Sfaturi impotriva cosurilor

Medicii dermatologi ii invata pe tinerii din scolile bucurestene cum sa-si ingrijeasca tenul
 
<p>
Acneea este o boala a pielii care afecteaza 80% dintre adolescenti, iar desprea tratarea ei exista multe mituri. In cadrul campaniei de informare a tinerilor „Act Smart, Be Cool” medicii dermatologi le recomanda adolescentilor sa trateze acneea urmand 3 pasi: exfolierea pielii, reducerea secretiei de sebum si reducerea inflamatiei. Campania se desfasoara in 12 scoli din Bucuresti pana la sfarsitul anului, iar elevilor li se explica cat de important e sa consulte un dermatolog pentru a vindeca acneea eficient.
 
Exfolierea
Atunci cand ne gandim la ingrijirea pielii ne gandim la demachiere, hidratare si protectie UV. Insa, pe langa acestea, exfolierea este un pas important pentru a ajuta pielea sa respire si sa absoarba substantele nutritive pe care i le dam.

Pielea se afla intr-un continuu proces de regenerare. La fiecare 24 de ore celulele stratului cornos al epidermei se detaseaza rezultand o descuamare insesizabila care in combinatie cu praful, sebumul si transpiratia blocheaza porii prin care se elimina secretia produsa de glandele sebacee. Rezulta incetinirea procesului de oxigenare al tesutului si inchiderea porilor ceea ce inseamna crearea unui teren propice pentru dezvoltarea infectiilor. De aici pana la aparitia acneei mai este un singur pas. 

„Efectuata corect, exfolierea imbunatateste textura tenului, sterge o parte dintre petele pigmentare si estompeaza ridurile fine. Insa cel mai benefic lucru pe care-l atrage exfolierea este faptul ca induce regenerarea celulara, fortand astfel formarea pielii noi”, spune doamna doctor Mihaela Leventer, presedinte SRME si fondatorul clinicii DermaStyle.

Reguli pentru o exfoliere corecta:

1.    Folosirea produselor speciale pentru ten si corp
2.    Aplicarea pe pielea umeda pentru a nu rani suprafata
3.    Totul cu masura: exfolierea se realizeaza de maximum 1-3 ori pe saptamana in functie de ten

Reducerea debitului de sebum

Reducerea debitului de sebum se realizeaza prin tratament local, general (antibiotice) sau laser. Interventia laser in acnee urmareste incalzirea glandei sebacee pentru a obtine reducerea dimensiunilor si a functiilor acesteia.
O alta cale nemedicamentoasa este constituita de terapia fotodinamica (PDT). Aceasta foloseste o combinatie de lumina vizibila in spectru rosu sau albastru aplicata pe o piele tratata cu o substanta fotosensibilizanta. Studii recente arata ca terapia fotodinamica poate fi folosita in reducerea leziunilor de acnee.

Reducerea inflamatiei

De obicei, reducerea inflamatiei se realizeaza prin tratament medicamentos, iar pentru acesta este nevoie sa consultati un medic dermatolog. In plus, medicul va sti care este perioada pentru care trebuie sa luati reteta si cand este cazul sa o schimbati.
Mai multe detalii pe www.getcool.ro

</p>
<p>&nbsp;</p><strong><a href="http://diff4.smartadserver.com/call/cliccommand/4711480/[timestamp]?" target="_blank">Cu 10 euro pe zi rata, iti cumperi apartament de 65.000 euro.</a></strong>
 
Vote it up
113
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza