acasa de la maternitate, plangand tot drumul care a durat sapte minute, in timp ce eu scrasneam din dinti langa ea, pe bancheta din spate a masinii. Si rochita bleu-pal pe care a purtat-o petrecerea de un an, cu luni bune inainte sa fi invatat sa mearga. Tricoul-suvenir de la prima vizita pe care i-am facut-o bunicii in Florida, cand Eva se uita mirata la palmieri. La inceput, tineam in maini fiecare lucrusor dragut, intrebandu-ma daca nu cumva era gresit sa-l tai in bucati. Dar, dupa ce am depasit socul initial al tesaturii taiate cu foarfeca, am lucrat incet si constant timp de o luna, transformand vechea garderoba a Evei intr-o stiva de bucati de material din care se putea face o cuvertura. Am ales cea mai interesanta parte din fiecare haina – un volanas, un buzunar, o broderie in forma de ceainic – pentru a infrumuseta fiecare dreptunghi sau patrat de material.

 Cand am terminat de taiat si ultima hainuta, adunasem destule fasii si bucati de material pentru a putea acoperi masa din sufragerie si voiam sa ma laud cu ceea ce bricolasem. Dar cui? Cea mai potrivita persoana parea a fi Eva, m-am hotarat eu; era garderoba ei, la urma urmei.

Nu eram sigura cum va reactiona un copil de cinci ani vazandu-si hainele favorite care i-au ramas mici facute bucati, asa ca inainte de a-i arata Evei ce facusem pana atunci, i-am explicat conceptul unei cuverturi terminate, care inglobeaza amintiri si care in curand ii va infrumuseta dormitorul.

Spre usurarea mea, ea a scormonit cu incantare printre bucatile de cuvertura si un licar de multumire ii lumina ochii albastri la fiecare a patra sau a cincea bucata de material. Apoi, ea m-a rugat sa o las sa ma ajute sa termin de facut cuvertura. Cererea Evei m-a prins cu garda jos si n-am putut rezista lingusirilor ei, asa ca, dintr-o data, aveam un ajutor la lucru.

O saptamana sau doua, am crezut ca Evei ii va pieri interesul pentru cuvertura, dar ea era captivata. Cand venea momentul ca Eva sa-si aleaga activitatea de fiecare seara, inainte de culcare, aproape intotdeauna alegea lucrul la cuvertura. Uneori, statea la mine in poala ajutandu-ma sa ma decid care bucati de material se potriveau cel mai bine. Alteori, statea alaturi de mine si ma ajuta sa cos bucatile de material la masina de cusut.

Eram incantata ca ei ii facea atat de multa placere sa participe la proiect, pentru ca pana atunci nu existase nimeni cu care sa impartasesc un hobby intr-un mod atat de intim. Si imi placea ideea de a o invata pe fiica mea cea priceputa la gadget-uri, care butona mereu smartphone-ul, bazele unui hobby vechi de cand lumea.

Tesaturile au dat nastere multor conversatii pline de miez. „Imi amintesc de asta!”, spunea Eva vazand materialul cu buline al unei geci care-i ramasese mica de curand, si incepeam sa discutam despre lucrurile ei preferate de la gradinita, unde purtase geaca respectiva zilnic. Voia de asemenea sa afle mai multe si despre hainele pe care nu le recunostea, asa ca i-am spus ce facea cand era imbracata cu anumite bluze sau rochii, de exemplu ca facuse primii pasi sau ca-si vizitase strabunica. Ea asculta cu interes povestile, uimita de secretele pe care le dezvaluiau din trecutul ei.

Timp de mai bine de un an, nu i-a scazut entuziasmul. Sunt sigura ca in parte acest lucru s-a datorat timpului pe care l-am petrecut impreuna, doar noi doua, in zgomotul facut de masina de cusut. Dar a fost de asemenea motivata si de promisiunea unui suvenir constand intr-o cuvertura la care a ajutat si ea. Urma sa aiba cuvertura usoara pe patul ei in fiecare primavara si vara din anii care vor veni.

Nu am terminat de cusut cuvertura decat in ultima zi a lunii noiembrie. Desi afara era rece, am lasat-o pe Eva sa se acopere cu capodopera noastra inainte de a o depozita pana in mai. In seara aceea, am avut un sentiment de implinire cand i-am acoperit patul cu patura cea noua si viu colorata, asteptam cu nerabdare ora de culcare a Evei.

Cand eu si Eva ne-am acoperit cu cuvertura pe care mi-o imaginasem cu atatia ani in urma, am simtit cu surprindere ca ea m-a imbratisat mai strans si mai mult timp decat de obicei.Am vazut apoi ochii albastri ai fiicei mele radiind de mandrie sub lumina veiozei de noapte, si, dintr-o data, am inteles: desi am pastrat materialul si am inceput lucrul la cuvertura de una singura, a fost intotdeauna proiectul ei, iar Eva asteptase acest moment perfect, linistit, mai intens decat o facusem eu.

Vote it up
147
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza