Stela Popescu a plecat dintre noi

O veste trista pentru toti romanii. Celebra actrita, in varsta de 81 de ani, a fost gasita moarta in locuinta sa. Odihneasca-se in pace!
 

Energica, joviala, talentata si de o incantatoare simplitate, in ciuda celebritatii ei. O cariera exemplara, pe care si-a construit-o prin multa munca si intelepciune. Asa ne-o vom aminti pe Stela Popescu, care a plecat dintre noi in aceasta dupa-amiaza. Dumnezeu s-o odihneasca!

Va invitam sa recititi mai jos un interviu pe care i l-am luat in urma cu cativa ani. Veti regasi aici acea persoana calda, atenta la cei din jur, talentata, care ne-a incantat timp de zeci de ani de zile.

 

"Reader’s Digest: Toata lumea va admira pentru energia si vitalitatea de care dati dovada la 74 de ani. Care va e secretul?

Stela Popescu: Nu e niciun secret, am mostenit de la parinti o anumita vitalitate si rezistenta, pe care li le-a dat natura. Si apoi, conteaza si ca sunt multumita de ceea ce fac si nu-mi doresc mai mult decat pot. Sunt fericita ca sunt sanatoasa si profesia imi da satisfactie, si atunci nimic nu ma streseaza, asa ca nu am de ce sa nu fiu un om deschis.

RD: Cum ati evoluat ca artist si ca om, de la rolul Coanei Chirita, la absolvirea Institutului de Teatru, in '59, la Coana Chiva de azi, din Aniela?

SP: Am trecut prin foarte multe ipostaze de-a lungul carierei, deoare­ce teatrul de revista mi-a dat ocazia sa joc nenumarate tipuri umane, am acumulat experienta si atunci ajungi sa fii autentic. Acum am o experienta de 50 de ani, nu mi se pare complicat sa fac astfel de roluri si oricum mereu am fost bucuroasa sa joc caractere, roluri de compozitie, nu "doamne bine". Coana Chirita era mai inapoiata mintal, o femeie preocupata de lucruri usoare. Coana Chiva e puternica, are un caracter mai ferm, e avida de avere, are o minte ascutita, ii transmite fiului ei dorinta de a se realiza, vine dintr-un mediu simplu, iar fandoselile nu o impresioneaza, nu adera la ele si le taxeaza mereu. E o femeie dintr-o bucata. Cele doua se aseamana doar ca vorbesc moldoveneste.

RD: Daca ati da timpul inapoi, ce ati alege acum: o viata de familie tihnita sau succesul de pe scena? 

SP: Parerea mea e ca poti sa fii un artist extraordinar si sa ai o viata linistita de familie. Am avut o casnicie fericita, o viata de familie bogata si mi-am urmarit si profesia, in acelasi timp. Depinde de alegerile pe care le faci in viata, pe cine iei de barbat, de cat de mult te sprijina in ceea ce faci. Sunt multe casnicii in teatrul romanesc, multe exemple de familii perfecte. Oamenii divorteaza si nu se inteleg indiferent de domeniul in care profeseaza, si nu se intampla la artisti in mod special, e ceva omenesc. Ce inseamna, de fapt, o viata de familie tihnita? Sa stai acasa si sa faci mancare de fasole? Am facut si asta. Daca ar fi sa o iau de la inceput, as face aceleasi alegeri.

RD: Ati fost cenzurata inainte de '89?

SP: Toti am fost cenzurati. Nu iesea niciun spectacol daca nu era vazut in prealabil de o comisie. Textele care vorbeau despre sistem erau taiate. Iar noi ori le saream la vizionare si le spuneam doar la spectacol, ori le ziceam atat de repede incat sa nu inteleaga ce am spus si atunci aveam sansa sa fie trecute cu vederea. Dar aveam spioni si la spectacole. Insa, din fericire, aflam de la unul sau altul si scoteam textele. Si eram oricum bucurosi ca Ceausescu nu venea niciodata la teatru, asta era norocul nostru. Textele erau facute de barbatul meu, care spunea lucruri grave, pe care le prindeai doar daca erai destept. Si atunci am descoperit ca romanii sunt foarte destepti. Spre exemplu, atunci nu se mai gasea nimic in cofetarii, doar biscuiti si borcane de compot. Si aveam un numar a carui concluzie era ca am tinere de minte. Mai intai, spuneam ca "am fost la cofetarie si am gasit sarailii, amandine, sava­rine…" si enumeram multe feluri de prajituri extraordinare, care nu se mai ga­seau… Si incheiem cu "hai ca am tinere de minte".

RD: V-ati nascut intr-un orasel din Basarabia. Ce amintiri aveti din copilarie?

SP: Cand aveam cinci ani, tatal meu a fost deportat, asa ca imaginile legate de parinti sunt pana la aceasta varsta. Imi amintesc ca tata era invatator, se ducea la vanatoare, unde prindea iepuri, mama ii pregatea sendvisuri, iar el pastra o bucatica din paine si mi-o aducea cand se intorcea si imi spunea ca e de la iepure. Se faceau petreceri multe, doamnele se intreceau sa isi gateasca casa, brodau si ne imbracam in costum national.

RD: Ce diferente sunt intre "femeia moderna de azi" si Stela Popescu?

SP: Eu nu tin la iesirile in public, la imagine, ma imbrac cum ma simt bine, nu fac eforturi sa stau de vorba cu oamenii la evenimente, unde totul e formal. Eu lucrez mult, nu am timp de intalniri mondene, iar cand ajung la coafor e zi de sarbatoare, insa trebuie sa o fac, pentru ca am spectacole. Totusi, nu imi permit sa ies neglijenta, sunt actrita, iubesc moda, dar nu apuc sa port rochiile la moda. Iar munca imi da o satisfactie atat de mare, incat nu am nevoie de alte lucruri complementare.

RD: Detineti o colectie de peste o suta de perechi de pantofi. Ce in­sea­mna pan­tofii in viata unei femei?

SP: Mult. Linia frumoasa a picioarelor si pantoful sunt unele dintre cele mai sexy elemente ale femeii. Un picior frumos, incaltat cu un pantof frumos, atrage imediat privirea.

RD: Stefan Banica, Alexandru Arsinel - cine v-a marcat mai mult?

SP: Cu amandoi am colaborat foarte bine. Insa cu Banica am jucat opt ani, pe cand cu Arsinel 30 de ani, asa ca am mult mai multe amintiri si succe­se in comun cu Arsinel. Banica avea o anumita originalitate, nu semana cu nimeni, era un actor foarte special.

RD: Ati infiat o fata, aveti nepoti. Cum sunteti ca mama si bunica?

SP: Avea deja 17 ani cand am infiat-o, venea din Cehoslovacia. Ne-am inteles perfect din prima clipa, am tratat-o ca pe o sora mai mica. Este o fire interesanta, o fata care nu profita de faptul ca e fiica Stelei Popescu, un copil independent, care a vrut sa se realizeze singur. Este profesor la UNATC, la regie de film. Nepoata are 24 de ani, a termi­nat Regia si face parte dintr-o dinastie de artisti si regizori numita Maximilian. A luat deja trei premii internationale de regie de film: Cinemaiubit, Next si la TIFF, la categoria scurtmetraj. Nu multe femei au ajuns cunoscute in regie de film. Sunt foarte mandra de ea. Si o ajut cat pot. Nu am fost o bunica prea buna cand era mica, deoarece nu aveam timp sa o duc in parc. Dar nu poti sa stii, poate a fost mai bine asa."

 

Vote it up
8
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza