Surtsey: o insula nascuta din foc

La inceputul anilor ’60, o serie de explozii vulcanice din strafundurile Pamantului au creat o insula la sud de Islanda
 
<p>Pe 14 noiembrie 1963, inainte de ivirea zorilor, vasul pescaresc Isleifur II aluneca incet prin apele glaciare din nordul Atlanticului, spre sud-vestul Islandei. Cand echipajul si-a aruncat plasele in apele calme pentru a prinde cod, un val mare a lovit brusc vasul, ridicandu-l intr-un unghi periculos. Dupa ce si-au recapatat echilibrul, pescarii au vazut o coloana inalta de fum inaltandu-se din apa. Capitanul vasului a presupus ca o alta nava avea probleme si a pornit inspre ea pentru a-si oferi ajutorul. Dar cand Isleifur II s-a apropiat de sursa fumului, echipajul si-a dat seama ca nu luase foc nici o nava. „Fumul“ era de fapt abur si „focul“ era eruptia unui vulcan subacvatic. Acei pescari asistau la primele etape ale nasterii insulei Surtsey. Echipajul vasului a inceput sa se teama pentru propria siguranta si, navigand prin norii de aburi, s-a indreptat spre tarm. Din cand in cand, exploziile azvarleau bucati de lava racita in aer. La trei ore dupa eruptia initiala, coloana de cenusa si de resturi atingea 3.600 m inaltime. Pe parcursul urmatoarelor doua zile, a ajuns pana la 15.000 m si era vizibila in Reykjavik, capitala Islandei, aflata la circa 120 km nord-vest.
Vulcanul subacvatic a sfartecat 2,5 km2 din fundul marii, aflat la numai 130 m sub suprafata apei. Frictiunea dintre particulele de praf a provocat uriase fulgere pe cerul intunecat. Au urmat alte explozii care au framantat marea, amenintand vasele aflate pe ea. Transformarea brusca a unei cantitati asa de mari de apa in abur a declansat un nou lant de explozii subacvatice, atat de puternice, incat au prefacut magma portocalie fierbinte din miezul Pamantului in particule de praf. Fotografi, ziaristi si oameni de stiinta din intreaga lume au dat buzna pentru
a urmari la fata locului cataclismul, dar asupra lor s-a abatut o ploaie de zgura, piatra ponce si cenusa fina – amestec denumit tephra.
Pe 16 noiembrie, incepuse deja sa se formeze un munte de stanca, intarindu-se in miezul norului dens. Dupa doua saptamani se vedea clar o insula de circa 40 m inaltime si 550 m lungime. Dupa o luna, intrucat vulcanul parea sa se fi linistit, o echipa de ziaristi francezi curajosi s-a aventurat pe insula, dar a fost din nou bombardata cu piatra ponce si cenusa – dovada ca volumul de pamant continua sa creasca.
La sfarsitul lui ianuarie 1964, insula se inalta pana la 150 m peste nivelul marii si avea o suprafata de 2,5 km patrati, aproximativ jumatate din Central Park din New York. Guvernul islandez a numit-o Surtsey, in cinstea lui Surtur, zeul focului din mitologia nordica. Oamenii de stiinta banuiau insa ca insula va avea o viata scurta, pentru ca materialele din care se formase, in principal piatra ponce si cenusa, erau moi si aveau putine sanse sa reziste la bataile permanente ale valurilor si vantului din timpul unei ierni in nordul Atlanticului.
Surtsey ar fi disparut aproape sigur daca n-ar fi erupt un al doilea vulcan, care a depozitat lava topita peste tephra. Cand lava s-a racit si s-a solidificat, a format o suprafata dura pe marginea nordica a insulei. Lava s-a scurs si din primul vulcan (Surtur I), marind dimensiunile insulei si, amestecandu-se cu tephra, a intarit si mai mult suprafata; in cele din urma a alcatuit un scut rigid care putea rezista chiar si celor mai violente furtuni din nordul Atlanticului.
Dupa 1967, cand eruptiile au incetat, Surtsey a devenit un laborator unde oamenii de stiinta au sansa unica de a studia cu precizie cum se instaleaza viata intr-un nou mediu. Activitatea vulcanica ramane insa o amenintare si, intr-o buna zi, Surtsey poate fi distrusa la fel cum s-a nascut.</p>
Vote it up
455
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza