Sarbatoare la Muzeul Satului

De Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Muzeul „Dimitrie Gusti” va fi gazda unor spectacole si expozitii unice
 
<p>
Timp de trei zile, intre 29 iunie si 1 iulie 2012, la Muzeul Satului din Bucuresti vor fi prezente grupuri si ansambluri folclorice romanesti, dar si formatii ale grupurilor etnice din Romania: turcii, albanezii, ucrainienii, ungurii, evreii si grecii.

Aleile muzeului se vor umple de ritmurile dansurilor traditionale, de mirosul cozonacilor si al poalelor in brau, al placintelor cu branza sau al turtei dulci.  
 


Programul va cuprinde datini si obiceiuri specifice sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, lansari de carte si CD-uri, muzica veche si medievala, folclor autentic romanesc, momente de Istorie a Bucurestilor cu Teatrul Masca, dar si o expozitie a sportului national romanesc, oina. 


Curtile caselor vor fi primitoare atat cu mesterii ce vor demonstra doritorilor cateva secrete ale mestesugurilor ce i-au consacrat, cat si cu vizitatorii ce le vor calca pragul.

</p>
Vote it up
188
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza