INGREDIENTE PENTRU 4 PORȚII
3/4 cană (135 g) curmale fără sâmburi
1 avocado mare și copt, tocat
1 lingură de sirop de arțar
1/3 cană (40 g) pudră de cacao
1 linguriță de esență de vanilie
PREPARARE 15 minute, plus 10 minute înmuiere și 1 oră răcire
FIECARE PORȚIE CONȚINE 1 126 kJ, 269 kcal, 4 g proteine, 15 g grăsimi (3 g grăsimi saturate), 30 g carbohidrați (27 g zahăr), 5 g fibre, 33 mg sodiu
Avocado pare un adaos neobișnuit într-un asemenea preparat, dar astfel ia naștere o versiune de spumă de ciocolată fără lactate, care conține doar grăsimi benefice și foarte puțin zahăr. Desertul, cu gust cremos de ciocolată, e totodată plin de antioxidanți.
1 Pune curmalele într-un vas termorezistent de mărime mijlocie. Acoperă-le cu apă clocotită și lasă-le să stea 10 minute sau până ce se înmoaie. Scurge-le, păstrând lichidul din vas.
2 Transferă curmalele într-un blender și pasează-le până când obții un piure. Adaugă avocado, siropul de arțar, pudra de cacao, esența de vanilie și pasează totul până ce pasta este omogenă, adăugând puțin din lichidul păstrat (circa 2 linguri), astfel încât compoziția să ajungă la consistența dorită.
3 Toarnă spuma în patru pahare de desert de 125 ml. Ține-o la frigider 1 oră, apoi servește-o.
SFATUL BUCĂTARULUI
Folosește pudră de cacao de cea mai bună calitate, neîndulcită, pentru ca spuma să aibă un gust pronunțat de ciocolată.