Sunteti inca influentat de situatii din copilarie?

Intelegerea motivelor care stau la baza reactiilor dvs. va va ajuta sa va modificati comportamentul, daca e nevoie
 

Pentru a descoperi in ce masura actiunile dvs. din prezent sunt influentate de situatiile din copilarie, raspundeti la urmatoarele intrebari (daca vreti, notati raspunsurile), apoi cititi pagina opusa pentru a afla cum v-au afectat personalitatea aceste influente. Intelegerea motivelor care stau la baza reactiilor dvs. va va ajuta sa va modificati comportamentul, daca e nevoie.

Fireste, sfaturile din aceasta carte nu se potrivesc tuturor; daca un anumit lucru nu e valabil in cazul dvs., ganditi-va daca nu va trezeste alte amintiri din copilarie care s-ar putea sa va fi influentat comportamentul.

1. Care era pozitia dvs. in copilarie? Ati fost:

A. Copilul cel mare?

B. Copilul mijlociu?

C. Mezinul?

D. Unul dintre mai mult de trei frati/surori?

E. Singur la parinti?

2. Daca ati avut frati si/sau surori, care dintre voi era „seful“?

3. Care erau regulile familiei (ce era voie si ce nu)?

4. Daca aparea o problema, cine se ocupa de ea – mama sau tatal dvs.?

5. Cum faceau fata stresului parintii dvs. (sau cei care v-au crescut)? Cum se comportau cand se confruntau cu dificultati?

6. Daca va purtati urat sau erati considerat „rau“, primeati o mustrare verbala, erati trimis in camera dvs. sau vi se interzicea o placere? Ori va faceau sa va simtiti vinovat, fara sa fiti pedepsit?

7. Va amintiti vreun incident anume din primii ani de viata care v-a suparat foarte rau, v-a socat sau v-a inspaimantat?

8. Ce anume va facea cel mai fericit in copilarie?

Efecte asupra personalitatii

1
A. E posibil sa va simtiti in continuare cea mai importanta persoana si sa va intrebati de ce ceilalti nu sunt de aceeasi parere. Intaii nascuti sunt in general increzatori, dornici de afirmare, competitivi si au aptitudini innascute de lider.

B. Poate aveti impresia ca sunteti intr-o competitie permanenta cu ceilalti pentru a fi remarcat; al doilea nascut trebuie sa concureze cu primul, care e mai avansat si mai increzator.

C. Poate aveti impresia ca trebuie sa fiti tratat cu o consideratie deosebita, ori sa fiti alintat, ori sa asteptati ca altii sa aiba grija de dvs., sa-si asume responsabilitatea sau sa rezolve problemele. Dese­ori, mezinul familiei este cel mai nonconformist si mai aventuros.

D. Va simtiti cel mai bine cand va aflati intr-un grup si nu functionati la capacitatea maxima daca ramaneti singur mai multa vreme sau daca sunteti prea izolat si nu e nimeni cu care sa va masurati.

E. Preferati sa faceti totul singur sau va e greu sa cereti ajutor ori sa-i implicati si pe altii in deciziile dvs. Altii s-ar putea simti ofensati de ceea ce percep drept lipsa spiritului de echipa.

2. Va comportati in continuare ca si cum ati fi seful, va asteptati ca altii sa va asculte – sau, dimpotriva, primiti ordine de la ceilalti, deoarece va este greu sa va afirmati si nu aveti incredere in propriile forte?

3. Traiti in continuare dupa aceleasi principii? E posibil ca stresul dvs. sa provina, in mare masura, din incercarea de a va conforma ideilor altora cu privire la ce e bine si ce e rau sau de a implini asteptarile celorlalti. Trebuie sa actionati conform cu valorile in care credeti cu adevarat.

4. Daca tatal dvs. era cel care se ocupa de probleme, e posibil sa presupuneti ca barbatii sunt cei care trebuie sa gaseasca solutii. Daca era mama dvs., poate va asteptati ca femeile sa rezolve problemele. In ambele situatii, poate fi nevoie sa va reevaluati convingerile.

5. Atunci cand va confruntati cu probleme stresante, reactionati in mod automat ca parintii dvs. in loc sa decideti singur care e cel mai bun mod de a reactiona? Faptul ca parintii dvs. se comportau intr-un anumit mod nu inseamna ca trebuie sa faceti la fel. Puteti adopta metode mai sanatoase, care nu ridica tensiunea arteriala si nu elibereaza hormoni ai stresului in organism.

6. Aveti tendinta sa va pedepsiti la fel in prezent – adica sa va abtineti de la bucurii sau placeri ori va retrageti atunci cand va simtiti vinovat? Sau va insoteste aproape tot timpul un sentiment vag de vinovatie? Pedepsele si vinovatia nu reprezinta cea mai buna metoda de a rezolva greselile pe care le-ati facut. Trebuie sa invatati lectia, sa va iertati si sa mergeti mai departe. Toti facem greseli, insa orice greseala poate fi benefica. Daca suntem capabili sa invatam din experientele traite, evoluam si devenim mai intelepti.

7. Exista vreo asemanare intre aceasta experienta timpurie si lucrurile care va supara in prezent sau va provoaca stres si anxietate? Trebuie sa va detasati de trecut. Ca adulti, desi avem mult mai multe posibilitati – detinem mai multa putere, mai mult control – deseori ne simtim mici si neajutorati, asemenea copiilor care am fost. Afirmarea propriei puteri si intelegerea faptului ca sta in puterea dvs. sa schimbati lucrurile reprezinta primul pas catre rezolvarea dificultatilor si depasirea anxietatii.

8. Acordati suficienta atentie lucrurilor care va fac fericit in prezent? A fi fericit nu inseamna a fi prea ingaduitor cu sine, ci este o metoda buna de a va revigora si improspata fortele. La urma urmei, recreere inseamna a re-crea. Daca nu aveti suficient timp pentru recreere, deveniti prost dispus si lipsit de energie, iar viata vi se pare plictisitoare.

Vote it up
272
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza