Secretele parfumului

Reader’s Digest te invita intr-o calatorie inedita, in laboratoarele celor mai buni parfumieri francezi
 

<p>

„Scuze, doamna, nu ma uitam pe unde merg!“
Barbatul care se scuza tocmai se ciocnise de mine in Place de l’Opéra. Dosarul pe care il aveam in mana cazuse pe jos, iar foile se imprastiasera peste tot. Omul m-a ajutat sa le strang, s-a scuzat din nou si a disparut, lasand in urma lui o dara de parfum. A fost momentul in care mi-a revenit brusc in minte vara anului in care aveam 20 de ani. Plaja, aerul marin, padurea de pini...

Traiesc intr-o tara unde parfumul este foarte important. Asa ca nu ma mir cand descopar in agenda telefonului meu numarul unui specialist in olfactoterapie, care lucreaza in Versailles, nu departe de Paris. Olfactoterapie!

Pana acum nici macar nu am stiut ca exista un astfel de cuvant.
Expertul in cauza, Sabine Le Camus, foloseste parfumuri si uleiuri esentiale pentru a ajuta pacientii. „Sistemul nostru olfactiv e direct legat de sistemul limbic, zona creierului care controleaza emotiile si memoria“, explica ea. Creierul poate asocia parfumul cu amintirile, chiar si dupa mult timp.

Sabine tine cursuri despre olfactie si la Institutul Superior al parfumului, cosmeticii si aromelor alimentare, o academie care pregateste specialisti pentru industria parfumurilor. Mirosul, cel mai ambiguu si mai misterios dintre simturi, nu mai are niciun secret pentru ea.
„Parfumurile sunt molecule retinute in aer“, imi spune ea. Cand le respiram, aceste molecule se ataseaza de firele minuscule de par, cilii olfactivi din cavitatea nazala, care transmit spre creier informatia pe care o primesc.  

Am descoperit ca o persoana obisnuita este capabila sa recunoasca cel mult 100 de parfumuri. Asta e foarte departe de cele 3.000 sau chiar mai multe mirosuri pe care si le poate aminti un „nas“ antrenat. „Nasul“ este numele familiar pentru creatorii de parfumuri, care isi pazesc cu sfintenie secretele.

In ciuda acestei secretomanii, unul dintre alchimistii parfumului a fost de acord sa stea de vorba cu mine.

Nicolaï este un magazin elegant din Paris, din superluxosul arondisment 16. Proprietarul, Patricia de Nicolaï, este „nasul“ locului si unul dintre foarte rarii parfumieri independenti. Fiind stranepoata celebrului Pierre Guerlain, nepotul fondatorului firmei, ea a fost inca din copilarie introdusa in lumea cautatorilor de esente speciale.
„Te asteptam“, imi spune ea. „Incepem?“

O femeie inalta, cu un par castaniu tuns scurt si careia halatul alb ii dadea un aer distins, mi-a strans mana cu caldura si m-a condus intr-o camera luminata cu neon din spatele magazinului – laboratorul sau. Sute de flacoane de sticla opaca stateau aliniate pe rafturi, de-a lungul unui perete lung de 12 metri.

Fiecare sticluta este etichetata: pelin, pin, esenta de trandafiri, mandarina si multe alte nume complicate, precum rasina naturala galbex 183, o baza prin care se recreeaza mirosul florilor din Iran si Orientul Mijlociu, si opoponax, din plantele africane. Asemenea unui pictor care tine la nuantele sale preferate, Patricia de Nicolaï lucreaza cu o paleta de 150 de esente naturale sau artificiale, alese cu grija, care formeaza, apoi, marca parfumurilor ei.

Am vazut un arzator, pipete, balante, alcool etilic. „Dar acesta este echipamentul unui chimist“, am spus surprinsa.
Sylvain, asistentul sau, imbracat si el in halat alb, cantareste o reteta. Cu o mana sigura, el foloseste un cornet lung de hartie pentru a conduce esenta de paciuli in sticluta pusa pe unul din talerele balantei. 5 grame, 10 grame, 20 de grame: gata, niciun strop mai mult! „Precizia este una dintre caracteristicile de baza ale parfumierilor“, spune De Nicolaï. Imi arata cateva sute de flacoane etichetate si puse in recipiente de plastic, testate din mers. Unul dintre ele contine esenta de pin. Pune cateva picaturi pe un tampon de parfumuri, iar eu il duc la nas:
 
„Nu, nu! Nu asa!“, striga ea. „Produsul nu trebuie sa atinga niciodata nasul, altfel narile vor fi inecate. Incearca din nou, cu miscari usoare de du-te-vino, largi si circulare, pentru a imprastia parfumul sub nasul tau. In acest fel vei elibera o cantitate controlata de molecule.“ Parfumul de pin proaspat imi umple narile.

De Nicolaï imi intinde o fiola pe care scrie Mesteacan. Sunt atenta sa o fac cum trebuie de data asta. O duc spre nas, o flutur incet si respir adanc. Sunt asaltata de un miros de funingine si sos ars pe gratar. „Groaznic!“, am exclamat neplacut surprinsa. „Este util pentru imbogatirea notelor de piele, tabac si lemn“, mi-a explicat ea, zambind ingaduitor.

Laboratorul are doua spatii de lucru. Primul este dedicat esentelor naturale, al doilea celor artificiale.
„Cele artificiale sunt indispensabile, de exemplu, pentru a recrea parfumul florilor asa-zis mute.“ Desi au miros foarte puternic, liliacul, muscatele, violetele, caprifoiul si glicina sunt cunoscute ca flori „mute“, explica ea. Si asta pentru ca extragerea moleculelor nu produce parfum. Pentru a crea parfumul de garoafa, de exemplu, De Nicolai combina esente naturale si artificiale, ca de exemplu eugenol, heliotropina si vanilina cu trandafiri si cuisoare. In acest fel, floarea isi recapata „personalitatea “ intr-un parfum.

Ce se intampla dupa aceea are gratia unei coregrafii, dar fara muzica. Asezata la orga ei de parfumuri, De Nicolaï miroase, selecteaza, dizolva substante, cantareste, amesteca arome, noteaza cantitatile, ezita, o ia de la capat, duce sticla de parfum la nas, respira adanc, inchide ochii...
„Intotdeauna compun dimineata“, spune ea. „Si asta pentru ca nasul este mai proaspat. Daca am mancat ceva prea bogat in zahar in ziua precedenta, simtul mirosului este diminuat.“

Dupa cateva ore de alchimie, se intoarce incantata spre mine. |ine in mana ultima ei creatie, o apa de parfum proaspata si exotica, pe care o va numi L’Eau à la Folie. Un parfum cu note de ienupar, piper roz si iasomie egipteana.
„Totdeauna caut sa descopar un parfum care nu exista inca“, spune ea  In timp ce ne luam la revedere, imi sugereaza sa ma intorc la Versailles pentru a continua initierea mea in misterele parfumului.

Osmothèque, depozitul international al parfumurilor, este o cladire lunga si alba, construita intr-un stil contemporan, cu o fundatie de lemn, aflata in cadrul ISIPCA (Institutul Superior  International al Parfumului), din Versailles. Urc treptele si ma trezesc intr-un spatiu expozitional in care se afla sute de flacoane celebre: Eau Sauvage de la Dior, Drakkar Noir, Fidji, L’Air du Temps de la Nina Ricci.

Unele sunt mai putin cunoscute: La Rose Jacqueminot, de la François Coty (1904), Fougère Royale, de la Houbigant (1884), primele parfumuri Guerlain, Gabrielle Chanel, Lubin, Weil si altele.
„Te uiti la comorile noastre?“

Vocea calda a lui Jean Kerléo m-a facut sa tresar. „Nasul“ companiei Patou de 32 de ani si presedintele onorific al Societatii Franceze a Parfumului (SFP), acest distins parfumier este si fondatorul Osmothèque (marca inregistrata). Numele vine de la grecescul osme – miros si thèque – recipient si este primul loc in care sunt conservate parfumurile care au facut istorie. In 1989, cativa parfumieri indrazneti au avut ideea originala de a recrea parfumurile celebre care nu mai sunt produse pentru vanzare. Colectia a devenit, intre timp, un exceptional patrimoniu olfactiv care cuprinde acum 2.700 de parfumuri.
„Nouazeci si cinci la suta dintre parfumurile lansate acum 20 de ani au disparut“, spune Kerléo. „Creatiile de azi sunt parfumurile uitate de maine. In prezent, parfumierii ne incredinteaza formulele lor secrete pentru a fi pazite.“

Usa se deschide si intra Yves Tanguy, cu un manunchi de chei in mana. Creator al parfumului Lancôme, Magie Noire, specialistul ma invita sa coboram impreuna in subsolul unde este tinuta colectia. Rareori este permis accesul cuiva. Dupa cateva trepte coborate si multe usi descuiate, tremur putin si inteleg de ce mi s-a spus sa-mi aduc o jacheta.
„Douasprezece grade Celsius este temperatura ideala pentru pastrarea parfumurilor“, imi spune el.
Recipientele de sticla fumurie protejeaza de lumina esentele de N°5, Habit Rouge, Shalimar si sute de alte de minuni. In fiecare flacon, argonul, un gaz inodor mai greu decat aerul, previne evaporarea si oxidarea continuturilor. Specialistii de aici testeaza parfumurile la fiecare doi ani. Puncte colorate lipite pe flacoane indica gradul lor de conservare: verde inseamna excelent, galben – de tinut sub observatie, rosu – aproape de sfarsitul perioadei de conservare pe raft.

„Trebuie sa ne gandim la recrearea lui, daca este posibil“, spune Kerléo. „Asa se intampla de exemplu cu Lanvin’s My Sin, care este in mare pericol sa dispara si formula este necunoscuta. Acelasi lucru se intampla si cu Le Jasmin et la Rose by Molinard (1860), Fruit Vert de la Florel (1930) sau Shulton’s Old Spice (1937), care au disparut complet.“
„Noi facem un fel de speologie olfactiva“, imi marturiseste Yves. „Ne  bazam pe propria noastra experienta si pe cunostintele pe care le-am acumulat.“

Speologie olfactiva? Kerléo explica cum a fost creata apa de colonie a lui Napoleon, pe insula Sfanta Elena. In timpul campaniilor sale, Napoleon a fost servit cu loialitate de mamelucul Ali, care a adus cu el apa sa de colonie pe care o cumparase din Paris, de la Fargeon, furnizorul lui Marie-Antoinette. Captiv pe Sfanta Elena, englezii nu i-au mai permis lui Napoleon accesul la colonia preferata. El i-a cerut lui Ali sa creeze un parfum din ceea ce putea gasi pe insula. Slujitorul sau a descoperit rozmarinul, esenta de lamaie si portocala.

Povestea se putea termina acolo, dar, intr-o zi, Kerléo a descoperit un manuscris aproape indescifrabil in casa din Versailles, unde locuise Ali dupa moartea lui Napoleon. Formula orginala a apei de colonie a lui Napoleon pe Sfanta Elena!
„Am recompus-o folosind substantele autentice neprelucrate si tehnica acelor vremuri“, povesteste Kerléo. Aceasta apa de colonie este acum vanduta la Osmothèque, iar profitul este folosit in scopuri caritabile.

Imi incolteste in minte o idee nebuneasca: „Domnule Kerléo, daca spun cuvintele padure de pin, plaja si aerul marii, ati putea recrea un parfum care sa le inspire?“
Se uita la mine un moment, dandu-se un pas in spate. Oare ar fi posibil sa aiba el indiciul pe care il caut pentru a reproduce parfumul folosit de strainul cu care m-am ciocnit in Place de l’Opéra? Nu-l presez prea mult pe domnul Kerléo. La urma urmelor, cele mai frumoase aventuri inspirate de un parfum sunt cele care raman in imaginatia noastra.

Dictionarul parfumului

Notele de varf: aromele pe care le percepem imediat dupa deschiderea parfumului. Dureaza doar cateva minute.
Notele de mijloc sau buchetul: se elibereaza timp de cateva ore. Compun inima unui parfum si determina tema acestuia.
Nota de baza: cea mai „grea“ si mai persistenta aroma, care ii ofera, de fapt, profunzimea. Este etapa care dureaza cel mai mult, chiar si pana la doua zile pe o esarfa.
Esenta: termen folosit pentru a defini solutia alcoolica a unui concentrat de parfum.
Extract (extract de parfum sau, simplu, parfum): cea mai concentrata parte a parfumului: 15-30%, apa de parfum, apa de toaleta 8-15%, apa de colonie: 3-5%.
Persistenta: proprietate a unui parfum de a dura mai mult timp pe piele.

</p>

Vote it up
209
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza