Sargasele, o mare de alge

Apele ei linistite au dat nastere multor legende si povesti. Nu e marginita de un continent, ci de puternicii curenti ai oceanului
 
<p>
Generatii la rand, Marea Sargaselor a inspaimantat navigatorii. Ei credeau legendele despre nave impotmolite in vegetatia sa plutitoare si despre marinari tarati de ea si ucisi. Ea ramane o ciudatenie marina si biologica. Anghilele europene si americane isi depuneau icrele aici dinainte de separarea celor doua continente. Aceasta intindere de apa care se roteste incet, situata intre insulele Bermude si Leeward, are in jur de 5,2 milioane km2 si a fost asemuita cu o pluta gigantica din alge; a mai fost numita desert biologic. Si totusi nici una din aceste denumiri nu e corecta. Desi algele sunt dese in unele locuri, exista si multe portiuni lungi de apa limpede, iar printre alge si sub suprafata marii traieste o populatie bizara – cea mai groteasca fiind o specie de drac-de-mare, pestele sargassum, care se agata de ramurile de alge cu inotatoare ca niste degete.

Povestirile despre alge, ceturi si acalmii misterioase din urma cu cinci secole inainte de Cristos pot insemna ca marinarii din vechime au intalnit Marea Sargaselor. Este insa mai probabil ca primii care au vazut acest fenomen marin sa fi fost Cristofor Columb si echipajul lui. In calatoria lui Columb spre cele doua Americi in 1492, in timp ce corabiile lui traversau incet masa de vegetatie incalcita, marinarii au avut suficient timp sa studieze frondele verde-inchis si aurii care se intindeau de la un orizont la celalalt si sa observe basicile pline cu gaz, ca niste bobite, care tin algele suspendate aproape de suprafata apei. Ei au numit-o sargazo, de aici Sargase, dupa micile fructe din patriile lor mediteraneene.

Pluta de vegetatie e alcatuita in principal dintr-o anumita specie de alge, Sargassum natans. Cunoscuta si sub denumirile de alga de golf sau ilice de mare, se deosebeste de alte alge in doua privinte: traieste departe de coastele stancoase de unde provine si se reproduce prin fragmentare. Fiecare mugure format pe planta-mama are potentialul de a se desprinde si a se dezvolta independent, inmultindu-se la nesfarsit.
Alga sargassum este cea care alimenteaza lantul trofic al acestei mari. Planctonul microscopic – minuscule organisme marine care hranesc uriasa balena albastra, dar si heringul – nu poate supravietui aici, pentru ca apa marii e prea calda. Totusi, o comunitate unica de animale a ajuns sa traiasca pe alge si in jurul lor.

De orificiile din frondele algelor sunt atasate alge mici, precum coralul falfaitor, iar viermii tubulari filtreaza apa pentru a se hrani. Pe alocuri, frondele par acoperite cu bucati de mucegai. Sunt de fapt animale de muschi, bryozoani – vietati minuscule care traiesc in ape de la tropice pana la poli. De obicei, se dezvolta din oua fertilizate, dar aici, ca si la algele-gazda, noi organisme se desprind din parintele format pe deplin. Folosind peri minusculi ca „brate“, acestia isi introduc microorganismele in gura. Dar daca greutatea suplimentara a hranei ingerate se dovedeste a fi prea mare pentru ciorchinele de alge, animalele de muschi se scufunda si mor inghetate in strafundurile Atlanticului. Crabii, crevetii si pestii mici care traiesc pe fronde o duc mai bine. Cand ciorchinele incepe sa coboare, ei fug spre un loc mai sigur.

Putine lucruri sunt aici ceea ce par a fi; camuflajul este singurul mijloc de supravietuire pentru multe vietati. Crevetii au pete albe ca sa semene cu bryozoanii, iar subtirele ac-de-mare seamana cu o ramura de alga-de-golf. Probabil ca adaptarea cea mai spectaculoasa este cea a pestelui sargassum. Cu un colorit ca al algelor, poate lua prin surprindere si devora prada de pana la 15 cm – aproape cat el de mare. Cand e in pericol, ia cateva guri de apa si se umfla ca un balon pentru a-si alunga agresorul.

Unul dintre cele mai ciudate secrete ale Marii Sargaselor a fost si cel mai bine pastrat. Pana in primii ani ai secolului XX, uluitoarea poveste a vietii anghilelor europene si americane, iesite din icre aici, a fost un mister si nici azi nu e pe deplin inteleasa. Anghila nu este singura specie care se imperecheaza in Marea Sargaselor. Apele calde ale marii si absenta pradatorilor mari din cauza lipsei planctonului atrag delfini, stiuci si pesti zburatori, care isi depun icrele in siruri lungi ancorate in algele de golf. Dar, dupa cate se stie, anghila e singura vietate care se intoarce in aceasta unica intindere rotitoare de apa pentru a muri.

Migratia anghilelor
Misterioasele obiceiuri de imperechere ale acestor migratori de mare distanta din Marea Sargaselor i-au deconcertat pe oamenii de stiinta timp de secole. Multe dintre fortele care guverneaza remarcabilul ciclu de viata al anghilei sunt necunoscute, dar munca de pionierat a oceanografului danez Johannes Schmidt (1877-1933) arunca lumina asupra unor date esentiale.

Femelele isi depun icrele in apele calde ale Sargaselor la adancimi de 400-750 m. Dupa ce ies, larvele plutesc cu curentii Gulf Stream-ului. Larvele anghilelor americane calatoresc pana in America de Nord, iar cele europene se apropie, dupa o calatorie de 18 luni, de pragul continental al Europei. Intre timp s-au lungit si s-au subtiat si seamana mai mult cu anghilele tinere. Cunoscute in acest stadiu ca anghile de sticla, ambele tipuri ajung in cele din urma in apropierea apelor dulci.
In urmatorii opt, noua ani, masculii raman in principal in apele de estuar, in timp ce femelele fac calatorii mai lungi in susul raurilor. In acest rastimp, ambele sexe se hranesc si cresc ca si cum s-ar pregati pentru chinuitoarea calatorie de intoarcere. Apoi, toamna, un instinct le spune anghilelor ca este timpul sa-si depuna icrele. Femela incepe sa coboare pe rauri, cautand apa sarata si largul marii. Sase luni mai tarziu, sunt inapoi, in Marea Sargaselor, unde se imperecheaza, apoi mor.

Nu se stie ce forta ghideaza calatoria anghilelor, dar se crede ca Gulf Stream este suficient de puternic pentru a purta larvele, indiferent daca ele vor sau nu sa plece. Este apoi posibila o schimbare fiziologica, ce ar putea explica preferinta lor pentru apa dulce. Calatoria de intoarcere este mai dificila decat prima calatorie. Navigheaza oare anghilele dupa stele sau prin ecolocatie? Sau sunt influentate de campul magnetic al Pamantului? Pare posibil ca atunci cand anghilele se apropie de Marea Sargaselor, o amintire sa le atraga inapoi spre apele calde unde au capatat viata.

</p>
Vote it up
237
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza