Sepp repară tot

Sepp Eisenriegler le dă o nouă viaţă aparatelor stricate - şi o nouă şansă oamenilor fără speranţă
 

Articole similare

EXPERIENŢELE CARE NE SCHIMBĂ viaţa pot să apară în cele mai neobişnuite forme. Pentru Sepp Eisenriegler, totul a început în anul 1993, când maşina lui de spălat vase a refuzat să mai pornească. „Depanatorul care a venit să se uite la ea m-a sfătuit: «E veche, are mai bine de cinci ani – cred că ar fi mai indicat să vă cumpăraţi una nou㻓.

„Am bănuit întotdeauna că depanatorii contractaţi de producători sunt un fel de prelungire a departamentului de vânzări şi că primesc un comision dacă izbutesc să te convingă să cumperi un aparat nou“, spune Sepp.

Aşa se face că fostul instructor de schi, tată a doi copii, a hotărât să ceară o a doua părere – de data aceasta, una mai puţin subiectivă. Problema s-a dovedit a fi, de fapt, banală: un furtun de scurgere al maşinii era înfundat. Reparaţia a durat foarte puţin şi l-a costat numai câţiva euro.

Pe vremea aceea, Sepp urma cursuri în cadrul Universităţii din Viena, pentru a deveni profesor de geografie. Dar lucrurile au luat o altă turnură.

De mult timp era intrigat de uzura exagerat de rapidă a bunurilor de larg consum, iar întâmplarea cu maşina de spălat vase i-a dat imboldul de a face ceva concret, pentru a contracara gradul mult prea ridicat de toleranţă al societăţii faţă de risipa flagrantă.

DOUĂZECI ŞI DOI DE ANI mai târziu, întregul univers al lui Sepp este o magazie, într-una dintre zonele industriale ale Vienei. Aici, într-un labirint de încăperi, tronează grămezi de maşini de gătit, frigidere, televizoare şi computere, toate uzate, alături de nenumărate aparate radio, mixere, prăjitoare de pâine şi tot soiul de alte electrocasnice – lucruri de care cei mai mulţi dintre noi se dispensează de îndată ce ies din garanţie şi nu mai funcţionează.

În magazia supraaglomerată, ele sunt readuse la viaţă de către o echipă de ingineri electricieni şi mecanici de înaltă calificare.

Aici se află Centrul pentru Reparaţii şi Service (RUSZ), întemeiat de Sepp în anul 1998, pe când era consultant de mediu pentru municipalitatea din Viena. RUSZ este un exemplu elocvent al modului în care poţi prelungi durata de viaţă a aparatelor casnice, oferindu-le, în acelaşi timp, cumpărătorilor un raport între calitate şi preţ mai profitabil pentru ei.

Lui Sepp nu i-ai da cei 62 de ani pe care îi are, ci mai puţin cu vreo zece, atunci când îl vezi cum păşeşte apăsat printr-o încăpere ticsită de televizoare mari, cu ecran plat, ce arată de parcă ar fi nou-nouţe. „La RUSZ, noi nu folosim termenul second-hand. Preferăm să vorbim despre second-life, deoarece ne-am propus să le dăm obiectelor o a doua viaţă“, explică el.

Un alt aspect important îl reprezintă faptul că misiunea de a acorda şansa la o nouă „viaţă“ nu se aplică doar electrocasnicelor.

RUSZ are, deopotrivă, un important rol social. Cei mai mulţi dintre angajaţi nu erau calificaţi să lucreze aici. De-a lungul timpului, Sepp Eisenriegler a luat sub aripa sa ocrotitoare aproape 300 de suflete. Astfel, oameni care erau şomeri de multă vreme, oameni marginalizaţi sau persoane cu dizabilităţi au avut posibilitatea de a-şi câştiga pâinea zilnică, au primit şansa de a-şi dezvolta noi abilităţi şi de a redobândi încrederea necesară pentru a face pasul către un loc de muncă stabil.

„Herbert repară un televizor mai repede decât se prind unii cum ar trebui pornit“, ne spune Sepp.

„Fiindcă acesta este un lucru care mă pasionează“, explică Herbert. În vârstă de 49 de ani, el se ocupa cu vânzarea de componente auto, înainte ca firma la care era angajat să intre în faliment. În 2001, s-a alăturat celor de la RUSZ, unde s-a recalificat. Acum îi învaţă pe alţii să repare televizoare, computere, aparate video şi DVD-playere.

„Datorită unor oameni ca Herbert, am reuşit să împiedicăm aruncarea prematură la gunoi a 10.000 de tone de echipamente electrice şi electronice, care ar fi fost considerate deşeuri“, spune Sepp. Totuşi, fiecare cetăţean din Uniunea Europeană aruncă, în continuare, aproximativ 16 kilograme de astfel de aparate pe an.

„Toţi apelăm la un service auto, pentru ca automobilul să funcţioneze cum trebuie. Atunci, de ce să nu reparăm şi maşina de spălat vase ori televizorul?“, întreabă Herbert.

Când a pus bazele centrului său de reparaţii, Sepp a beneficiat de o subvenţie în valoare de 1.340.000 de dolari, jumătate din sumă provenind de la municipalitatea vieneză, iar restul din fonduri europene.

„Iniţial am avut trei angajaţi permanenţi şi 12 muncitori temporari, persoane aflate de mult timp în şomaj, fără adăpost sau cu mici handicapuri. Înţelegerea a fost ca aceştia să rămână la noi timp de un an, pentru a-i învăţa meserie“.

Deşi i-au fost acordate respectivele subvenţii, RUSZ tot a trebuit să-şi completeze bugetul, în proporţie de 30%, din activitatea proprie. „Am mers în cele 19 puncte de colectare a deşeurilor electrocasnice ale municipalităţii, de unde ni s-a permis să alegem cele mai bune maşini de spălat rufe sau vase. Le-am recondiţionat, apoi le-am vândut. La aceste fonduri s-au adăugat tarifele pentru depanarea aparaturii clienţilor – şi astfel afacerea s-a dezvoltat“.

Printre primii cărora Sepp le-a oferit un loc de muncă, în 1998, a fost Michael, în vârstă de 53 de ani. Acesta fusese concediat când compania producătoare de aparatură electronică pentru care lucra şi-a mutat activitatea în Slovacia. După 150 de încercări de angajare eşuate, Michael alunecase pe panta alcoolismului. Căsnicia i se destrămase, iar copiii n-au mai vrut să ştie de el.

În ziua în care, după ce se angajase la RUSZ, Michael nu a mai apărut la serviciu, Sepp s-a dus la el acasă. „L-am avertizat: «Dacă vrei să rămâi un an la noi, e obligatoriu să renunţi la băutură. În caz contrar, va trebui să ne despărţim».

S-a lăsat de băutură. I-am asigurat locul de muncă promis, iar în anul următor a obţinut un post cu normă întreagă, ca asistent tehnic într-un centru de formare pentru adulţi. Aspectul cel mai important îl reprezintă ajutorul acordat oamenilor, pentru a avea din nou o viaţă normală“.

CHRISTIAN LUCREAZĂ LA RUSZ de numai patru luni. Un bărbat solid, de 54 de ani, cu voce puternică şi zâmbet amabil, el ajută la colectarea şi livrarea aparatelor, încasează banii de la clienţi şi se ocupă, de asemenea, de programul computerizat care monitorizează intrările şi ieşirile de bunuri din firmă.

„Tot eu sunt omul cu deşeurile: încarc aparatele ce nu mai pot fi reparate în container, pentru a fi duse la fier vechi. Am o slujbă grozavă şi mă înţeleg de minune cu toţi colegii!“, spune el.

Cândva, Christian lucra cu roboţi, ca electrician la General Motors. Însă, în prezent, ispăşeşte o pedeapsă de trei ani pentru că a bătut un bărbat, într-o încăierare la beţie.

„Am ieşit din închisoare, dar locuiesc într-un cămin pentru deţinuţi. Ultima parte a condamnării depinde de păstrarea acestui loc de muncă“, povesteşte bărbatul.

În 2003, Sepp a decis să înfiinţeze o nouă firmă, unde, la fel ca la RUSZ, imperativele sociale şi cele de mediu se îmbină armonios. Centrul pentru Dezasamblare şi Reciclare (DRZ) a oferit, de asemenea, locuri de muncă şomerilor. Totodată, a valorificat financiar toate produsele de uz casnic ce nu puteau fi recondiţionate sau refolosite în cadrul RUSZ.

Doi ani mai târziu, cele două societăţi au ajuns să aibă 120 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 600.000 de euro, din care un sfert proveneau din recondiţionarea şi vânzarea produselor second-life. Mai mult, Sepp a pus bazele asociaţiei Reţeaua de Reparaţii din Viena, cu peste 60 de magazine şi firme în oraş, care asigură depanarea şi distribuţia aparaturii.

CARTIERUL GENERAL AL LUI SEPP este în Viena, dar preocupările lui sunt împărtăşite de întreaga Europă. În 1999, a devenit membru fondator, iar apoi preşedinte al RREUSE, o organizaţie tutelară ce reuneşte 26 de reţele de recondiţionare şi reciclare din 15 state-membre ale UE, care numără laolaltă 77.000 de angajaţi, alături de 60.000 de voluntari şi stagiari.

Ca preşedinte, se mândreşte cu faptul că lobby-ul făcut de el a condus la adoptarea unor directive-cadru ale UE referitoare la echipament electric şi electronic ineficient utilizat şi la deşeuri, prin care se încurajează reutilizarea produselor.

„Datorită îndelungatei sale experienţe în recondiţionarea produselor casnice, Sepp ştie că anumite aspecte legate de proiectarea aparatelor nu sunt atât de bune pe cât ar trebui şi încearcă în mod susţinut să-i determine pe producători să le amelioreze“, afirmă Sylvia Maurer, şefa departamentului de siguranţă şi sustenabilitate din cadrul Organizaţiei Europene a Consumatorilor.

„La fel ca noi, Sepp este preocupat de faptul că producătorii ar trebui să pună la dispoziţia consumatorilor informaţii mai exacte despre durata de viaţă preconizată a aparatelor şi despre costul pieselor de schimb, recompensându-i pe aceia care pun accentul pe durabilitate“, explică ea. 85% dintre consumatorii europeni afirmă că îşi doresc să cumpere bunuri cu o folosinţă cât mai îndelungată.

Şi totuşi, nu toată aparatura electrocasnică poate fi reparată. Unii fabricanţi de laptopuri şi de periuţe de dinţi electrice îşi proiectează produsele în aşa fel încât, dacă cineva încearcă să înlocuiască bateriile, carcasa e compromisă. „Această durată de viaţă limitată abuziv mi se pare o încălcare flagrantă a directivelor europene“, susţine Sepp.

În anul 2007, când criza economică mondială a început să îşi arate colţii, Consiliul Municipal al Vienei l-a anunţat că sprijinul financiar acordat firmei RUSZ a fost retras. Iar cofinanţarea din partea UE s-a dus şi ea.

„Mi-au spus că sistemul promovat de RUSZ şi DRZ, prin care li se acordă un loc de muncă stabil oamenilor din categorii de risc social, este unul costisitor. E adevărat, însă 71% dintre cei care au venit la noi pentru un an şi-au găsit după aceea un serviciu mai bun“.

RUSZ se confrunta cu perspectiva închiderii. Fără să-şi piardă optimismul, în anul 2008 Sepp a transformat firma într-o companie privată non-profit. În ce priveşte DRZ, aceasta continuă să existe ca entitate independentă.

ACUM, CA DIRECTOR GENERAL al unei companii private, Sepp se declară un „antreprenor din întâmplare“, nevoit să se orienteze într-un mediu care presupune plata TVA-ului şi a impozitelor impuse angajatorilor. RUSZ l-a stors de bani. „Am băgat în compania asta 100.000 de euro, iar acum nu mai am fonduri“, recunoaşte el.

Mai dispune, totuşi, de ajutor din partea băncilor şi de sprijinul soţiei sale Gabriele, angajată a municipalităţii vieneze, unde îi consiliază în chestiuni juridice pe cei care îşi deschid propriile afaceri. „Se plânge de cele 60 de ore pe săptămână pe care le petrec la muncă, dar e şi mândră de mine“, spune Sepp.

După ce a traversat o perioadă dificilă, noua companie RUSZ a început să crească. „Beneficiem de pe urma nesiguranţei provocate de criza economică prelungită, care îi face pe oameni să ia în considerare posibilitatea de a-şi repara electrocasnicele sau de a cumpăra produse second-life“. Showroom-ul RUSZ, luat cu asalt de către entuziaştii vânători de chilipiruri, îi confirmă spusele.

În prezent, 80% din totalul veniturilor RUSZ, 708.000 de euro, provin din reparaţii, iar 166.000 de euro din vânzarea produselor second-life. Familiilor cu venituri modeste li se face o reducere de 20%. Firma are, în momentul actual, 25 de angajaţi, dintre care 22 sunt angajaţi temporari, cum e şi cazul lui Christian.

Pick-upurile se află în topul vânzărilor, datorită popularităţii de care se bucură discurile de vinil în rândul tinerilor. La fel şi radiourile de epocă. RUSZ deţine zeci de asemenea aparate, pe a căror scală figurează numele unor posturi care aparţin de multă vreme istoriei radiodifuziunii. „Piesele de schimb se găsesc atât de greu, că trebuie să ai fler de detectiv. Dar, odată ce le faci să funcţioneze, radiourile se vând cu 400 de euro bucata“, spune Sepp.

Harald Reichl, în vârstă de 53 de ani, economist în cadrul departamentului pentru energie al Primăriei Vienei, şi-a cumpărat un cuptor electric, un espressor şi o maşină de spălat, toate second-life. „E vorba numai de mărci premium. Am cheltuit cu două treimi mai puţin decât dacă aş fi cumpărat unele noi. În plus, am primit doi ani garanţie pentru piesele înlocuite şi un an pentru manoperă“, spune el încântat.

Însă nu e vorba doar despre bani. Sepp sfidează ciclul economic de producţie actual, care foloseşte materii prime şi resurse minerale provenite din ţările sărace din sud, transportate şi prelucrate apoi în est, unde mâna de lucru este ieftină, pentru ca produsul finit să fie vândut la un preţ cât mai redus în Occident.

În prezent, Sepp duce tratative cu unul dintre cei mai importanţi producători din Europa, în vederea fabricării unei maşini de spălat simple şi eficiente din punct de vedere al consumului energetic. „Ne gândim la un produs de calitate superioară, dar, în acelaşi timp, ieftin şi durabil. Nu va fi de vânzare, ci va putea fi închiriată, în schimbul unui depozit de 150 de euro şi al unui comision de 10 euro pe lună. Nu mai trebuie să cumperi o maşină cu programe predispuse la erori, când, de fapt, nu vrei altceva decât haine curate şi o maşină de spălat care să ţină o viaţă“.

Vote it up
97
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza