Strigat de ajutor

Vasul esuase pe stanci, in mijlocul unor valuri uriase. O noua lovitura din lateral l-ar fi putut scufunda cu tot cu cei 14 marinari 
 
<p>Trei apeluri insistente pe pagerul aflat pe masa de langa patul unde dormea o trezira pe Liz Forsyth, capitanul de vas, la 5.37 dimineata. Fost pilot de salvare pe elicopter in cadrul Fortelor Aeriene Regale, Forsyth, in varsta de 34 de ani, lucra pentru Paza britanica de Coasta din localitatea Stornoway de pe Insula Lewis, parte a arhipelagului Hebridelor Exterioare. L-a sunat imediat pe dispecerul Gardei de Coasta. „Avem un apel de ajutor de la un vas cu 14 persoane la bord care a fost izbit de stanci la Hirta, in St. Kilda. Mai are putin si se scufunda“, i-a transmis acesta. Forsyth i-a anuntat pe inginerii de la baza sa pregateasca elicopterul de salvare 100, in timp ce dispecerul a alertat restul echipajului, copilotul Michael Melaye, operatorul Larry Slater si pe

Phil Warrington, care urma sa coboare in rapel pe cablul lasat de elicopter.
Furtuna care biciuia Spinningdale in acea zi de februarie 2008 lovea si Stornoway. Mama a patru copii, Forsyth incerca sa razbeasca pe drumul ce in alte conditii nu-i lua mai mult zece minute de acasa pana la baza aeriana, printr-o furtuna de zapada teribila. ~n timp ce conducea, femeia isi aminti ce ii spusese odata un alt pilot despre zborul catre Hirta, o insula cu stanci de peste 400 de metri: „E un loc deasupra caruia se zboara foarte greu“. Chiar si Ghidul Oficial cu Locuri de Aterizare pentru Elicoptere avertiza ca pista de aterizare a insulei era „de nefolosit... la viteze ale vantului care depasesc 60 km/ora“. Cum vanturile puternice de pe insula atingeau acum o viteza de aproape 130 km/ora, nici nu stia daca era posibil sa ii salveze. Paisprezece vieti erau in pericol. Impreuna cu echipa ei, Forsyth trebuia sa incerce sa ajunga la ei. 

Imediat ce furtuna s-a declansat,  capitanul vasului Spinningdale s-a indreptat catre adapostul relativ al golfului de langa Hirta, una dintre cele mai indepartate insule din St. Kilda, la peste 150 de km vest de Scotia. Insa dupa ce au ajuns la golful sub forma de semicerc, motoarele s-au oprit brusc si nu au putut fi repornite. Fara motoare, nava de pescuit nu avea cum sa ajunga la tarm. Valurile care se izbeau de mal si forta vantului impingeau vasul de 169 de tone si 23 de metri lungime spre tarm, ridicandu-l ca pe o barca de jucarie, apoi izbindu-l de stanci. Vazand marea atat de agitata, echipajul spaniol nu avea de ales decat sa stea pe punte si sa astepte ca cineva sa raspunda la apelul de salvare.
Fiecare val, unele inalte cat casa, ameninta sa rastoarne nava de pescuit. Spinningdale gemea si scrasnea cand se izbea de stanci la poalele tarmului stancos si abrupt care depasea 180 de metri. Nu mai aveau mult timp.

In timp ce Liz Forsyth si echipa sa formata din trei oameni zburau cu un elicopter Sikorsky S92 cu doua motoare catre Spinningdale, membrii echipajului discutau variantele. Un curent descendent puternic ar fi putut impinge elicopterul in mare. Un curent ascendent sau un vant de travers puternic l-ar fi putut izbi de stanci. Pentru a plana deasupra vasului esuat periculos de aproape de acele stanci si pentru a se impotrivi unei asemenea vijelii, era nevoie de toate abilitatile, coordonarea si curajul echipei.

Initial, Forsyth si echipa sa au hotarat sa se apropie de insula dinspre sud, zburand la o inaltime de aproape 500 de metri pana la o distanta de cinci kilometri, dupa care au inceput sa coboare la 30 de metri pentru a putea identifica vasul Spinningdale. Deodata, Phil Warrington zari ceva ce aducea a Spinningdale pe camera sa cu infrarosu FLIR (Forward Looking Infrared). „Cred ca e chiar in fata noastra“, anunta la interfonul elicopterului. Era inca intuneric bezna afara cand Larry Slater anunta prin canalul de urgenta: „Catre vasul Spinningdale, aici Elicopterul de Salvare Unu Zero Zero. Puteti sa aprindeti luminile de navigatie?“

Inainte sa-si termine fraza, elicopterul fu lovit de un curent descendent urias care il arunca direct spre ocean.
– La naiba!, striga Phil Warrington in momentul in care fu rasturnat de pe locul sau din spatele copilotului. Forsyth isi reveni imediat, indreptand in jos botul elicopterului pentru a castiga viteza, in timp ce iesea din zona cu turbulente. Intra apoi in ascensiune brusca.
Zdruncinata, Forsyth urca din nou pana la 450 de metri si anunta echipajul ca nu aveau cum sa incerce sa se apropie pana cand cerul nu se mai limpezea putin.
– Daca o sa mai fim loviti asa inca o data, va trebui sa avem o vizibilitate buna pentru a scapa, le spuse ea celorlalti, calm si linistitor. Vom astepta putin.
In urmatoarele 20 de minute zburara in cerc mult deasupra insulei, asteptand sa apara la orizont o licarire de lumina.

De indata ce zorii isi facura aparitia, Forsyth se indrepta catre Spinningdale. ~n fata ochilor i se infatisa insa o imagine ingrozitoare. Valurile inundau vasul, iar acesta se inclinase cu 60 de grade catre tribord. Se poate prabusi in orice clipa, se gandi Forsyth, in timp ce se lupta cu vantul care schimba mereu directia de mers. Elicopterul vibra puternic, cand Forsyth ambala motoarele si mai tare, ridicand maneta elicopterului cu mana stanga, pentru a putea tine piept puternicelor rafale generate de curentii descendenti.
Operatorul de la Paza de Coasta din Stornoway transmise urgent prin radio: „In acest moment, Spinningdale se afla in mare pericol“.

Pentru ca vasul era blocat intre stanci, survolarea elicopterului deasupra acestuia, pentru a permite coborarea lui Phil Warrington cu ajutorul cablului pe punte, necesita precizie maxima. Varfurile rotoarelor elicoperului ar fi trebuit sa se apropie la doar sase metri distanta de stancile abrupte, daca Phil si Larry ar incerca sa salveze echipa de pe Spinningdale. In timp ce membrii echipei discutau prin sistemul de comunicatii ce posibilitati aveau la dispozitie, Forsyth a facut o evaluare dinamica a riscurilor in urma careia a ajuns la urmatoarea concluzie: daca elicopterul si echipa se prabuseau, nimeni nu ar mai fi fost salvat. Simtea ca poate controla elicopterul in conditii de turbulenta, insa nu putea cobori mai jos de 40 de metri deasupra oceanului. Acest lucru i-ar permite suficient spatiu pentru a incerca o eventuala „desprindere“, plonjand in jos (si departe de stancile din zona) pentru a castiga viteza inainte de revenire, daca aparatul ar fi izbit de un alt curent descendent.

Majoritatea recuperarilor pe cablu se fac la aproximativ 12 metri de tinta. Oare ce simtea Phil Warrington la gandul ca ar putea fi coborat la 40 de metri de nava aproape rasturnata in conditii de vant extrem de puternic?
– Hai sa vedem ce putem face!, spuse fostul scafandru de cautare si salvare al Flotei Regale.
Michael Melaye transmise prin radio catre statia de releu a Gardei de Coasta din Stornoway: „Ne apropiem de golf. Intrerupem contactul pana la coborarea completa“.

Cu imaginea stancilor abrupte in fata, Liz Forsyth cobori elicopterul la aproximativ 120 de metri deasupra vasului Spinningdale aruncat de furtuna. Desi vanturile puternice continuau sa miste elicopterul, se simtea mai increzatoare acum ca putea sa vada vasul si stancile. Larry Slater se aseza in „hamul fix“ prins de plafonul elicopterului, isi lega centura, apoi deschise usa laterala. Aerul inghetat si zapada il izbira in fata. Pe jumatate in afara elicopterului, uitandu-se la nava de pescuit aproape rasturnata, Larry incepu sa o ghideze pe Forsyth pentru a-l aduce deasupra vasului esuat. Forsyth ii urma indicatiile, folosind comenzile elicopterului doar pentru a face fata turbulentei si pentru a mentine aparatul in planare la 40 de metri deasupra vasului Spinningdale.

In cateva minute, Phil Warrington, care purta o casca de protectie si un costum de scafandru de culoare portocaliu-aprins, se lega de cablul elicopterului. Statea in usa, cu picioarele atarnandu-i in afara, in timp ce vantul si rafalele de zapada ii biciuiau fata. Larry Slater transmise prin radio: „Incepem operatiunea de coborare“. Folosind manerul de control al vinciului, il cobori pe un cablu de otel de 5 mm catre puntea vasului Spinningdale.

In timpul coborarii din elicopter, Warrington era impins de vantul puternic. Reusi sa aterizeze insa pe prora vasului si apuca o balustrada pentru a se echilibra. Imediat dezlega cablul si ii dadu ok-ul lui Slater.
– Vine un val mare, Phil, striga Slater prin statie. Warrington se prinse rapid cu bratul si piciorul stang de balustrada vasului, chiar in momentul in care valuri puternice de sase metri invadau puntea vasului. Acestea impinsera nava mai intai catre babord 20 de grade si apoi catre tribord 45 de grade. Pupa era complet acoperita cu apa.
– La naiba!, spuse Warrington in timp ce se tinea de balustrada laterala a babordului, chiar in fata puntii. Experimentatul salvator decise sa nu se lege de balustrada vasului. Ii era teama ca vasul s-ar putea rasturna in orice clipa. Stia foarte bine ca un alt angajat al Pazei de Coasta, Billy Deacon, isi pierduse viata intr-o operatiune asemanatoare acesteia. Dupa ce salvase un echipaj format din zece persoane de pe un vas care fusese aruncat spre niste stanci intr-o furtuna ingrozitoare, fusese aruncat peste bord si inghitit de ape.

Mentinerea elicopterului intr-o pozitie de planare constanta insemna o lupta continua cu vantul. Forsyth trebuia sa corecteze mereu pozitia elicopterului, ambaland si mai mult, cand curentii descendenti incercau sa impinga elicopterul spre mare, apoi reducand puterea cand vantul scadea in intensitate. Trebuia, de asemenea, sa se tina departe de stancile din apropiere. si cea mai mica atingere a lamelor elicopterului ar fi putut duce la prabusirea aparatului.

In timp ce valurile si vantul loveau vasul Spinningdale, Warrington se intalni cu capitanul vasului pe punte.
– Cati oameni sunt la bord?, il intreba el. Sunt persoane ranite?
Usurat ca niciunul dintre membrii echipajului nu era ranit, ii spuse capitanului, care stia putina engleza, sa ii aduca doi cate doi. Dupa ce ii ajuta pe primii doi pescari sa isi puna hamurile de salvare, prinse inelele acestora de
carligul cablului si ii dadu aprobarea lui Slater, urmat un semnal care anunta ca cei doi puteau fi ridicati. In timp ce Warrington privea cum erau recupe-rate primele doua persoane, simti ca vasul se misca sub el pe stanci. Slater transmise prin radio: „Phil, vine inca un val mare! |ine-te bine!“ Reusi sa se prinda cu bratul si piciorul stang de balustrada in timp ce vasul se balansa din ce in ce mai puternic.

Dupa ce inca doi oameni fusesera ridicati, Warrington se pregati sa prinda hamul de salvare la cel de-al cincilea membru al echipajului. Exact in acel moment, un val imens lovi vasul la bord si aproape ca il rasturna. Warrington se tinu bine de balustrada cu bratul stang. Insa cealalta persoana aluneca brusc si cazu pe punte. Warrington il apuca inainte sa alunece intr-o parte si il tinu bine, pana cand vasul se inclina catre tribord. Isi simtea bratul drept ca si cum i s-ar fi desprins din incheietura.

Vantul de 130 km/ora facea ca elicopterul sa reziste destul de greu, insa Forsyth se lupta sa il mentina in aer. Cele doua motoare erau ambalate aproape de puterea lor maxima, in timp ce Forsyth incerca sa tina piept curentilor cand descendenti, cand ascendenti. Forsyth se ingrijora cand il auzi pe copilotul sau, Michael Melaye, avertizand ca motoarele functionau la 80, 90, 95 la suta din capacitatea lor. Doar cateva procente in plus si va trebui sa renuntam, se gandi ea in timp ce se straduia sa mentina elicopterul la acelasi nivel.

Warrington isi facea grabit treaba intre doua atacuri ale valurilor, legand cate doi marinari ingroziti de hamurile de salvare, explicandu-le cum sa se tina unul de celalalt in timpul desprinderii de pe punte, prinzandu-i de cablu si dandu-i aprobarea lui Larry pentru a incepe ridicarea.
Era nevoie de aproximativ 20 de secunde pentru a ridica cate doua persoane in acelasi timp pana la elicopter, unde Larry, inca sprijinit in hamul sau fix, se intindea sa-i prinda si sa-i traga in interiorul elicopterului.

Douazeci de minute mai tarziu, totul se terminase. Paisprezece pescari spanioli ingroziti, tremurand, insa fericiti fusesera urcati cu succes in Unu Zero Zero. Ultimul a urcat Phil Warrington, ranit, ud leoarca si la capatul puterilor. Dupa ce Larry Slater i-a confirmat lui Forsyth ca si Phil revenise la bord, aceasta a coborat putin botul elicopterului pentru a prinde viteza si a inceput lunga calatorie catre Stornoway. In timp ce isi desfacea hamul de siguranta, Warrington se intoarse catre Larry Slater si ii spuse:
– Ei, bine, acum putem sa ne ducem cu totii la culcare.

In timp ce elicopterul inainta prin furtuna, Forsyth le spune colegilor sai prin interfon: „Foarte bine, baieti! Ne-am descurcat de minune!“. Femeia-pilot si aminti ce ii spusese mai demult un coleg de-al ei despre St. Kilda: „E un loc deasupra caruia se zboara foarte greu“.

Nota editorului:
Niciunul dintre membrii echipajului Spinningdale nu a fost ranit grav in timpul acestei operatiuni de salvare. Cu toate acestea insa, vasul a fost distrus. Intregul echipaj al elicopterului de salvare 100 a castigat un premiu din partea ziarului scotian Unsung Heroes. Phil Warrington a primit trofeul Billy Deacon Search and Rescue Memorial oferit de Alteta Sa Regala, Ducele de Edinburgh, la Palatul Buckingham.</p>

Vote it up
126
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza