Târgul de Crăciun în București

Comercianții din întreaga țară îi așteaptă pe vizitatori în cele 60 de căsuțe.
 

Primăria Municipiului București, prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, îi invită pe bucureșteni, vineri, 27 noiembrie, în Piața Universității (esplanada cu statui), la deschiderea Târgului Oficial de Crăciun al Capitalei, Bucharest Christmas Market.

 

În acest an, peste 10.000 de beculețe împodobesc arcadele Târgului de Crăciun, 200 de instalații cu câte 100 de becuri decorează cele 60 de căsuțe amplasate în piață, iar bradul tradițional de Crăciun, înalt de 15 metri, va fi iluminat de nu mai puțin de 20.000 de beculețe. Deasupra pieței a fost amplasată o impresionantă plasă luminoasă.

 

Aflat la cea de a patra ediție, Bucharest Christmas Market, vine și în acest an cu multe evenimente festive, specifice sărbătorilor de iarnă, concerte și spectacole, cadouri pentru cei dragi, preparate tradiționale, decorațiuni și produse din toate regiunile țării.

 

Timp de o lună, între orele 11:00 – 22:00, comercianții din întreaga țară îi așteaptă pe vizitatori în cele 60 de căsuțe, cu o gamă variată de produse: ceramică pictată, icoane, măști tradiționale, jucării din lemn, instrumente muzicale, bijuterii, decorațiuni și ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, dulcețuri, miere și siropuri.

 

Mai multe detalii aici

Vote it up
44
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza