Spectacole pentru copii

Teatrul Ion Creanga ii asteapta pe micii spectatori, intre 31 mai si 3 iunie, la activitati si piese dedicate Zilei Copilului
 
<p>
Evenimentele vor incepe pe 31 mai cu un atelier de creativitate pentru copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 5 ani intitulat “Fantezii din hartie”.

Actritele Nicoleta Rusu si Ioana Ginghina, coordonatoarele atelierelor invita copiii si parintii la sala Studio din Bulevardul Magheru, de la ora 18.00, pentru a crea istorioare cu ajutorul hartiei. Participarea este gratuita, in limita a 20 de locuri (10 copii si 10 parinti), iar inscrierile se fac la e-mail: inscrieri@teatrulioncreanga.ro pana pe 29 mai, ora 16.00.

De Ziua Internationala a Copilului, pe 1 iunie, de la ora 10.00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, va avea loc reprezentatia “Carolina si poneiul”, o comedie inspirata din lumea fascinanta a circului, cu o distributie din care fac parte Ionut Ciocia, Ioana Ginghina, Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Ionut Antonie, Marius Nanau, Gabriel Coveseanu, Cristian Boeriu, Eduard Petru Jighirgiu.

Seara, de la ora 19.00, sala Rapsodia va gazdui unul dintre cele mai dinamice evenimente ale momentului, “Pecha Kucha Night”. 20 de imagini x 20 de secunde, in total 6 minute si 40 de secunde de vorbitor, un eveniment cultural non-profit, informal, in care oricine isi poate prezenta activitatea, ideile, creatia. Printre vorbitorii actualei editii se vor afla Eugen Ciocan - regizor, Cristina Uruc - director artistic la Fundatia ConstantART, Andreea Pandelescu, asistent proiect la ViitorPlus, Doina Anghel - istoric de arta si coordonator de proiect la Trasee urbane in Bucuresti, Simina Diaconu - editor si initiator al proiectului Revista de Povestiri, Paul Dicu - voluntar la Asociatia Inima Copiilor.

Tot pe 1 iunie, o trupa alcatuita din sase actori ai Teatrului Ion Creanga va prezenta de la ora 15.00, la sediul Bibliotecii Nationale a Romaniei din Bulevardul Unirii, spectacolul interactiv “Palaria cu surprize”.

Pe 2 iunie, sala Rapsodia va gazdui, de la ora 11.00, spectacolul “Inima rece”.

Faza finala a concursului municipal “Paleta micului pictor - vis si culoare” si “Aplauze, flori si culori pentru actori” destinat copiilor se va concretiza intr-o frumoasa expozitie de desene si pictura in foaierul Teatrului Ion Creanga de pe Lipscani. Vernisajul si decernarea premiilor va avea loc intre orele 9.00 - 14.00.

De la ora 13.30, actorii Teatrului Ion Creanga vor sustine in parcul Cismigiu reprezentatia “In Cismigiu ne intalnim sa povestim si sa glumim”. Din distributie fac parte Alexandrina Halic, Anca Zamfirescu, Claudia Revnic, Ionut Ciocia, Cristian Cretu, Camelia Andrita, Mihai Verbitchi.

In ultima zi a seriei de evenimente va avea loc reprezentatia “Razboiul bucatelor” de Ioan Garmacea, o montare cu actori experimentati, costume inspirate si momente comice si o distributie compusa din Cristian Irimia, Alexandrina Halic, Mihai Verbitchi, Miruna Ionescu, Camelia Andrita, Nicoleta Rusu, Marius Nanau, Voicu Hetel, Oliviu Bughiu, Daniel Tudorica, Ion Arcudeanu.

Programul complet al tuturor activitatilor poate fi consultat pe http://www.teatrulioncreanga.ro/

</p>
Vote it up
95
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza