...sunt peste tot

 

Prințesa și motanul

Acum câfliva ani i-am făcut cadou mamei mele un pui femelă de shar-pei de care s-a îndrăgostit pe loc. Deşi în acte o cheamă Osaka de Salbarone – nume dat de fosta stăpână –, ne-am hotărât să-i spunem Henna, datorită culorii. A devenit prinflesa familiei şi nimeni nu-şi imaginează viafla fără ea. Tot din familia noastră făcea parte şi motanul Tomiflă – bun prieten cu Henna –, care, din păcate, la un moment dat a plecat dintre noi. Așa a început marea aventură. Pentru că mama iubeşte şi pisicile, şi pentru că îi lipsea Tomiflă, şi-a dorit încă un motănel. Aşa că, peste ceva vreme, a ajuns la noi acasă un pisoi mititel şi drăgălaş care explora toate locurile din casă şi curte. Dar Henna n-a fost prea fericită că trebuia să-şi împartă atenflia cu un alt animal. După câteva zile de la venirea în casa noastră, Henna a mârâit o dată şi pisica, îngrozită, a făcut un salt disperat şi a aterizat în oala cu supă. Am salvat motanul şi a trebuit să-i găsim un alt stăpân. După ceva vreme, mama s-a hotărât că trebuie să aibă totuşi şi o pisică. Aşa a ajuns motanul Mişu în familia noastră. Avea doar câteva zile când l-am adus, nu se putea fline pe picioare şi era orb. Henna şi-a dat seama că nu-l putea arunca în supă, pentru că era neajutorat. În timp s-a obişnuit cu el şi, spre surprinderea noastră, l-a acceptat. Ba mai mult, s-au împrietenit. Acum se joacă toată ziua prin curte. Mişu îi sare Hennei în spate şi se uită împreună la ploaie. Cea mai impresionantă scenă e atunci când, seara, Henna nu vrea să intre în casă fără Mişu. Motanul se mai joacă prin curte, dar Henna îl împinge în casă şi parcă îl trimite la culcare. Aşa că ne-am liniştit. De acum înainte, n-o să mai avem niciun pisoi în supă.

Ilie, porcul cinefil

Ilie e numele porcuşorului care a fost adoptat de familia mea de la flară. Asta pentru că era frig şi nu puteam lăsa afară un animal mic şi neajutorat. Aşa că a fost „cazat“ într-o căciulă de blană, lângă sobă. Ilie a mai crescut puflin şi a fost lăsat să iasă în curte la joacă, dar seara revenea în casă. Într-o zi l-am găsit în vârful patului. În cameră era beznă, însă doi ochi sclipeau, reflectând lumina din ecranul televizorului. Ilie se uita la film. Unchiul s-a speriat şi a gonit purcelul din pat, însă povestea s-a repetat. Ilie se uita la filme şi continua să doarmă în căciulă, chiar dacă nu-l mai încăpea. În timp, Ilie s-a îngrăşat şi urcatul pe trepte până în casă a devenit un chin. Familia a decis să scoată pe teresa casei un televizor. Porcul avea spațiul lui de locuit – o bucată de pământ îngrădită, nu departe de terasa casei – şi de acolo a văzut campionate de fotbal, desene animate, emisiuni TV... Dar cel mai mult îi plăcea să se uite la filme. A avut mulfli urmaşi Ilie, dar niciunul dintre ei nu a mai fost cinefil.

Vote it up
17
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza